[Sezatori cu scriitori] Marius Chivu: Cred ca e nevoie de singe narativ nou in publicitate, iar scriitorii au idei, au stil si nici nu sint scumpi

Marius Chivu nu si-a propus sa devina scriitor, lucrul asta s-a intamplat treptat. Abia acum, dupa ce a mers in Nepal ca sa documenteze un jurnal de calatorie si a publicat un volum de povestiri, isi asuma cu adevarat aceasta ipostaza. Pe langa scrisul de carti - din care, recunoaste, in Romania nu prea poti trai decent - Marius e si jurnalist, critic literar si, in curand, om de radio.

Ii place sa-si scrie primul draft al povestirilor de mana, sa intre in lumea pe care o construieste si sa-si simta personajele ca sa le poata da nuantele dorite. Daca exista un conflict puternic, iar cuvintele sunt alese potrivit, cu siguranta povestea va fi una buna, spune el.

Stie si ca nu poti scrie cu adevarat bine daca nu ai citit marii scriitori, de asta recomanda tinerilor dornici de scris sa citeasca cat de mult pot. Chiar daca scriitorii nu sunt neaparat apreciati la adevarata valoare, chiar daca piata de carte e slab dezvoltata la noi, Marius crede ca, odata ce te apuci de asta, trebuie s-o faci cat mai bine.

L-am intrebat mai multe despre cum arata stilul de viata al scriitorului, iar el ne-a raspuns mai jos:

Cand ai stiut ca o sa devii scriitor?

N-am stiut pina cind nu s-a intimplat. N-a fost o decizie sau un vis, a fost vorba mai degraba de un proces.

M-am apucat sa scriu un roman politist cind eram in liceu, dar nu am trecut de primele doua pagini pentru ca m-am indragostit si am inceput sa scriu poezii.

Am scris citeva sute de poeme pe care i le-am oferit fetei iubite care, in cele din urma, le-a pierdut.

In facultate am inceput sa scriu povestiri, dar nu le-am aratat nimanui si bine am facut. Niste ani mai tirziu am scris un jurnal de familie care s-a dovedit a fi, de fapt, un lung poem (Vintureasa de plastic) cu care am luat doua mari premii de debut si care anul acesta s-a tradus in franceza.

Am scris un jurnal de calatorie in urma unui contract (Trei saptamini in Himalaya) si un volum de povestiri in timpul unei burse (Sfirsit de sezon), ambele reeditate.

As putea spune ca, in cele din urma, scrisul s-a razbunat pe mine si am ajuns scriitor. Asa ca abia acum imi asum si ma bucur cu adevarat de aceasta devenire.

Ingrediente pentru o poveste buna

Conflictul bun si cuvintele potrivite.

Tabieturi de scriitor. Spre exemplu, unii nu pot scrie daca nu au biroul in perfecta ordine

Da, recunosc, eu sint acela :) Nu ma pot apuca de scris daca nu fac mai intii ordine in jurul meu, in camera, pe birou. Lumea materiala trebuie ordonata pentru ca imaginatia sa nu-mi fie bruiata sau deturnata. Nu pot gindi scene bune, nu pot gasi replicile potrivite si formularile exacte in mijlocul dezordinii, haosului.

De aceea, nu scriu cu muzica: am nevoie sa aud personajele, sa le pot urmari in capul meu cu toate simturile disponibile.

Cind scriu o povestire intru cu totul in lumea ei si pentru asta reduc la minimum gesturile lumii de dincoace de hirtie. Pentru ca primul draft al unei povestiri il scriu intotdeauna de mina.

Daca am liniste in jur, pot scrie de dimineata pina seara, cu multe ceaiuri alaturi si citeva pauze lungi, uneori foarte lungi, pentru plimbari. Nu beau niciodata alcool cind scriu, din aceeasi nevoie de a avea mintea limpede.

Cum te motivezi ca sa te apuci de scris?

De fapt, sint mai mare lenes. Michael Paterniti chiar spunea, la conferintele The Power of Storytelling: ce pacat ca scriitorii nu sint platiti pentru tehnicile lor de procrastinare!

Dar, din fericire, trindaveala ajuta scrisului: chiar si atunci cind nu scriu, mintea mea lucreaza. Iar cind un dialog sau o scena la care m-am gindit mult capata consistenta, abia atunci o trec pe hirtie.

Astfel, pot „scrie” in gind luni intregi la o povestire pentru care, atunci cind s-a conturat suficient de bine, nu imi trebuie decit citeva zile sa o si pun in cuvinte. Nu stiu daca asta e o metoda comuna, dar la mine functioneaza.

