[NESCAFE 3in1 Experiences: Juriul] Mihnea Gheorghiu: As vrea sa vad povesti care sa te deconecteze putin de lumea online, de barfe, de “ce zice lumea”, de sesiuni si deadline-uri

A fost odata ca niciodata adolescentul Mihnea Gheorghiu. Peste ceva ani, el urma sa devina Mihnea Gheorghiu (Group Creative Director, Publicis Romania). Mihnea l-a ajutat pe Mihnea sa vorbeasca pe limba celor care nu lasa nicio oportunitate sa treaca pe langa ei. Sau sa-i incurajeze pe cei mai tematori sa porneasca intr-o aventura pe nepusa masa. Fara harta, fara planuri, doar cu un ghiozdan in spate si inconjurat de prieteni.

Si bine ca Mihnea-adolescentul a fost dat afara candva dintr-o statiune, dupa ce s-a hotarat sa ajunga acolo fix cu o seara inainte. Si bine ca a prins un tren inapoi spre casa a doua zi. Bine ca a ajuns sa ne povesteasca si noua povestea-ntreaga (o vedeti mai jos), cat sa ii inspire pe cei care se inscriu in competitia NESCAFE 3in1 Experiences. Sa-l ascultati pe Mihnea, GCD-ul Publicis, caci el a coordonat campaniile recente NESCAFE 3in1 si stie despre ce vorbeste.

Si tot el va evalua inscrierile in competitie, din postura lui de jurat-sfatuitor. Caci Mihnea nu tine lucrurile pentru el, ci ii incurajeaza si le da idei participantilor in cele ce urmeaza.

Inainte sa-l cititi, va dam si noi un pont: totul merge mult mai usor daca va prefaceti ca Facebook-ul a luat o pauza, ca zilele trecute. Aveti timp pana pe 8 octombrie. Incercati, n-aveti ce pierde.

Cea mai mare satisfactie de cand lucreaza pe NESCAFE 3in1

Cred ca atunci cand a ajuns la noi o postare de pe Facebook de-a unor oameni pe care niciunul dintre noi nu-i stia, in care au pus spotul la 3in1 (varianta initiala, de 1 minut, uncut – cred ca se mai gaseste pe YouTube, se cheama “Someday”) si au zis ca asta i-a inspirat sa plece spontan in mijlocul noptii la mare, pe ploaie.

Si ca tot suntem la spotul asta, mi-a placut cand am inregistrat vocea – a fost prima oara cand am intrat intr-un studio pentru un VO, si am stat ceva. Imi amintesc cum Cosmin Baba (copywriterul de pe spot) statea si-mi dadea directii: “acum, imagineaza-ti ca-i spui asta lui X”, “da din maini”, “vorbesti cu tine de la 19 ani” si tot asa. That was new and fun. Mai vreau.

Cea mai mare provocare

Cand am facut campania “Biciclete Nemaivazute” – cel mai pe repede-nainte proiect pe care am lucrat in viata mea. Eram trei oameni in creatie care lucrau pe asta si unul era bolnav. Idei, executii, pre-production, photo-session, props, scenarii, filmare, improvizat, edit – totul de miercuri de la pranz pana duminica. Luni era live.

Cum sa trecem peste provocare, ma-ntrebi? Nopti la birou, munca multa non-stop, am ras mult, am si injurat mult, butoaie de cafea (nu 3in1, ca nu mai suntem in target) si McDonald’s. Am avut norocul sa lucram cu oameni misto si a iesit bine. Stiu ca la sfarsitul filmarii mi-am luat o sticla de tuica de la MeTzeRe.

Dintre research si experienta, balanta inclina catre

Experientele proprii sunt cel mai bun research. Cum sa inspiri lumea sa faca ceva cand tu vorbesti din ppt-uri?

La ce te astepti de la lucrarile inscrise in competitie?

Pica perfect pe sfarsit de vara. As vrea sa vad endless summer, feel-good stuff. Experiente misto, care sa te faca sa te gandesti la ultimul moment cand ai trait si tu asa ceva. Povesti care sa te deconecteze putin de lumea online, de barfe, de “ce zice lumea”, de sesiuni si deadline-uri si de lucrurile pe care le faci pentru “ca asa trebuie”.

