[Statusul unui tanar creativ] Alexandra Bombita: Cineva imi spunea ca la 27 de ani trebuie sa fiu Group Creative Director, la 30 CD intr-o agentie mica si, la cel tarziu 35, CD intr-o agentie mare. Hilar

Ai peste 27 de ani si nu esti inca GCD? Na, poftim priviri jenate, batai pe umar si galeti de mila. Da, cand unii se gandesc cum sa puna valoare pe lume - putina, nu multa, oricum e al naibii de greu - altii traiesc intr-un rat race publicitar. 

Iar una din marile "bucurii" ale vietii este cand oamenii astia se intalnesc. In agentii, unde lucreaza impreuna. Nu s-a scris nicio piesa de teatru despre asta inca? Ori un filmulet, un scurtmetraj? 

Idee: in diverse conditii conflictuale, creionate si dozate cu maiestrie in prealabil, ajungem la punctul culminant, o scena in care superiorul in ani de lucru isi pune sefia in frunte pe post de argument, iar respectul mai-juniorului, incapatanat, nu se arata nicaieri la orizont. Ca nu e nimeni vrednic sa-l castige. 

Deocamdata, Alexandra Bombita (Creative Lioness, Leo Burnett Group Romania) e in a doua postura. Si, dac-ar fi s-ajunga in prima, ar proceda complet altfel. Inca nu e sigura ca vrea, cert e ca nu sta prea des cu gandul la asta. In schimb, cu ocazia lui 2016, spune ca:

...mi-as dori un mediu mai putin incrancenat. Domeniul asta ne permite luxul de a nu ne lua atat de mult in serios (ca sa nu zic ca nu e cazul sa ne dam importanta). Hai sa nu mai asteptam cele doua saptamani anuale de pelerinaj prin tari cu deschidere la mare ca sa ne regasim voia buna.

Cum percepi mediul comunicarii in acest moment?

Comunicarea ne reflecta intocmai: centrata pe sine, pestrita, paradoxala, dintr-o extrema-n alta. Avem de toate, e loc pentru toata lumea, e loc de mai bine, e loc de performanta, e concurenta, "e" si modele. 

Cand apare articolul, va fi inceputul unui nou an si e important sa fim pozitivi. Cred ca mai sunt foarte multe de facut, dar il las pe Shimon sa spuna mai multe, ca spune atat de frumos:

Si, tot de inceput de an, mi-as dori un mediu mai putin incrancenat. Domeniul asta ne permite luxul de a nu ne lua atat de mult in serios (ca sa nu zic ca nu e cazul sa ne dam importanta). Hai sa nu mai asteptam cele doua saptamani anuale de pelerinaj prin tari cu deschidere la mare ca sa ne regasim voia buna.

In spiritul inceputurilor, iata-l pe Jerry, al carui discurs ar trebui urmarit in fiecare zi de salariu:

Autoevaluare: cat de creativ te consideri? 

Nu imi place deloc cuvantul asta. Imi place totusi ceea ce obisnuia el sa inseamne. Creativ era Dali. Sau Einstein. Sau Mendeleev. Sau oricine a cutezat sa faca ceva impotriva vremii, ceva care a ramas si dupa el si au auzit si altii, din afara domeniului sau.

Noi facem reclame - probabil cea mai perisabila munca: 30 de secunde de glorie, vreme de 3-4 saptamani.

Despre mine cred ca pot problematiza foarte bine si cred ca pot rezova acea problema. Imi place sa ma joc, am o logica buna si nu mi-e frica sa risc. 

Cred ca lucrul in echipa cu Maria Guseth a devenit un standard in sine. Tacit, stim cand suntem multumite si stim cand e loc de mai bine. Nu ne multumim cu putin, ne mobilizam reciproc si ne facem sa radem. Intuitiv, stim cand e bine. Avem primul premiu impreuna, am aratat ca putem, acum frumos ar fi sa facem un obicei din asta.
 

Uzura termenului "creativitate"

Alaturi de cuvantul "concept", cuvantul "creativitate" concureaza pentru locul doi la concursul "Violul Anului". Titlul este luat detasat de limba romana. 

