In cautarile unui nou PR Manager, oamenii de la eJobs s-au trezit la bazele unui munte de CV-uri. Mai colorate sau mai seci, mai lungi ori mai scurte; nu mai conteaza, temp file-urile memoriei s-au dus demult. Ce i-a marcat in experienta asta a fost modul de decizie asupra noului angajat eJobs. Nu era cel mai experimentat candidat de pe lista scurta, dar avea cel mai ingrijit si autentic CV dintre toti. Asa ca, imediat dupa ce au rezolvat cu omul de PR, s-au apucat de o campanie de constientizare a bunului simt in redactarea CV-urilor de pretutindeni.
Mai multe despre campania"CV & Castigi!", componenta promotionala si cele 7 reguli care fac CV-urile sa conteze pentru angajator, ne spune Adrian Popescu (Group Marketing Director, Ringier Romania).
Contextul: o nevoie proprie eJobs
Ultimul an a fost unul foarte dinamic pentru eJobs.ro, relansarea presupunand, printre altele, si aducerea in echipa a unui numar considerabil de colegi noi - de exemplu, numai departamentul Marketing eJobs a generat 4 procese de recrutare in ultima perioada, cea mai noua „achizitie” fiind Stefania Grajdeanu, noul PR Manager eJobs.
Pentru aceste 4 pozitii, ne-au trecut prin mana – mie si lui Andrei, COO eJobs - CV-urile a sute de aplicanti eJobs.ro, pe care le-am citit si rascitit, dupa care intalnindu-ne cu cateva zeci de persoane. Ne-am amuzat, am plans, am ras, ne-am bucurat, ne-am enervat, am trecut prin toate starile pe care ti le poate da lectura unui CV :)
Ne-am dat seama cat de important este pentru un om aflat de partea cealalta a CV-ului in cautarea unui loc de munca - sau, si mai rau, a jobului de vis - modul in care si-l redacteaza. Discutand CV-urile primite pentru a hotara pe cine invitam la interviu, uitandu-ne cum decidem pe cine invitam la interviu sau cine sunt cei pe care nu i-am invita sub nicio forma, am realizat ca exista o gramada de aspecte ale CV-ului, aparent lipsite de importanta, care, de fapt sunt foarte importante.
Da, am constientizat pe propria piele (desi stiam) ca exista si o doza de subiectivism in procesul de evaluare a unui CV. N-am strigat Evrika, dar...
PR Manager-ul castigator
Cautam pe cineva care sa preia fraiele PR-ului eJobs. Dupa mai mult de 100 de CV-uri, am reusit sa ajungem cu greu la o lista scurta de 5 persoane pe care sa le invitam la interviu.
Una dintre candidate, desi avea o experienta foarte bogata, era cat pe ce sa nu fie invitata pentru ca, in fotografia atasata CV-ului, am descoperit o persoana fie aflata in vacanta, la plaja, fie pregatindu-se sa plece la Disco. "Bai, are experienta, da' cum a putut sa-si puna o asemenea poza?". Este om de PR, totusi. Pana la urma am invitat-o. Nu a castigat.
Pe langa cei 4 cetateni cu experienta indelungata si-a facut loc pe lista scurta o domnisoara de 26 de ani, cu un capitol Experienta nu foarte bogat. Aceasta a reusit sa ne surprinda cu un CV impecabil, ingrijit, cu o introducere/scrisoare de intentie scrisa pe bune, care a avut curajul si creativitatea de a puncta la capitolul Experienta ceea ce a „invatat” la fiecare din fostele joburi, formulat ca atare.
Modul in care si-a redactat CV-ul a trimis-o direct pe lista scurta impreuna cu 4 aplicanti cu experienta foarte bogata. Daca nu ar fi acordat atentie CV-ului, daca nu ar fi investit timp si creativitate, nu ar fi ajuns pe lista scurta.
CV-ul a fost biletul ei pentru finala. Si da, dupa desfasurarea interviurilor, am hotarat sa-i propunem sa se alature echipei noastre pe pozitia de PR Manager. Salut, Stefania! :)
Rezulta noua campanie eJobs
Dupa aceasta intamplare fericita - daca nu ma insel, chiar dupa ce am hotarat sa-i oferim postul Stefaniei - am decis pe loc sa facem o campanie prin intermediul careia sa oferim candidatilor cateva principii care sa guverneze redactarea unui CV.
Sfaturile sunt nascute atat din experienta noastra de angajatori, cat si din muuultele discutii purtate de Doru Puscasu cu oamenii din HR cand a documentat campania: „Cele 7 reguli eJobs care-ti fac CV-ul sa conteze.”
Noi am reusit sa identificam aceste reguli si sa le facem cadou prin intermediul acestei campanii, prieteneste, Candidatilor. Restul tine de fiecare.
Pentru ca acest cadou sa fie complet, am hotarat sa oferim si un premiu, acordat prin tragere la sorti, unuia dintre candidatii care isi actualizeaza CV-ul pe eJobs in aceasta perioada: "CV & Castigi" la propriu si la figurat.
De asemenea, o serie de interviuri atat cu Angajatori, cat si cu Candidati, pe marginea celor 7 reguli ii asteapta pe cei interesati in zona editoriala eJobs, Career Center.
Regula #1: Fii sincer! CV-ul are picioare scurte!
Regula #2: Puncteaza la prima impresie!
Regula #3: Scrie corect! E proba eliminatorie.
Regula #4: Fii scurt si la obiect.
Regula #5: Completeaza toate rubricile!
Regula #6: Fa-ti o scrisoare de intentie!
Regula #7: Tine-ti CV-ul mereu actualizat!
Campania dureaza 6 saptamani, bugetul merge in proportie de 50-50 catre online si, respectiv, TV. Ma bucur foarte mult ca am realizat aceasta campanie intern, de la concept pana la executii, prilej cu care tin sa felicit toata echipa implicata in proiect.
Echipa:
Andrei Frunza (COO, eJobs), Adrian Popescu (Group Marketing Director, Ringier Romania, Calin Balea (Art Director, eJobs), Doru Puscasu (Copywriter, Ringier Romania), Stefania Grajdeanu (PR Manager, eJobs), Alex Tuhut (Sound Design si V.O.), membrii studioului de animatie Fox In The Box.