Dragos Patraru nu crede ca oamenii vor avea rabdare sa citeasca tot acest interviu, pentru ca este prea lung. Dar noi avem incredere in cititori si il lasam asa, lung, si fara interludii cu pisici.
Cei care vor sa afle cum se face audienta intr-o televiziune care nu este interesata de rating sau cat de sensibila este relatia dintre firmele de publicitate si continutul politic al unei emisiuni, vor citi pana la capat. Sau daca vor sa afle cine suna la TVR, de ce, cum e sistemul baietilor destepti, si de ce Dragos Patraru nu isi face iluzii si stie ca, daca vor continua asa, drumul nu pare lung in TVR.
Avem si motive mai superficiale pentru care puteti sa cititi acest interviu pana la final: puteti vedea, de exemplu, cum se poticneste umorul de subiectele sensibile, si, deci, cum a fost inlocuit, in emisiune, piciorul lui Prigoana cu coloana infinitului.
Dar Dragos Patraru spune ca nu face umor la TVR. Nu asta e scopul emisiunii. A ajuns cu Starea Natiei la TVR, dupa un drum lung, prin toate tipurile de presa. De la vanzator de ziare, la 15 ani, la manager de post local si apoi realizator de emisiuni la televiziuni nationale. “Umorul e doar un mijloc pe care-l folosim, uneori mai bine, alteori mai prost. Dar scopul este informarea si educarea oamenilor”. De asta se si munceste 100 de ore la o emisiune.
El explica si de ce este gresita comparatia cu Mircea Badea, in termeni de audienta, cat de mare este presiunea ratingului, care sunt compromisurile pe care nu le accepta si de ce nu exista un peisaj de late night show in Romania.
Puteti afla, chiar la finalul acestui text, si pe cine suna el atunci cand nu stie raspunsul la o intrebare.
La inceput, a fost vanzarea de ziare
Primul meu job a fost cel de vanzator volant de ziare. Aveam 15 ani si nevoie mare de bani. Asa ca atunci cand am vazut un anunt la chioscul de ziare de peste drum de blocul meu - angajam vanzatori volanti -, am zis ca asta e solutia. Ai mei au semnat o hartie prin care-si dadeau acordul si am inceput a doua zi.
La 4 dimineata, am luat vreo 200 de ziare Evenimentul zilei si am plecat cu ele in oras. Erau grele, afara nu era tocmai cald, mi-aduc aminte. Pe drum, m-am intrebat de ce fac asta? Eu, un tip care invata decent - intrasem cu cea mai buna medie la filologie - un tip care vrea sa studieze si dupa liceu, un tip care vrea sa devina jurnalist.
Si, peste toate astea, un tip cu un simt al rusinii care-l domina, atunci. Am avut doua raspunsuri pentru mine: in primul rand, nevoia de bani, iar apoi, o chestie mai sofisticata: ce inceput mai bun poti avea ca jurnalist, decat sa-i vezi si sa-i simti pe cei carora le vinzi ziare?
Dupa o incercare esuata in fata uzinei 1 Mai, unde lucrau ai mei, am ajuns in centru si am dat toate ziarele. M-am intors, am mai luat si din nou le-am dat pe toate. Si-am dus-o asa mai bine de sase luni.
Apoi, pentru ca Romica, de la chiosc - lucra la teatrul de papusi, asta era al doilea job al lui - a acceptat sa ma lase sa vand noaptea. Era perfect! Seara adunam in jurul chioscului prieteni, care stateau acolo la un suc, vorbeam, ne distram, ma ajutau cu marfa cand era cazul, apoi ramaneam singur. Orasul se linistea dupa ora 23.
Aveam seri cand pur si simplu ieseam din chiosc, ma asezam pe o lada de bere si ascultam, inconjurat de blocuri gri, comuniste, ce se intampla. Apoi, intram si ma apucam de citit. Faceam retururile.
A fost o perioada cand citeam nu mult, citeam practic tot ce aparea si se vindea intr-un chiosc de ziare. De la Dilema la Infractoarea. Mai apoi, m-am apucat sa fac corectura pe ziare. Si, intr-un final, sa rescriu articole. Habar nu aveam cat de mult ma vor ajuta toate astea.
