[CV de agentie] Valentin Vacarus, Godmother: Creativitatea se poate ascunde in spatele fiecarui birou; de aceea, la brainstorming-uri participa o mare parte dintre colegi

[CV de agentie] Valentin Vacarus, Godmother: Creativitatea se poate ascunde in spatele fiecarui birou; de aceea, la brainstorming-uri participa o mare parte dintre colegi

Godmother exista pe piata din 1997, ca agentie de productie. In 2008 s-au extins, si-au cautat drumul, iar acum se ocupa de campanii in zona BTL digital. 

Valentin Vacarus (Managing Director, Godmother) vorbeste despre o agentie care este departe de cultura corporatista, unde nu exista program fix si oamenii pot merge la film in timpul zilei, dar formalismele se pastreaza cand vine vorba de deadline-uri si pitchuri.

 

Istoric

Am inceput in 1997 ca agentie de productie publicitara, sub numele de Speed Promotion. Din 2008 activam sub bagheta Godmother si evoluam constant. Am crescut organic, am invatat ca este important CE livrezi dar si CUM livrezi.

Ne-am cautat drumul, am avut unele esecuri (din care, evident, am invatat) dar si multe reusite, iar acum ne antrenam zi de zi sa livram eficient campanii in zona de BTL digital. Suntem deci in plina etapa evolutiva.

 

Departamente

In acest moment suntem 30 (cu tot cu mine, evident). Nici prea multi nici prea putini, zic eu. Suficienti insa cat sa facem fata oricaror proiecte curajoase care se ivesc la orizont.

Desi nu mai credem neaparat in departamente rigide, suntem totusi structurati „ca la carte”. In sensul ca si la noi, ca si in restul agentiilor, exista departamente specializate: Creatia - formata exclusiv din baieti - 6 la numar (nu am facut discriminare dar asa s-a nimerit), un departament de Client Service, in care activeaza 8 persoane, plus alti 4 colegi care asigura suportul (productie, logistica, location, implementare), departamentul de PR, cel de Strategie (fiecare cu cate un specialist), departamentul Digital - format din 4 persoane si, nu in ultimul rand, departamentul Administrativ, unde avem 5 colegi.

Sigur, exista o schema de responsabili pe fiecare proiect, sedinte saptamanale de status, intalniri de brainstorming etc.

Ideile circula insa liber prin tot spatiul agentiei. Creativitatea se poate ascunde in spatele fiecarui birou; de aceea, la brainstorming-uri participa o mare parte dintre colegi. Fluxul de idei este foarte important atunci cand pregatim proiectele.

 

Comunicarea interna

Ne place sa credem ca atmosfera in interiorul agentiei este una relaxata, friendly (cel putin asta incurajez eu, din pozitia de Managing Director), drept pentru care as spune ca atunci cand vine vorba de comunicarea interna suntem o combinatie absolut fireasca de formal si informal.

Suntem formali cand vine vorba de pitch-uri, brief-uri, trasarea sarcinilor, responsabilitati, strategii, livrabile si informali atunci cand ne detasam, facem brainstorming-uri si analizam ce am facut, chiar daca vorbim despre greseli.

Cat despre probleme... sunt absolut inerente intr-o agentie (indiferent de dimensiune) si de fiecare data apar sub alta forma. Ceea ce nu este neaparat un lucru rau, pentru ca asa suntem mereu in priza, conectati la tot si concentrati sa gasim cele mai potrivite solutii.

Un exemplu deja clasic de „problema” in lumea publicitarilor este relatia de tip love-hate intre departamentul de client service si cel de creatie. Cu orgoliile nu e de joaca, la fel cum nu este nici cu deadline-ul. Insa micile neintelegeri nu escaladeaza niciodata.

Nu cred ca exista o agentie de publicitate unde comunicarea interna este absoluta, perfecta, angajatii sunt zen indiferent de situatie, totul este roz, vesel si plutitor. Daca exista, e ceva dubios la mijloc :)

 

Clienti

Ne axam pe BTL, pe companii care au un plan de comunicare structurat, care au nevoie de o agentie capabila sa livreze un eveniment ca pe o campanie 360.

Pentru noi nu conteaza neaparat dimensiunea business-ului clientului ci mai degraba calitatea si potentialul pe care il prezinta. Tinem foarte mult la relatia cu clentii nostri pe care incercam ii cunoastem cat mai bine, sa ii intelegem si astfel sa le livram exact ceea ce au nevoie.

Este foarte important sa stii ca atunci cand pornesti la drum intr-un proiect nou ai parte de un client cu viziune, deschidere, dorinta de comunicare, si mai ales cu o doza considerabila de flexibilitate (pe langa buget decent). Idealist, nu?

Cand se intampla totusi ca agentia si clientul sa fie pe aceeasi lungime de unda, atunci clar viata noastra a tuturor este mai usoara si mai frumoasa.

 

Cultura organizationala

Suntem departe de cultura corporatista. Nu avem un program fix si facem (aproape) orice pentru a incuraja creativitatea. Nu venim la job ca la uzina, doar de dragul de a ponta. Incurajam colegii care merg la film in timpul zilei sau care iau pranzul in oras, la ora 14.00, de exemplu. Cat timp iti asumi termenele, atunci locul, modul si metoda de livrare sunt treaba ta.

Nici motto nu avem inca, dar poate o sa gandim acum unul. Suntem insa foarte mandri ca tot ceea ce am facut pana acum s-a datorat doar noua si nu altor entitati, persoane etc.

 

Hocus pocus

Hocus-pocus” reprezinta dorinta noastra de a surprinde, de a veni mereu cu ceva inovativ, cu acel element cheie care face toti banii, cum s-ar spune – fie ca vorbim de un concept tare, o idee de aplicatie digitala, un vizual misto, un copy destept etc. In spatele fiecarei surprize stau o echipa de profesionisti si (inevitabil) multa munca. Combinate dau acest professional hocus-pocus.

 

Provocari

Provocarea majora este sa ai continuitate. In acest moment sunt 4.000 de agentii (dupa codul CAEN) si aproximativ 200-300 de companii care folosesc serviciile agentiilor cu echipa mai mare de 5 persoane.

De asemenea, peste 100 de clienti importanti - ne referim la cei din primul esalon, cu campanii ample si bugete pe masura - lucreaza in mod traditional cu agentii de retea si deci restul de proiecte care apar sunt din ce in ce mai putine. Mai mult decat atat, pe ele ajung sa se „bata” in pitch-uri si cate 8-9 agentii.

Pe de alta parte, este la fel de adevarat ca un freelancer sau grup de freelanceri poate veni cu idei misto cu prezentari cool si tarife mici.

Din postura de agentie independenta, Godmother este cumva la mijloc - atat in piata agentiilor de retea dar si in cea a freelancerilor, ceea ce nu reprezinta intotdeauna un avantaj. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Godmother

We are brand experience artisans Godmother inseamna pasiune. Pasiune pentru crearea unor experiente de brand pozitive, bazate pe conexiuni profunde intre brand si consumator. Ne propunem sa inspiram audientele prin... vezi detalii »

Dosare editoriale

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related