Trucuri pentru momentele in care nu ai inspiratie

Eu nu cred in inspiratie, eu cred in gindire. Exista scriitori care se asaza in fata laptopului si se apuca de scris fraza dupa fraza fara prea multe idei despre subiect, personaje, final. Iar uneori aceste bijbiieli si incropeli se vad.

Eu am nevoie sa stiu foarte clar ce urmeaza sa scriu, despre ce anume si in ce fel. E-adevarat ca uneori ma simt mai in forma, frazele vin mai usor, dar prefer sa nu ma bazez pe ceea ce indeobste se cheama momente de inspiratie.

Iar atunci cind nu am timp sau nu pot scrie, cum spuneam, lucrez: citesc mult, ma gindesc la un subiect pe care-l intorc pe toate fetele, ma documentez, stilizez sau refac ce-am scris mai demult.

Trucul e sa nu te panichezi si sa-ti vezi mai departe de viata si de citit, sa-ti „hranesti” astfel scrisul de mai tirziu. Inspiratia sau deblocajul pot veni foarte bine dintr-o conversatie auzita in parc, din replica unui prieten intr-o noapte de baut in club sau din cartea pe care o citesti.

Foto: Ioana Birdu

Subiecte pe care le ocolesti

Am niste subiecte preferate (boala ar fi unul dintre ele, spre exemplu) si, in general, ma intereseaza sa explorez relatiile de familie si de cuplu, dar nu cred ca evit cu buna stiinta ceva anume. Dar e adevarat ca prefer genul realist, asa ca nu ma vad scriind vreodata fantasy sau SF.

Viata de scriitor

Cel mai mult imi place ca nu trebuie sa ma culc devreme, pentru ca nu trebuie sa ma trezesc devreme si sa lucrez dupa un program strict.

Pe linga aceasta libertate, imi mai place si faptul ca scrisul e o ocupatie solitara, ceva ce nu trebuie sa faci in echipa (precum regizorii), si ca nu are nevoie decit de o agenda si niste creioane, sau de un laptop, pe care oricum le poti lua cu tine oriunde.

Dar cel mai mult imi place ca exista straini care-mi cumpara cartile si ma citesc la ei acasa, iar uneori ma si cauta sa-mi spuna cum le-a placut. Sigur ca, fundamental, scriu din pura placere si pentru mine, dar daca mai sint si altii interesati de ceea ce fac, cu atit mai bine.

Aceasta este cea mai mare satisfactie si compenseaza faptul ca, din pacate, scrisul la noi nu e o meserie in sine.

Traiesc din scris, dar nu exclusiv din fictiune sau din traduceri, asa cum mi-ar placea; trebuie sa fac si critica literara, si jurnalism, si munca de redactie, si coordonare editoriala, si radio, in curind.

„Cit din carte este biografie si cit fictiune?” este cea mai frecventa intrebare care li se pune scriitorilor; prin urmare, cea mai puternica prejudecata e ca tot ce traim punem in carti sau ca in carti poate fi citita chiar viata noastra.

Procesul este insa mult mai complex. Viata si literatura functioneaza, de fapt, dupa reguli diferite: viata nimanui nu e un roman, desi viata uneori are mai multa imaginatie decit fictiunea, care insa ofera un sens pe care viata nu il are.

Sigur ca ne inspiram din viata, dar scrisul perverteste, are o logica a lui care te obliga sa modifici foarte multe. Am prieteni care s-au recunoscut in scene inventate in totalitate, dar care nu si-au dat seama ca mi-au inspirat un personaj anume.

O alta perceptie gresita e ca am cistiga cine stie ce de pe urma cartilor noastre. Oamenii mereu se mira cind le explic ca un scriitor cistiga aproximativ 2 lei per exemplar vindut dintr-un tiraj de 1500-2500 de exemplare, bani care vin in mai multe transe, de-a lungul a doi ani.

Piata noastra de carte este minuscula. De aceea, incurajez pe oricine sa cumpere cartile autorilor preferati si, daca le plac, sa le faca cadou si prietenilor lor, asa cum ii incurajez sa cumpere si revistele preferate, sa nu le citeasca gratuit pe Internet, pentru ca intr-o zi se vor trezi ca acestea au disparut.

Promovarea ca scriitor

In afara de lansarile prin librariile din tara (am investit mult timp in aceste drumuri pe care multi scriitori comozi aleg sa nu le faca), am avut noroc cu citiva prieteni celebri care au acceptat sa fie filmati, de un alt prieten, citind scurte fragmente din carte.

Clipurile le-am incarcat apoi pe pagina de YouTube a cartii (creata de mine) si pe pagina mea de autor pe Facebook.

