[Profi de advertising] Sorin Psatta: O tot mai mare parte din "joie de vivre" pe care inca o mai am se datoreaza celor pe care, aproape zilnic, ii invat si de la care, tot zilnic, invat mereu cate ceva

Sorin Psatta e un prof de publicitate cool, sau asa umbla vorba cand eram eu prin facultate si imi ascultam colegii care aveau cursuri cu el cum povesteau ca orele nu arata prea mult a curs, ci mai mult a „sezatoare creativa”. Asa i-am dat add pe Facebook, chiar daca nu-mi era profesor, si am inceput sa-i citesc postarile pline de umor despre calatorii cu tramvaiul 41, mese luate la KFC sau orice altceva ii atragea atentia.

Invatasem sa ma uit dupa celebrul „hehe” si nu de putine ori am chicotit in masina, in drum spre facultate, citind descrierile intamplarilor.

Primul contact direct cu „dom’ profesor” a fost la interviul pentru admiterea la master cand a jonglat cu un aer amuzat cu intrebarile pe care mi le punea, incercand sa-mi dea putin de furca.

De fiecare data, parea ca se distreaza, era mereu relaxat si avea intotdeauna o gluma buna sau o intamplare pe care sa o povesteasca. Asa ca atunci cand am inceput o serie de interviuri cu oameni din publicitate care sunt si profesori, Sorin Psatta, care este si Integrated Communication Director la Graffiti BBDO, a fost printre primele nume care mi-au trecut prin minte.

Sorin a tinut, mai intai, sa ne traga de maneca pe noi, cititorii, inainte sa ne repezim sa-i citim raspunsurile, asa ca am sa-l las sa o faca:

Inainte de toate, trebuie sa-ti marturisesc ca de o saptamana intreaga (adica de cind mi-ai trimis intrebarile) ma tot gandesc la raspunsuri, asa cum a remarcat si „la petite feline” dupa ce a citit chestionarul, ele rezuma aproape intreaga mea viata si am constatat ca nu este deloc usor sa o descriu in 2-3 pagini, mereu imi vin in minte alte cuvinte, alte exemple ori alte intamplari, nu sunt sigur asadar ca le-am ales intotdeauna pe cele mai potrivite, transmit doar un aviz cititorilor: mi-am cam pus sufletul pe masa, cum zicea pe vremuri un bun coleg de agentie, incercati sa nu intrati cu bocancii in el...

Inceputuri

Frumos ar fi sa declar ca de cind ma stiu am vrut sa devin profesor, sa educ oamenii si sa incerc sa fac astfel lumea mai buna, nici vorba insa, cind eram mic voiam sa ma fac gunoier, pentru ca ma atragea grozav clopotul prin care isi anunta mereu sosirea in cartier, apoi am crescut si nu am mai avut preocupari legate de aceasta problema, eram prea ocupat cu invatatul, cu fetele, cu joaca, iar la Facultatea de Psihologie era prea tarziu sa mai doresc ceva, deciziile fusesera deja luate pentru mine si colegii mei, asa ca am ajuns, precum a vrut ministerul, intr-o scoala gimnaziala din Dobrogea, initial ca logoped, apoi, la mica intelegere cu directoarea scolii, profesor de engleza, pentru a suplini un post neocupat (si mult mai important pentru derularea corecta a procesului de invatamant).

Era in 1980, iar dupa cei 3 ani obligatorii de stagiu mi-am dat demisia pentru a reveni acasa si am suplinit, pe unde am apucat, prin Bucuresti, pe catedre de invatator, profesor defectolog ori pedagog, in invatamantul superior am ajuns abia dupa revolutie, intai la Academia de Teatru si Film, apoi, de prin 1995, la FJSC.

In concluzie, nu am luat nici o decizie si nici nu am ales eu sa devin cadru didactic, viata a decis asta pentru mine, pe atunci insa nu stiam ceea ce stiu acum – viata are intotdeauna dreptate, cel putin in cazul meu a avut mai mereu.

