[Cum se vinde filmul romanesc] Paul Negoescu: Paradoxul face ca, in Romania, filmele de autor sa fie chiar mai cunoscute decat filmele de public

Filmul de arta nu are ce cauta la mall, explica cineastul Paul Negoescu; dar, din pacate, nu are unde sa fie distribuit in alta parte. Si atunci, marele public, care doreste impuscaturi si popcorn, se trezeste in fata unor lungmetraje greu digerabile.

Paul Negoescu este scenarist si regizor pentru O luna in Thailanda si o serie de shorturi, dar si producator, cand e nevoie, pentru ca in filmul romanesc “chiar se intampla ca un singur om sa fie in acelasi timp scenarist, regizor, producator si distribuitor”.

Lucreaza, acum, la al doilea film, Doua lozuri, aflat in etapa de postproductie.

“Doua lozuri e un film-comanda, nu este un film de autor si nici nu are pretentia asta. Poate ca asta e cea mai mare calitate a filmului, ca e un film lipsit de pretentii”, spune Paul.

Povestea filmului e despre trei tipi dintr-un oras din provincie care dupa ce afla ca au castigat marele premiu la loto isi dau seama ca au pierdut biletul asa ca pornesc in cautarea lui. Personajele principale sunt Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol.

“Lansarea nu a fost batuta inca in cuie, dar cu siguranta va fi in 2016. Din cauza ca a fost o filmare independenta, cu buget mic, nu am comunicat nimic in timpul filmarilor. Acum, ca se intrevede cum o sa iasa si ce potential are, incepem sa ne gandim la tot felul de posibilitati sa aducem oamenii in sali sa-l vada. E un film la care eu zic ca o sa se rada”, spune cineastul.

Contributia ta in promovarea unui film

In general, strategia si directia de promovare sunt stabilite de firma distribuitoare, dar in cazul filmului romanesc, bazat mai mult pe filmul de autor (unde, in plus, de multe ori regizorul este si producatorul filmului), producatorul filmului are un cuvant care cantareste destul de mult in partea de promovare.

Mai mult decat atat, sunt destule cazuri in care producatorul si distribuitorul sunt aceeasi persoana, chiar se intampla ca un singur om sa fie in acelasi timp scenarist, regizor, producator si distribuitor.

In cazul meu, pan-acum nu am avut decat un film de lungmetraj lansat, unde producatorul a fost si distribuitor. Nu m-am implicat prea mult in directia si strategia de promovare, am fost ok cu ce mi s-a propus, insa pe parcurs am inceput sa fiu mai activ in partea de promovare, in special in continutul care urma sa fie postat pe Facebook.

Nu a existat o agentie care sa se ocupe de partea asta, ci niste freelanceri care cu asta se ocupa. De exemplu, Catalin Anchidin si Ilinca Belciu s-au ocupat de partea de distributie, ei facand asta deja pentru multe alte filme romanesti.

Cand incepe promovarea

Cred ca trebuie facuta intai o diferentiere, pentru ca flmele se impart, grosso modo, in doua categorii: filmele de public si asa-zisele filme de autor (sau filmele de arta).

Paradoxul face ca, in Romania, filmele de autor sa fie chiar mai cunoscute decat filmele de public, din simplul fapt ca filmele de public sunt, in marea majoritate a cazurilor, foarte slabe, iar cele de autor capata notorietate odata cu premiile obtinute in marile festivaluri de film. Asta face ca marele public (publicul consumator de film comercial) merge sa vada film romanesc la mall si se loveste de filme greu digerabile, cu totul diferite decat filmele pe care le vede in mod obisnuit.

Drept urmare, s-a nascut un fel de rezistenta impotriva filmului romanesc, lucru care face foarte dificila promovarea unui nou film.

Dar ca sa raspund, totusi, la intrebare, promovarea poate incepe inca din timpul filmarilor pentru un film de public, prin declaratii de presa si articole despre stadiul filmarilor, despre vedetele care apar in film samd sau prin cresterea unei pagini de Facebook cu fotografii de la filmare, interviuri etc, pe cand sunt destule filme din categoria filmelor dificile care nu au niciun interes sa-si inceapa promovarea atat de devreme, publicul lor fiind o nisa de doar cateva mii de oameni.