La nici 19 ani, dadeam un concurs pentru un post de redactor, la ziarul Prahova. Dupa trei zile de stat langa telefonul bunicii mele (noi nu aveam telefon), am aflat ca fusesem admis. Dupa sase luni, eram angajat la radio Contact, unde am stat pana in 2001. Imi facusem deja propriul saptamanal de sport, Fiar Play de Prahova. Care s-a transformat, dupa cea mai frumoasa perioada a mea in presa, in anul 2003, in altPHel. Ajunsesem sa public in Academia Catavencu si am vrut sa fac ceva asemanator la nivel local. Aveam deja emisiuni de sport la Antena 1 Ploiesti si, din 2003, la alpha TV, devenit Prahova TV.
Cei mai importanti pasi in televiziune
Am inceput la Tele 7, in Ploiesti. N-am stat mult, pentru ca am avut ocazia sa trec la Antena 1 Ploiesti. Iar de acolo, la Prahova TV. Unde am stat pana am plecat la Bucuresti, in 2011.
Sigur ca exista momente hotaratoare. Puteam sa fiu si acum in presa locala, daca nu aveam sansa sa fiu lasat sa demonstrez ce pot. In 2008, am preluat managementul Prahova TV. Si am facut din statia asta, la care, cand am ajuns, nu se stia nici la ce ora incep stirile, cel mai vizionat post local, dupa Neptun TV. Asta spun datele oficiale, publicate de CNA, in anul 2011. Mi-e si rusine sa va spun ce buget aveam.
Atunci am inteles cea mai importanta conditie a succesului: sa ai mereu, in jurul tau, oameni mai buni decat tine. Apoi, pentru a-i aduce pe oamenii cei mai buni, iti trebuie un proiect, o viziune.
Si asta am facut de atunci. La Starea Natiei, suntem zece oameni. Fiecare dintre ei, pe felia lui, este mult mai bun decat mine. Si avem un proiect frumos, in care credem cu tarie si pe care-l facem cu mare placere.
Cum este la TVR
La TVR este cum a explicat de curand Irina Radu. O institutie incremenita in proiect. Adusa in acest hal de 25 de ani de control politic, de nepotisme si de presiuni din toate partile. Cand am primit telefon de la TVR, le-am spus baietilor ca asta e sansa noastra. Indiferent de situatia in care se afla televiziunea publica, atunci cand te cheama mergi. E ca la echipa nationala. Nu conteaza cat stai, dar daca reusesti sa faci ceva la TVR, atunci totul dupa va fi mult mai usor.
Aveam doua probleme: controlul editorial si ideea ca sunt platit din banii oamenilor. Le-am rezolvat pe amandoua.
Am trecut in contract ca nimeni nu se poate atinge de produs, atata vreme cat el respecta codul deontologic, misiunea publica a TVR si normele CNA. Si am cerut sa fim platiti in functie de audienta. Care era in pom, cand am ajuns acolo. Dar noi aveam deja un public fidel, care era greu de crezut ca nu ne va urma. Ne-am bazat pe telespectatori si a functionat. Daca n-ar fi functionat, ar fi fost clar ca nu am gandit un proiect bun.
Cum se sustine singura o emisiune
V-am spus, dupa 15 ani in presa locala, dintre care zece am fost obligat sa fiu si manager, ajungi sa faci lucruri foarte bune, cu bani foarte putini. De pilda, televiziunea publica poate sa devina cea mai profitabila institutie de presa din Romania, cu doar cateva masuri manageriale simple.
Totul depinde de parlmentari, care trebuie sa modifice legea si sa ia mana de pe TVR. Sa scape TVR-ul de controlul politic. E o idiotenie fara margini sa crezi ca TVR nu poate face performanta editoriala si financiara. Pentru numele lui Dumnezeu, fabrica asta incaseaza 80 de milioane de euro pe an. Cu banii astia o duc zece televiziuni nationale comerciale care fac audienta mai mare decat TVR.
