Pe Olivia am cunoscut-o prima data acum 4 ani cand era editor in cadrul redactiei online a unui ziar. Abia incepusem sa invat ce-i cu digitalul, iar jurnalismul online mi-era destul de strain pentru ca in ultimii ani statusem cu nasul in scriitura de tip narativ. Am impresia ca, la fel ca mine, multi jurnalisti/producatori de content au fost luati prin suprindere de avantul mediului digital si au trebuit sa se adapteze la noul context. Unul dintre oamenii care mi-a facut adaptarea mai usoara a fost Olivia.
Acum, Olivia Vereha e mereu online. Dupa cei cativa ani de presa, a inceput o cariera pe cont propriu centrata pe pasiunea pentru digital. Asa s-a apucat de consultanta si de tinut cursuri despre web usability, content writing si content strategies.
Freelancing-ul nu-i un drum usor si facturile nu se platesc intotdeauna la termen, dar satisfactiile sunt mari. Uneori se mai moare si de foame. De-asta Olivia se gandeste sa scrie o carte cu titlul "50 Shades of Rice", inspirata din lunile in care nu si-a luat salariul - tratate cu o doza de umor de calitate , toate par mai usor de suportat.
Un pic de background
As vrea sa pot spune o poveste plina de inspiratie si care are treaba cu idealuri marete (oare pot fi si altfel?), dar realitatea este ca la 17 ani, pentru mine jurnalismul a fost ceea ce as numi ”the next best thing”. Era varianta b).
Am terminat informatica intensiv in liceu. Adica faceam glume cu C++ si tangente, dar ma pregateam sa dau la UNATC. Intamplarea a facut ca probele de admitere la cele doua facultati se suprapuneau ca ore si am ales Jurnalismul.
Nu regret nicio clipa. A fost cea mai buna alegere pentru mine, alegere pe care mi-am confirmat-o inca din primul an de facultate cand am si inceput sa lucrez. Haosul plin de viata si atmosfera de familie din redactii nu se pot gasi nicaieri in alta parte.
Job clasic + freelancing
Daca luam in considerare forma de angajare, sunt freelancer din 2012, dar nu mai petrec opt ore in acelasi birou din aprilie 2015. Imi planificasem de ceva vreme sa merg in paralel cu un job principal si cu training-urile inainte de a ramane pe cont propriu, dar intamplarea nefasta a facut ca in aprilie contractul sa fie rupt definitiv si irevocabil.
Am avut de ales sa deschid un site de joburi sau sa imi adun curajul sa pornesc pe cont propriu. Deja incepusem sa tin lunar un workshop, perspectivele erau bune si iata ca deja sunt sase luni de cand e greu, dar nesperat de frumos si de plin de bucurie.
Cursurile – ce si pentru cine
Tin cursuri de web usability. In cuvinte putine, asta face referire la cat de usor navighezi intr-un website, cat de bine structurat este si mai are de a face adesea cu cat de repede putem crea obiceiuri pentru publicul nostru. Mai predau si content writing si content strategies.
Desi pare evident din titlul cursului despre ce este vorba, m-am trezit ca nu e chiar atat de clar; mi-a spus cineva intr-o zi ca e inutil ce incerc sa fac, pentru ca e imposibil sa invat pe cineva sa fie creativ. Am incercat sa explic faptul ca nu acesta este scopul meu.
Vreau sa ajut oamenii sa scrie corect pentru online, sa construiasca povesti bine structurate, sa invete ce inseamna a vorbi pe limba publicului. Nu mi-am propus sa cresc niste mini -undera.
Daca detineam secretul creativitatii in beletristica, probabil ca acum ma gaseai intr-o mansarda prafuita surubarind eu insami la vreun roman plin de inteles si educand personaje sa nu fie superficiale si anoste. Dar creativitatea, impreuna cu talentul sunt, din punctul meu de vedere, lucruri mult mai dificil, daca nu imposibil, de dobandit.
Consultanta a venit ca urmare a cursurilor, am fost recomandata de participantii la workshop-uri sau de prieteni. Am colaborat cu firme de web development apoi pe cate un proiect, doua si lucrurile au inceput sa se lege.
Target?
Nu as vrea sa trasez cu pixul pe foaie categorii specifice (n.r. – de oameni carora li se adreseaza cursurile) pentru ca nu cred ca le pot delimita cu preiczie. Ceea ce stiu sigur este ca ele sunt adresate in mare parte juniorilor. Am simtit lipsa unei teorii unitar explicate de-a lungul timpului.