Dinamismul publicitar si invatamantul

Hehe, ce ne mai place sa vorbim despre cat de dinamica este publicitatea si despre eforturile neintrerupte pe care le face invatamintul de specialitate pentru a-si updata programa scolara „in order to keep up with the industry”. Hehehe.

Stim insa foarte bine, si unii si altii, ca nu este chiar asa, publicitatea, pe meleagurile noastre, desi de niste ani incoace se reinventeaza mereu, nu a gasit inca solutia, iar invatamintul nici atat.

Discutia asta insa este cu mult prea lunga pentru a o purta aici si acum, in realitate nu publicitatea ori invatamantul, ci viata este tot mai dinamica si miscatoare, iar daca vreti neaparat un punct de vedere strict personal eu cred ca solutiile, daca exista, nu sunt nici in salile de conferinte, nici la minister, nici macar prin carti, ele se gasesc prin mall-uri, pe strada, prin orasele si satele patriei, inca populate (din fericire) cu consumatori.

Ori, cum remarc aproape zilnic, prin tramvaiul 41. Ca sa revin la intrebare, eu, de exemplu, incerc mereu sa predau alt curs, niciodata asemenea celui de ieri, chiar daca disciplina este aceeasi, pentru ca mi se pare evident ca nici eu, nici restul lumii, nu suntem aceeasi de la o zi la alta. Cateodata reusesc, cateodata nu, important este ca (inca) incerc.

Sistemul de invatamant monitorizeaza atent schimbarile constante si tot mai rapide ce au loc in cadrul industriilor creative, adaptandu-si in permanenta sistemul de predare in multiple feluri, dintre care citez: implicarea profesionistilor din industrie in procesul didactic, in ciuda faptului ca nu exista buget pentru a fi platiti (sau, cind exista, este derizoriu), trimiterea studentilor in workshop-uri ori stagii de internship, atunci cand vreo companie ne solicita acest lucru, participarea la evenimente organizate de industria de specialitate, in conditiile in care contributiile financiare din zona academica sunt nule sau, last but not least, organizarea propriilor evenimente/seri la care sunt invitate personalitati din mass-media si/sau publicitate, evenimente cu virtuti psihoterapeutice aproape, atat pentru invitati cat si pentru publicul studentesc. Si ar mai fi multe altele, dar prefer sa ma opresc aici.

Noi tehnologii si paradigma de predare

Tehnologiile, noi ori vechi, sunt moartea pasiunii, ca sa zic asa, iar noua exact asta ne lipseste – PASIUNEA! Poti sa predai in parc, la birou, pe net, chiar nu cred ca are importanta unde ori cum, important este doar sa incerci sa educi interlocutorul, iar educare vine de la: „e” si „ducere”, ceea ce inseamna exact spargerea paradigmei, depasirea limitelor. Noi trebuie sa (ne) schimbam, nu noile tehnologii.

Neconventional in invatamant

Recunosc ca nu imi este foarte clar ce se intelege prin conventional in procesul de invatamant.

Daca tii orele, spre exemplu, in agentie, in loc de sala de curs este neconventional?

Daca le dai studentilor, la examen, posibilitatea sa-si compuna singuri testul-grila, prin extragerea dintr-o sacosa a subiectelor, unul cate unul, introducand si un joker acolo (care, daca este ales, le permite aflarea raspunsului corect la o intrebare, oricare, din grila) este neconventional?

Dar daca ii pui chiar pe studenti, tot la examen, sa scrie, fiecare, 2 subiecte pe care le stie cel mai bine din materie, si tragi la sorti un bilet pe care il trateaza toata lumea? Nu, nu cred ca am tinut vreodata un curs neconventional, dupa cum imi place sa cred ca nici cursuri conventionale nu am tinut.