Prejudecati fata de TVR
Inainte sa vin, toata lumea mi-a spus ca tot ce e mai rau in televiziune se intampla la TVR. Inarmat cu ideea asta, am stiut ca trebuie sa trag tare, ca sa ne iasa. Si da, sistemul se impotriveste la tot ce-i nou, la tot ce vine din afara, sistemul vrea sa te omoare si asta au incercat si inca incearca multi de acolo.
Pentru ca emisiunea asta a oferit un termen de comparatie. Adica, stati putin, ca se poate. Aoleu? Se poate? La TVR? Pai, daca se poate face audienta, daca intr-un an o emisiune in care un prost zice niste chestii la o masa aduce publicul urban 18 plus de la 0,4 la 3,6, cat am facut joi, atunci e clar ca e o problema cu oamenii de acolo.
Ca pana acum era simplu. Domnule, la TVR nu se poate face nimic. Acum, vedem ca se poate. Cred ca TVR poate ajunge pe primul loc in audiente intr-un an, foarte usor. Totul depinde de cateva modificari legislative, care sa elimine controlul politic si sa ii dea TVR-ului posibilitatea de a se organiza profesionist, pastrand doar oameni competenti - destui, de altfel - si platind pentru productii care fac audienta si, in acelasi timp, indeplinesc misiunea publica a TVR.
Televiziunea publica poate fi, cu exceptia stirilor, doar un broadcaster. Sa cumpere de pe piata productii bune, care fac audienta si indeplinesc misiunea publica.
Diferenta intre televiziunea publica si televiziunile private la care ai lucrat
Simplu. La televiziunea publica e ca la stat, inainte de 89. Exista functionari. Cei mai multi dintre ei nu fac televiziune, ci vin la serviciu. Nu exista presiune de niciun fel. Nu exista norma de ore de stat la lucru pentru personalul editorial, nu exista norma de minute aparute pe post, nu exista norma de audienta. Isi fac ei intre ei niste evaluari anuale, la care toata lumea iese perfect. Nici aia in mafie nu se intelegeau atat de bine.
Noi, cum spuneam, suntem platiti in functie de audienta. Strigator la cer, nu? La postul public, practic audienta nu conteaza. Si ii mai auzi pe unii, pe-acolo: buei, noi facem televiziune! Nu conteaza audienta, asta e televiziune adevarata! Facem pe dracu! Pentru a-si indeplini misiunea publica, fixata prin lege, o televiziune publica trebuie sa aiba audienta.
In toata Europa, nicio televiziune publica nu coboara seara sub 20%. Noi abia ajungem la 2%. Mie imi e rusine cu ratingul TVR. Si in loc sa admitem ca nu facem treaba si sa ne apucam de ea, ne dam aere ca noi suntem speciali, ca facem televiziune. O prostie intretinuta de niste oameni mici, care se mint in fiecare dimineata cand se uita in oglinda. ”Suntem jalnici”, asta trebuie sa ne spunem zi de zi, cand mergem la munca. Si sa incercam sa fim buni. Iar bun, in televiziune, inseamna audienta. Cu precizarea ca o televiziune publica trebuie sa isi indeplineaca misiunea trasata prin lege.
Eu plang, dimineata, la propriu, cand avem o zi proasta. Urlu la oamenii mei, facem analize pe emisiune, sedinte, stabilim ce-a fost gresit, imi asum totul si o luam de la capat. Pe altii ii doare in fund. Nici nu se uita pe audiente.
Domnul Lucaci, de pilda, seful de la stiri, are despre dansul opinia ca face televiziune. Omul este moartea audientei. Face cea mai prosta audienta la acel talk-show la care apare o data pe saptamana, dar este tinut pe post pentru ca daca se atinge cineva de dansul face scandal.
Deci, interesul public nu conteaza. Frate, nu se uita nimeni la tine, nu pricepi? Lasa-i pe altii! Dar acolo e greu. Exista sindicatul, cu oameni care jefuiesc acum TVR de milioane de euro, in urma unor procese in care pana si cei care aveau in fisa postului sa apere televiziunea aveau interes ca TVR sa piarda.
