InCotroceni – nu doar o pagina de Facebook despre cartier, ci o initiativa civica cu un plan de actiuni concrete

InCotroceni – nu doar o pagina de Facebook despre cartier, ci o initiativa civica cu un plan de actiuni concrete

Nu stim cat mai petrece Pantelimonul, dar Cotroceniul se repara si se infrumuseteaza. Da, iar acest lucru a inceput sa fie posibil datorita tinerilor suficient de interesati si dornici sa schimbe ceva InCotroceniAm vorbit cu unul dintre fondatori si am aflat lucruri foarte interesante, cum ar fi ca:

Principala problema a cartierului este una structurala si tine de pozitionarea lui intr-o fosta zona umeda, mlastinoasa.

Putina lume stie ca raul Dambovita avea un traseu sinuos, formand multe ostroave, cranguri, pline de salcii si de animale salbatice – de acolo vine si cuvantul cartierului, vechiul sat Cotroceni, de la verbul “a cotroci”, care inseamna “a cotrobai”, “a scotoci”, “a scormoni” dupa vinat.

Unul dintre aceste coturi ale Dambovitei ajungea pana sub dealul Tacaliei, unde acum este Parcul Romniceanu.

Tare, nu? Si nici macar nu este originar cartierului; ceea ce ne face sa credem ca oamenii astia chiar sunt pusi pe treaba buna. 

Aflati mai jos ce au avut de povestit despre InCotroceni si ce reusite au avut pe parcursul unui singur anisor. La microfon: Dinu Drog, unul dintre cei patru locuitori ai Cotroceniului care au vrut sa sa uneasca.

 

Cine este in spatele povestii InCotroceni

InCotroceni – Oameni, Idei, Povesti nu este doar o pagina de Facebook despre cartierul Cotroceni. Este o initiativa civica de cartier care si-a propus sa faca din Cotroceni un spatiu mai bun de locuire, un cartier mai primitor si mai armonios pentru toti locuitorii sai.

Scopul nostru este ca locuitorii Cotroceniului sa se cunoasca mai bine si sa se identifice cu spiritul comunitatii unde traiesc si, astfel, calitatea vietii sa creasca.

Initiativa noastra a pornit cu un plan de actiuni concrete si cu promovarea comunitatii in cadrul paginii de Facebook care in prezent este urmarita de peste 1.500 de persoane si creste in fiecare zi.

Initiativa civica InCotroceni a fost pornita de un grup de 4 persoane:

Roxana Staicu – 38 ani, absolvent de filologie, cu studii aprofundate in economie si management inovativ in cadrul ASE; experienta de 15 ani in business, in domeniul financiar bancar si ONG.

Maria Ungureanu – 34 de ani, absolvent de arhitectura, cu o experienta de mai mult de 10 ani, membru al Ordinului Arhitectilor din Bucuresti; experienta in arhitectura durabila si in urbanism.

Iulian Ungureanu – 36 de ani, absolvent de arhitectura, cu o experienta de mai mult de 10 ani, membrul al Ordinului Arhitectilor din Bucuresti; experienta in restaurare, constructii noi, design de obiect si urbanism.

Dinu Drog - 36 de ani, experienta de 10 ani in domeniul avocaturii, membru al Baroului Bucuresti.

 

Cand si cum

Ca mai toate ideile bune, ideea de a ne organiza civic ne-a venit mie si lui Iulian la un pahar de vin, la mine acasa. Eu ma mutasem relativ recent in cartier, iar Iulian avea ceva mai multa «vechime« in zona. Amandoi eram extrem de nemultumiti de ce se intampla si de ce nu se intampla in cartierul nostru. 

Eram ingrijorati de numeroasele constructii ilegale care aparusera deja in cartier, sau care erau pe cale sa apara, fiind in stadiu de santier. Cotroceniul este o zona istorica a Bucurestiului – fiind clasificat ca Zona protejata 45 - cu un patrimoniu arhitectural si natural unic in Romania.

Aceasta bogatie arhitecturala este pusa in pericol, pe de o parte, de numeroase proiecte imobiliare care se ridica pe locul caselor vechi, dar care, din nefericire, nu sunt clasificate in lista monumentelor protejate.

Pe de alta parte, vorbim despre numeroase proiecte de renovare facute, de multe ori din nestiinta proprietarilor, in total dezacord cu aspectul si stilul zonei. Cotroceniul a devenit astfel si mai eclectic, la stilurile amintite inainte adaugandu-se si variatia «toaleta publica cu termopane albe si fatada vopsita in turcoaz«.   

