Vlad Cioplea a fost atras de mic de lumea privita din spatele obiectivul aparatului foto. E un tip emotiv, se inroseste repede si nu-i place sa fie in centrul atentiei. Zambeste stanjenit cand primeste vreun compliment, dar cand ia in mana un aparat foto devine profesionistul care gandeste realitatea in cadre si compozitii fotografice.
Proaspat intors din Tanzania, unde a stat aproape 20 de zile, Vlad a organizat o expozitie in care a ales sa arate lumii 60 dintre cele mai bune imagini pe care le-a surprins.
Pe un fundal de muzica africana, cei prezenti au putut admira imaginile aranjate ordonat de-a lungul peretilor. Vlad a ales sa le expuna simplu, prinse in carlige legate cu sfoara de-a lungul grinzilor incaperii, sau puse pe trepiede, fara rame pretentioase care sa rapeasca privitorului atentia de la ce era mai important.
Cei mai multi dintre vizitatori se opreau secunde bune in fata imaginilor care prezentau cand cadre cu tribul Masaai, cand scene din savana, cand animale salbatice. Toate te transportau in lumea de acolo, intr-un fragment din viata oamenilor din acea parte a Tanzaniei.
Intr-un colt al incaperii, pe o bucata de perete, rula repetitiv un fragment video de la care nu-ti puteai lua ochii – copiii Masaai zambeau si se strambau fericiti la camera, oamenii tribului dansau traditional sau mergeau sa vaneze, timelapse-urile aratau peisaje tanzaniene care iti taiau respiratia.
Convins cu greu, Vlad a luat cuvantul.
A multumit vizitatorilor pentru prezenta si a spus ca spera ca aventura sa continue si cu alte astfel de expeditii. Stingherit de atentia care i se acorda („Eu nu stiu sa vorbesc la microfon”), n-a vorbit mult, dar ce a spus a fost indeajuns ca sa starneasca un ropot de aplauze.
Multi dintre cei prezenti i-au strans mana si l-au felicitat pentru proiect, dupa ce s-au lasat dusi de langa cadrele pe care le-au admirat minute in sir.
Mai jos, Vlad ne-a povestit si noua mai multe despre el, cariera si proiectele lui, plimbandu-ne in cuvinte prin experientele lui din Tanzania:
Pasiunea pentru fotografie
De mic am fost atras de lumea privita prin lentila unui aparat fotografic pentru ca parintii mei, si mai toate rudele, au lucrat la studiourile cinematografice din Buftea si am crescut cumva inconjurat de pelicula, filme (pentru ca, fireste, pe vremea aceea nu existau aparate digitale) si fotografii.
La un moment dat, eram tot timpul cu aparatul in mana si mi-am dat seama ca nu ma vad facand altceva si atunci mi-am zis “De ce sa nu transform asta intr-un job?”.
Primul proiect
Primul proiect personal a fost „100 Friends”. Mi-am dat seama ca am prieteni misto, cu pasiuni, hobby-uri si meserii interesante. Cred ca toti am simtit la un moment dat cum retelele de socializare mai degraba ne instraineaza. Asa ca, mi-am propus sa ii vad pe fiecare, in realitate, facand ceea ce le place mai mult, si sa imortalizez un moment din viata lor, nu doar pentru mine, dar si pentru ei.
Mi-am propus sa-mi pozez 100 de prieteni, dupa cum este si numele proiectului. Fiecare fotografie este insotita de un citat care il reprezinta pe “subiect”, care spune prin vorbele unei personalitati sau vorbe populare chestii care i se aplica (N.R. In albumul de Facebook.).
Am ajuns la numarul 35. Am fost nevoit sa-l pun putin pe planul secund din pricina unor proiecte care au aparut intre timp. Dar nu ma las pana nu-l termin.
Proiectul s-a dovedit a fi si pe placul prietenilor, nu doar al meu pentru ca dupa primii zece a inceput sa fie mai usor.
Au inceput ei sa ma sune si am inceput sa primesc sugestii de genul “Ar trebui sa il pozezi si pe tipul ala de nu stiu unde, pentru ca are cea mai mare colectie de masinute de jucarie” etc. Povestea si locul in care ii fotografiez se creeaza de la sine, pornind de la pasiunea fiecaruia.
Cariera in domeniul cinematografic
Botezul in domeniul cinematografic mi l-am facut ca asistent de camera pentru ca nu aveam bugetul necesar sa-mi cumpar echipament foto si pentru ca toata lumea incepe de la stadiul de invatacel.