Daca as avea aceasta putere, ca politician, mi-as asuma urmatoarea masura: toata lumea afara! Salarii compensatorii, luati ce vreti, ne intelegem. Oricum e mult mai ieftin sa va dau pe toti afara, decat sa ii pun pe romani sa va plateasca salariile inca zece ani de-acum inainte. Dar gainile din Parlament n-au cum sa isi asume o asemenea masura. Care, culmea, e in interesul cetatenilor.
In orice televiziune privata, cand nu livrezi audienta te cari acasa. Celelalte televiziuni de stat din Europa fac audienta. Deci, e ceva ce nu merge doar aici, la noi. Unde doar se fura, de 26 de ani. E simplu. Azi o inchidem, dam pe toata lumea afara, maine deschidem iar, facem angajari, facem proceduri normale si dam drumul la treaba.
Detalii din culisele emisiunii
Reteta e simpla Presupune o rutina extraordinara, care aduce o uzura destul de mare, in timp. De aceea, vineri, sambata si duminica suntem in recuperare.
Se lucreaza in medie 100 de ore pe zi, pentru emisiune. Incepem duminica seara, cu subiectele. Sunt multe subiecte, pe care le aduna producatoarea emisiunii, Raluca Damian, si Mirela Oprea, asistenta ei si mana mea dreapta.
Daca pare ca fac zilnic foarte multe chestii, este pentru ca Mirela face multe dintre ele pentru mine. Dupa ce imi vin subiectele, eu le triez si le trimit baietilor. Le repartizez in functie de stilul fiecaruia, de piticii pe creier pe care stiu ca-i are fiecare. Apoi, ne apucam de scris.
Dimineata, la prima ora, facem un fel de sedinta pe Facebook, dar e mai mult un concurs de mistouri intre noi. Asta ne baga in stare. Discutam si despre subiecte, tot cu glume care apar ulterior in texte. Sunt, in general, discutii nerecomandate minorilor. Apoi, scriem, fiecare cum vrea si cum poate, pana pe la ora 13.00. Eu primesc textele pe masura ce ele se scriu.
La 10.00 plec spre Bucuresti (fac naveta de la Ploiesti), la 11.00 sunt asezat la masa la care fac si emisiunea. Editez, scriu, ii sun pe baieti sa-i injur cand nu imi place ce-au facut, dau texte la refacut, ii consult in legatura cu ce-am schimbat eu.
La 13,30 cobor la cantina, cu Raluca. Discutam subiectele, iar ea ma enerveaza zilnic, pentru ca-i vin idei pe cate un subiect dupa ce eu il credeam terminat. Dar s-a obisnuit cu mine, eu cu ea, iar ideea e sa iasa emisiunea, nu sa ne menajam noi nervii. Urcam la ora 14,00, iar pana la 15,30 eu citesc materialele, stabilesc ordinea lor si fac ultimele retusuri. Intru la machiaj si apoi incepem sa inregistram.
In tot timpul asta, eu trimit drafturi cu emisiunea la Mirela, care scoate pasajele video. Comunicam permanent, unde avem imagini, unde sunt cartoane, pe care incercam sa le evitam. La 15,30, magicienii Madalin Gioanca si Dragos Vata incep sa monteze, actiunea asta facandu-se concomitent cu inregistrarea mea.
Astfel, cand eu termin de inregistrat, ei au deja emisiunea insirata si se apuca de finisaje. Ramane cu ei Raluca, ea vede emisiunea cap-coada inainte sa o trimita Danei Armasu, la TVR. Avem proceduri ca intr-o multinationala, toate greselile pe care le-am facut au fost corectate cu proceduri clare, fiecare stie in orice moment ce are de facut. Astfel, si crizele sunt gestionate bine.
Textele pentru emisiune
Textele pot fi modificate inclusiv cand tragem emisiunea: un exemplu de saptamana asta. Text original, pe care eu in citesc, la materialul cu veveritele din Bistrita: ”Deci nu e doar o cusca de-aia simpla, pe care-o face un tamplar beat, intr-o ora, din piciorul lui Prigoana”. Sare ca arsa Raluca, din regie. Nu poti sa spui asa ceva la televiziunea publica. Hait, zic! De ce nu pot. E excelenta gluma, pledez eu.