Bugetul

N-as sti sa raspund. Cred ca minim ar fi de la 3-4 mii de euro cat reprezinta sprijinul financiar nerambursabil acordat pentru promovare de catre Centrul National al Cinematografiei, pe cand maximul de care am auzit ar fi fost in jur de 100.000 euro, dar nu sunt sigur ca toata suma o reprezenta o investitie cash, ci probabil peste jumatate din bani erau sume pe hartie, provenite din bartere.

Obstacole

Lipsa de sali e de departe obstacolul cel mai mare. Raportat la nivel european, stam foarte prost la infrastructura de distributie cinematografica. Salile de stat au disparut sau se afla in conditii jalnice, iar multiplexuri exista doar in cateva orase mai mari. Practic, o buna parte a populatiei nu are acces la un cinematograf aproape de casa.

Nu exista suficiente sali cat sa adune suficienti spectatori si suficiente bilete vandute incat sa faca un film de public sa fie profitabil, drept urmare banii investiti in filmele respective sunt putini, ceea ce face ca filmele sa fie slabe (asta ar fi o explicatie pe scurt).

Referitor la filmele de autor, problema e aceeasi: nu exista sali specializate pentru filmul de arta (cu exceptia catorva sali din Bucuresti – MTR, Elvira Popescu, Studio si Union – si din Cluj – Cinema Victoria), lucru care ii obliga pe distribuitori sa-si proiecteze filmele in multiplexuri.

Si e absolut normal ca marele public care merge la mall sa vada filme 3D cu impuscaturi, monstri sau navete spatiale sa deteste genul asta de film, cu oameni mancand ciorba in timp real.

Si asta pentru ca filmul de arta nu are ce cauta la mall, dar, din pacate, nu are unde sa fie distribuit in alta parte. E o situatie fara iesire imediata. Ma indoiesc ca peste noapte vor aparea sute de cinematografe noi sau ca statul va reconditiona cele peste doua-trei sute de sali care functionau inainte de '89 si le va transforma in cinematografe de arta.

E o etapa pe care noi, ca generatie, am pierdut-o si ma indoiesc ca o vom recupera. Cat despre posibilitatea distributiei online, nici aici nu suntem inca pregatiti, pentru ca marea majoritate a populatiei care vede filme acasa, pe calculator nu e obisnuita sa plateasca pentru ele.

Daca ceri bani pentru vizionarea unui film online, nu vei obtine decat cateva vizualizari. E nevoie de o campanie serioasa pentru stoparea pirateriei si pentru constientizarea furtului intelectual. Problema e ca foarte multi considera ca a vedea filme pe gratis e un drept al lor si nu considera pirateria daunatoare in niciun fel.

Ce lipseste in promovarea filmelor romanesti

Probabil ca cu mai multi bani investiti, s-ar putea face mai multe. Dar ce lipseste momentan e o legislatie care sa puna filmul romanesc in valoare. O legislatie care sa incurajeze distributia filmului de arta si a filmului romanesc si care sa incurajeze deschiderea de cinematografe de arta cu unul sau mai multe ecrane.

Lucruri bune

Un lucru bun este ca au inceput sa apara din ce in ce mai multe filme romanesti bune, in special filme care sa umple golul enorm dintre varfurile “noului cinema romanesc” (filmele premiate in festivaluri) si filmele sub-mediocre care ocupau piata acum ceva timp. Si un lucru bun este ca multi distribuitori fac eforturi sa aduca spectatorii in sali prin tot felul de campanii neconventionale.

Clisee

Cel mai mare cliseu e ca toate filmele romanesti sunt slabe.

Problema e ca toate filmele romanesti sunt judecate la un loc. Din lipsa de cultura, s-a impamantenit ideea ca toate filmele romanesti sunt proaste, ca “nu se mai fac filme ca inainte”, asa cum, in arhitectura de exemplu, toate cladirile noi sunt urate, pe cand toate cladirile vechi sunt valoroase. Adevarul e, ca mai intotdeauna, la mijloc.

