[Self-help in publicitate] Cristian Pantazi: Binele individual ne-a adus la momentul asta de regres. Prea multi Mesia intr-o piata atee ca a noastra

Abordam pe IQads o discutie pe care o vedem ramanand sus-sus, ca un thread sticky de pe forumuri: nivelul de respect pe care il are industria advertising-ului pentru sine, unde situatia nu pare sa fie de rozul cel mai bombon. Descoperim abia acum ca self-esteem-ul industriei a fost dintotdeauna slabit? Sau s-a trudit in timp la destabilizarea lui ? Cat de motivati mai sunt oamenii si, apoi, cat de responsabili sunt pentru starea de fapt? Urmeaza compendiul metodelor de self-help al publicitatii romanesti.

Unde sunt liderii, intreaba advertising-ul de zor, cu capul intors ba in stanga, ba in dreapta. Cand de fapt, poate, ar trebui sa priveasca "la interior". Cristian Pantazi (Managing Director, Kaleidoscope Proximity) vorbeste despre un efort colectiv de leadership pe care industria de comunicare romaneasca ar trebui sa si-l asume, indreptat spre beneficii pe termen lung.

Cam opusul a ce se intampla acum, cand managerii se bucura un pic prea tare de momentul prezent (si de viitorul apropiat). Mai important decat castigul pe 6 luni e potentialul dezastru de peste 2 ani pe care-l pregatesti mai mult sau mai putin inconstient.

Respectul de sine al industriei: a fost sau n-a fost?

Orice industrie ar trebui sa aiba respect de sine, o coloana vertebrala puternica, serioasa, "lucrata" si "intretinuta" in timp - si consecvent, nu prin puseuri de orgoliu once in a blue moon, cand se aduna frustrari sau mici umiliri de tipul Carrefour ( mizerie care a fost punctul vizbil culminant al mult altor seisme umilitor-publicitare mai mici).

Eu sunt sigur ca nu a plecat nimeni de la bun inceput cu low self-esteem. Oamenii care au puse bazele industriei (oricat de larg este termenul asta), sunt oameni cu foarte mult orgoliu si mult self-esteem si unii dintre ei foarte business smart.

Undeva, insa, generatie dupa generatie, ne-am multumit sa stam din ce in ce mai mult la colt ajungand ca taximetria: un rau necesar, uneori.

Cauzele sunt multiple; si acum random:

- Un mesianism vocational care nu are nicio legatura cu un business / un fel de sindrom Stockholm dambovitean;

- Cuplam si niste lipsa de interes pur romaneasca, consecventa si intentionata, un fel de a taia craca pe filiera generationala;

- Prea mult orgoliu pe balcon la tigara si prea putin atunci cand trebuie;

- Lipsa de talent adecvat pe toate palierele consecinta a lipsei de investitie in oameni, astfel ca sfarsim cu copii care ard etape si intra in combustie spontana pe la 28-30 de ani.

Mai sunt…

Intr-o agentie oriunde pe lumea asta esti junior copy minim 5 ani, copy vreo inca 5-10, depinde de cont si concurenta; si ajungi director de creatie la 40 de ani sau esti ruda cu Mozart si rezolvi briefuri de la 25.

Intrebarea este unde se duc oamenii peste 35?
Marea majoritate.
Unde dispar din publicitate? De ce dispar?
Doar nu sunt alien abducted.

Mai in gluma, mai in serios: self-help aplicat industriei

Mai in gluma, mai in serios, nu poti sa te imbraci in orgoliu si cojones cand ai fost eunuc in ultimii 10 ani.

E cam greu, cam brutal si nu merge asa intr-o piata atat de intima ca asta a noastra in care ne stim unii pe altii, poate prea bine. Nu te mai crede nimeni! Trebuie logica, trebuie leadership, trebuie institutionalizate lucrurile.

Apreciez ghidul de pitch si cred ca este o initiativa buna, insa nu cred ca poti sa faci benchmark la bunul simt: il ai sau nu (vezi ultimul eveniment cu rascrucea de agentii, pun intended).

Trebuie leaderi care sa zica:

- Stop la rate-uri din ce in ce mai mici, care pun presiune pe talent ca apoi sa ne miram prin lupanare de hipsteri ca "nu mai iese" fratiorii mei munca ca altadata (si chiar nu mai iese). Pai cu cine?

- Stop la pitchuri in care clientii se cauta pe ei prin munca noastra.

- Stop la fee-uri din ce in ce mai mici cu pretentii din ce in ce mai mari.

- Stop la harvesting de oameni pana implodeaza si mor si vin altii, pe care ii bagam in acelasi sistem exploatativ pana mor si aia.

Trebuie un efort colectiv de leadership care sa isi asume short term struggles pentru un long term benefit, insa noi, ca natie, lucram cu perioade scurte si memorie si mai scurta: acum, repede, cat tine si mai vedem cand nu mai tine; oricum noi nu mai suntem si who gives a f***.

Trebuie leaderi care sa se uite la produs, sa il construiasca long term, sa il construiasca cu scopul de a rezolva probleme reale cu care clientii nostri se confunda si nu manageri care sa vada castigul pe 6 luni si sa inchida ochii la dezastrul de peste 2 ani.

O viziune nu se construieste in Excel.

Trebuie investitie in oamenii, in talent shaping, rabdare cu ei si guidance si mentorship. Si asta nu cred ca se prea intampla.

"Managers do things right. Leaders do the right thing."