Tamplarul era beat, de-aia s-a apucat sa lucreze la piciorul lui Prigoana, din care a facut altceva. Se face sondaj in regie. Sunt singurul bou care crede ca gluma asta e buna.
Un sfert de ora discutam despre subiect, eu sustinand ca si un om cu picior de lemn ar rade cu pofta. Si ca in general noi, astia intregi, fara dizabilitati, suntem ipocriti.
Am avut un prieten, Nini Hristodorescu, Dumnezeu sa-l ierte, caruia la 60 de ani i-au fost amputate ambele picioare. Il duceam la meciuri, la Petrolul, cand puteam. Radea cu lacrimi cand faceam glume pe seama noii lui conditii.
Bun, asta era un om cu simtul umorului, imi spun colegii, care sustin ca gluma e proasta, iar eu sunt bou, ca ma distreaza asa ceva. Deci, textul s-a modificat pe loc, dupa cum urmeaza: ”Deci nu e doar o cusca de-aia simpla, pe care-o face un tamplar beat, intr-o ora, din coloana infinitului.” E tot ce-am gasit acolo, pe loc.
Desigur, daca as fi vrut l-as fi lasat asa. Nimeni n-ar fi comentat. Eu port responsabilitatea pentru ce spun acolo. Dar atunci mi-as fi desconsiderat echipa in care am atata incredere.
Teme populare pe net
Sunt multe, noi functionam foarte bine pe net, spre deosebire de orice alta emisiune de la postul public. Facem promo zilnic, am facut o comunitate puternica pe facebook, punem cel putin zece materiale din fiecare emisiune pe net.
Crestem frumos si in acest mediu si, chiar daca avem probleme cu cei din TVR, punem si emisiunile intregi pe site. Important e sa le vada oamenii, nu sa le ascundem. Parodiile fac in general trafic bun, cea cu Gabi Oprea a rupt, de pilda, pe Facebook.
Cum abordezi subiectele controversate
Despre un subiect controversat am vorbit mai devreme. Nu exista constrangeri editoriale. Exista constiinta noastra, exista bun simt, educatia, cultura noastra, iar toate astea actioneaza autocenzura. Apoi, exista normele CNA, misiunea publica a TVR si codul deontologic al jurnalistului.
Desigur, subiectele controversate sunt mai dificil de abordat. Dar muscam din ele si incercam sa le dam sens. Sa le explicam logic. Acolo unde noi credem ca nu e de glumit nu glumim.
De fapt, scopul acestei emisiuni nu este sa-i distreze pe oameni. Ci sa-i informeze si sa-i educe distrandu-i. Ceea ce e cu totul altceva. Daca ii facem pe oameni sa isi puna intrebari cu privire la un subiect, inseamna ca ne-am atins obiectivul.
Am zilele astea o disputa cu CNA, care ne-a avertizat public ca am spus despre un cult religios ca ar fi criminal. N-am spus asta, am spus: daca un cult religios le interzice membrilor sai dreptul la viata (era vorba de o fata de 20 de ani care a murit pentru ca parintii n-au permis o transfuzie de sange), atunci acel cult religios este unul criminal.
CNA ne-a incadrat la stiri, cand a judecat speta. O prostie pentru care am actionat deja institutia in instanta. Si pe domnul Jucan, care a propus amenda cu 10.000 de lei (nevotata, e drept), pentru noi. E doar o incercare de intimidare, sunt sigur. Prea ne-am luat-o in cap, ni se tot spune.
Nu imi fac iluzii, nu ne luam foarte in serios, cred ca pana la urma o sa fim data afara, daca vom continua asa. Sistemul asta condus de niste baieti destepti nu-si permite la televiziunea publica niste oameni care nu pot fi controlati. Ei au nevoie de ”turcesti” in presa.
Umorul de televiziuni
Umorul e despre viata si despre adevar. Si, mai mult decat atat, umorul spune adevarul despre oameni. N-am spus-o eu, am citit-o intr-o carte despre uneltele comediei, pe care le studiez intens.
