Suntem in 5 aprilie si, dupa ce ne-am pacalit, trecem alaturi de Vlad Popovici (Managing Director, Kubis Interactive) la lucruri serioase. Cum ar fi blocajul industriei de publicitate de la noi, in care agentiile nu propun de frica clientilor, iar clientii cred ca agentiile nu stiu mai bine. Pentru a-l depasi, e nevoie de incredere in ambele tabere, spune Vlad.
Curajul il cauta si premiile FIBRA. Curajul de a fi creativ, dar in tabara opusa cailor verzi pe pereti. Curajul unei industrii care isi cauta maturitatea. Curajul de a te masura cu cei mai buni. Pe cei mai bravi dintre publicitari ii asteptam aici.
Status. Mindset
Cred ca avem prea multe relatiile client-agentie "strictly business" vs. parteneriat.
Clientul cere un serviciu (de calitate), dar alege de multe ori agentia in functie de cea mai ieftina oferta, nu de cea mai potrivita propunere creativa. Se spune ca fiecare client are agentia pe care o merita.
Astfel, in loc sa existe o legatura stransa si naturala intre filozofia agentiei si viziunea brandului, exista doar o relatie de business. Mindset-ul clientul este poate concedia agentia oricand conform contract, agentia stie ca daca nu face ce i se spune pierde business-ul, reputatia, si concediaza oamenii.
De asta apar lucruri care nu permit industriei sa creasca frumos: putini clienti dispusi sa investeasca in creativitate, frica de orice care e perceput riscant sau care nu livreaza rezultate acum, bugete mici, lipsa de pregatire si la clienti si la agentii.
Specificul marcomm-ului romanesc
Nu stiu daca exista vreun specific, pentru ca generatiile se schimba in permanenta, si in piata exista o rotatie mare de personal. Oameni de agentie care trec la client si viceversa.
Eu, unul, imi doresc sa existe o stare de normalitate: profesionisti cu adevarat pasionati de marketing si advertising, care sa treaca prin etapele firesti ale unui proces creativ, sa aiba curajul sa riste pentru un principiu, sa-si asume si succesul dar si esecul cu responsabilitate.
Greseli
Agentiei ii este teama sa propuna ceva indraznet pentru ca stie ca nu este buget sau clientului nu ii place sa riste.
Pe cealalta parte, clientul are senzatia ca agentia vrea doar sa livreze pe brief dar nu crede cu tarie ca ideile propuse vor livra rezultate, ci doar inscrieri la festivaluri pentru premii.
Ca sa depasim blocajul asta, aici trebuie sa existe o buna comunicare, incredere si respect. Ca intr-o relatie de lunga durata.
Curajul in advertising
Curajul in advertising e un marketing manager care urmeaza gut feeling-ul, intuitia si are incredere in experienta si pregatirea sa. Este vorba despre acei oamenii care pot produce surprize, revitaliza branduri, face istorie. Ei castiga respectul intregii industrii.
Si agentiile, si clientii au nevoie de curaj in egala masura. A nu se intelege prin curaj foolishness sau cai verzi pe pereti.
Campanii extraordinare
O sa las presa, colegii si juriile de la festivalurile de creatie si eficienta sa judece asta.
De ce are nevoie industria pentru a progresa
Mai multa viziune, mai mult curaj, bugete mai mari. Mai mult respect in relatia client-agentie dar si intre agentiile care lucreaza in industrie. E important sa lasam hatereala clasic romaneasca; sa recunoastem si sa sustinem campaniile de succes, chiar si atunci cand sunt de la competitie.