Am lucrat vreme de vreo 10 ani in cinematografie si am avut ocazia sa colaborez cu actori precum: Sharon Stone, Andy Garcia, Daby Trejo, Kevin Costner sau Ian McShane.
Experienta de pe platourile de filmare
Imi place atmosfera de la filmare pentru ca esti tot timpul in priza, concentrat pe ceea ce faci, imi place lucrul in echipa, interactionez cu multi oameni.
La un film, sunt cel putin sapte nationalitati diferite. Cunosc oameni din toate colturile globului, din Scotia pana in Africa de Sud si din India pana in Statele Unite. Mi-am facut prieteni peste tot in acesti zece ani de munca pe platoul de filmare, fie ca asistent de camera, fie ca fotograf.
Ca fotograf de platou, este putin mai interactiv pentru ca ai ocazia sa lucrezi direct cu actorii, tu le dai indicatii, iar ei fac exact ceea ce le spui. Ce nu mi-a placut? Ca inca nu am avut ocazia sa lucrez cu Johnny Depp, dar stiu eu ca se va intampla la un moment dat. :)
De-a lungul timpului, am lucrat cu fotografi de renume si petrecand minimum 12 ore pe zi pe platoul de filmare, nu aveam cum sa nu „fur” din ceea ce faceau ei. Pana la urma despre asta este vorba in acest domeniu, furi experienta, nu este o scoala care sa-ti spuna reteta ca la medicina, nu este matematica, ci este arta. Pana la urma, cinematografia este a saptea arta.
Activitatea in publicitate
Am reusit sa obtin proiecte si prin prisma altor proiecte de-ale mele. De exemplu, datorita “100 Friends”, am avut ocazia sa transpun in imagini campania de 20 de ani McDonald’s in Romania.
Am strabatut cinci orase din tara si am fotografiat peste 300 de zambete d-ale fanilor restaurantului. Initial voiau sa faca aproximativ cinci panouri publicitare de vreo trei metri, dar le-au placut atat de mult pozele incat au ajuns la un numar de 35?! Recunosc, am fost mandru sa-mi vad fotografiile prin tot orasul.
Printre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat este ca indiferent de situatiile neprevazute si stresante care pot aparea, trebuie sa-ti pastrezi calmul. Cred ca este universal valabila aceasta regula. Si da, in domeniul asta inveti vand-nevrand tehnici de bun comunicator.
Principalele calitati ale unui fotograf bun
Cred ca un fotograf bun are ochii larg deschisi si vede dincolo de fotografie. Aici sunt, de fapt, mai multe aspecte, ca fotojurnalist este important sa fii prezent, sa fii cu ochii in patru tot timpul, la momentul si la timpul potrivit. Spre deosebire de el, fotograful de arta trebuie sa fie inspirat. Totodata, importanta este si partea tehnica, ceea ce include putina fizica optica (lentile, lumina etc.).
Inspiratie si modele profesionale
Imi gasesc inspiratia in oamenii care ma inconjoara. Dupa cum spuneam mai sus, prietenii sunt cei care m-au inspirat sa pornesc proiectul „100 Friends”. Inspiratie gasesc si in natura. Imi place sa fac trasee montane cu bicicleta sau de picior si cel care ma insoteste negresit este aparatul foto. Inspiratia mi-o mai gasesc si in revistele de profil si site-urile pe care le urmaresc.
Sunt multi fotografi pe care ii urmaresc si sincer nu as putea sa-ti spun ca am preluat ceva de la ei. Cativa dintre fotografii pe care ii admir sunt: Annie Leibovitz si Steve McCurry plus multi fotografi de <wildlife>.
Despre expeditia foto in Tanzania
Printre toate ideile de proiecte pe care le am, o alta dorinta de-a mea a fost sa plec intr-o expeditie fotografica intr-o lume mai putin urbana, o lume salbatica pentru ca intotdeauna am fost absorbit de documentarele de pe National Geographic. Si ma consider un norocos ca am avut ocazia sa fac asta.
Initial m-am dus acolo pentru triburile Maasai si Tatoga, dar si pentru “The Big Five”, adica cele cinci dintre cele mai respectate animale din Africa, leul, leopardul, elefantul, rinocerul si bivolul.
Am avut norocul sa vizitez mai multe triburi, chiar am invatat tehnici de vanatoare de la africanii din tribul Bushman, dar si modalitatea prin care gaseau miere salbatica in crengile copacilor.
In prima faza planuisem sa plec in luna august, pentru a participa la binecunoscuta migratie a animalelor din savana est-africana.