Dar repet, noi nu facem umor. Cei care urmaresc emisiunea realizeaza asta destul de repede. Da, la prima vedere, daca stai si urmaresti cinci minute din emisiune, un tip care nici macar nu arata bine, se screme acolo, la o masa, sa spuna glume. Un rahat pentru care TVR plateste!
Daca urmaresti o emisiune, doua, intelegi ca mesajul nostru este cat se poate de serios. Cine crede ca emisiunea asta e despre glume ori n-a vazut-o, ori n-a priceput nimic. Umorul e doar un mijloc pe care-l folosim, uneori mai bine, alteori mai prost. Dar scopul este informarea si educarea oamenilor.
Conceptul se numeste infotainment, eu am o lucrare de licenta si o disertatie pe tema asta, la Litere, la Universitatea Bucuresti. E un fenomen pe care-l studiez in continuare, cat se poate de serios. Caut un indrumator pentru un doctorat, domnul Gabi Oprea nu cred ca vrea sa ma ajute. Stiti voi pe cineva?
One man show si echipa
Echipa mea are zece oameni. Cinspe, daca-i pun si pe oamenii de la tehnic (regie, sunet, prompter, camere). Eu sunt, asadar, seara de seara, zece oameni care lucreaza vreo zece ore pe zi.
Omului din centrul unei astfel de emisiuni ii trebuie doar ceva minte. Nu foarte multa, ci cat sa realizeze ca fara niste oameni foarte buni, mai buni decat el, nu are cum sa faca fata, nu are cum sa se impuna, nu are cum sa creasca.
Avantaje sunt multe. Oamenii cred ca tu, ala de apare acolo, e cel care face totul. Dezavantaje nu pot spune ca am identificat. Exista, pentru productie, in sensul ca eu, de pilda, nu am voie sa racesc in cursul saptamanii. Si racelile mi le programez de vineri pana duminica. Iar daca maine am un accident pe DN 1, practic productia inceteaza sa existe.
Chiar si-n contract, TVR a scris ca fara mine isi rezerva dreptul sa nu mai programeze emisiunea in grila. Iar asta e o prostie, pentru ca emisiunea ar trebui sa mearga si fara mine pe post.
E drept, e stilul meu acolo, e munca mea undeva intre 10 si 14 ore pe zi, e viziunea mea despre lume, dar nu cred ca nu poate face asta foarte usor altcineva. Nu e o mare smecherie.
Starea Natiei
Da, e marca mea, e inregistrata, iar ideea mi-a venit in masina, la un semafor. Pur si simplu. Am zis ca Starea natiunii e o chestie oficiala, despre care vorbeste presedintele o data pe an - ma rog, ar trebui sa se intample asta - iar eu as putea sa fac Starea Natiei. Natiei suna perfect. Are tot ce-i trebuie ca sa redea ceea ce facem noi. E una dintre putinele idei foarte bune pe care le-am avut :)
Jurnalist, om de televiziune sau entertainer
Eu sunt jurnalist. Noi, la Starea Natiei, Mihai Radu, Patrick Andre de Hillerin, Gabriel Drogeanu, Raluca Damian, Mirela Oprea, Razvan Anghelescu, suntem jurnalisti. John Oliver, discipol al lui Jon Stewart, si ceilalti, spun ca nu sunt jurnalisti pentru ca meseria lor este cea de entertainer.
Spre deosebire de ei, noi ne asumam cu tarie calitatea de jurnalisti. Practic, desi drumul pe care mergem pare acelasi in multe puncte, discutam de doua chestiuni diferite.
Noi suntem jurnalisti si folosim entertainmentul pentru a reusi sa-i informam si sa-i educam pe oameni (educatia asta poate suna pretentios, de fapt e vorba de cresterea rezistentei la manipulare, de combaterea stereotipurilor de orice fel si dezvoltarea spiritului critic). Asadar, ne unesc uneltele pe care le folosim, ne desparte scopul pe care-l avem.
