Cind eram mica, inghiteam ore intregi de reclame, in fiecare zi. Doar asta cautam de altfel, plimbindu-ma cu telecomanda pe italieni si pe nemti: calupurile publicitare. Discutind mai tirziu cu prietenii, am aflat ca nu eram singura. Din contra, o generatie intreaga si-a facut intrarea in cultura video cu spoturile la Barilla, Dr. Oetker, Ace, Persil si Ariel.
Despre felul in care virsta rezolva toate neintelegerile
Unele imi atrageau insa in mod deosebit atentia. Ma derutau pentru ca nu intelegeam in nici un chip la ce faceau reclama. Sfatuindu-ma cu sor'mea, la fel de mica si de intrigata ca si mine, am ajuns la concluzia ca era vorba de oja: la finalul spotului, dupa ce eroina alerga, se imbraca/dezbraca, ridea, cinta si in anumite cazuri calarea sau sarea cu parasuta, isi sufla in unghii. Era logic. Doar ca nu avea unghiile facute si nu se legau toate, asa cum ar fi trebuit. Cam aceeasi nedumerire ma gindesc ca ii incearca pe barbati si in prezent, in fata spoturilor la produsele magice. Chiar daca intre timp Libresse, Always, o.b. si Tampax au ajuns pe piata autohtona, romanii s-au deprins intre timp si cu produsul, si cu conceptul, iar spoturile au indepartat treptat ambiguitatea pudica. Din reclamele la tampoane, obiceiurile femeiesti par a fi ritualurile unei secte de pe alta planeta. Uneori, chiar si pentru consumatoarele in cauza.
Cind margareta nu e ce pare a fi
Voi incepe sirul argumentelor cu o reclama speciala, care povesteste urmatoarele: o reprezentanta a sexului frumos sta cu fundul pe biroul unui coleg, flirtind sigura de sine, pentru ca tamponul ei zilnic propaga o boare incintatoare. In legatura cu acest spot am o singura intrebare: oare ce vor crede barbatii de acum inainte cind colegele li se aseaza pe birou, emanind parfum de margarete? Trendul acesta, lansat publicitar, dintre femeia care iese fericita din toaleta, recapatindu-si freshnesul pierdut si schimbarea absorbantului aduce prea mult cu o parodie de Science Fiction.
Plecate fara adresa
Si tot din domeniul fantasticului feminin, nu poate fi trecut cu vederea spotul femeilor razvratite. (In primul rind, mi se pare incintator felul in care a fost surprinsa esenta existentei pe Venus: cumparaturile, statul in cafenele si cofetarii, plimbatul ciinilor in parc si printre toate astea, pierdut in avalansa de idei a creativului, un birou - doar de acolo putea proveni calauzitoarea imbracata la costum, din centrul multimii suparate). Aceste femei isi parasesc activitatile lor de o importanta vitala si se duc. Ei bine, dragii mosilor, unde se duc pasarelele cind se duc? Nu stim. Nu am aflat inca si cred ca aceasta enigma va ramine la fel de nedezlegata ca moartea americanului. Important e ca s-au dus, pentru ca absorbantele lor le-au dezamagit, iar ultima imagine de grup se inchide intr-o piata de oras american. Ne putem inchipui insa ca acolo li s-au aruncat tampoanele salvatoare, din avion poate, ca ajutoarele dupa Revolutie.
Cind bati la usa si nimeni nu iti raspunde
Iar pentru final, am pastrat urmatoarea propozitie: "pentru o insertie mai usoara ca niciodata". Este greu de imaginat la ce se putea gindi copywriterul cu pricina in momentul la care scria (traducea/adapta) aceste cuvinte, dar si mai dificil de inchipuit este consumatorul caruia i se adresa. "Nimeni" pare a fi cel mai logic raspuns dintre toate. Pentru anumiti copywriteri, consumatorii nu exista. Nici macar adunati pe un stadion. In nici un compartiment al activitatii cognitive. Nu e suficient ca femeile au nevoie de absorbante ca sa le preia mirosurile neplacute si sa le confere, in locul acestora, un parfum imbietor, ca un autentic ambipur antitabaco. Atunci cind acest beneficiu este uitat acolo unde ii este locul, intervin caznele herculiene ale insertiei, lichidele albastre verzui, ritualul fustelor albe in zi de sarbatoare sau adaosul de aloe vera si matase. Adica, si in mai putine cuvinte, eternul mister feminin.