Nu a fost posibil pentru ca ma hotarasem prea tarziu, plus ca aveam niste proiecte in derulare pe care nu le puteam abandona. Apoi a urmat o pregatire minutioasa, vaccine, controale medicale, pasaport, echipamente etc.
Am petrecut in Tanzania trei saptamani, dar mi-as fi dorit sa pot sta mai mult, ca sa cunosc oamenii mai bine. Am fost de-a dreptul absorbit de lumea de acolo. Este o experienta pe care ar trebui s-o traiesti macar o data in viata. Tinand cont de conflictele actuale la nivel inalt, valorile culturale din unele zone pot disparea total.
Tanzanienii au foarte multe traditii pe durata intregului an. Casatoria in tribul Maasai este o adevarata sarbatoare. Baietii Nyangulo, tinerii Maasai care sunt circumcisi, sunt destul de greu de gasit, pleaca cateva luni de acasa si traiesc in salbaticie, mancand doar carne de vanat. Pe cativa dintre ei i-ati vazut si in pozele de la expozitie.
Am petrecut aproape 9 zile prin satele de Triburi Maasai, animale salbatice, peisaje si alte lucruri spectaculoase. As putea sa scriu o carte despre tot ce am trait aici, dar o sa ma rezum la cateva din ele. Primele nopti le-am petrecut langa Lacul Natron, unde am dormit in corturi de campanie. Este mult spus dormit pentru ca nu am inchis un ochi, am stat cu urechile ciulite si ochii larg deschisi.
Dupa ora 23.00, curentul se oprea, aveam doar un generator care functiona cateva ore pe zi, seara, timp in care ne incarcam bateriile echipamentului, descarcam materialele filmate si fotografiile. Incercam sa mergem repede la culcare ca sa apucam sa dormim cateva ore, pana incepeau lighioanele pamantului sa misune.
Cum spuneam, la ora 23.00 curentul se oprea, de aici simturile o luau razna. Eram atent la fiecare zgomot, incercam sa disting lucruri prin plasa de la capatul patului meu.
Unul dintre locurile vizitate a fost si Parcul Natural Serengeti. Cand am ajuns in camping, m-a busit rasul. Eram in mijlocul savanei, fara gard de protectie, fara poarta, doar cateva corturi mari, aliniate frumos, dar niste conditii extraordinare.
Primul semn care m-a pus pe ganduri a fost atunci cand ne-a facut instructajul si ne-a inmanat statii de comunicare. Cand voiam sa parasim cortul dupa lasarea serii, trebuia sa cerem escorta prin statie, era interzis sa parasim neinsotiti zona cortului dupa ora 19.00. Asa ca, la cina pe care o serveam la cortul mare, mergeam insotiti.
Nici aici nu am dormit cele doua nopti, am fost tinuti in priza de doi lei care isi revendicau teritoriile toata noaptea, iar de hienele pe care le vedeam in intuneric nu mai zic nimic. :)
Dupa experientele minunate petrecute in Serengeti, urmatoarea oprire a fost Craterul Ngorongoro. Aici am avut sansa sa vedem rinocerul african care este in pericol de extinctie. Femelele gestante si puii sunt protejati 24 de ore din 24 de rangeri inarmati. La fiecare trei ore se schimba tura, niciun pradator sau braconier nu se apropie.
Dupa aceasta experienta am invatat sa apreciez lucrurile marunte pe care nici nu le constientizam, de la apa calda si pana la accesul la informatie, internet, televizor etc. Spun asta pentru ca existau oameni din tribul Tatoga care credeau ca in Europa oamenii se mananca intre ei. Daca iei mot a mot asta, pare hilar, dar daca o interpretam metaforic, ideea nu este departe de adevar. :)
Sunt proiecte pe care ai vrea sa le faci si nu reusesti?
Din fericire nu am avut un proiect pe care nu l-am putut face. Mi-am dorit proiect foto cu prieteni, l-am facut, mi-am dorit sa ajung in triburile din Tanzania, am ajuns. Mai am cateva proiecte de suflet pe care in viitor apropiat mi-am propus sa le realizez si sunt sigur ca o voi face.
Planuri de viitor
Imi doresc ca Tanzania 2015 sa fie primul proiect foto cu traditii, cultura si mai ales triburi dintr-o serie lunga a carei finalitate nu o vad inca. Recunosc ca imi doresc sa ajung sa iau contact cu traditiile si cultura oamenilor din Peru. Deci, cam asta ar fi „the next step”.