Late night show in Romania
Nu exista peisajul late night. La noi, nu se face late night. Primul si ultimul care a fost asta a fost Florin Calinescu. Apoi, am dat-o in late night manele si tate.
Cu Starea Natiei, tindem catre un late night, dar nu avem inca resursele necesare. Asa ca ne-am oprit undeva la genunchiul late night show-ului.
Pe ce facem noi, nu avem concurenta. Am vazut niste incercari, dar doar atat. A compara Starea Natiei cu alte produse care fac o revista a presei e ca si cum am compara mere cu pere.
Sper ca din sezonul urmator sa reusim sa ducem productia noastra la un alt nivel. Adica sa reusim sa avem public, formatie, invitati, toate ingredientele unui late night. Problema e insa alta.
Noi, romanii, nu avem cultura unor astfel de productii. In sensul ca nu stim sa facem entertainment asa cum se face el acum, in lume. Avem false vedete si un peisaj media prea putin dispus sa promoveze altceva decat prostie si incultura. Se mizeaza mult prea mult pe un public hot-issue, un public nestatornic, care ”butoneaza” de zor, pana cand gaseste mizeria care-i convine.
In fata televizoarelor trebuie adusi oameni normali la cap, oameni care schimba canalul cand vad ca le sunt prezentate drept vedete manelisti si parasute pe care le poti avea o noapte intreaga cu cateva sute de euro.
Pe bune, daca ti-o tragi pe bani si toata tara stie asta, unde, cat, cum, cat costa, iar tu apari la una din primele doua televiziuni din Romania, ba si-n reclame la diverse produse - de la detergenti la cosmetice - e ceva gresit aici cu tara.
Intrecerea cu Mircea Badea la audienta
Am o disputa amicala cu Petrisor Obae, de la paginademedia.ro, pe acest subiect, nu cred ca ne putem compara noi cu Mircea Badea. Noi facem cu totul altceva. Nu aveam acest obiectiv, nu ma uit niciodata la audientele facute de Badea, de cand nu ne mai intalnim deloc, ca interval orar.
E evident ca o emisiune lucrata cu atentie, echidistanta si constant critica, la care muncesc atatia oameni, va depasi intr-un timp scurt o emisiune facuta de un singur om, care povesteste ce-i trece prin cap. Daca o luam asa, avem o audienta destul de scazuta, fata de asteptarile noastre.
Eu cred in continuare ca suntem foarte jos, fata de ce ar trebui sa fim. Dar atat poate TVR, la ora asta, pentru ca practic plecam aproape de zero cu audienta, seara de seara. In plus, revenim la problema de mai sus. Badea nu e jurnalist, o spune chiar el. Noi, astia de la Starea natiei, suntem jurnalisti. Si-atunci, de ce sa comparam?
Presiunea audientei pentru emisiune
Aici e o discutie serioasa si stufoasa. Dar de cateva intrebari, daca ai observat, incerc sa raspund mai succint, pentru ca nu cred ca are cineva rabdare sa citeasca tot interviul asta.
Presiunea e mare, pentru ca suntem platiti in functie de audienta. Nu facem insa compromisuri. Ar fi foarte usor. Trei subiecte de monden ne-ar scoate, la ora aia. Desigur, si zona aceea trebuie sanctionata, pentru ca este un derapaj. Iar cele mai grave astfel de derapaje le introducem in emisiune.
Cum a fost cazul Borcea, discutat peste tot. Dar abordarea noastra e diferita. L-am facut pe Borcea de ras, la fel am procedat si cu televiziunile care au facut exces cu acest subiect. Asadar, am si ras, le-am si spus oamenilor ca nu e in regula ce s-a intamplat. Aratate cu degetul de cat mai multi oameni, in timp, astfel de subiecte vor inceta sa mai existe.
Relatia presei cu publicitatea
Hm, aici o sa-mi pun iar foarte multi oameni in cap. Dar practic noi cu asta ne ocupam, nu? Deci, nu e vorba de relatia dintre presa si publicitate. Pentru ca noi, in Romania, nu avem o piata libera de publicitate. De ce? Pentru ca bugetele, chiar si unele dintre cele foarte mari, sunt controlate si directionate si politic. De pilda, mari firme sustin ca ar da reclama la Starea natiei, dar le e frica de ce li s-ar putea intampla.
