[Sezatori cu scriitori] Iulian Tanase: Cind mi-e foame sa scriu, ma apuc de scris, si scriu, sarumina pentru masa, pentru masa de scris, si sa-mi fie de bine!

Iulian Tanase nu face mare caz de faptul ca e scriitor. Contrar perceptiei generale, scriitorii nu sunt niste zei intangibili, ci oameni cu vieti interioare bogate si bine antrenate. 

Nici pe pagina lui de Facebook nu posteaza din ipostaza de scriitor; prefera sa fie mai degraba uman. Asa se intampla sa dau, citindu-i postarile, fie peste fragmente de dialog intre el si copiii lui, fie de intamplari cotidiene, fie de ganduri legate de cine stie ce evenimente sau trairi.

L-am intalnit prima data la una dintre lecturile publice ale cartii Teoria Tacerii. Volumul era proaspat lansat si, din cate imi amintesc, se epuizase primul tiraj. Iulian a povestit atunci ce a insemnat pentru el incursiunea intr-o lume a semnificatiilor tacerilor, tacerea fiind o forma de comunicare foarte puternica.

Nu scrie texte literare la comanda sau din obligatie, ci mai degraba de placere, iar apetitul asta pentru scris e si cel care il face pe Iulian sa se aseze la masa de lucru atunci cand simte nevoia. 

E autorul a numeroase titluri, printre care Iubitafizica, Cucamonga sau Manualul Imblinzitorului de Cafele. Cei doi copii ai sai (Adora si Sacha) i-au fost inspiratie pentru cea mai recenta carte (Experimentul MAMATATA), un volum in care a adunat peste 200 de dialoguri pe care le-a avut de-a lungul timpului cu cei mici.

Desi nu sta prea mult cu gandul pe statutul lui de scriitor, am vrut sa aflu mai multe despre Iulian Tanase scriitorul, despre ce-i rezerva acest stil de viata. Detaliile ni le da chiar el, mai jos:

Cand ai stiut ca o sa devii scriitor?

Mama mi-a spus odata ca, atunci cind eram mic, ziceam ca vreau sa ma fac tractorist. N-am devenit tractorist. Practic, m-am ratat.

Am devenit, in schimb, scriitor, ceea ce inca mi se pare straniu, desi am inceput oarecum sa ma obisnuiesc cu situatia. Nu stiu de vreun moment anume in care sa fi inteles cu claritate, o intelegere de consistenta revelatiei, ca, gata, vreau sa devin scriitor. Cred mai degraba ca am devenit scriitor fara ca macar sa fi vrut, la modul constient, asa ceva.

A existat totusi un moment, prin 1994, in care am stiut nu atit ca vreau sa devin scriitor, ci ca eram deja scriitor. Nu scrisesem mai nimic pina atunci, cu exceptia citorva poezii, si acelea destul de proaste.

Insa intuitia imi spunea ca eu sint scriitor, asa ca, atunci cind, in toamna anului 1994, am mers la editura Cartea Romaneasca pentru a ma interesa de un concurs de debut, am spus, intrebat fiind de o doamna: „Cine esti dumneata?“, ca sint scriitor. Si ce scrieti, m-a intrebat doamna. Poezii, am raspuns.

Ar fi trebuit sa spun: Poezii proaste. Asa ar fi fost corect. Doamna aceea era sotia poetului Cezar Ivanescu.

Elemente pentru o poveste buna

Nu exista povesti proaste, exista doar povesti scrise prost. Povestile bune sint bune pentru ca sint bine scrise. Sigur, unele subiecte pot fi mai interesante decit altele, insa nu subiectul  e neaparat important.

Despre ce e vorba in romanul „Crima si pedeapsa“? Despre un tinar care ucide o batrina. Nu se poate spune ca subiectul ar fi unul exceptional, sint pline gazetele si jurnalele de stiri de la TV de astfel de stiri, doar ca Dostoievski a facut un roman exceptional tocmai dintr-un astfel de subiect banal.

Sau „Cronica unei morti anuntate“, care are, de asemenea, un subiect gazetaresc, din care Marquez a creat o capodopera. Si exemplele ar putea continua mult si bine.

Atunci cind intimplarile vietii sau cele ale imaginatiei se transforma in literatura, importanta este stiinta autorilor de a le transcrie.

Scriitorii sint, de multe ori, niste transcriitori. E nevoie si de talent, dar, mai ales, e nevoie de stiinta scrisului pentru ca o poveste sa sune bine.

As da doar doua exemple de romane care sint construite impecabil si care au si o curgere minunata: „Sotronul“ lui Julio Cortazar si „Detectivii salbatici“ al lui Roberto Bolano.

