Sunt cam douazeci, dar n-am vrut sa sperii pe nimeni. Nu sunt prea dificili si, oricum, doar ii exersezi inainte sa-i faci pe viu. Ai blueprint-ul mai jos: oamenii de la Cap ne primesc de la intrare si ne duc pe caile noului lor sediu, pestrit in toate sensurile posibile, mai putin cel propriu.
- Primul pas: te obisnuiesti cu gandul ca o sa respiri aer intre peretii fostei case de baluri a Reginei Maria si c-o sa pasesti pe holurile in care se auzeau altadata acorduri de pian cantate de compozitorul Tiberiu Olah.
- Alo, fara frica; esti abia la inceput. Parterul e de ocolit daca vrei sa ajungi in Cap, indiferent ce cantece ti-ar mangaia urechile. Atentie, periculos: e zona de sirene.
- Al treilea pas e dulce-amar; trebuie sa te faci frate cu trecutul. Un ZX Spectrum si un Macintosh '89 te asteapta sa le plangi pe fiecare umar cu nostalgie lacoma. Numai sa te mai si opresti.
- Patru. Incep oamenii. Pin-up girls de contabilitate, amazoane si eunuci specializati pe client service, copywriteri echipati cu viniluri si art directorii lipiti de casti. De toti trebuie sa treci in pas fermecator.
- Dupa care... urmeaza acvariul.
Pentru a completa jocul si a te pune in Cap, esti rugat sa lasi un mesaj binevoitor aici. Avanpremiera continua mai jos.
P.S. Pun-urile erau acolo, eu doar nu le-am ocolit.
Stii ca ai ajuns la noi si nu mai trebuie sa cauti cand treci pe Bd-ul Dacia si vezi prinsa intre doua blocuri Bauhaus la nr. 57, fosta casa de baluri a Reginei Maria - unde domnisoara de onoare a reginei se plimba noaptea, fara sa atinga pamantul, iar chipul ei frumos apare sculptat in placa centrala de teracota a sobelor din interior - stii ca ai ajuns la Cap.
Odata intrat in agentie, daca ciulesti urechile poti sa mai auzi inca ecoul clapelor pianului de concert la care a cantat aici, pana a plecat sa le cante celor drepti, compozitorul Tiberiu Olah.
Daca ai gat de lup, te doare ceafa si nu poti sa te uiti in sus spre cladire, o gasesti usor si la nivelul ochilor, e imediat dupa celebrul banner cu Bianca Dragusanu in costum de salon de bronzat.
Atentionare speciala: nu fortati usa de la parter decat in cazul in care vreti sa va serviti la una dintre cele mai exclusiviste case de toleranta din oras, pentru usa de la Cap mai urcati un etaj.
La intrare, primul lucru pe care-l vezi e o etajera simpla pe care iti atrage atentia o icoana neconventionala, Purple Jesus Astronaut, papusa japoneza care domina un antic ZX Spectrum asezat la randul sau langa un batran Macintosh de prin '89.
Este micul muzeu al respectului pentru tehnica - pentru curiosi se organizeaza vizite in weekend cu programare pe pagina de Facebook si plata in avans.
In ordinea aparitiei, o sa descoperi departamentele:
1) Contabilitate. Aici un soi de pin-up girl roscata si preocupata (de Skype cu sotul aflat pe alt fus orar) pe care nu poti s-o pacalesti cu nimic ca iti da imediat cu legea in cap, troneaza peste zeci de dosare cu sina, avand cel mai complex si dichisit birou din locatie.
2) Client Service. 4 amazoane si 2 eunuci impart aici un spatiu generos pe care il merita cu varf si indesat.
Unde mai pui ca au si acces direct la baia de 100 mp in care pe langa treburile mici si mari, poti medita, conversa, construi branduri si pune diverse lucruri la cale.