Am fost la un pas de a semna un contract pe un an cu un mare advertiser, iar in ultimul moment s-a primit un telefon, dupa ce eu am aparut ca invitat la un eveniment organizat de respectivul advertiser, si mi s-a spus ca e mai bine sa nu mai semnam contractul.
Mare parte din reclamele pe care oamenii le vad in presa sunt atribuite si pe criterii politice. Asta ca sa nu mai vorbim de banii veniti la sacosa in posturile TV. Nu vedeti ca B1 e in pragul colapsului acum, dupa ce Niro, Udrea, Negoita, Vanghelie si restul au probleme. De ce credeti? Ca nu mai vin salariile la negru, de-aia. Nu mai vom banii in geanta, cum ii veneau doamnei Udrea. Au murit spagile, mor si institutiile de presa care se alimentau din aceste spagi.
Or, cum noi ii curentam seara de seara pe toti, sunt ceva probleme si la publicitate. Tocmai de-aia cred ca locul nostru e la postul public. Suntem feriti de influente, pentru ca sefii nostri sunt cetatenii. Care platesc taxa tv (din care in productii nu ajunge aproape nimic, pentru ca Parlamentul nu lasa TVR-ul sa functioneze ca lumea si sa dea afara peste o mie de oameni care nu fac nimic, dar iau salariu) ca sa vada cum ii tragem pe politicieni de maneca. Pe toti, in mod egal.
Or, cand cineva suna (oh, si crede-ma, se suna la TVR ca la balamuc, sunta toata lumea: politicienii, serviciile, pana si Patriarhul Daniel a sunat sa ne opreasca emisiunea) sa ne transmita sa nu mai spunem de unul si de altul, eu stiu ca suntem pe drumul cel bun, ca ne facem treaba, ca reprezentam la TVR interesul actionarilor, al oamenilor platitori de taxa.
Sigur, nu cred c-o sa ne mai tina mult astia, ne inventeaza ei ceva si ne scuipa de acolo. Dar pana atunci ne facem treaba.
In ce conditii ai face reclama
Mi s-a propus, am avut discutii, e destul de greu, din doua motive. In primul rand pentru ca cine se promoveaza cu noi isi atrage furia politicienilor, a serviciilor, a institutiilor statului. Si nimanui nu-i sta bine sa fie controlat de ANAF pentru ca da reclama la Starea Natiei.
Apoi, pentru ca nu accept sa promovez produse in care nu cred. La produsele care-mi plac si in care cred cu tarie as face reclama si gratuit.
Dar cand o companie despre care eu cred ca omoara oameni vrea sa ii promovez ceva, ii spun: ba, voi vindeti moarte, iar eu nu ma simt bine cu moartea deocamdata.
A, sa nu uit. Ar fi si un al treilea motiv pentru care nu fac reclama la produse. Nu sunt ieftin. Deloc. Pentru ca visul meu nu e sa fac reclame.
Cea mai misto reclama din Romania
Stati putin, sa-l intreb pe Patrick Andre de Hillerin. El a facut reclame la viata lui. Alo, Patrick, cea mai misto reclama din Romania? Cum? Nu exista? Auziti, doamna, nu exista. Daca zice Patrick ca nu exista, atunci nu exista. Stati asa, sa-l intreb si pe Mihai Radu! Alo, Mihai, cea mai misto reclama din Romania? Nu exista? Auziti, nu exista. Ba, mersi, tocmai am zis aici cat de mult ma ajutati voi cand nu stiu ceva. Senzatie! V-am spus, important e sa ai langa tine oameni mai buni decat tine. Si care au raspunsuri intotdeauna.
Eu as fi spus ca nu stiu si as fi parut prost. Ei au spus ca nu exista. Deci, nu exista. Asa, pare ca stiu totul despre reclame si ca la noi nu s-au facut de-alea bune. Si-apoi, eu schimb canalul la reclame...
