Intrand in Enigma steampunk a Clujului. Alex Tohotan si Zoly Zelenyak (6th Sense Interiors): "Cu mici exceptii, avem impresia ca «noul» in Romania se dezvolta destul de incet"

Intrand in Enigma steampunk a Clujului. Alex Tohotan si Zoly Zelenyak (6th Sense Interiors): "Cu mici exceptii, avem impresia ca «noul» in Romania se dezvolta destul de incet"

Vad uneori oameni iesiti impreuna la cafea care vorbesc putin, intermitent, spre deloc intre ei. De obicei, sunt cate doi (in grupuri exista cate-o "goarna" care acopera restul orchestrei sociale). Si, vazandu-i, ma intreb daca ei or fi cumva oamenii tristi ai metroului bucurestean, acum adusi impreuna la masute. Mult mai fericita e reciproca: cafenelele alea unde te intrebi de ce vorbesc oamenii intre ei in loc sa se holbeze la pereti. Si sunt sanse ca o buna parte dintre ele sa fie semnate de doi designeri din Cluj: Zoltan Zelenyak si Alexandru Tohotan.

Ei s-au apucat sa aduca steampunk-ul in barurile Romaniei, cu precadere cele clujene. Mai intai a fost Joben Bistro, apoi Submarine Pub si, cel mai recent local este Enigma Cafe, un bar cu decor hipnotizant, miscator, Raiul oricarui pasionat de arta retro-futurista. Unde mai pui ca in incinta exista si licori alcoolizate. 

In ce priveste Enigma, cuvintele sunt de prisos, imaginile, gif-urile si video-urile, nu, deci o sa va las cu ele. 

Iar Zoly si Alexandru ne povestesc cum s-au cunoscut, cum au infiintat studioul 6th Sense Interiors (Facebook aici) si ce mai pregatesc in viitor:

Imaginile si video-ul Enigma sunt realizate de Gabriel Rosca

 

Alex si Zoly se intalnesc

Ne-am cunoscut in 1998 pe holurile facultatii de la Universitatea de Arte si Design, in timp ce ne inscriam pentru admitere.

Alex: Dupa absolvirea liceului de arte plastice am lucrat aproape un an in domeniul graficii publicitare, mai precis in perioada de pionierat a web designului la noi in tara, creand pagini web.

Am urmat Universitatea de Arte Decorative si Design "Ion Andreescu" din Cluj-Napoca. In aceasta perioada a anilor de facultate am dezvoltat o pasiune pentru designul obiectelor cu destinatie ambientala, de genul  corpurilor de iluminat unicate, obiecte decorative etc.

Datorita cursurilor de tehnologie si aplicabilitate a diferitelor materiale, am ales specializarea design ambiental. In timpul facultatii si dupa, am facut multa practica, acumuland experienta si dobandind cunastinte pe care le-am adus in prezent la un nivel superior. Nu de putine ori am luat proiecte benevol ca orice student la inceput de drum.

Dupa cateva proiecte la care am colaborat cu Zoly, am realizat ca intre noi exista o compatibilitate intre ceea ce realiza fiecare la momentul respectiv, acest lucru ducand la asocierea noastra si, implicit, aparitia firmei de design de amenajari interioare.

Zoly: Mi-am inceput cariera de designer lucrand pentru doua, trei firme unde am invatat graphic design si web design, domenii care erau foarte populare printre studentii care terminau Facultatea de Arte pe atunci, cum este cel mai probabil si in prezent. 

Dar perioada de dupa absolvirea facultatii, respectiv 2003-2008, m-a facut sa inteleg ca nu eram facut pentru a lucra pentru alte firme. Abia din 2009 am inceput sa lucram impreuna, Alex avand deja cateva proiecte bune la activ pe design interior.

Primul proiect contractat avea, credem noi, un potential imens pe partea de design, insa nu s-a mai realizat din cauza nehotararii celor trei asociati care au decis ulterior sa-si retraga investitia.

Zeppelin in Joben Bistro, Cluj

Joben Bistro, Cluj (2)

Joben Bistro, Cluj (3)

Joben Bistro, Cluj (4)

Joben Bistro, Cluj (5)

 

Proces de lucru. Puncte forte

Putem spune ca fiecare are punctele sale forte. De exemplu, unul din punctele forte ale lui Alex ar fi compartimentarea unui spatiu din punct de vedere ergonomic, realizand un echilibru intre functionalitate si estetic, datorita experientei dobandita pe parcursul anilor in tehnologia materialelor .

Pe langa asta, se implica mai mult in toate fazele de implementare ale unui proiect, in administrare, contabilitate, are abilitati de comunicare cu clientii si de rezolvare a detaliilor tehnice.

Eu, avand experienta pe partea de graphic design, ma ocup mai mult de partea de integrare a acestor elemente ce consta in: sablaj pentru geamuri, crearea modelelor din fier forjat, vectori de logo-uri, editare, texturi.

Ceea ce facem impreuna ar fi: documentare, brainstorming, concept, schite, proiectare 3D, implementare si asistenta.

 

Inspiratie

Einstein spunea ca: „Secretul creativitatii consta in a sti cum sa-ti ascunzi sursele.” (traducere proprie din engleza). Este aproape imposibil ca in era informatiei sa-ti mai poti ascunde sursele, caci ele se afla pretutindeni: Pinterest, Google, bloguri si site-uri de profil.

