Mihai Anton, zis Misa, lucreaza in publicitate din 1994. A inceput pe cont propriu, a ajuns si prin agentii, a petrecut cativa ani in Mexic, a regizat piese de teatru si a pictat, iar acum vrea sa se angajeze: “Nu prea vezi freelanceri grasi”.
Are 45 de ani. In loc de CV, a facut un film pe care vrea sa il trimita agentiilor de publicitate. “M-am saturat de CV-uri. Nu mi-au placut niciodata. Dintr-un singur motiv. Nu-mi place sa fiu sau sa par ceea ce nu sunt.”
A facut un film poate si pentru ca el crede ca publicitatea este o forma de arta. Si se intoarce de fiecare data la ea.
Teaserul este aici:
Misa povesteste mai jos cum a facut filmul, de ce vrea sa se angajeze, ce cauta, cat de mult s-a schimbat publicitatea in 22 de ani si de ce trebuie sa fie urata de public ca sa dea ce e mai bun.
Inceputurile
Cred ca cel mai corect ar fi sa incep asa: pana la un moment dat in viata mi-am dorit sa devin un star porno. Imi suna ca fiind cea mai buna solutie. Visam. Si lucram in paralel ca freelancer in publicitate. Asta se intampla demult. Laitmotivul o sa fie ''trecerea anilor''.
In '94, am inchiriat un spatiu in piata Cosmonautilor, langa Pta Romana. O casuta cu doua camere o baie si o mica bucatarie. Am zugravit singur am pus niste perdele si m-am apucat de treaba.
Primul client m-a gasit la un gratar iar rezultatul a fost o campanie nationala cu afise a unui mustar la borcan. Care a rupt piata la vremea respectiva. Pentru ca era cel mai ieftin.
Un detaliu important este acela ca am facut primul logo de mana. Aveam ca ''trebuie'' sa semene cu "logo mac donald's".
In ''linistea'' biroului meu lucram in Photoshop 4, daca tin bine minte. Un cadou de Craciun din partea mamei mele. Photoshop 4 aveam doar cativa la acel moment. Agentiile si cu mine.
De ce iti cauti job
Vreau sa ma angajez, imi caut job, pentru ca de unul singur nu pot sa ajung la Cannes si asta dintr-un foarte evident motiv. Nu sunt un bun manager de afaceri. Nu ma pot ocupa si de hartii si de creatie. Stiu ca amandoua sunt considerate creatie, insa prima necesita o pregatire diferita de cea pe care o am eu.
Mai vreau sa ma angajez pentru ca am nevoie de un venit constant. Freelancer-ul este nomadul publicitatii. Azi are ce manca maine face foamea.
E poetic si inspirational pentru culegatorii de folclor, insa realitatea te roade la stomac uneori. Esti mereu inspirat ca freelancer, asta este adevarat pentru ca atunci cand vine un client tu esti asa de flamand incat ai mintea libera de toxine iar sangele are fluiditatea in parametrii optimi. Nu prea vezi freelanceri grasi.
Apoi un principalul motiv al dorintei mele de angajare ar fi eterna nevoie de a lucra intr-un mediu creativ. Sa fiu inchis intre animale creative. Foarte creative! Si sa facem pui vii. Pe care sa-i botezam dupa numele clientului.
Ce job vrei?
Vreau art director. Titlul asta m-a confuzat de multe ori. M-am tot intrebat ce inseamna art director. Si in ce masura am activat ca art director. Regizor de arta. Director de arta. Dirijor de arta.
Dar m-am calmat si ma rezum la ce intelege mintea mea. Art director. Junior, senior, vetust, cum o fi. Nu vad diferenta. La varsta mea nu mai vad asa de bine, ceea ce pentru un art este o calitate, cum a fost pentru Beethoven surzenia. Dar vad inca suficient.
Ce agentie cauti?
Ma vad intr-o agentie frumoasa. Foarte creativa. Cu loc de repetitii, pentru ca eu acum invat sa cant la chitara. Cu loc de gatit, pentru ca imi place sa gatesc. Cu loc de relaxare, cu loc de citit, de vizionat filme. Iar pe birou sa fie un Mac, o tableta, hartie, creioane si pensule. Ma vad intr-o agentie creativa. Ma vad intr-o agentie unde nu exista idei preconcepute.
