[Coordonatele liderilor] Ema Prisca: Avem nevoie de un strat baban de micro-lideri care sa actioneze ca picatura chinezeasca

[Coordonatele liderilor] Ema Prisca: Avem nevoie de un strat baban de micro-lideri care sa actioneze ca picatura chinezeasca

Nu suntem in faza de identificare a varfului, suntem in faza de constructie a unei fundatii. Pana la acel mare si intelept lider capabil sa ne reprezinte pe toti, spune Ema Prisca, Romania are nevoie de o armata de micro-lideri. Si asta e o etapa peste care nu putem sari; deja e clar, pentru ca liderul nu apare, oricat de mult ar fi strigat in piata sau in online.

Acesti micro-lideri exista deja si fac micro-activism, fie in domeniile lor de activitate, fie pe oriunde apuca. Dar trebuie sa fim mii, puncteaza Ema.

Odata construit pool-ul de micro-lideri, fiecare cu micro-responsabilitatea lui, implicarile lor vor putea fi aduse la un loc, pe o platforma digitala, din care sa reiasa si o formula politica de organizare trimisa mai apoi spre alegeri. Dar, in primul rand, micro-liderii trebuie sa se inmulteasca:

Cred ca in primul rand trebuie sa-i popularizam sa-i cunoasca si parintii si matusile noastre, iesind din pacaleala endogamiei (valabila si in retele, si in strada) a acelorasi o suta de mii. Cum ii popularizam la nivel national, cum ajung ei si la 45% din Romania care traieste la tara si ai caror copii mor de foame (cum zicea un reportaj zilele trecute)? Sah mat.

Cu televiziunea publica, care ajunge peste tot. Depolitizarea TVR-ului si aducerea, de maine, a unor jurnalisti buni si curati (Vlad Petreanu, Andrei Craciun, Ovidiu Vanghele si mai sunt) mi se pare una din primele prioritati.

 

Exista lideri in Romania; si numesc "lider" acel om care are un plan si care zi de zi se straduieste sa-l duca la indeplinire, implicandu-i pe cei din jurul lui, care participa din convingere, nu din frica.

Cred ca macar aici, pe IQads, unde e lume cat de cat, ar fi decent sa nu mai cautam un salvator atotputernic.

Exista mii de lideri, iar ei pot fi gasiti in inima tuturor proiectelor (cu si fara profit), care lucreaza pentru binele comun, care aduc un plus vadit comunitatii lor, indiferent cat de mici ar fi ele ca organizatii:

- Laborazone din Brasov care pune incet-incet pe roate o comunitate artistico-experimentala pentru solutii urbane;
- Superscrieri care promoveaza scrierea jurnalismului bun;
- Origo, care iti da cafea buna si o poveste ambientala despre cafea, fara fum (sper ca au iesire de incendiu);
- micile teatre independente (care spun povesti contemporane intr-o romana vie);
- Pegas, promotorul mersului pe bicicleta, cu produse adaptate financiar la Romania;
- Frontine Club, care se agita pentru un rol sanatos al presei;
- clinica Nera pentru bolnavii de cancer;
- Nicusor Dan care de ani de zile se judeca cu primariile pentru atrocitatile lor urbanistice;
- Millenium, care promoveaza designul romanesc;
- nano fermele care produc mancare sanatoasa si alte mii similare.

Oamenii astia nu-s Ghandi si nici Corneliu Coposu, dar au pe langa cele deja definite, un ceva foarte necesar: tenacitate.

Tenacitatea e cheia pentru obtinerea oricarei schimbari; zi de zi sa nu te lasi distras si sa tragi pe toata lumea spre directia pe care ai ales-o. Si sa stii sa spui “Nu” oricarei initiative si tentatii atragatoare, profitabile dar diluante sau indepartatoare.

Avem nevoie de un strat baban de micro-lideri care sa actioneze ca picatura chinezeasca.

In politica nu cred ca pot fi gasiti, caci in afara de Ion Ratiu si Corneliu Coposu, nimeni n-a avut un plan bun pentru toti.

