Cum sa il intervievezi pe Eugen Istodor? Asta suna a paradox care ar putea sa innoade cine stie ce energii in Univers. Pai el stie toate intrebarile lumii. De 25 de ani, asta face: intreaba oameni. Cersetori, mondenitati, politicieni, criminali, scriitori, fotbalisti, in fine, oameni de toate variatiunile sociale si sufletesti. Si nu are de gand sa se opreasca.
Din contra. Din 1 octombrie isi relanseaza blogul, istodor.ro, cu un gest traditional jurnalistic: o ancheta despre invatamantul romanesc. Dupa doctoratul sustinut recent, nu mai voia sa faca “nimic intelectual”. Dar bursa Superscriei nu l-a lasat in pace, asa ca s-a intors la scoala.
Eugen ne povesteste despre faima lui de intervievator si curiozitatea care l-a facut brand, despre cartile sale, cursurile de mentorat pe care vrea sa le ofere pe istodor.ro, primele interviuri pe care le-a luat si inceputurile de la Academia Catavencu.
Cand si cum ai ajuns sa lucrezi la Academia Catavencu
Stii cind? Cred ca abia acum o luna, cind mi-am dat doctoratul in “Sociologia umorului”. De ce zic asta? In '90, cind eram trimis dupa cafele si pizza intr-un joc barbatesc pe care trebuia sa-l doresti ca sa fii inclus in grup, scriam din inspiratie reportaje, interviuri, texte cu ce-mi trecea prin cap, eram intimidat de cuvintele ce ieseau din mine la intimplare.
Acum, cind stiu ce-i umorul, am aflat secretele scrisului si grupului, e ca si cum as lua-o de la capat. Cind si cum? Acum. O spun cu umor si fara. Atunci? Pur si simplu am aratat ca sint bun pe o zona pe care o ignorasera colegii mei Doru, Liviu, Sorin, Viorel, Grosan, Batalu’. Adica, cum se spune, m-am orientat in piata si am perseverat in “social” si sint bun, adica “mi-am vazut lungul nasului”.
Primul interviu
Dupa cafea, dupa pizza am fost trimis; dar obligatorie a fost prima proba de jurnalism: scoaterea unui interviu facut de Sorin-Liviu-Doru. Da, primul meu interviu a fost al celorlalti. Experienta mea a fost asa: vreo doi ani de dialoguri cu cersetori, oameni ai strazii, cetateni, alti vreo doi cu vedete mondene si abia apoi, politicienii.
Primul interviu, adica experienta in care mi-am dat seama de posibilitatile creative ale mele si ale interviului ca gen jurnalistic, a fost cu Ion Cristoiu. Mi-am dat seama de felul in care o intrebare poate sa dezvaluie “omul”.
Faima de intervievator “fara mila”
Faima? Pentru mine au fost exercitii nesfirsite, esecuri care m-au doborit interior. Nu m-am gindit niciodata la faima. La Catavencu, atunci si acum, te halesc colegii. Ori, raportarea mea este acest grup, nu “ce spune lumea”.
Si, culmea, mai presus de orice, propria constiinta. Da, constiinta, se poate numi standarde, lecturi a unor carti importante, formare a unor criterii prin dialog cu oameni destepti in facultate si apoi.
Noi, fondatorii, ne-am pastrat reflexul acesta asupra produselor noastre: judecam si, rareori, sintem multumiti de acestea. De aici, nivelul revistei si al “umorului”.
Faima mea? Faima revistei, colegilor, suma rateurilor, reusitelor, calculul privind intrebarile care si-au atins tinta, adica, l-au atins pe celalalt, persoana importanta, intrebari care au scos sinceritatea din om, om care a dat drumul “pasaricii”. Faima, are o formula complicata si complice, dupa cum se vede.
Interviul care ar fi putut fi inventat
Cind apare unul, care pune intrebari altfel, este incredibil. Pentru ca intervievatul da raspunsuri “la ordinul” intrebarilor. Sa nu uitam, uneori, insa, intrebarile au ramas fara raspuns.
Uneori, intrebarile erau vedete, neverosimila situatie, tupeu. Dar astfel de intrebari devin vedeta, iar cititorul ramine la stadiul de gura-casca. Ba, ce tupeu! Care e formula tupeului, sa scanezi presa si sa pui intrebarea care nu a fost pusa, desi sta in virful condeielor tuturor? Asta e “inventia”.
Cati oameni ai intervievat pana acum
Mii. N-am numarat. Nici nu ma intereseaza. Sa stii insa ca am si citit, mii de carti pentru o singura carte: “101 carti romanesti de citit intr-o viata”.
Intrebari enervante
Niciuna. Mi-s dragi toate intrebarile lumii. Oamenii, situatiile, viata cer aceleasi intrebari pentru a se dezvalui. Si nu plictisesc niciodata.