In Mexic
Am fost in Puerto Vallarta, inainte sa devina ditamai orasul cum este acum, din ce-am auzit. Cinci ani legati. Din 99 pana-n 2004. De fapt aproape legati. Am facut o pauza de 6 luni, pana-n New York. Am luat viza din Guadalajara, fara probleme, avand invitatia unor prieteni si am ajuns in NY pe 5 septembrie.
Pe 11 septembrie a sunat un amic si a spus ca incepe razboiul mondial. "Asta mai lipsea" m-am gandit. Eram dupa o seara de Guinness. Am deschis televizorul si am vazut intr-adevar nenorocirea. Am fost acolo. Trist. Demoralizant pentru un emigrant. Insa pentru mine a fost doar demoralizant, pentru mii de alti oameni a fost o tragedie. O tragedie.
In NY am fost busboy, adica ajutor de ospatar. Dupa cele cateva luni traite a la emigration style, am luat autobuzul cu colegii mei mexicani, chinezi si afroamericani si am pornit cu Greyhound intr-o calatorie, 4 zile spre inapoi "acasa". NY-Puerto Vallarta. Cu schimbat de autobuz in fiecare zi.
Mexicanii nu prea au trenuri, asa ca reteaua de autocare este superba. De unde in State am stat inghesuit si amortit, aici am trecut la televizor, cu scaun care se face pat si aer conditionat. Cald, placut, liniste confort, splendid.
In Mexic am avut si un show la radio. Despre marketing si publicitate. MApublicidad. Adica "Mihai Anton publicidad". Inca mai pastrez promo-urile. Am avut si expozitie de pictura. Am lucrat si la tacos-uri. Dar si la reviste, si pentru clienti mari in publicitate.
Ce iti amintesti cel mai pregnant de acolo?
Oceanul. Palmierii. Oamenii. Oceanul este superb in Puerto Vallarta. E un golf practic in care vin balenele sa faca pui. Si broastele testoase fac pui pe plajele din oras. Isi depun ouale. Acum nu stiu daca mai este la fel.
Palmierii, pentru ca la uragan tot orasul a fost devastat iar palmierii s-au lasat pana la pamant apoi s-au ridicat parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Iar oamenii pentru ca mexicanii sunt fantastici. Prietenosi, calzi, calmi. Sunt relaxati. "Ahorita" este cuvantul de ordine. " Mi casa es tu casa " e pe bune. Chiar te primesc ca pe un prieten. Am cunoscut oameni speciali.
A, inca o chestie. Acolo am vazut cum se poarta artii intre ei. Paul, un american care muncea in PV (nr: Puerto Vallarta) a organizat intalnirea artilor. In fiecare joi la "La Cantina". O carciuma simpla plina de localnici, deci tare.
Asa am vazut si inteles, pentru prima data ca artii nu sunt dusmani daca lucreaza in locuri diferite. Am cunoscut creativi din toate colturile lumii. Care nu isi vaneaza job-urile unul altuia si pot fi prieteni. Si se lauda in gura mare intre ei. Fiecare lauda munca celuilalt. Sincer.
Atunci cand vedeai ceva frumos facut de un art o spuneai tare ! Aveam 30 de ani, in 2000 cand se intampla asta. O experienta pe care initial am simtit-o ca pe armata, ca am facut si armata, dar odata cu trecerea anilor, prin sita timpului trec doar amintirile frumoase. Si sunt destule.
De ce te-ai intors
Visam cu Bucuresti. Visam ca ma plimbam la Kiseleff. Visam ca mancam un cheese burger la Spring Time. Asta era nr.1 atunci.
Exista doua categorii de emigranti. Una care se adapteaza, iar una care nu se adapteaza. Eu nu stiu din care fac parte inca. Poate daca as fi avut conditii bune de viata si un mediu cu care sa rezonez as fi ramas. Traind insa tot timpul aproape de limita saraciei, cu mici exceptii, nu am rezistat si m-am intors.
Cum s-a schimbat publicitatea
Eu vad asa: unii alearga pe o pista. Cursa a inceput de mult. Nu se stie cate tururi mai sunt pana la final. La un moment, brusc, intra un concurent proaspat. Odihnit, cu chef de alergare. Chiar cu chef de vorba. Ceilalti se uita la el intrigati dar nu comenteaza, ci il saluta prieteneste. Acum alearga toti impreuna.