In camera galbena din subansamblul ocupat de CS, dupa ca i-ai dat binete lui Joey - mascota agentiei, care ne reaminteste zilnic cine suntem de fapt - atractia principala este biroul de pitic inspirat de opera lui Gondry, al directoarei cu nume de artista de estrada, care deapana la telefon amintiri din vacanta, intr-o greaca fluenta.
Amenajat intr-un sifonier ingropat in perete, probabil dressing room-ul printesei, biroul Gondry este mai mult decat primitor pentru maxim o persoana. Visul oricarui mizantrop ocupat.
3) Copywriteri. Daca pasii te duc pe scara cu mana curenta din lemn sculptat manual, n-ai cum sa nu remarci un balcon interior suspendat de unde privesc fiecare miscare de pe plantatie, cei mai curiosi dintre pamanteni, copywriterii.
Dintr-o grandomanie excesiva acestia au preluat cu japca statia de radioficare, asa ca ambientul sonor din Dacia 57 este direct legat de starea lor psihica din ziua respectiva. Ceea ce nu e simplu pentru restul departamentelor, dar zarurile au fost aruncate, procesul este ireversibil.
De pe retea sau vinyl, de la Action Bronson la Ekkehard Ehlers, urechile colegilor sunt crucificate zilnic.
4) Art directori. Si, totusi, de unde vin premiile alea pentru campanii de print, packaging, design, expuse in baie? Din camera apendice. Terasa lunga cu banci de lemn, scaune de designer si scrumiere de carciuma leaga Client Service-ul direct de laboratorul de chimie sau camera art directorilor.
Acolo e liniste, la ei nu ajunge harmalaia copywriterilor. Liniste pe afara, ca in casti e fiecare cu harmalaia lui.
Sedintele si intalnirile cu clientii se intampla in borcan. Sera. Acvariu. Fiecare ii spune cum ii place. Locul, insa, e luminos si primitor.
E inima de lumina din mijlocul casei, tavanul si peretele de sticla ind sursa de lumina naturala si pentru liliecii din balcon, responsabili cu vorbele si muzica. Asta e si locul unde mai poposeste Raluca intre doua avioane, doua destinatii, doua pasiuni.
Locul in care fumam si venim cu maxime despre viata e pe terasa descrisa mai sus, dar asta doar cand nu se blocheaza cate un porumbel prea tanar pentru zbor in intortocheatele meandre de metal ale jardinierei de la inceputul secolului 20. Ca daca a apucat sa se blocheze si n-a vazut nimeni, inanitia il doboara necrutatoare si locul devine impracticabil conversatiei si fumatului.
Totusi, luna asta am brevetat o bagheta speciala pentru degajarea fara agresivitate a corpurilor neinsufletite de zburatoare din capcana rece de metal in care odihnesc ghivece cu ori imbujorate.
Cand nu ne luam mancare de-acasa, suntem clienti fideli la mancarea celui care si-a adus mancare de acasa.
Bine, hai si la Niki, Ciao Niki, osteria italo romena de pe Eminescu, despre care in mod normal nu v-am spune ca s-o tinem secret doar pentru noi, ca n-are prea multe mese, dar Niki merita sa-i facem reclama.
Cand manageru-i in vacanta, ne place sa...
Nu ne place, ca asa e la agentiile independente si sprintene, oamenii au constiinta si se comporta ca si cand ochiul vigilent ar fi atintit asupra lor.
(Vrajeala, ne place sa incepem ziua de lucru cu masa de pranz, apoi sa stam pe terasa si sa dam note elevelor de la liceul economic).
La cel mai recent party...
Urmeaza, ca abia ne-am mutat. O sa va chemam. Daca sunteti cuminti, poate il facem impreuna cu firma de la hochparter. Ati uitat care? Revedeti atentionarea din primul paragraf.