Asadar, pot spune ca, in lipsa vreunui buget de promovare (editurile de la noi nu au asa ceva), am apelat la simpatia si bunavointa prietenilor mei. In cazul cartii despre Himalaya, am facut si doua expozitii de fotografie.

Implicarea in promovarea cartilor proprii

Ma implic total. Imi aleg singur imaginea de pe coperta (in cazul volumului de povestiri Sfirsit de sezon, aparut anul trecut la Polirom, e vorba de o fotografie a lui Cosmin Bumbut); am o prietena fotograf (Ioana Birdu) care-mi face ea portretele pentru interviuri (inclusiv pentru cel de fata); imi dau OK-ul pe afisele lansarilor, las exemplare semnate in librarii si dupa ce sesiunea de autografe s-a sfirsit, incarc clipuri pe YouTube, imi fac singur dosarul de presa...

Convingerea mea e ca, asa cum exista un timp pentru scris, exista si un timp pentru promovat cartea si intilnit cititorii.

Apropo, de mult voiam sa-mi exprim nedumerirea ca industria de publicitate ii solicita atit de rar pe scriitori. Cred ca e nevoie de singe narativ nou in publicitate, iar scriitorii au idei, au stil si nici nu sint scumpi.

Eu nu ma pling, in ultima vreme am avut colaborari cu Heineken (sint unul dintre cavalerii moderni ai berii de abatie Affligem), Grand Cinema&More (am scris despre si am tinut speech-ul din seara singurei proiectii a live-documentarul The Wall in Romania) si Dacia (eu si alti citiva scriitori am rescris citeva capitole din manualul tehnic sub forma unor povestiri pentru "Manualul alternativ de bord" lansat la Tirgul de cartea Geaudeamus de acum citeva saptamini). 

Dar, altfel, am impresia ca scriitorii ar putea fi luati in calcul mai des cind e vorba de campaniile de promovare ale unor produse.

Comunitatea scriitorilor romani

Ma tem ca scriitorii romani sint destul de individualisti, iar Uniunea Scriitorilor pare sa aiba alte prioritati atunci cind ar trebui sa sa exprime public in cazul unor abuzuri impotriva culturii sau a scriitorilor. Daca esti H.R. Patapievici, spre exemplu, si esti facut „nazist” de Antena 3 sau de vreun asa-zis jurnalist/blogger-mercenar, doar prietenii tai vor lua atitudine.

Relatia cu mediul online

Am un cont de Instagram, unde sint foarte activ, si o pagina de autor pe Facebook unde anunt evenimentele la care particip, pun linkuri spre textele mele publicate in Dilema veche sau in ELLE, ori postez fragmente din cartile si autorii care-mi plac.

In felul acesta incerc sa atrag atentia celor care inca nu m-au citit, dar si sa intretin interesul sau sa fac recomandari celor care m-au descoperit deja si au incredere in gusturile, in priceperea mea literara. (Motiv pentru care mi s-a oferit si o emisiune numita „All U Can Read” la Radio 7, un post de radio care va fi lansat in curind, unde voi invita scriitori sa vorbim despre carti si muzici.)

La rindul meu, urmaresc conturile unor scriitori, reviste literare sau edituri straine pentru ca imi place sa fiu la curent cu ce publica altii. Mai scriu despre carti si muzici pe blogul Librariei Carturesti sau pe bookaholic.ro.

Sfaturi pentru scriitorii tineri

De trei ani tin, impreuna cu Florin Iaru, un curs de creative writing, asa ca sint mereu in contact cu aspiranti la gloria literara, tineri sau mai putin tineri. Tocmai am terminat lucrul cu a saptea serie, fiecare serie avind cite 15-17 cursanti, alesi in urma unei preselectii.

Sfatul nostru, al meu si al lui Florin, e sa citeasca mult, sa citeasca zilnic cel putin 50 de pagini din autori buni. Nu te poti apuca de scris fara sa-i citesti pe maestri!

La curs ii punem sa citeasca mai mult decit ii punem sa scrie. Facem, de fapt, creative reading. Citim impreuna si comentam cu orele cite o povestire clasica pentru a le releva mecanismul.

Avertismente? Le spunem din capul locului ca nu vor cistiga bani din scris, ca uneori cititorii nu se vor ridica la nivelul scrisului lor, ca prietenii nu le vor citi cartile, ca parintii sau iubitii/iubitele vor deveni suspiciosi... Prin urmare nu au nici un motiv sa faca concesii.

Sa scrie din placere, dar s-o faca cit de bine pot. Pentru ca s-ar putea sa fie, totusi, cititi si de cititori destepti, si de prieteni, si de parinti, si de iubitii/iubitele lor.