In afacerile mari, nici atat, autorii lor fiind la fel de jegosi ca politicienii care le-au intermediat contra cost, raptul (Am citit zilele trecute declaratiile consilierului guvernatorului BNR care a spus ca in Romania nu exista libertate economica, deci nu exista piata libera, concurenta, jucatori sanatosi. Am resimtit-o ca pe una dintre cele mai tragice constatari referitoare la tara mea. De ce o fi spus abia acum? De frica? Va imaginati ce e in BNR, daca consilierul guvernatorului dardaie de frica? Sper sa fi fost totusi oportunism, nu frica.)

Acuma ca am gasit micro-liderii, ce facem cu ei?

Cred ca in primul rand trebuie sa-i popularizam sa-i cunoasca si parintii si matusile noastre, iesind din pacaleala endogamiei (valabila si in retele, si in strada) a acelorasi o suta de mii.

Cum ii popularizam la nivel national, cum ajung ei si la 45% din Romania care traieste la tara si ai caror copii mor de foame (cum zicea un reportaj zilele trecute)? Sah mat.

Cu televiziunea publica care ajunge peste tot. Depolitizarea TVR-ului si aducerea, de maine, a unor jurnalisti buni si curati (Vlad Petreanu, Andrei Craciun, Ovidiu Vanghele si mai sunt) mi se pare una din primele prioritati. Sa iesim din nauceala asta ca cine apare cel mai des la televizor - in general, gunoaie - sunt cei care trebuie sa conduca Romania.

Acesti micro-lideri (Cat mai multi posibil. Mii. E nevoie de baza mare din care sa se poata scadea confortabil. Nu toti vor fi interesati. Lupta intre binele comun si binele personal e greu de dus.) trebuie adusi impreuna intr-o platforma digitala cu acces pentru toata lumea, care sa reuneasca oameni si lucruri de facut.

Aceasta grupare de micro-lideri si sustinatorii lor – noi toti – trebuie sa capete o forma legala care sa-i asigure legitimitatea de a participa la alegeri; poate folosi cofrajul legal existent al unor formatiuni politice emergente deja existente si decente .

Platforma poate fi folosita si pentru preselectia de viitori candidati, ca prim exercitiu, pentru primaria Bucuresti si consiliul general (mi se pare buna sugestia lui Naumovici de a incepe de la mic, cu ceva posibil de implementat pe termen scurt, iti da sansa de crea un case de succes, un reper).

Tot aceasta platforma poate gazdui planul de actiuni, actiuni propuse de toata lumea si votate dupa importanta, popularitate – ma rog, criterii relevante, de toata lumea – cum a facut miscarea cetateneasca Ahora Madrid care a castigat alegerile locale anul asta in Madrid.

Liderul acestor micro-lideri va iesi organic in fata, caci va fi cel mai respectat pentru mintea limpede, tenacitate si generozitate.

Ca tot intrebati de campanii, io as face o campanie de popularizare a acestei platforme si de incurajare a tuturor votantilor sa o foloseasca. Ceva practic si care le spune oamenilor ce au de facut si ce obtin din asta.

Stampilata sau nestampilata ca micro-lider, as da timp pentru platforma: scris, construit mesaje, moderat, ce stiu eu sa fac.

In acelasi timp, as face ce fac oricum: micro-activism, cu fiecare ocazie, incercand sa conving pe cineva din apropierea mea: manichiurista, taximetristul, vanzatoarea de la Mega, profa de engleza, vecina mamei, varul de gradul doi, stiti voi.

Daca as fi Iohannis insa, as simti ca asta e un momentum pe care nu pot sa-l ratez si mi-as lua neutralitatea in serios, lasand PNL-ul din labe. Apoi m-as juca de-a neutralitatea ca si pana acum si as face un video misto, gen Obama cum folosesc eu platforma de care vorbeam.

Ah, si poate profitam si noi ca breasla de trendul primenirii si ne uitam in curticica noastra murdarica si nefericita si dam cu sulf pe spaguta, pichurile netrasparente, minciunica, creatie gratis, craft de doi lei, impostura.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related