Noi am ratat startul. Abia acum incepem sa obosim si in curand o sa transpiram pe bune si o sa lucram de-adevaratelea.
O sa scoatem si concepte foarte tari. Sa ne ajunga oboseala (creativa) si tristetea (creativa) si frustarea (creativa) si deznadejdea (creativa). Firesc, de altfel. Si atunci o sa fim egali cu toata lumea. O sa recuperam decalajul. Spun asta pentru ca simt ca in sfarsit publicitatea intra in anonimatul vietii cotidiene. Cand o sa fie dusmanul declarat, atunci o sa iasa spoturile tari.
Pana atunci, suntem ca dealerii de masini de acum cativa ani. Masinile se vindeau singure, iar ei erau niste mici zei care iti faceau tie o favoare, tie muritorule de rand. Cand o sa devenim dusmanii declarati, atunci o sa ne deschidem mintea.
Tin minte multe campanii tari. Next, Leo, McCann, Head-ul si multi altii faceau campanii frumoase cu acordul telespectatorului pentru ca erau trufandale iar oamenii erau avizi de advertising. Acum sunt pe toate drumurile spoturile si printurile si SMS-urile.
Barbatul ideal nu mai este singurul barbat pe care il cunosti. A evoluat firesc si publicitatea. Deocamdata suntem in Black Friday tot anul si avem Happy Hour toata ziua.
O sa treaca si asta. Si, odata aliniati, o sa ne dam seama ce greu este sa facem campanii tari in contextul actual. Reperele sunt in schimbare iar studiul consumatorului de astazi nu se mai potriveste cu cel de la anul sau de anul trecut. Acum aici reclame si de la capat. Generatiile noi sunt rapide. E bine sa fii extrem de orientat catre nevoile lor ca sa le atragi atentia si sa fii foarte diplomat.
Cea mai frumoasa perioada a publicitatii
Cea care este acum. Asa e normal sa fie. Trece timpul peste orice. Ramane partea frumoasa care insa scoate la iveala si greselile si rateurile. Privesti trecutul cu nostalgie. Viitorul nu-l poti controla. Iti ramane prezentul. Campaniile de azi sunt cele mai bune. Pentru ca ne reprezinta. Traim odata cu ele.
Cele mai importante lucruri pe care le-ai invatat in meseria asta
Asa… am invatat multe si din bowling. Am invatat multe si din gatit. Toate cumva se aliniaza. Toate invataturile. Se unesc cunostintele. In publicitate am invatat ca experienta este de baza. Si in bowling si in chitara.
Joe Bonamassa canta in deschiderea lui BB King cand avea 14 ani. Dar de abia acum si-a gasit propria voce. De curand. A fost dat afara din trupe, dar si-a continuat drumul. Faci acelasi lucru si pana la urma iti gasesti vocea.
Publicitatea este complexa pentru ca implica multe specializari. Cum spunea un prieten. Trebuie sa faci ceva ani de puscarie ca sa scoti concepte bune. Traduc ideea lui. Ai nevoie de experienta de viata si mai ales de o memorie buna ca sa nu uiti ce ai trait si sa poti aplica suprinzator.
Un publicitar bun este un om cu experienta si care traieste de toate. Cu bune si rele. Si am invatat ca ai nevoie de rabdare. Chiar daca esti refuzat de nenumarate ori, pana la urma tot reusesti.
Am mai invatat ca cercetarea este si ea de baza. In publicitate cercetare inseamna schimbare. Risc. De altfel in mai toate domeniile este cam acelasi lucru. Mereu nou, mereu proaspat mereu diferit. Cu orice risc. Mediocritatea este acceptata imediat.
De ce sa faci un film pentru a te angaja
Simplu. Am trimis CV-ul la foarte multe agentii, dar nu m-a chemat decat una si m-a refuzat. Nu mi-au spus de ce. M-au refuzat dupa doua intalniri. O agentie medie. Tot raul spre bine, insa. Nu as fi facut filmul. Asa mi-a venit ideea. Cum sa atrag atentia? Sa arat ceva nou. Poate s-a mai facut, nu stiu.
Cer ajutorul unui nume mare. Folosesc sustinerea de brand pentru mine. Am scris un email. Stiam ca am sanse extrem de mici sa imi accepte ideea. Insa mi-a acceptat ideea. Filmul e o provocare in sine. Nu am mai facut un film despre mine. In care sa ma ironizez dar sa si arat ceva bun printre randuri.