N-as vrea sa vad nici publicitate cu o lingurita care se invarte intr-o cana. Imaginati-va ca ne intalnim mai multi oameni pe tren in drum spre festival, sa zicem Sziget – unii ne cunoastem, altii nu. Ce ne povestim, cum ne imprietenim si ce facem pana acolo, acolo si inapoi. Se zice ca memoria e selectiva – vreau sa vad exact aventurile/trairile alea de care o sa-ti amintesti si peste 10 ani. Life right now is a photo camera, not a photo album.  

Jurnal de experiente cu gasca

Am, am. Si am trecut si inca trecem prin multe impreuna. Sunt foarte multe de povestit aici, cred ca se poate ajunge la sute de pagini. Primele care-mi vin in minte sunt destul de NSFW si nu o sa intru in detalii.

Dar, uite una, de pe vremea cand chiar bagam 3in1 la greu – tocmai intrasem la facultate. Eram inca in vacanta, in Pitesti, in septembrie 2004. Eram cu doi prieteni pe-o terasa la ora 11:30 pm. Eu pana atunci nu ajunsesem in Vama Veche. Nici ceilalti doi baieti. Ei macar mai aveau o scuza, ca ascultau alta muzica, dar eu nu. Asa ca am zis – hai – ne-am dus la gara, ne-am urcat in trenul de 12:30 noaptea si da-i cu Nasul pana in Constanta. Am prins ploaie de meteoriti, am vazut-o din tren. Am ajuns in Vama, care era pe inchidere, mai erau doar cativa oameni si niste focuri pe plaja. Sincer, nu mai stiu ce-am facut toata ziua, tin minte doar ca atunci a fost momentul cand m-am convins ca nu e combinatie sa dormi pe plaja, in soare.

A venit seara. E, ce s-a intamplat e ca, la ora 3:30 de dimineata, am reusit sa fim dati afara din Vama Veche, de catre o multime de oameni cu torte si cu maciuci. Nu mai tin exact minte ce am facut, dar probabil ca gresiseram cu ceva.

Cut, era aproape 4 de dimineata si noi eram la pas inspre Mangalia, croindu-ne drum printre zgomot de greieri si intuneric. Cerul arata bine.

Am vazut niste faruri, care ne prindeau din urma. Ne-am agitat, ne-am intins in mijlocul drumului – opreste o Dacia 1300, verde nufar. Inauntru – doi baieti tineri. Noi voiam sa ajungem in Mangalia, dar ei mergeau doar pana in 2 Mai. Am zis haida. Dupa 300 de m de simtit bancheta aia paradoxala din spate – care era plina de arcuri dar foarte pufoasa, probabil montata la Mioveni inainte sa ma nasc – hop, se opreste masina. Se stricase nu-stiu-ce. Asa ca am impins cu totii acea Dacia 1300 verde nufar vreun kilometru pana a pornit.

Baietii, in semn de recunostinta, ne-au dus pana la gara in Mangalia. Era 5 de dimineata. Aveam tren pe la 6:30. Fiecare si-a gasit un cotlon pe unde sa se culce, eu am gasit un gang ingust intre o toneta si restul garii, care era inca inchisa. Cand a venit trenul, m-au trezit baietii. Dormeam, comod, pe un caine maidanez. Prima oara in Vama Veche.

Experiente spontane sau planuite la minut?

E o veche zicala evreiasca, zice “when people make plans, God is laughing his ass off.” Nu zic ca e gresit sa planifici, zic doar ca sansele sunt sa iasa muuuult mai misto cand nu. Adica, hai s-o luam asa – cand iti planifici ceva pana la ultimul detaliu, ai asteptari. Cum sa te surprinda ceva de care te-astepti sa se intample? Si cele mai misto experiente sunt un mix de risc, surpriza, spontaneitate si happy ending.

Cat despre rolul pe care il am in gasca mea – exista asa ceva? Doar nu esti angajat la Prietenia S.A., unde fiecare are rolul lui.

Sa trisam creativ: un inside tip pentru participanti

Daca brieful nu te inspira sa traiesti si sa ne povestesti de cele mai misto experiente, nu respecta brieful.

Si un sfat:

Sper sa lumea sa nu simta presiunea cuvantului “concurs”, si sa-si dea seama ca e cam ce-ai pune pe YouTube, Instagram sau pe Facebook, doar ca-l uploadezi in alta parte. Mi-ar placea sa le faca pentru ei, nu pentru premii. E o oportunitate sa incerce ceva ce n-au mai facut niciodata.

Si hei, chiar daca nu castigi, sa fie ceva de povestit mai departe, de ras si de amintit peste ani, de pe vremea cand beai NESCAFE 3in1.