In ce priveste «patrimoniul natural«, remarcaseram cum autoritatile locale – prin ADP Sector 5 – taie in nestire crengile copacilor, crezand ca asa ii toaleteaza. In ultimii ani, au fost taiati / ciuntiti numerosi arbori seculari, care acum sunt pe punctul de a muri.  La aceasta problema se adauga si starea de degradare a tuturor spatiilor verzi – parcuri, scuaruri etc –, si a institutiilor de stat (scoli, gradinite), in care primaria locala nu a mai investit de ani de zile, din cauza unor cinice calcule politice. 

Pe de alta parte, vorbim despre numeroase proiecte de renovare facute, de multe ori din nestiinta proprietarilor, in total dezacord cu aspectul si stilul zonei. In ceea ce priveste “patrimoniul natural”, au fost taiati numerosi arbori seculari.

In legatura cu zona de „ce nu se intampla in cartier”, eram suparati ca nu prea ne cunoastem intre noi, vecinii, ca lumea din cartier e foarte ok, dar ca nu exista un loc/platforma care sa ii aduca impreuna. Pentru InCotroceni, aceasta dimensiune sociala este la fel de importanta ca cea de arhitectura/ urbanism.

 

Iarna pe ulitele din Cotroceni :)

Posted by Incotroceni on Sunday, January 17, 2016

 

Logo-ul si semnificatia lui

Numele s-a nascut chiar in urma primei discutii si este un mic joc de cuvinte, cu dubla semnificatie: „in cartierul Cotroceni”, dar si „incotro se duce cartierul Cotroceni – care este directia lui de dezvoltare?”. A fost creat de Matei Arnautu, un vecin din cartier, care lucreaza ca Art Director intr-o mica agentie de publicitate.

InCotroceni este despre “Oamenii” din cartier, fiecare cu nevoile lui, despre „Ideile” cetatenilor si despre „Povestile” lor, care merita sa fie spuse si auzite de generatia noastra.

 

Oamenii care s-au alaturat comunitatii

Iulian o stia pe Roxana, care cunostea familia Arnautu. L-am cunoscut apoi „intamplator” pe Vlad, care sta si el de ceva vreme in cartier. Apoi am creat identitatea vizuala si ne-am organizat ca un grup informal pe Facebook.

In urma lansarii in spatiul virtual, ni s-au mai alaturat si alti vecini, dornici sa se implice direct in proiectele noastre.

De-a lungul anului, grupul a mai primit 200 de persoane, vecini de cartier sau oameni care iubesc Cotroceniul, fiecare dintre acestia implicandu-se efectiv in proiectele InCotroceni - au semnat petitii si au participat activ la intalnirile comunitare organizate de noi.

In noiembrie 2015 am organizat cu ajutorul CeRe Participare consultarea publica “Hai sa vorbim despre cartierul tau!” in care am strans feedback de la peste 30 de persoane despre nevoile comunitatii in domeniul cultural-social. 

Iar de Craciun, am strans un grup de 15 vecini, adulti si copii si am mers la colindat pe cateva strazi din cartier. Vecinii ne-au deschis usile si am primit nuci si mere si ceai cald. Reactia comunitatii a fost extraordinara.

 

Evolutia pana in prezent a obiectivelor InCotroceni

Avem proiecte finalizate cu un feedback bun si cateva proiecte pe care le-am inceput anul trecut si vrem sa le continuam. E vorba, in primul rand, despre finalizarea proiectului Enel care are ca scop schimbarea retelei de distributie a curentului electric pe mai multe strazi din cartier. 

Am semnalizat acest pericol comunitatii si raspunsul din partea acesteia a fost unul coplesitor. In cadrul “Zilei Cartierului Cotroceni” de pe data de 4 iulie 2015, peste 150 de oameni au semnat o petitie. Asa am reusit sa obtinem o audienta la Enel, care, la presiunea comunitatii, si-a schimbat strategia. Am mers cu echipa Enel pe teren si am semnalizat mai multe nereguli, care apoi au fost remediate.

Vom continua si proiectul care are in vedere o mai buna reglementare a intersectiei dintre str. Dr. Louis Pasteur cu str. Joseph Lister, pe care noi o numim, pe buna-dreptate, „intersectia mortii”. Politia Rutiera ne-a acceptat proiectul, care acum asteapta sa primeasca finantare de la Primaria Generala. Speram sa fie implementat anul acesta.

 

Proiectele cele mai de pret

As aminti de “Ziua Cartierului Cotroceni”. Evenimentul s-a desfasurat cu sprijinul Ordinului Arhitectilor din Romania – Filiala Bucuresti, in cadrul Anualei de Arhitectura 2015.