Trebuie sa ne documentam pentru a vedea ce fel de lucrari au mai fost deja realizate pana acum pentru a alege un stil care sa ne reprezinte si mai ales pentru a putea crea ceva cat mai original si cat mai aproape de ceea ce ar putea fi categorizat drept „perfect”.

Submarine Pub, Cluj (1)

Submarine Pub, Cluj (2)

Submarine Pub, Cluj (3)

Schita concept

Submarine Pub, Cluj (4)

Schita peretului Engine Room...

... devenit Engine Rum


Documentarea este totusi pe un plan secundar. Primii pasi constau  in gasirea unei idei de concept cat mai adecvata spatiului, respectiv clientului.

De fiecare data si pentru fiecare proiect, incercam sa facem tot ceea ce tine de noi pentru ca rezultatul sa fie unul de cea mai buna calitate, sa fie cat mai de impact.

La unele proiecte se implementeaza totul, la altele se fac modificari in cazul in care unele idei nu se pot realiza, fie din cauza limitarii bugetului clientului, fie din alte cauze.

Aceste proiecte ce sufera anumite limitari tind sa se abata de la conceptul unitar propus de noi, avand astfel nevoie de mai multe variante de idei, de mai mult timp alocat si implicit de mai multe ore de asistenta.

Este problematic atunci cand proiectul sufera mult prea multe alteratii care tind sa afecteze echilibrul unitar al designului, cand povestea de design nu se mai regaseste in spatiul vizat, cu alte cuvinte cand intervine un eclectism haotic.

Este vitala in acest domeniu colaborarea cu diferiti artisti, firme producatori din diferite domenii. Noi avem colaborari cu specialisti in: fier forjat, confectii metalice, cu electricieni, ingineri, sculptori pictori etc.

 

Enigma Cafe

Proiectul, la care s-a lucrat aproape doi ani, a inclus si modificarea terasei interioare a localului, precum si propuneri pentru modificarea fatadei cladirii.

Au existat mai multe variante de idei propuse pentru parterul localului, al carui decor s-a dorit a fi schimbat radical.

Implementarea unui asemenea proiect de pionierat a fost destul de dificila atat pentru noi, cat si pentru patronul locatiei care s-a implicat foarte mult, impreuna cu intreaga echipa de ingineri: Radu, Andrei si Adi care au proiectat mecanica si au dat, practic, viata visului nostru.

Cred ca am alunecat involuntar pe aceasta nisa de Steampunk/Industrial/Vintage, evoluand spre directia barurilor tematice care au o poveste de spus, care iti lasa acel timp de pauza atunci cand te afli acolo.

Perete din Enigma Cafe, Cluj

Vedere dinspre bar // Enigma Cafe, Cluj

"Hello, it's me" // Enigma Cafe, Cluj

De jur imprejur // Enigma Cafe, Cluj


Pur si simplu, aici nu te mai simti stingher cand ramai fara tema de discutie pentru ca ai posibilitatea de a te contopi oarecum in design, de a incerca sa-i descifrezi povestea in felul tau; acest stil de design lasa mereu un gol de interpretare menit sa fie umplut de catre privitori.

Lumina de zi // Enigma Cafe, Cluj

Frontal  // Enigma Cafe, Cluj

Detaliu bar  // Enigma Cafe, Cluj

Detaliu din alta parte // Enigma Cafe, Cluj

In motion // Enigma Cafe, Cluj

Pasiti cu grija // Enigma Cafe, Cluj

Zimtat // Enigma Cafe, Cluj

Ochii aici // Enigma Cafe, Cluj

 

Promovarea studioului

Promovarea initiala a fost foarte banala. Se baza pe increderea oferita clientului la finalizarea cu succes a proiectului si pe faptul ca acesta ne va recomanda si ulterior.

In paralel am creat brandul 6th Sense Interiors. Acesta a pornit de la site-ul nostru care prezinta portofoliul nostru in varianta online, un site la realizarea caruia am lucrat eu personal, acesta fiind inca de la inceput si pana in prezent pe primele pozitii in cautarile de pe Google.

Blogul Designocalm a fost un alt proiect personal creat anume pentru a atrage si mai multi clienti interesati de design interior, care ulterior sa fie directionati catre site-ul nostru principal: 6sense.ro

 

Design romanesc

Cea mai mare provocare ar fi aceea de a veni cu ceva nou, inedit.

Avem impresia ca acest ”nou” in Romania se dezvolta destul de incet, cu mici exceptii, desigur. In general, se merge pe ideea destul de confortabila de altfel de a face ceva deja realizat, dar care s-a bucurat de succes altundeva, ”in vecini” sau in strainatate.

Intr-adevar, unii clienti veneau ei insisi cu anumite referinte inspirate de alte locatii din oras pe care si-ar fi dorit sa le replicam si in lucrarile noastre.

O bucurie a noastra este aceea ca am ajuns acum sa fim chiar noi puncte de referinta pentru alte locatii. Am aflat ca au mai aparut si alte locuri inspirate de stilul nostru de design in Suceava si Bucuresti.

 

Planuri

In prezent lucram la finalizarea unei vile atipice de 600mp cu un stil arhitectonic aparte, fara foarte multe unghiuri drepte.

De asemenea, lucram si la un  proiect peste hotare, mai precis la o locatie din Slovenia. Este vorba tot de un bar Steampunk, dar un Steampunk dus intr-o cu totul alta directie fata de lucrarile noastre precedente. Nu vrem sa dam foarte multe detalii pentru ca ne dorim ca acest proiect sa ramana o surpriza pana la deschiderea oficiala a locatiei.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related