Cind eram mica, inghiteam ore intregi de reclame, in fiecare zi. Doar asta cautam de altfel, plimbindu-ma cu telecomanda pe italieni si pe nemti: calupurile publicitare. Discutind mai tirziu cu prietenii, am aflat ca nu eram singura. Din contra, o generatie intreaga si-a facut intrarea in cultura video cu spoturile la Barilla, Dr. Oetker, Ace, Persil si Ariel.
Despre felul in care virsta rezolva toate neintelegerile
Unele imi atrageau insa in mod deosebit atentia. Ma derutau pentru ca nu intelegeam in nici un chip la ce faceau reclama. Sfatuindu-ma cu sor'mea, la fel de mica si de intrigata ca si mine, am ajuns la concluzia ca era vorba de oja: la finalul spotului, dupa ce eroina alerga, se imbraca/dezbraca, ridea, cinta si in anumite cazuri calarea sau sarea cu parasuta, isi sufla in unghii. Era logic. Doar ca nu avea unghiile facute si nu se legau toate, asa cum ar fi trebuit. Cam aceeasi nedumerire ma gindesc ca ii incearca pe barbati si in prezent, in fata spoturilor la produsele magice. Chiar daca intre timp Libresse, Always, o.b. si Tampax au ajuns pe piata autohtona, romanii s-au deprins intre timp si cu produsul, si cu conceptul, iar spoturile au indepartat treptat ambiguitatea pudica. Din reclamele la tampoane, obiceiurile femeiesti par a fi ritualurile unei secte de pe alta planeta. Uneori, chiar si pentru consumatoarele in cauza.