 
Filmul Zilei cartierului Cotroceni-4 iulie 2015

Va invitam sa vizionati filmul Zilei cartierului Cotroceni realizat de echipa Docuart, careia ii multumim pentru ajutor!

Posted by Incotroceni on Thursday, August 6, 2015


In ciuda vremii cam instabile, am avut parte de un program complet:

- expozitia de fotografie veche “Oameni si Povesti din Cotroceni” cu multe fotografii primite de la vecini; 
- standuri cu vanzare ale unor business-urile locale - Merlin, Assamblage - Scoala De Bijuterie Contemporana, Wagner Arte Frumoase si Povesti, Baroque Books & Arts si Ploosh;
- ateliere de creatie si curs de karate pentru copii;
- expozitia de pictura a lui Nicolae Comanescu;
- curs de yoga,
- atelierul motivational "Intelepciunea muntilor inalti";
- doua concerte de jazz - Gabriela Costa & Alex Man si Alexandru Arcus & Adi Stoenescu;
- si, la final, seara de film documentar organizata de Docuart, plus proiectii video 3D .

 

Partile negative ale cartierului Cotroceni

Multa lume considera Cotroceniul o zona privilegiata, in care nu sunt probleme, pentru ca este locuita de oameni extrem de bogati si lipsiti de griji. Realitatea de la firul ierbii este insa cam diferita de acest cliseu mental. Cotroceniul sufera de multe probleme, ca mai toate cartierele bucurestene, chiar daca nu in acelasi grad.

Principala problema a cartierului este una structurala si tine de pozitionarea lui intr-o fosta zona umeda, mlastinoasa. 

 Putina lume stie ca raul Dambovita avea un traseu sinuos, formand multe ostroave, cranguri, pline de salcii si de animale salbatice – de acolo vine si cuvantul cartierului, vechiul sat Cotroceni, de la verbul “a cotroci”, care inseamna “a cotrobai”, “a scotoci”, “a scormoni” dupa vinat. 

Unul dintre aceste coturi ale Dambovitei ajungea pana sub dealul Tacaliei, unde acum este Parcul Romniceanu. Zona a fost asanata, parcelata si vanduta pentru a se construi case. Imobilele sufera de umezeala, iar atunci cand ploua multe subsoluri se inunda. 

Inainte, strazile erau pavate cu granit, ceea ce permitea apei pluviale sa se scurga natural in pamant. In prezent, multe guri de canal au fost astupate, sistemul de canalizare nu mai face fata, ceea ce inseamna ca aproape pe fiecare strada se formeaza imense balti de apa.

La aceasta problema structurala, care poate fi rezolvata doar cu investitii mari ale Primariei, se adauga multe altele, deja aminte de mine anterior.

 

Imaginea ideala a cartierului

Nu cred ca exista vreun cartier fara probleme, dar ne-am dori ca in Cotroceni sa ne putem plimba pe strazi fara sa facem slalom printre masinile parcate ilegal, sa ne putem bucura de umbra unor copaci sanatosi, de fatadele si gradinile frontale ale unor case restaurate cu gust, in stilul zonei, sa ne putem face cumparaturile intr-o piata serioasa si moderna si sa nu mai sarim peste gropi sau baltile de apa atunci cand da orice ploaie.

 

Planuri de viitor

Urmeaza in saptaminile viitoare sa ne constituim ca asociatie, deci sa capatam personalitate juridica, ceea ce ne va ajuta sa crestem mai multe proiecte cu sprijin financiar din cadrul comunitatii si din partea altor entitati care finanteaza proiecte comunitare.

Anul acesta o sa demaram un proiect mai mare cu sprijinul strategic al altor organizatii. Este vorba de Proiectul METROREX care priveste rezolvarea si clarificarea problemelor create de construirea Magistralei 5 (Drumul Taberei - Eroilor).

Avem mai multe proiecte in stadiu de lucru pe zona de protectie a spatiilor verzi, de reciclare a deseurilor.

In domeniul social-cultural, ne dorim sa organizam a doua editie a „Zilei Cartierului Cotroceni” si sa demaram si alte proiecte care sa ne creasca vizibilitatea si sa atraga mai multa lume in jurul proiectului nostru: este vorba despre un proiect de film si unul culinar.

Mai multe detalii, in curand.

 

Un mesaj pentru “cotrocenistii” inca nedescoperiti

Ii invitam pe toti cei care iubesc Cotroceniul, chiar daca nu au locuit sau nu mai locuiesc in acest frumos cartier, sa ni se alature in demersurile noastre prin a deveni membri in asociatia InCotroceni si asa sa ne sustina proiectele, inclusiv prin voluntariate. Avem multe de facut si nu le putem face fara implicarea activa a cetatenilor.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related