O data la cativa ani, Dragos Bucurenci se reinventeaza. Mediu, media, politica. Acum este intr-o noua etapa. Dupa antreprenoriatul social, a venit randul celui comercial.
A terminat un Master in Administrarea Afacerilor la Stanford si un program intensiv de coaching la Academia de Coaching & NLP din Corte Madera, California, si s-a intors in Romania sa reinventeze sensul povestilor.
A infiintat Khastalia, un business de comunicare pentru lideri, prin intermediul caruia tine cursuri de formare. Din echipa fac parte si Melania Medeleanu si Paul Olteanu.
Spune el:
“Stiu ca exista un model al specialistului care se pricepe foarte bine la un singur lucru si cred ca avem mare nevoie de astfel de oameni, dar pe mine, in tot ceea ce am facut profesional pana acum, m-a ajutat multipla specializare, adica faptul ca ma pricep binisor la mai multe lucruri”.
In urmatoarea lui etapa profesionala se gandeste la antreprenoriatul politic.
Brandul Bucurenci
Dintr-un punct de vedere, n-am evoluat foarte tare. Bunica mea nu intelege nici acum prea bine ce ma ocup, ceea ce ramane o constanta a vietii mele profesionale.
Inaintea plecarii din tara, eram cel mai adesea asociat cu ecologia, un domeniu la dezvoltarea caruia am pus umarul mai bine de sapte ani. Unul dintre motivele care a stat la baza plecarii a fost tocmai dorinta de a ma reinventa si de a distila cumva experienta unui deceniu in organizatii non-profit (Salvati Copiii, British Council, Salvati Delta, MaiMultVerde) intr-o noua identitate profesionala.
M-am intors din America cu dorinta de a dezvolta un business care sa ajute liderii sa comunice mai bine. Atat cei din mediul privat, cat si liderii din sectorul non-profit, dar si lideri politici. Cred ca suntem intr-un moment de transformare a leadership-ului in organizatii similar cu ceea ce a insemnat aparitia despotilor luminati in Europa secolului al XVIII-lea.
Liderii „luminati” din organizatii sunt cei care au inteles ca nu pot creste ca lideri decat in masura in care-i ajuta pe cei cu care lucreaza sa devina mai buni. In acest demers, comunicarea este un instrument-cheie si nu e un secret pentru nimeni ca cei mai multi dintre liderii din organizatii schiopateaza tocmai la acest capitol.
Aici intervin eu de regula, fie ca e vorba de o strategie de comunicare externa, fie ca e vorba de coaching pentru sustinerea unui discurs, fie ca e vorba de imbunatatirea abilitatilor de comunicare inter-personala.
Cautari
Eu cred ca e bine sa te concentrezi pe ceea ce faci profesional intr-un anumit moment, dar am stiu de la bun inceput ca nu voi fi, asemenea prietenilor mei ingineri, avocati, medici, omul unei singure profesii. Planurile mele se intind pe decenii de viata profesionala. Primul a fost dedicat antreprenoriatului social. Al doilea este dedicat antreprenoriatului comercial. Iar al treilea m-as bucura sa stea sub semnul antreprenoriatului politic.
Stiu ca exista un model al specialistului care se pricepe foarte bine la un singur lucru si cred ca avem mare nevoie de astfel de oameni, dar pe mine, in tot ceea ce am facut profesional pana acum, m-a ajutat multipla specializare, adica faptul ca ma pricep binisor la mai multe lucruri.
Daca te uiti la cum s-a schimbat viata noastra in ultimii 15 ani prin aparitia Internetului, ai sa intelegi de ce prefer sa stau mereu cu ochii la panda pe ceea ce apare la orizont si sa incerc sa invat mereu lucruri noi. Ma mandresc ca am fost unul dintre primii utilizatori Twitter in Romania si ca am facut primele proiecte CSR cu mult inainte ca firmele din Romania sa aiba departamente specializate in acest domeniu.
Khastalia
Cand m-am intors in Romania cu planul de a dezvolta un business in jurul serviciilor de comunicare pentru leaderi, aveam doua optiuni – as fi putut sa infiintez o firma care sa se cheme Dragos Bucurenci SRL sau sa creez un alt brand, de la zero.
Am ales a doua varianta, si asa s-a nascut Khastalia | Enlightened Leadership, pentru ca mi-am dorit de la bun inceput sa nu duc aceasta constructie de unul singur, ci sa fac echipa cu oameni cu valori similare, impreuna cu care sa putem oferi un serviciu de calitate clientilor nostri.
A durat ceva sa-i gasesc, dar ma bucur ca in februarie Melania Medeleanu si Paul Olteanu au acceptat sa vina in echipa Khastalia. Am convingerea ca vom face impreuna o treaba excelenta.