Romanescul "feedback" a reusit sa dezgoleasca salbatic de orice sens cuvintele "creativitate" si "concept" pana la nivelul in care cele doua au ajuns niste virgule intr-un text.

Bete-n rotile advertising-ului curajos

Hai sa nu folosim cuvinte mari, precum "curaj" si sa ne limitam la "indraznet". De ce nu sunt clientii indrazneti? Asta trebuie sa ne spuna ei. Putem deslusi motive, la fel cum ne putem ascunde propria lipsa de inspiratie in spatele deciziilor clientului.

Cred ca e mai important sa rezolvam neajunsurile din cealalta parte a briefului, cea care tine de agentie. Asta pentru ca pot rememora niste propuneri in fata carora, daca eram client, m-as fi ridicat si as fi plecat din intalnire, ca sa curm penibilul situatiei. Abia ala e curaj, prezentarea unor asemenea gherle.  

Ce opreste agentia sa fie curajoasa? Aici e simplu: matul chioraind si mintea intunecata de orgoliu. A doua - infinit mai nociva decat prima.

Daca ai fi CD, cum ti-ai incuraja creativii sa treaca dincolo de „caldut”?

Pentru mine, discutia despre motivatie si motivare este una foarte lunga si serioasa. In primul rand, insusi directorul de creatie trebuie sa vrea sa treaca dincolo de caldut. Acum ca am stabilit asta:

Nu cred ca motivarea cuiva strict extrinsec este ceva sustenabil. Daca cineva nu vrea sa faca un pas in plus, nu il poti momi la nesfarsit sa se depaseasca. Totusi, extrinsec poti sa il demotivezi atat de tare incat sa nu isi mai doreasca sa vina la serviciu, sa creada ca este incapabil sa faca ceva bun si sa se considere inutil.

Cred ca motivarea de tip "Whiplash" este calea cea mai sigura catre esec cand ai de-a face cu oameni deschisi la minte. Pentru ca un om cu o inteligenta peste medie este definit de doua lucruri: mereu va avea indoieli si mereu va cauta solutii; va spune "ok, nu sunt bun la asta, voi face altceva". 

Cea mai buna lectie a fost sa incetez sa mai caut mentori si motivatii in afara. Asta a coincis cu faptul ca m-am apucat de sport. Probabil a fost o relatie de cauza-efect pe undeva. Dar important este rezultatul.

Am invatat sa pornesc de la ceea ce pot face si sa privesc ceea ce nu pot ca pe un obiectiv, nu ca pe un dat.

Acceptarea asta m-a ajutat sa ma concentrez si sa devin consecventa. Apoi, am invatat sa ma ajut si sa adaug elemente care te duc mai aproape de obiectiv si sa le elimin pe cele care ma distrag - inca lucrez la asta. 

Iar partea cea mai importanta: sa ma bucur de proces si sa imi sarbatoresc fiecare pas inainte; un "good job" muncit si meritat face mult bine. Incet-incet genul asta de gandire a devenit reflex.

Asa ca un brief nu e decat un kilometru in plus, o gantera mai grea sau un rever in cross. Miza e sa imi arat ca pot. Si normal ca pot, doar m-am antrenat special pentru asta. 

Acum fac de dragul artei si pentru satisfactia de a sti ca am facut. Iar asta nu-mi poate lua nimeni. Dar a venit abia dupa niste sute de kilometri, saptamani de febra musculara, intinderi si rateuri. Fiarele, banda, terenul si racheta au fost de departe cel mai bun mentor si factor in (re)gasirea motivatiei. Ele au fost acolo cand nu mai era nimeni. Apoi a aparut Maria, care reuseste sa ma motiveze doar prin faptul ca e ea.

Nu stiu daca exemplul meu functioneaza si pentru altii. Asa ca, in calitate de CD, mi-as concentra eforturile sa ma ridic la asteptarile echipei si sa construiesc un mediu propice dezvoltarii indivizilor (pornind de la premisa ca ei vor sa se dezvolte): criterii clare, aplicate tuturor si in egala masura. As incuraja concurenta loiala si nu as uita de laude.