Nu exista o modalitate anumita de predare, asadar nu cred ca exista nici un impediment, fiecare insa “inoveaza” ce poate, cat poate, si, mai ales, daca poate. Mi-ar placea sa fac cursul de la master, numit „Proiect de campanie de publicitara”, in parteneriat cu o agentie de publicitate (ori mai multe), nu reusesc din cauza clauzelor de confidentialitate si a perioadei de timp nepotrivite.

Studentii de ieri si de azi 

Oricat de rapid s-ar misca lumea astazi, oamenii se schimba mult mai lent. Iar studentii sunt si ei oameni, nu-i asa?

Asadar, schimbarile nu sunt spectaculoase, a crescut nivelul si viteza de informare, ceea ce cred ca-i cam debusoleaza nitel, a scazut rabdarea (ca sa nu zic capacitatea de ascultare), imi par mai pragmatici, ca sa nu zic cinici, dar cel mai important lucru mi se pare ca sunt in continuare entuziasti, ceea ce, sincer, cred ca este minunat, ba, de-a dreptul, o mare sansa de salvare a industriei.

Cerere si oferta pe piata

Ar trebui sa fim realisti si sa intelegem ca si institutiile de invatamant superior functioneaza in conditiile economiei de piata si incearca sa-si vanda produsul propriu, mai bun sau mai putin bun. Asadar cererea se creeaza si se sustine prin tot felul de activitati specifice, multe chiar din zona publicitara.

Daca exista insa o legatura reala intre cererea industriei si oferta academica nu stiu sa raspund, dupa cum nu stiu sa raspund nici daca exista o legatura reala intre starea de sanatate a natiei si oferta de suplimente alimentare.

Referindu-ma strict la cazul FJSC, cred, si am crezut mereu, ca implicarea profesionistilor din industrie in activitatea didactica ar pregati mai bine studentii pentru piata muncii, cred ca niste internshipuri gandite in comun cu agentii de publicitate ori relatii publice (atat pentru studenti cit si, mai ales, pentru cadrele didactice) ar pregati mai bine studentii pentru piata muncii, cred ca si o biata colaborare cu alte institutii academice de profil ar pregati mai bine studentii pentru piata muncii.

Pe scurt, universitatile (desi corect ar trebui spus facultatile) ar trebui sa se deschida spre lume, nu sa se inchida in sala de clasa.

Piedici pentru tineri

Binecunoscutul cerc vicios al celor 1-2 ani de experienta solicitati pentru cam orice post entry level decent, nu prea te poti angaja fara ei, neangajandu-te nu-i poti obtine prea usor.

De ce continui sa predai?

Chiar asa, de ce continui sa predau? Inainte de a raspunde vrea sa fac insa o mica paranteza, ca ma roade de la inceputul interviului, ca sa zic asa: eu nu predau! Si nici nu-mi place sa predau, chiar ma enerveaza cuvantul asta, imi da senzatia ca sunt un simplu mijloc de transmisie.

Mie imi place sa traiesc, sa ma joc, sa invat, pe mine ori pe altii, sa experimentez, sa aflu, sa ma mir sau sa ii fac pe altii sa se mire ori sa-si puna intrebari, cand predai ceva altcuiva nu prea ai nici un rol „creativ”, nu zic ca nu este utila si transmiterea, dar mie imi place sa schimb, sa adaug, sa completez ori sa reduc, altfel ma plictisesc repede si imi este teama ca ii plictisesc si pe cei din jur.

Ok, revenind la subiect, continui sa fac ce am facut de peste 20 de ani pentru ca imi place, m-ai prins. Recunosc, imi place de mor si sunt din ce in ce mai convins ca o tot mai mare parte din „joie de vivre” pe care inca o mai am se datoreaza celor pe care, zilnic aproape, ii invat si de la care, tot zilnic, invat mereu cate ceva.

Voi incheia insa cu un raspuns cat se poate de exact la intrebarea ta: este 100% dezamagire din perspectiva financiara si 100% satisfactie din perspectiva tinerilor intalniti.