[Publicitatea pe bloguri] Cristiana Andrei (Rogalski Damaschin): Tot traficul din lume nu ajuta pe o postare "artificiala"

[Publicitatea pe bloguri] Cristiana Andrei (Rogalski Damaschin): Tot traficul din lume nu ajuta pe o postare "artificiala"

Publicul simte de la o posta articolele fabricate si scrise la comanda. Tocmai de aceea, Cristiana Andrei (Social Media Director, Rogalski Damaschin) nu da cu banu' atunci cand recomanda un blogger. Si se fereste si de atitudinea "yes man" fata de client.


Selectia bloggerilor

Continutul este mereu pe primul loc, iar traficul este si el tot pe primul loc. Si iata care sunt argumentele mele. Daca am vrea doar trafic, am putea merge catre o publicatie online, unde cifrele arata mereu mai bine decat cele de pe blog, dar aici este diferenta intre blog si publicatie online – continutul este personalizat la maximum, libertatea de exprimare mai mare si, pe anumite branduri, asta se traduce in credibilitate mai mare.

In goana dupa trafic si cifre, de multe ori se pierde din vedere exact calitatea continutului, care este, din punctul nostru de vedere, cel mai important avantaj al implicarii bloggerilor intr-o campanie. Alaturi de imaginea publica pe care o are bloggerul respectiv, pentru ca si bloggerii sunt branduri si asocierea trebuie sa iasa mereu pe plus, pentru ambele parti.

De ce spun ca traficul e tot pe primul loc? Pentru ca, sigur, un blog cu trei cititori, oricat ar fi de bine scris, nu justifica o investitie a unui buget de brand, dar daca va scrie in continuare la fel de bine, suntem cu ochii pe el si suntem gata sa il sprijinim.

Ca sa nu zapacim pe nimeni: nu dam cu banu’ atunci cand recomandam un blogger, ci mergem pe o combinatie de influenta, cifre si chimie intre ei si brand, pe care nu le poti intui – le vezi, le observi in timp, le masori.

 

Colaborarea

Una dintre capcanele de care ne ferim mereu este atitudinea yes man fata de client – daca isi doreste un advertorial scris "la comanda" facem tot posibilul sa-l convingem ca nu este o varianta buna de colaborare cu un blogger si ne intoarcem la motivul pentru care l-am propus inca de la inceput – continut de calitate, relevanta pentru brand si pentru campanie, precum si creativitate in unghiul de abordare.

Nu sustinem in niciun fel campaniile in care bloggerii scriu despre produse netestate, pe care nu le folosesc sau nu ii intereseaza in mod deosebit.

De ce ar crede publicul un blogger care povesteste aparent entuziast despre un nou card de credit, rand cu rand din brief, cand el nici nu a folosit cardul de credit? Publicul simte de la o posta astfel de articole "fabricate" si tot traficul din lume nu va ajuta de fapt produsul.

Aici vine si primul impediment - sinceritatea de ambele parti.

Noi facem tot posibilul sa propunem campanii potrivite cu bloggerul respectiv, dar ne asteptam ca si bloggerul sa ne spuna onest nu ma intereseaza/ nu e credibil/ nu e pentru publicul meu. Chiar daca tentatia de a castiga un ban in plus este mare.

Tot traficul din lume nu ajuta pe o postare "artificiala". Sunt bloggeri care respecta acest principiu si ii respectam pentru asta.

Al doilea impediment este atitudinea negativa fara motive intemeiate – "hateareala gratuita" cum i se mai zice. Asta nu inseamna ca nu incurajam libertatea de opinie, departe de noi acest gand, dar ar trebui sa fie o chestiune asumata ca daca azi injuri o bere fara un motiv intemeiat, maine un brand de adidasi si poimaine unul de electrocasice, cei mai multi clienti se vor feri sa se asocieze cu atitudini negative care se pot rasfrange asupra lui.

Si nu prea vrea nici un brand sa sustina financiar atitudinile negative neintemeiate. Atentie: ce spun aici nu se aplica la criticile constructive.

Si al treilea este asumarea responsabilitatii si rezultatelor – nu foarte multi bloggeri sunt dispusi sa-si asume rezultate. Si atunci, agentia trebuie sa faca asta in numele lor. Asta inseamna ca bloggerul este platit si agentia isi asuma rezultatele de banii respectivi.

O campanie pe blog nici nu incepe si nici nu se termina cu publicarea articolului – incepe cu briefuri, planuri, previziuni si obiective si se termina cu raportari si obiective indeplinite. E bine ca ambele parti, bloggeri si agentii, sa-si aduca aminte asta.

 

Publicitatea pe bloguri: Care sunt avantajele? Dar riscurile?

Avantajele s-au spus si se stiu deja foarte bine – intotdeauna o recomandare de la om la om convinge mai mult decat un advertorial clasic in publicatii online. Este atat de simplu.

Riscuri? Avand in vedere ca bloggerul nu-ti cunoaste brandul cum il stii tu, nu interactioneaza zilnic cu el, nu stie precis cine il consuma si nu viseaza manuale de brand, exista riscul sa spuna ceva nepotrivit.

Tocmai din acest motiv este bine sa-i dai toate detaliile de la inceput, sa fii mereu atent la detalii si sa semnalezi problema, cu sinceritate, atunci cand este cazul.

Nimeni nu le stie pe toate, dar bloggerul pe care l-ai ales isi cunoaste foarte bine comunitatea, stie la ce raspunde si cum ar primi cel mai bine produsul tau.

Si aici intra in joc creativitatea bloggerului, care ar trebui sa completeze propunerea creativa a agentiei in functie de specificul comunitatii lui. Riscurile acestea sunt acolo, sunt asumate.

Tot ce poate face agentia este sa le limiteze cu o buna pregatire in prealabil a bloggerului si cu parteneriate pe termen lung ori de cate ori este posibil. Noi asa facem.

 

Ati retras vreodata reclama de pe un blog, in urma unui post nepotrivit - cand?

N-a fost cazul. Asa cum spuneam mai sus, suntem atenti la calitatea continutului, la relevanta lui pentru brand si pregatim toate detaliile dinainte, asa ca n-am avut situatii in care sa fim nevoiti sa retragem ceva. Sa regandim campanii, sa ajustam si sa recalibram planurile, sa revizuim mesajele, da. Dar sa retragem o campanie nu.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related