Ce cauti sa scoti de la oamenii cu care vorbesti
Sint curios, atita tot. Ma hranesc cu povesti, cu situatii, cu gesturi. Atentie, nu-nseamna ca invat din ele. Lumea in care traiesc ma fascineaza. Si ma loveste aceasta lume, nu-s ferit de defectiunile ei.
Cum te pregatesti inainte de un interviu
Exista formula clasica: ma documentez.Stiu cit pot de mult despre celalalt. Apoi, gindesc omul si ma gindesc la el “lateral”, cum altii nu o fac. Asta e, niciun secret. E un joc social, jurnalismul, cei mai multi isi fac datoria. Si eu mi-o fac, luptind cu propriile mele inertii si cu limitele celorlalti, vizibile la TV sau in propriile articole, pe propriile bloguri.
Un subiect ti-a scapat neintervievat
Oho, pai, sint atitea evenimente care trec pe linga mine, pentru care in minte imi fac bagajele, ca apoi sa despachetez. Nu poti sa cuprinzi totul. Poti sa te multumesti cu viziunea asupra subiectilor, subiectelor. Important este sa nu ratezi tot mai multe si sa-ncepi sa-ti imaginezi tot mai mult.
Istodor e un brand. Ce presupune brandul asta? Cum ai ajuns aici?
Repet: curiozitate si “dind-o in bara”. Sint viu si gresesc. Asta inseamna ca inteleg unde si ce am gresit si merg mai departe gasind solutii. Pierd ca omul si o iau de la capat ca “mecanismul”. Ma sperii de mine si ma bucur de reusite.
Te-ai intors la scoala. Ce cauti?
Am cistigat bursa Superscrieri pentru un proiect! Acum trebuie sa-l pun in aplicare.
Lecturile doctoratului, realitatea traita, plecarea fiului meu la studii in strainatate, experienta didactica din ultimii ani m-au facut sa vad, sa simt monstrous, sa-mi explic rational. Caut ceea ce singur am trait si privesc “trenul” care a trecut pe linga mine.
Ce scrii acum?
Mi-am permis, dupa sustinerea doctoratului, sa nu fac nimic intelectual. Nu citesc, nu scriu (stii doar tu ca am tot aminat acest interviu), ma las purtat de intimplarile vietii. Sigur, falsa senzatie, ochiul, simturile nu ma lasa. Intr-o luna, ma re-lansez. istodor.ro va reveni in joc. Ideea mi-a venit cistigind acest premiu. “De-a desvatul in invatamintul romanesc” va fi o ancheta influenta despre cum stau lucrurile in acest sistem care ne formeaza si de-formeaza, care ne alunga copiii de acasa.
Este momentul sa scriu, sa intervievez, sa arat celorlalti “care-i situatiunea”. Nu cer sentinte. Aduc aminte, aduc la cunostinta contemporanilor ceea ce banuiesc, ceea ce traiesc. Deci, istodor.ro reincepe cu un gest civic, cu ceea ce se cheama, old fashioned, jurnalism, nu?
Care dintre cartile tale te-a muncit cel mai mult
Frica de Celalalt, inchis, dar criminal, m-a bintuit ani de zile, doar am scris “Vietasii de pe Rahova”. Descoperirea familiei si a secretelor acesteia m-au dezradacinat, ratacit. Cartea comunismului este “Cartea vietii mele. Sulea 31, scara 3”. Nicio carte nu m-a lasat in pace.
Mitologia unei natii, in proportii aberante, m-a cutremurat. Asa am scris cartea Lipscaniului, singura care pune la punct mitologia, pardon, ti-o serveste in proportii echilibrate. Si astfel de aventuri am avut si cu “Dictionarul ideilor fixe” - istoria politica a anilor de dupa Revolutie si cu suta mea de carti pe care le cred importante pentru cultura romaneasca.
Uite, ca sa nu ramana litera de carte, voi lansa cursuri de mentorat, pe istodor.ro. Vreau sa impartasesc celorlalti experiente mele. Sa impartasesti personal celuilalt din experienta ta si sa creezi noi experiente. Asta vreau. Cine vrea, ma poate urma.
Istodor.ro va lansa aceste provocari. Este nevoie sa nu lasi oamenii sa traiasca cu false mitologii, dar sa le si arati cum sa “intrebuinteze” si sa “functioneze”. Sa le deschizi mintea spre a intelege. Nu cursuri doar, spectacolul vorbelor, “charisma”, ci experiente si echilibru.
Care crezi ca va fi titlul acestui interviu?
Istodor-mentor. Detalii, din 1 octombrie, pe istodor.ro. Hahaha, habar n-am titlu! Lasa-l fara! “Eugen Istodor:”