Tabieturi de scriitor

N-am tabieturi sofisticate. Tot ce pretind de la mine cind ma apuc de scris e sa am o masa curata, pe care sa se afle, preferabil, doar laptopul, sa am castile pe urechi, casti in care sa se auda fie Sigur Ros, fie Cocteau Twins, tigari si, eventual, un pahar cu vin.

Cum te motivezi sa scrii?

Ma apuc de scris doar atunci cind simt ca trebuie sa ma apuc de scris. Senzatia este una mai degraba fiziologica. Nu scriu sub imperiul vreunui imperativ moral, social sau economic.

Este, daca vrei, ca atunci cind ti-e foame si trebuie sa maninci. Cind mi-e foame sa scriu, ma apuc de scris, si scriu, sarumina pentru masa, pentru masa de scris, si sa-mi fie de bine!

Writer’s block

Imi cer scuze, dar n-am blocaje de genul asta. Nu mi se intimpla sa simt ca vreau sa scriu si, din cauza acestui mit, poate real, numit „writer’s block“, sa nu pot sa scriu.

Sigur, nu intotdeauna imi iese ceea ce mi-as dori eu, dar asta e o alta discutie. Se intimpla sa treaca perioade lungi de timp, chiar si un an, fara sa scriu absolut nimic, si nu am nici o problema cu asta.

Nimeni nu ma obliga sa scriu, n-am semnat nici o contract care sa ma impinga la masa de scris, fie ca am chef sau nu. Mereu am scris de placere si vreau sa imi pastrez scrisul ca pe o placere strict privata si nu sa il transform intr-o obligatie contractuala.

Din acest motiv, mi-e foarte greu sa scriu texte literare la comanda. Nu poti sa fii destept si inspirat la comanda.

Subiecte pe care le eviti

Nu m-am gindit la asta. Poate ca exista anumite experiente personale despre care inca nu vreau sa scriu pentru ca inca nu a venit vremea lor.

Viata de scriitor

Oamenii isi imagineaza, poate, ca scriitorii au niste vieti extraordinare, ca sint un fel de supraoameni, ca sint niste nemuritori inca in viata. Eu, in viata de zi cu zi, sint un om absolut obisnuit, nu imi bat deloc capul cu calitatea mea de scriitor, mai ales ca nu pot trai de pe urma cartilor pe care le public.

Cind gatesc o ciorba de fasole sau de curcan, sa zic, ultimul lucru la care ma gindesc e acela ca sint scriitor. La fel, cind fac tot felul de lucruri pentru copiii mei, spalat, gatit, hirjoneala prin casa, nu sint citusi de putin scriitor, ci doar tata.

Totusi, daca unii oamenii se gindesc ca scriitorii sint niste persoane cu o viata interioara bogata, atunci, da, cu asta as fi de acord. Scriitorii sint, in general, oameni obisnuiti, care insa, atunci cind scriu, traiesc niste senzatii neobisnuite, cam ca atunci cind dormi si visezi.

Promovare

Fac si eu ce pot. Mai o postare pe Facebook, mai o lansare, mai un interviu. Nu fac nimic special, doar lucruri pe care le face toata lumea care se afla in aceasta situatie delicata.

Se poate vorbi despre o comunitate a scriitorilor romani?

Se poate vorbi despre orice, chiar si despre o astfel de comunitate, insa nu cred ca stapinesc subiectul. Nu fac parte din nici o comunitate, din nici un grup literar, socializez destul de rar.

Am prieteni scriitori, pe care ii admir, insa, cind ma vad cu ei, prefer sa vorbim ca oamenii, despre de-ale vietii, nu ca scriitorii, despre de-ale cartii.

Relatia cu online-ul, din postura de scriitor

E o relatie normala, de buna intelegere si vecinatate. Am un blog pe care scriu foarte rar, si asta pentru ca scriu, poate mult prea des, pe Facebook. Insa pagina mea de Facebook, pe care sint destul de activ, nu este o pagina de scriitor, ci de om. De om, care, intimplator, mai si scrie.

Sfaturi pentru un tanar scriitor

I-as spune sa scrie doar daca nu poate sa traiasca fara sa scrie. Si i-as mai spune ceea ce a zis Stephen King in „Misterul regelui“: „Daca vrei sa scrii, trebuie sa faci doua lucruri: sa scrii si sa citesti“.

Sigur, ideal ar fi sa te apuci de scris nu doar dupa ce ai citit deja niste carti, ci si dupa ce ai trait niste vieti, inauntru sau in afara ta.