Principiul "people follow people, not money"

Oamenii nu se duc dupa bani sau dupa alti oameni. Oamenii se duc dupa o cauza, o misiune, o incercare de a face lucrurile mai bine, mai serios (cel putin oamenii talentati, si nu mercenari care populeaza campul de cc ca sa aiba o parere).

Oamenii schimba agentiile pentru ca spera ca undeva vor face o campanie mai buna, vor vinde o idee mai buna, vor rezolva o problema de business, sau ma rog vor fi lasati sa rezolve o problema de business.

Uneori, they're chasing shadows, pentru ca, fiind un business guvernat de cerere si oferta, exista cumparatori care nu vor produs mai bun. Alteori le iese pentru ca, unde erau inainte, sistemul era denaturat, calcifiat si nu permitea produs mai bun.

Oamenii cauta instinctual un leader care sa ii inspire, care sa fie primul in lupta si ultimul la merite, nu manageri in birouri frumoase cu citate superbe / motivationale pe pereti.

Problema de sell better work merge mana in mana cu problema de self-esteem. Metaforizand, nimeni nu vrea de la un taximetrist sa faca surprise and delights (desi nu strica), ci doar sa ajunga la destinatie repede, bine si la cel mai bun pret (iar uneori cam asa functioneaza dinamica pietii noastre).

Oameni valorificati versus "oricine e de inlocuit"

Eu nu cred in bine individual, eu cred in binele colectiv, in cauza / misiunea care ne aduce pe toti luni la birou.

Binele individual ne-a adus la momentul asta de regres. Prea multi Mesia intr-o piata atee ca a noastra. Prea putini vad mai departe de ce fac ei, putini se uita la cum produsul lor impacteaza mai departe binele organizatiei si daca se depune corect in fibra viziunii acelei organizatii.

Personajele astea chiar sunt de inlocuit pentru ca meseria asta este ca sportul de echipa, fiecare isi joaca rolul ajutandu-l pe celalalt sa fie la fel de bun sau mai bun.

Altfel vom sfarsi numai vedete si orgolii triste care se bat pe leftovers.

Trebuie sa cautam si sa livram valoare at all costs, altfel vom deveni niste intermediari. Si, intr-o buna zi, vom depune toti CV-urile la agentiile lui Facebook, Google si Instagram.

Nu se intreaba nimeni de ce platforme care au atata audienta si atatia bani nu isi fac propria lor agentie?

Ori nu e margine in publicitate?
Ori urmeaza sa isi faca?
Dilema serioasa ;)

Cursul motivational al industriei

Este complicat cu motivatia zilele astea. Este foarte greu sa incurajezi si sa motivezi oamenii intr-o industrie cu personalitate destul de labila.

Nu poti sa tragi tot anul ca poate "iese la Cannes" pentru ca te omoara “day to day-ul”. Trebuie sa fii motivat day in and day out pentru ca este ca la fotbal: un antrenor este la fel de bun ca ultimele partide castigate.

Ori sa vezi frumusetea in absurd, vorba lui Camus merge doar cand stai pe margine si contemplezi.

Pe front, iti trebuie o misiune care sa te motiveze, iar noi am cam inceput sa caram apa cu ciurul.

Ce te motiveaza sa ramai in comunicare?

Cred ca in meseria asta se traieste din chirie.

Uneori nu mai reinnoiesti contractul si cauti in alta parte, alteori oamenii destepti cu care interactionezi, clientii care stiu ce inseamna good work, munca relevanta, viziunea organizatiei te tin acolo urmatorii ani de contract.

Ori pur si simplu te muti din meserie.

Motivatia mea este constructia, trasarea unei viziunii comune si impreuna cu oamenii relevanti sa o duci din ce in ce mai departe, cu bune si victorii, cu nervi si regrese, cu stress, cu oameni care la un moment dat vor afara din teren…cu tot.

Keep your eyes on the ball.

Cand viziunea si proiectul nu vor mai fi fezabile sau destul de puternice sa ma faca sa ma trezesc la primul / al doilea snooze atunci e timpul de alta chirie, sau de alta meserie.

Cum te repari dupa una "rea"?

Greu! Pentru ca imi place sa castig si sa castig consecvent.

Ma chinui, ruminez fiecare pas in parte: oare era decizia corecta, oare nu.

Dar cand ai o viziune / un plan stii ca vor fi si obstacole, te pregatesti sufleteste (chiar daca este uneori greu cand esti fata in fata), tragi aer in piept si mergi mai departe.

Ajuta si un vin bun, dar asta depinde de fiecare cu ce se otraveste.

Ipotetic vorbind, in cariera ta, ai merge mai degraba catre o agentie sau catre un om?

Nu imi place cuvantul "cariera". Nu suntem la banca. Nu am planuit sa am o cariera si in continuare nu planuiesc.

Cred (criteric) in cuvintele:

Proiect
Strategie long term
Viziune
Oamenii pe care ii iubesti si cu care simti oxitocina - oameni care te misca mai departe
Cred in rabdare si in perseverenta
Cred in obiective clare, fezabile si tangibile.

Dupa asta am sa ma duc mereu si dupa organizatii asezate dupa criteriile de mai sus.

Si am avut norocul de fiecare din aceste cuvinte, unele mai putin, unele mai mult dar job perfect nu exista decat in serialele americane.

Oamenii se mai schimba, mai pleaca.

Nu a murit Barca pentru ca a plecat Pep.

Dar Bayern…? :))