Fumatori, imigranti, atei, vegetarieni, crestini, biciclisti, oameni cu pisici, corporatisti, alergatori, hipsteri. Ne definim in lucruri pe care le putem controla sau nu, dar delimitarea este din ce in ce mai acuta. Un separatism furibund pare sa fi pus stapanire pe lumea din jurul nostru. Nu mai este nevoie de Dumnezeu sau de politica sa imparta orice grup de oameni in doua. Orice subiect, oricat de mic, poate face asta acum.
Ne inconjuram cu ura. Sau, cel putin, asa o arata internetul, care freamata chiar si in zilele in care nu se intampla nimic.
Cum am ajuns aici? Uram mai mult in 2016? De ce? Si care este salvarea? Aceasta este tema cu care ne-am propus sa intampinam senin, pe IQads, o noua saptamana.
Teodor Tita, redactor-sef Mediafax.ro si autorul incentru.ro, spune ca ura este aceeasi ca in trecut, doar ca mai evidenta si fara limita de banda. Iar haterul trebuie tinut in brate, uneori. E cheia pe care i-o putem da pentru a-l ajuta sa ajunga in interiorul cercului.
Cum am ajuns sa uram atat
Tensiunea a fost mereu cu noi. Doar ca era un balaur mic intr-un cerc bine delimitat. Uram veganii si inainte. Uram si comunistii si pestii de pe televizor. Doar ca ura asta era obligata sa ramana in sticla spatiului fizic din jurul nostru. Acum ura se duce pe net si doar largimea de banda e limita. Ori banda se tot largeste.
Pe de alta parte, ura e o forma perversa de participare. Trebuie sa tinem seama si de asta. Trebuie sa luam haterul in brate uneori.
Ce urasti, ce iti place sa urasti. Diferenta
Lipsa de empatie. Cand dau de cate un d-asta cu convingeri tampe, ferme si daunatoare, simt si eu ca creste in mine un animal neplacut. Am tendinta sa ii iau teoriile si sa i le aplic pe el.
Nu imi place sa urasc nimic. Dar uneori simt placerea. E autonoma, apare de capul ei.
Varianta colectiva. Ce uram, ce ne place sa uram
Ca bucuresteni, suntem un pic frivoli. Nu cred ca uram cu adevarat nimic. In orase mari, totul se relativizeaza. Iar Bucurestiul e singurul oras al Romaniei.
Uram mai mult, in 2016?
Nu uram mai mult. Uram mai evident.
Cat uram din frica? Alte motive
Mult. Frica se sublimeaza uneori in ura, intr-adevar. Dar n-as putea sa spun procente.
Cred ca, de cele mai multe ori, ura e o nemultumire fata de sine transformata pentru comoditate in valuri de furie la adresa unor subiecte si persoane aleatorii.
Haterii
Haterii sunt oameni din afara cercului. Le lipseste cheia (ecuatia, daca vrei) pentru a intra inauntru. Am zis deja, ura e o forma perversa de participare.
Definitia haterului
Habar nu am. Haterul are uneori prea mult timp liber sau prea putine preocupari autonome. Dar, sa tinem totusi seama de un lucru: faptul ca ii spune hater nu inseamna ca omul nu poate avea dreptate. Si, daca are dreptate, nu mai e hater. E doar inabil in conversatie.
Discursul urii si realitatea
Most of it e discurs doar. Dar discursul poate invoca substanta si substanta apare. La inceput a fost cuvantul. De unde stim ca n-a fost o injuratura?
"Mediul este mesajul"
Nu mai cred in afirmatie decat partial. Un mesaj foarte puternic poate crea mediul. I mean, cred ca Zuckerbeg voia sa spuna ceva cand a facut Facebook. I-a iesit un mediu, o platforma. In treacat fie spus, nu reusesc sa imi aduc aminte nimic relevant spus de Zuckerberg si probabil e mai bine asa.
Online-ul distribuie si transforma. Dar ura aia nu e generala, sa nu fim panicarzi.
Ura din prezent
Hatereala e o nisa a urii. O diferentiaza o oarecare frivolitate. Se poate intoarce inapoi in natura si daca se va transforma in ura pura, care lasa urme pe piele, atunci trebuie sa ne temem (vezi discursul despre refugiati, islam etc)
Cat ne defineste ura prezentul
Nu atat de mult pe cat ne place sa ne temem. Lipsa noastra de timp e ca apa pentru floarea urii.
In ce se va metamorfoza ura
In amintiri pe care o sa vrem sa le uitam.
Cum iesim de aici
Ne salvam unul pe altul. Tu intrebi, eu raspund. Eu intreb, ea raspunde. Fundamental, suntem buni. Trebuie sa aflam si cum facem asta vizibil.