Pregatirea unui curs
Petrec destul de mult timp pregatind prima versiune a unui curs, e o munca similara, imi imaginez, cu cea de pregatire a unui spectacol de teatru, numai ca in cazul meu e vorba de teatru interactiv, in care spectatorii joaca si ei un rol. Incep intotdeauna cu o structura detaliata pana la minut, apoi lucrez simultan la prezentare, la script si la materialele aditionale.
Dar, cu toate ca asta e partea care cere cel mai mult efort, am ajuns la concluzia ca partea cea mai valoroasa este cea care urmeaza primei editii, cand aleg ce trebuie schimbat in functie de feedback-ul primit.
E foarte greu si, in acelasi timp, foarte util sa dai deoparte ceva la care ai lucrat foarte mult si care tie ti se pare foarte important, dar care pur si simplu nu este primit de cursanti asa cum ti-ai fi dorit.
In general, prefer sa lucrez cu grupe mici, de 10 – 12 cursanti, pentru ca doar asa ma pot asigura ca fiecare primeste ceea ce are nevoie. Dar se intampla sa tin cursuri si cu 14 – 16 oameni. Nu cred foarte mult in programele cu grupuri mari de zeci cursanti.
Adica le vad ca pe niste bune „introduceri” intr-un subiect sau in altul, dar daca e vorba sa dobandesti anumite abilitati, asta nu se poate face decat intr-o relatie foarte apropiata cu trainerul.
Stanford
Sunt foarte multe amintiri extrem de puternice. Una dintre primele este a discursului pe care Sharon Hoffman, directoarea programului de MBA, ni l-a tinut in prima zi de scoala: „Trebuie sa stiti ca taxele de scolarizare acopera doar o treime din costurile scolii, celelalte doua treimi sunt acoperite din donatiile facute de fostii absolventi. Asa ca avem tot interesul ca fiecare dintre voi sa reuseasca in cariera, pentru ca depindem de donatiile pe care ni le veti face in viitor. Am vrut sa stiti de la bun inceput care este modelul nostru de business.”
Ce ai adus de acolo
E foarte greu sa rezumi doi ani de studiu extrem de dens intr-o singura idee. Am sa enumar trei dintre temele care au circumscris acesti doi ani. Prima – executia este mult mai importanta decat ideea. A doua – cu cat esuezi mai repede si mai des, cu atat mai inveti mai mult. A treia – inteligenta emotionala se educa si este indispensabila unui lider al timpului nostru.
Introducerea in NLP
Eu sunt pasionat de psihologie de foarte multi ani, dar domeniul de care m-am apropiat la inceput a fost analiza tranzactionala. Fireste ca stiam ce este NLP, citisem „Frogs into Princes” si mi se parea ceva interesant, dar nu aprofundasem niciodata subiectul.
Dupa Stanford, am simtit nevoia sa adaug competentelor mele o calificare serioasa in coaching, care sa ma ajute atat in programele de training, cat mai ales in sesiunile de consultanta individuala.
Asa am descoperit Academia de Coaching & NLP din Corte Madera, California, unde am urmat un program intensiv de formare in coaching si asa am descoperit lumea fascinanta a NLP-ului.
NLP pe intelesul tuturor
Foarte pe scurt, programarea neuro-lingvistica porneste de la premisa ca tiparele gandirii noastre pot fi modificate in mod voluntar si constient prin exercitii zilnice sau prin anumite tehnici folosite de specialistul NLP. Este, daca vreti, o forma de kinetoterapie a gandirii.
NLP-ul are aplicatii destul de variate, de la tratarea fobiilor la rezolvarea unor probleme de comportament care te impiedica sa-ti realizezi adevaratul potential.
E adevarat ca in Romania NLP-ul a ajuns sa fie privit in anumite medii ca un adevarat panaceu, o cale scurta si sigura de a rezolva orice probleme, ceea ce, desigur, este o mica sminteala. Nu exista scurtaturi catre niciun loc unde merita cu adevarat sa mergi, iar in dezvoltarea personala traseele anevoioase sunt, de fapt, cele mai valoroase.
Pentru mine, NLP-ul este doar unul dintre instrumentele trusei de dezvoltare personala. I-am descoperit eficacitatea atat in lucrul cu mine, cat si cu clientii mei, dar ii cunosc si limitele si nu-mi sta in fire sa ma imbat cu apa rece.
Legatura cu media
Media a reprezentat intotdeauna cutia de rezonanta a celorlalte preocupari profesionale. Daca am vreun merit in schimbarea atitudinii romanilor fata de ecologie si fata de voluntariat, acesta trebuie impartit cu canalele media care au acceptat sa difuzeze, cu generozitate si responsabilitate, aceste mesaje.
