Regizorul Paul Riccio, cunoscut pentru short-urile si ad-urile sale, a realizat o parodie la adresa miscarii artizanale, prea in voga zilele acestea. Tesaturi din fire de in impletite de maicute virgine, bere incantata de calugari belgieni sau mazare culeasa bob cu bob de satenii unui sat de munte. In fine, stiti genul asta de produse, dar mai ales povestile care nu omit nici un detaliu al drumului lor pana la consumatori.
Asa ca Riccio lanseaza apa cu adevarat mestesugita. “Absolut fiecare picatura are o poveste”, iar 11 dolari e un pret modest pentru un litru de aventura. Caci ce inseamna udatul, pana la urma? Sensul lui difera pentru fiecare din noi.
“Am avut doua teluri”, spune regizorul: “unu, sa fac ceva amuzant, si doi, sa sparg balonul acesta al autenticitatii, cultivat de miscarea artizanala . Sa arat putin cu degetul ridicolul pretiozitatii”.