E drept ca multe filme romanesti sunt proaste (asta se intampla, mai ales, din cauza legislatiei care permite accesul la finantare a multor impostori pe care nu-i intereseaza calitatea filmului, cat sa-si umple buzunarele cu bani publici), dar in marea majoritate a comentariilor pe care le citesc pe marginea unui film sau altul, se reflecta o mare lipsa de cultura si educatie audio-vizuala care sa permita sa faca diferentierea intre un film cu adevarat valoros si o pastisa slaba.

Deci ce ar trebui sa se intample ar fi ca statul sa acorde o mai mare atentiei educatiei audio-vizuale, precum si educatiei in general.

Online-ul

Este foarte important pentru ca e mai ieftin decat publicitatea clasica si se adreseaza direct publicului de nisa caruia ii este destinat filmul, public care nu se mai uita de multa vreme la televizor si prefera sa citeasca presa online. Practic, 90% din promovare se face in mediul online.

Afisul

E foarte important afisul si am descoperit asta pe proprie piele. Lungmetrajul meu, O luna in Thailanda, a avut un afis care inducea publicul in eroare, ducandu-l cu gandul la Thailanda si plaje insorite, pe cand actiunea din film se petrece in Bucuresti, in plina iarna.

Atunci cand am ales conceptul mi s-a parut o gluma buna, in concordanta cu tipul de umor din film, insa s-a dovedit ca publicul care a intrat la film, a intrat cu alte asteptari, iar filmul nu s-a dovedit a fi pe masura lor. De lucrat, in general, o fac cu un grafician, depinde de afis si de buget.

O promovare la unul din proiectele tale care a iesit din tipare

Cum spuneam, am avut un singur lungmetraj lansat pe ecrane, acum terminam post-productia la al doilea si incepem sa ne gandim si la promovarea lui, iar pentru cel lansat nu pot spune ca a avut o promovare iesita din tipare. Am sperat ca, fiind un film cu tineri si despre tineri, vom atrage publicul tanar in sali, lucru pe care l-am realizat doar partial.

O actiune de promovare a unui film romanesc

Nu pot sa zic ca mi-a atras atentia promovarea vreunui film romanesc, cu o singura exceptie. Prin anii 2000 s-a promovat un film cu titlul “Project W”,  care trebuia sa fie un scurtmetraj care n-a mai fost niciodata lansat. Dar a fost atat de bine promovat incat lumea chiar credea ca exista, ba chiar apare ca existand pe anumite site-uri de profil.

Top trei afise filme romanesti

Aferim!, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu si Politist, adjectiv – nu neaparat in ordinea asta.

Media

Sunt doua variante ca un film sa ajunga subiect pentru presa: ori filmul castiga un premiu important (Palme d'Or, Urs de Aur sau Urs de Argint), ori filmul beneficieaza de o campanie uriasa de promovare. Schimbari in privinta interesului nu am sesizat de cand urmaresc fenomenul. Poate doar cateva emisiuni online, care in ultimul timp au tot avut ca subiect cate un film sau altul.

Altfel, nu mi se pare ca media respinge filmul romanesc, atata timp cat are ce sa promoveze.

Publicul

Odata cu succesele filmelor romanesti peste hotare, contorizate in premii la festivalurile importante, succes de critica si vanzari in teritorii straine, publicul romanesc a inceput sa fie mai atent la filmele romanesti.

Dar cum spuneam mai devreme, marele public are tendinta sa puna la un loc toate filmele romanesti si sa le judece en-gros, lucru care nu are cum sa faca bine filmelor cu pricina.

Si de aici nu e decat un pas pana la judecati de tipul “e normal ca au premiat filmul X, din moment ce prezinta fata negativa a Romaniei” sau tot felul de alte teorii ale conspiratiei (cand Mungiu a luat Palme d'Or pentru “432”, in 2007, multi au zis ca s-a datorat intrarii Romaniei in UE).

Asa ca nu pot zice ca relatia cu publicul s-a schimbat prea tare. Multi refuza in continuare sa vada film romanesc post-decembrist, dar in acelasi timp au aparut generatii noi de oameni cultivati si interesati de film de arta in general. Asa ca lucrurile raman, cumva, constante.