In aceste zile, peste 350 de angajati ai companiei Quadrant Amroq Beverages din toata tara au participat la cea de a 10 a editie a Conferintei Anuale de Marketing si Vanzari a companiei care implineste in acest an 15 ani de la infiintare. Pentru a celebra aceasta dubla aniversare, precum si rezultatele deosebite inregistrate in toti acesti ani, locatia aleasa de conducere a fost o destinatie exotica: un club "all inclusive" din Turcia. Deplasarea intregii echipe s-a facut cu 3 avioane charter.
"La baza conceptului de organizare a intregului eveniment a stat inovatia. Am ales o formula inedita pentru prezentarea rezultatelor deosebite inregistrate in anul 2005: o crestere de 48% a cifrei de afaceri fata de anul anterior, punand in scena o piesa de teatru in acord cu traditiile locale. Intr-o scenografie care sugera cortul unui sultan, si in prezenta sa, vizirii, capeteniile de osti (actorii fiind conducerea companiei) au comentat cu umor si patos succesele "gheaurilor" de la QAB", a declarat Florin Radulescu, Director General QAB.