Dar intr-o nota foarte personala, media a fost pentru mine in primul rand locul unde mi-am vazut de foarte multe ori visul cu ochii. Am avut sansa sa cresc intr-o perioada in care presa starnea admiratie si respect, iar multi jurnalisti erau priviti ca modele. Imi dau bine seama ca asta suna aproape incredibil in zilele noastre, in care ne-am obisnuit sa vedem presa mai mult ca pe un rau necesar.
In adolescenta citeam cu religiozitate „Dilema Veche” si visam sa ajung intr-o zi sa-mi vad numele in paginile ei. „Academia Catavencu” era pentru mine o institutie. Aveam coperta numarului scos dupa moartea lui Corneliu Coposu lipit pe usa unui dulap, ca un poster. Idolii mei erau oameni ca Andreea Esca, Lucian Mindruta, Mircea Toma, Liviu Mihaiu si altii ca ei.
Multumita Irinei Nicolau, am ajuns sa debutez in paginile „Dilemei”, apoi, prin Liviu Mihaiu, am ajuns sa scriu la Catavencu.
Cand am semnat prima data pagina 3 din Catavencu, pagina de investigatii, am fost in al noualea cer. Putin mi-a lipsit sa n-o inramez. Iar cand Lucian Mindruta mi-a propus sa prezint „Linia verde”, o emisiune gandita de el, am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior.
Am scris mai multi ani in paginile „The One”, care era condusa de Andreea Esca, si mi se intampla si acum sa am o senzatie ireala cand ne salutam prin vreo cafenea pentru ca tot mi se pare ca e din alta lume, din lumea celor pe care-i stiu „de la televizor”.
Pentru cineva care a aparut destul de mult in media, mi-am pastrat o fascinatie aproape intacta fata de presa. In ciuda disolutiei unora dintre ziarele si televiziunile care au facut istorie, eu cred ca media ramane o putere in societate si ca ea poate fi folosita, cu inteligenta si cu tact, in folosul societatii.
Zilele astea incerc sa fiu atent la noile forma de a face presa, pentru ca eu cred ca jurnalismul, ca Jana din romanta, nu moare, ci se transforma. Nu toate formele in care el se reinventeaza vor supravietui si sunt curios sa vad unde duce toata aceasta transformare.
Povestea
Am fost unul dintre acei copii care, asemenea lui Danut din „La Medeleni”, si-a gasit mereu un refugiu in povesti. Atunci cand realitatea nu evolua intocmai pe placul meu, gaseam in paginile unei carti o lume mai interesanta si o incheiere mai dreapta sau macar mai frumoasa.
Cand am mai crescut, povestile au continuat sa actioneze ca un drog asupra mea. Am pierdut odata un avion din pricina „Zapezii” lui Pamuk si mi s-a intamplat de cateva ori sa intarzii la o intalnire pentru ca nu puteam sa nu ascult finalul unui episod din „This American Life”.
Efecte
Atunci cand spunem povesti, reusim sa starnim in mintile celor care ne asculta aceleasi emotii care ne incearca pe noi in vreme ce povestim.
In mod cat se poate de literal, a spune povesti inseamna a prelua controlul asupra mintilor celorlalti. Daca asta nu se cheama magie, nu stiu ce altceva poate fi demn de acest nume.
Povestile romanilor
Multe dintre povestile romanilor sunt variatiuni pe tema fetei mosului din „Fata babei si fata mosului”. Suntem un popor sarman, blajin si harnic, numai Cel de Sus stie cate-am tras de pe urma dusmanilor, mai ales de pe urma popoarelor-surori care ne tot fac ba lenesi, ba usernici, ba soi rau.
Cautam un Stapan pe care sa-l slujim, care sa ne imbogateasca si care sa le daruiasca dusmanilor niste balauri care sa-i manance cu vorbele lor rele cu tot.
Cea mai frumoasa
E o poveste vietnameza pe care am citit-o in „Povestile popoarelor” si care ma emotioneaza de fiecare data cand mi-o amintesc. Este despre doi prieteni dintr-un sat foarte sarac.
Intr-o noapte, unul dintre ei se gandeste ca prietenul lui e mai sarac chiar si decat el si se hotaraste sa-i duca pe furis un sac de orez, pentru ca stie ca ar fi prea mandru ca sa accepte darul. Prietenului sau ii vine aceeasi idee si face acelasi lucru. Cand se intorc acasa, amandurora li se pare ca au inca destul de orez si mai fac inca un drum.
Drumurile contina si, abia spre dimineata, cei doi dau nas in nas, isi dau seama ce au facut toata noaptea si, in loc sa se supere ca si-au pierdut somnul fara rost, se imbratiseaza. E una dintre cele mai frumoase povesti pe care le cunosc despre adevarata prietenie.