M-am saturat de CV-uri. Nu mi-au placut niciodata. Dintr-un singur motiv. Nu-mi place sa fiu sau sa par ceea ce nu sunt. Ma simt uneori un mare loser alteori un castigator. Nu ma cred "crema din croissant", cum spune Bulacu, dar nici cel mai groaznic art. Simt ca pot multe in meseria asta.
Am frustrarile mele. Am si calitati in egala masura cu defectele. Vorba lui Mark Twain. "Am trait foarte multe drame la viata mea. Majoritatea nu s-au intamplat niciodata." Sunt un om normal. Imi place ce fac. Si o fac asa cum sunt eu. Asa mi-a venit ideea filmului.
Daca in loc de CV sau scrisoare de intentie trimit un film? Oare o sa ma ia cineva? Nu stiu. O sa vedem. Eu m-as lua. Si inca cativa mi-au spus asta. Prieteni de-ai mei.
Cat ai lucrat la film
Ideea mi-a venit la cafeaua de dimineata. Apoi i-am povestit-o nevesti-mii. Ea ma cunoaste si ma sustine in ideile mele. Suna cliseistic dar este adevarat. Asta nu e prima idee din categoria cretinisme misto. Ideea mi-a venit luni dimineata. I love Mondays. Vineri filmam deja.
Un prieten mi-a imprumutat camerele, trepiedele, lavalierele si luminile. Un alt prieten operator a venit sa ma ajute. Am filmat in locatia marelui nume care mi-a acceptat propunerea. O sa vedeti cine este. Deci toate s-au legat. Apoi m-am poticnit putin cu montajul. Si m-am hotarat sa il montez singur. A fost spre bine. Pentru ca ideea mi se lega in cap pe masura ce treceau orele.
Initial am fost speriat dar, pe masura ce ma impiedicam, mi-am dat seama ca este bine, nu am de ce sa ma tem. Mi-am compus singur muzica. Am facut voisovarul. Am inventat o casa de productie. "Hrean Salbatic". "Wildhoreseradish". Mi-am facut cartonul de "Restricted".
Am inceput sa fiu eu in deplinatate bucuriei de a intra intr-o noua zona de disconfort. Am lucrat 3 saptamani. O placere. Liber sa lucrez cum simt.
Cum crezi ca va fi primit?
Va fi primit foarte bine. Cu aplauze si injuraturi. Am incredere in cei care o sa-l vada. Unii o sa ma considere ridicol, altii dimpotriva. Am incredere in mine ca am facut ceva bine. O idee buna poate fi dezvoltata. O idee proasta ramane o idee proasta.
Sa faci un film pentru angajare va fi de acum incolo ceva normal, poate. Mai ales pentru cei din zona de concept. Ba nu. Pentru oricine. Intre 5.000 de candidati cineva iese in fata. Sunt multi la acelasi nivel. Unul face ceva in plus. El castiga!
In legatura cu filmul, am emotii mari. Dar sunt emotii bune si sanatoase. Emotii placute. Si mai am cateva idei de film pentru angajare. As putea sa mai fac inca cel putin unul imediat. Cu tot cu muzica.
Publicitatea ca forma de arta
Eram odata intr-o bucatarie de restaurant. Si incercam sa invat cate ceva. Un amic m-a intrebat ce fac? "Pictez", i-am spus. Si el mi-a raspuns. "E si asta o forma de arta".
Discutia despre legatura dintre publicitate si arta este una de domeniul filozofiei si nu cred ca ii dam de capat asa de repede. Sunt argumente si pro si contra. Eu asa simt si asa o tratez. Un ad frumos imi da o stare de bine. Si pictura undeva in spatele panzei este atacabila. Nu deschid subiectul. Am ajuns la un asa nivel noi oamenii incat putem ataca orice. Putem darama cu argumente dar putem si apara in egala masura.
Cand fac o fotografie pentru un ad o tratez ca pe o bucata de arta. Cat pot eu sa fac. La fel cand desenez un ad. Sau un logo. Si uite, avand reguli compozitionale ca la desen, si cromatice ca la pictura, poate ca arta este contagioasa si se ia in publicitate. Teleshopping este antidotul pentru publicitatea din agentii. Imi inchipui acum o campanie Heineken la Teleshopping.