Sufletul biroului e probabil domnisoara de onoare a reginei, care uneori ne lasa pe tastatura biletele care miros a liliac, scrise cu pana inmuiata in violet de gentiana, in care ne face observatie ca lasam firimituri pe masa. Seara se vede mai bine silueta ei prin birou, la lampa cu ultraviolete pe care o imprumutam de la salonul de bronzat al Biancai.
Se mai bronzeaza Tanase si fetele de la CS in baia mare, cum ii spunem noi. Ca avem si o baie mica, tot din filmul lui Gondry. Are un tablou pe perete care inhiba majoritatea vizitatorilor.
Cel mai galagios element al biroului
Rasul Marei?
Cel mai cuminte element uman al biroului
Am putea spune ca Dorin, dar el e doar aparent cuminte. Faptul ca vorbeste putin si incet pentru ca se concentreaza la meciurile live din NBA, nu il absolva de faptul ca are sub scaunul Loganului un Makarov de 9 mm incarcat cu niste gloante expirate care i-au ramas din timpul Razboiului Rece.
Cu lucrurile astea nu se glumeste, de aceea nu ne permitem sa mergem peste el cu toate reviziile cerute de clientii care nu inteleg situatia delicata in care ne aflam.
Cand te simti nasol, ai o sansa sa-ti revii daca vorbesti cu tine in oglinda sau cu psihologul.
Cel mai liniste se face cand vine in birou Pila, luni dimineata. Ala e momentul lui ingrozitor. De 17 ani pune la cale revolutionara idee de a avea o luni libera pe luna, in care sa nu deschidem agentia sau sa venim si sa ne dam pe net, fara sa raspundem la mailuri si telefoane. Inca n-a sosit vremea implementarii acestei idei traznite.
Cei mai noi colegi ai nostri sunt Stefania, Client Service ATL. Pare mimoza, dar are un masterat in Sherlock Holmes, n-as glumi cu chestia asta. Si Manu, Client Service BTL, rasfatatul podiumurilor de la World Dog Show.
O glumita interna
A incerca sa glumesti cu Teodor. Sau a-l cauta urgent pe Radu dupa masa de pranz. Sau a-l intreba pe Tanase cine e Marina Scupra. Sau "Heeeeeeei Caaaaaap!", dar asta e pentru cunoscatori.
O ciudatenie interna
Faptul ca avem bordel la parter, ca managerul agentiei lucreaza intr-un dulap, ca artii si copywriterii sunt pe etaje diferite - alegand doar trei chestii la nimereala – nu e suficient?
Bineee, avem amenajata in mijlocul agentiei o garsoniera, care are un concept - o sa mai vorbim despre asta - momentan e under construction, dar cine viseaza sa locuiasca cu ziua in burta unei agentii de publicitate va fi binevenit incepand cu luna octombrie.
In perioada asta suntem toti obsedati, ca de obicei, de disparitia legumelor de sezon, ultimele rosii, ultima salata de vinete adevarate, de abonamentele saptamanale la paine de designer, cu maia si intotdeauna de noua colectie de sapunuri artizanale expuse la intrare, de artizanul Dan de la Ceptura.
Cand iesim seara la o bere, daca vorbim de proximitate, la COS e cel mai amuzant, la Lokal dam nas in nas cu jumatate din agentiile orasului, iar la Shift avem retineri ambientale. Sincer, cel mai bine e tot la noi pe terasa, daca n-a mierlit-o vreun gugustiuc in jardiniera.
Daca am vrea sa schimbam ceva la biroul nostru, ar fi vorba de ledurile care lumineaza jucariile de la Kidrobot asezate in firidele de la etaj. Au lumina prea rece, albastruie, ar merge una mai calda, galbuie. Bine, hai si locurile de parcare aproape inexistente.
O vorba de duh care se aude prin birou
Poate fi... *
*reactie la o idee care de fapt nu e, fara a abrutiza emitentul. Pentru detalii puteti inchiria de la biblioteca agentiei, lucrarea lui Codin Caradimu - "Arta comunicarii nonconflictuale".