Mi-ar fi prins bine, de exemplu, inainte sa ajung propriu-zis intr-o redactie de print, sa stiu traseul complet al unei stiri de la nasterea ei pe strada pana la ce face tipografia cu ea dupa opt seara. Aveam portiuni de informatie, ghiduri, idei, dar era destul de complicat sa pricepi, fara sa experimentezi direct, ce inseamna the big picture.
Mereu a trebuit sa completez informatia cu alte cursuri online, cu zeci de carti de specialitate, stand ca un stalker pe urmele unui editor pe care sa il urmaresc si sa fur meserie de la el si tot asa. De aceea am incercat acum sa creionez cursuri destul de rotunde si cu informatii de baza, dar complete.
Cursurile de web usability sunt bune pentru oricine are de a face cu produse digitale. Primii care imi vin in minte sunt cei care s-au aruncat in marketing digital, online product management si oamenii de comunicare sau incepatori intr-ale web designului.
Fie ca vorbim despre un website de prezentare, o aplicatie, un shop online sau un simplu blog este recomandat sa pricepem cum si la ce reactioneaza publicul in functie de experienta lui anterioara, de contextul in care ne utilizeaza platforma si in functie de scopurile lui.
Cursurile de scriitura (mi-e drag sa le spun asa) pentru online sunt pentru oricine are o invalmaseala de idei si de cuvinte dansand sarba printre sinapse si vrea sa le puna pe un ecran.
Problema cea mai mare a publisherilor
Daca ne referim la cei din redactii, as spune ca problema lor este ca nu ii mai motiveaza nimic sa devina si mai buni. La final de luna, talentul lor se masoara in unici, afisari si time on site, ceea ce initial ii frustreaza si apoi ii plafoneaza. Si asa nu ne mai verificam de trei ori sursele, nu mai citim de doua ori textele ca sa nu avem greseli, nu mai cautam informatii adiacente pentru a putea oferi un material mai consistent etc.
In plus, cred ca i-ar ajuta si daca salariile lor nu ar fi cat jumatate de chirie in Crangasi.
Provocari
Stii ca la Piata Unirii mereu sunt niste oameni putin suspecti cu brosuri in mana care te intreaba daca nu vrei sa urci pana in cladirea alaturata sa iti faca niste poze si sa te tina in baza de date ca sa te cheme la castinguri pentru tot felul de reclame sau proiecte speciale? Cam asa sunt si freelancerii la inceput de drum.
Chiar si dupa ce (n.r. – clientii) iti acorda spatiu sa te desfasori, pana cand nu vad ei cu ochii lor ca li se intampla lucruri bune, ca le creste traficul, ca primesc aprecieri pentru site-urile lor, ca incep sa aiba o audienta care alege sa revina la ei, nu stiu inca daca le esti prieten sau nu. Trebuie sa accepti, la inceput, ca nu mai ai forta unui business in spate si ca numele tau si atat nu este un brand si nu spune nimic nimanui.
Succese
Prima realizare - si momentul cel mai frumos de pana in prezent - a fost cand m-a sunat unul dintre cursanti la doua saptamani dupa un workshop si mi-a spus ca a reusit sa se angajeze in domeniu.
A fost o eleva sarguincioasa in cele doua zile de curs de atunci, deloc familiara cu online-ul, dar care a prins drag de Wordpress, Analytics, related articles si social media. Am fost foarte mandra de ea.
A doua realizare a fost primul raport facut unui client la 30 de zile dupa ce am terminat de refacut site-ul impreuna. Pentru un om de online sunt putine imagini nesperat de frumoase. Cu siguranta, un comparativ in Google Analytics cu toate cifrele pe verde e ca un apus privit de pe malul marii in luna august :))
Esecuri
Un esec din care am invatat multe a fost ca am luat un proiect fara sa fac si implementare pe el. Nu sunt sigura ca lucrurile ar fi stat altfel daca as fi fost zi de zi langa programator.
Cert este ca strategia nu a dat roade si am reluat totul de la kilometrul zero, de data aceasta cu atentie si pasi siguri. Am irosit timp si resurse, si, chiar daca la final lucrurile au stat bine, puteau sta mult mai bine. Am invatat sa nu mai iau proiecte pe care nu le pot evalua corect de la inceput.
Un al doilea esec a fost lansarea site-ului personal. Care a picat la nici doua ore de la lansare si nici ca si-a revenit foarte curand chiar in timp ce eu, vesela, imparteam carti de vizita si invitam oamenii sa ma citeasca si sa imi dea un feedback pentru a putea dezvolta mai departe site-ul. Dar acum este bine, sanatos si asteapta scriu mai des pe el.