3 atribute pe care crezi ca le-ai avea ca CD

Cred ca as fi un bun capitan de echipa, mai putin un antrenor bun. Aleg bataliile si stiu cand trebuie sa dau mai mult sau sa ma opresc. Sunt franca, empatica si foarte pozitiva. Ma mobilizez repede si diger rapid un esec. Dar nu pot sta pe margine, lucru pe care un CD e cam obligat sa il faca.

Dar, pana la urma, iti doresti sa devii director de creatie?

Cand se discuta despre functii, imi vin in minte doua bancuri:
1. Pozitia mea preferata este cea de CEO.
2. De ce nu fac sex directorii de creatie? Ca s-a mai facut. 

Norocul e ca sefia nu e boala trupeasca. Daca era, ar fi fost a doua cauza de deces, dupa prima. Nu esti realizat decat daca esti sef sau patron: sa fii tu sef, sa se faca asa cum vrei tu, pentru ca tu stii, iar treaba celorlalti e sa vina cu idei care sa le puna pe ale tale in valoare.

Nu pot sa nu imi aduc aminte cum cineva imi spunea ca la 27 de ani trebuie sa fiu Group Creative Director, la cel tarziu 30 CD intr-o agentie mica si la cel tarziu 35 CD intr-o agentie mare. Hilar.

Ma cheama Bombita. E probabil cel mai cool nume si vreau sa ii adaug valoare, nu o functie de CD, CEO, OMG sau LOL. Normal ca vreau sa imi fie recunoscuta munca, normal ca imi doresc sa progresez, dar nu ca sa ajung la cupa sefiei. Nu e ceva care sa ma intereseze, chiar daca nu sunt cel mai comod angajat.

Cand m-a cunoscut, Laura Nedelschi mi-a zis ca sunt un "doer". Nu m-am gandit niciodata la asta, dar asa e. Dupa ce imi stabilesc miza, ma apuc de treaba, stiind ca locul meu e la acel capat al berii unde se dau goluri, nu indicatii. Nu pot sta in patratelul meu si sa tip de pe margine sau in tribuna si sa astept pauza dintre puncte pentru a spune ceva.

Consider ca respectul se castiga, nu se impune, iar sefia nu e un argument intr-o discutie cu mine.

Una e sa iti pui sefia pe masa si supusii sa-ti umple prezentarea cu carne de tun, incat ideile tale sa iasa bine, iar alta e sa ii inspiri pe oamenii cu care lucrezi, sa ii incurajezi pana cand ei dau tot ce e mai bun. Sa fii capabil sa salvezi ziua, dar sa iti musti limba si sa iti dai peste mana incat sa n-o faci.

Da, m-as simti flatata daca mi s-ar propune la un moment dat sa fiu CD, insa as accepta doar daca as fi pregatita. Iar acum nu ma pregatesc pentru asta. 

Plus ca mai am o dilema pe care trebuie sa o rezolv: nu as lucra niciodata pentru unu' mai tampit ca mine, iar ca lider as alege doar mai destepti ca mine. 

Cei mai curajosi publicitari

Daca definim curajul prin a face ceva ce nu s-a mai facut, sunt multe nuante.

Desigur, tu poti fi rebel incat sa te duci in costum de scafandru cand invitatia spune "black tie", la fel cum poti striga impotriva Stelei de la ea din galerie.Nu s-a mai facut. Dar nu s-a mai facut pentru ca e o prostie, nu pentru ca nu a mai avut nimeni curajul. 

Eh, la fel e si atunci cand iesi cu o gherla: nu trebuie s-o faci doar pentru ca poti sau pentru ca nu s-a mai facut.

Cred ca a face ceva inteligent, care sa nu jigneasca inteligenta medie a speciei, ceva ingenios si ceva super-druper cool cu care sa maturi tot pe la Cannes tine de respectul fata de tine, fata de interlocutor si fata de meserie. Nu de curaj. E de bun-simt. Iar pe oamenii de bun simt ii stim cu totii.