Teatru, pictura si intoarcerea la publicitate
Da. Suna ciudat, este? Publicitatea nu exclude apucaturile mele. Dimpotriva, le sustine. Am scris vreo trei piese de teatru. Am si regizat alte cateva. Ionesco imi place foarte mult. Nu vad de ce nu s-ar lega cu publicitatea.
Pictura: nu am client care sa-mi impuna subiectul. Dar nici client care sa-mi cumpere tabloul. Pictez pentru mine. La chitara la fel. Invat pentru mine. Joc si bowling si mai si gatesc din cand in cand. Imi savurez viata. Gatitul il impart cu nevasta-mea. Ea gateste mai bine ca mine, oricum.
E frumos sa inveti mereu cate ceva. Ai viata plina. Publicitatea este mereu acolo. In cap si in viata. Facand asta de atata timp a intrat cumva in felul meu de a fi. Imi si place. Adica uneori o urasc, dar in restul timpului imi place. E folositoare publicitatea si avem toti nevoie de ea. Ca ne place sa acceptam asta sau nu.
Din teatru nu pot trai; nu ma lasa tagma cu diploma de teatru pe de-o parte. Nu ma lasa nici macar sa fiu amator in spatiul unde lucram. Iar pe de cealalta parte nu am incercat niciodata sa regizez intr-un teatru mare. Poate m-ar primi. Nu stiu. Din experienta mea de pana acum… nu prea am fost digerat.
Eu, spre deosebire de regizorii cu diploma, fac si piese proaste. Insa mi le iubesc la fel de tare. Sau de ce ce? Empatizez cu piesele mele ratate. Poate nu am inteles intrebarea.
Imi place publicitatea. Pur si simplu. Ma bucur de un meniu in egala masura in care ma bucur de un ad pentru protejarea mediului. As face ad-uri si pentru tigari. Ma gandeam la un moment dat sa fac ad-uri pentru canalele porno. Nu au pauze de publicitate si ar merge la fix. N-am avut bani. Daca ne luam prea in serios ne ducem si nu ne mai intoarcem.
Ce te-a atras prima data in publicitate
Pe vremea mea, in mileniul trecut m-a atras noutatea. Faptul ca aveam si noi in sfarsit publicitate. Si imi doream sa fiu urmatorul Leo sau urmatorul David. Sau Wieden Kennedy. Sau KesselsKramer.
Si pe masura ce citeam si vedeam ad-uri in Lurzer, vroiam sa fiu eu urmatorul mare creativ sau sa am eu o agentie creativa de renume interplanetar. Eram tanar si lucram singur. Visele imi curgeau peste tot. Apoi m-am potolit. Visam in liniste. De vise nu te vindeci. Sunt incurabile.
Mi-am vazut de viata ca si cum nu mi-am dorit niciodata ce ti-am spus adineauri. M-am ridiculizat de multe ori. Mi-am savurat momentele. Am fost eu. Am initiat "marele" proiect Liniile Aeriene Anton. Pe care il am si astazi. Eu adica. Singur, majoritatea timpului.
Am lucrat cu oameni care au vrut sa lucreze cu mine, dar nefiind un administrator bun am pierdut tot ce am castigat. Realitatea si momentul respectiv. Nu imi pare rau. Am incercat. Si greseala face parte din procesul asta. Si din viata.
Ce te atrage acum
Acum ma atrage acelasi lucru. Insa spre deosebire de dorinta de a fi un mare nume celebru, imi doresc doar sa fiu eu. Cat mai eu cu putinta. Tot concepte proprii, tot idei noi. Tot idei pe care le consider diferite care sper sa provoace stari conflictuale in prima faza. Si imi doresc sa intru intr-o agentie creativa. Intr-un mediu creativ. Creativ pe bune. Acum e astazi.
Eu fac un film. O fi bine, o fi rau? Nu stiu. Il fac si o sa vad. Am sanse sa reusesc si sa ajung in agentia pe care mi-o doresc. In egala masura pot sa o dau de gard. Dar incerc.
Nu pot sa scriu pe hartie ca gandesc si actionez out of the box si sa stau cu un CV in brate, o scrisoare de intentie, un portfolio frumos aranjat si sa emit pretentii. De multe ori out of the box este foarte in the box. Zona calduta nu mi-a placut niciodata. Mi-am asumat drumul. Cam asa vad eu. Tu m-ai angaja?