De la traditional la online - plusuri si minusuri
Sunt subiectiva la capitolul acesta. In ultimii noua ani am lucrat in proportie foarte mare in online. Plusurile sunt multe si risc sa fiu plictisitoare daca incep sa enumar lucruri precum feedback-ul din partea cititorilor, viteza, lipsa numaratului semnelor (ca sa intri intr-o jumatate de pagina), costurile reduse (discutabil) etc.
Dar sunt si minusuri, iar unul dintre ele e presiunea de a fi mereu primul care da stirea, lucru care nu iti mai permite sa epuizezi toate sursele de documentare pe un subiect anume. Vorbesc aici de redactiile generaliste. Proiectele independente sunt cazuri speciale (si sper eu din ce in ce mai frecvente).
Creator de content versus jurnalist
Creator de content poate fi oricine care si-a facut lectiile de gramatica, care stie de unde sa se documenteze si care are un dram de disciplina. A produce continut pentru site-uri e ceva ce poate fi invatat si aplicat destul de simplu de la un moment incolo.
Daca produce articole, are viteza, intelege intrebarile la care trebuie sa raspunda o stire si este capabil sa decida daca un subiect este important pentru publicul sau, atunci poate fi un redactor online.
Dar, din punctul meu de vedere, el este diferit de un jurnalist. Un jurnalist care lucreaza in presa online nu e cu nimic mai prejos fata de unul de print. Procesul de creatie al unui text jurnalistic este acelasi, indiferent de mediul in care el este publicat, abordarea si talentul autorului fac diferenta, nu suportul. Ca dovada ca avem si DOR si Casa Jurnalistului.
Moare printul?
Nu cred ca vom ajunge acolo. Ca printul trebuie sa se reinventeze si o va face... da, sunt de acord. Insa vom mai taia copaci vreme indelungata.
Platforme de publishing cu strategii online de succes
Mi-e greu sa aleg. Pot sa spun ce citesc in mod constant. Voi reveni la Casa Jurnalistului pentru ca Vlad si echipa fac o treaba minunata si imi place mult proaspat lansatul start-up.ro, unde strategia editoriala este semnata de Vlad Andriescu (o fi ceva cu Vlazii in generatia noastra). Si imi place ce se intampla cu LinkedIn-ul si cu zona lor de content.
Pe lista mea de lectura zilnica am TheNextWeb, The Verge si Smashing Magazine ca sa enumar clasici. Imi plac platformele colaborative si cred ca vom vedea din ce in ce mai multe, din ce in ce mai vizibile. Locuri create de oameni pentru alti oameni ca ei, unde fac schimb de informatii, de experiente si de idei pentru a crea un spatiu din ce in ce mai util.
Cred ca ele sunt evolutia naturala a forumurilor de pe vremuri. Schimbarile pe care le aduce economia colaborativa incep sa se aplice si la nivel de continut si astfel de comunitati, adunate pe cate un website sunt foarte utile.
Catre freelanceri
Mi-ar fi placut sa stiu foarte multe. De la cum se fac facturi la cat costa o imprimanta.
Glumesc. Mi-ar fi placut sa stiu cat dureaza pana cand ajungi sa te simti in siguranta. Ai spune ca nici la un job nu esti in siguranta si ca te poti trezi oricand dat afara. Am trecut si prin asta.
Dar de obicei, cand mergi la serviciu, doar in vremuri tulburi sau cand te simti cu musca pe caciula te cuprinde sentimentul critic de nesiguranta. Cand nu stii ce facturi tai peste doua saptamani sau daca apuci sa tai vreuna este o stare permanenta de agitatie care, din pacate, te poate afecta destul cat sa nu mai fii la fel de productiv.
Cat despre sfaturi... am doua. Primul este sa aveti rabdare. Foarte multa rabdare si sa nu intrati in panica la primul client care intarzie cu plata sau la prima luna in care nu va puteti plati telefonul. Luna viitoare veti avea de doua facturi daca va tineti de treaba.
Al doilea este sa va inconjurati de oamenii potriviti. Eu am fost o norocoasa la capitolul asta de la primul job si pana in prezent, mereu am avut parte de oameni care au crezut in mine chiar mai mult decat credeam eu. Si nu va fie teama sa luati decizii oricat de nesiguri ati fi uneori.
Nu stiu daca e cazul multora, poate sunt eu mai cu sina de tramvai stramba prin viata, dar pana nu iei decizii de unul singur nu intelegi de fapt cine esti si ce ai de facut.
