Este cea care, in timpul protestelor din Piata Universitatii, a realizat fotografia in care un baietel ii intinde un balon in forma de inima unui jandarm. Imaginea a devenit un fel de simbol al acelor evenimente si a fost preluata de majoritatea presei, de la noi, dar si din afara granitelor.
Ioana Moldovan este freelancer si asa a fost mereu in ceea ce priveste fotografia. Colaboreaza cu Al Jazeera English, Vice sau Radio France Internationale, a lucrat la proiecte media finantate de Comisia Europeana si Friedrich-Ebert-Stiftung Foundation. A fost prezenta la mai multe proteste, in Romania, Turcia si Ucraina, ajuns in zone adiacente conflictului, ca Palestina sau tabara de refugiati sirieni din Iordania, a realizat seria de fotografii cu Monica Macovei pentru Decat o Revista, in timpul campaniei electorale.
Care e firul comun in imaginile sale? Trezirea unei reactii, spune ea. Iar oamenii care te privesc din fotografiile realizate de Ioana Moldovan sigur nu te lasa indiferent.
Inceputul spre fotografie
Probabil momentul in care mi-am cumparat primul aparat semi-profesionist pe film, in 2003. Eram inca un "copil", un pic cu capul in nori si prea putin preocupat de ce se intampla in afara bulei in care traiam zi de zi.
Stiam insa ca nu voi folosi acel aparat pentru poze de vacanta, nici ca accesoriu. Stiam ca vreau sa fac altceva, ca vreau sa devin mai atenta la tot ce se petrecea in jurul meu, ca vreau sa imortalizez cumva multitudinea de momente care ma impresionau.
Patru ani mai tarziu, odata cu prima vizita intr-o fosta colonie muncitoareasca, la Mija, am inteles ca vreau si mai mult de atat. Ca vreau sa spun povestile oamenilor, ca vreau sa inteleg contextul in care se nasc acele momente emotionante pe care pana atunci le "furam" pe strada, ca vreau sa ajung sa cunosc lumea celor pe care ii fotografiez mai in profunzime.
Asa am ajuns sa ma apropii de fotojurnalism, iar preocuparea pentru fotografie a devenit cu adevarat serioasa.
Viata de fotograf freelancer in Romania
Nu stiu de ce, dar mi-a venit automat sa raspund cu cuvintele lui Gheorghe Burzusi, un locuitor din satul Hetea intalnit in timp ce lucram la proiectul Romania imbatraneste. "Viata e cam greu", spunea el. Intr-adevar, viata pentru un fotojurnalist freelance in Romania nu e cea mai usoara. E frumoasa, dar deloc lipsita de greutati.
Si am spus special "fotojurnalist" si nu "fotograf", pentru ca diferenta e destul de mare. Spre deosebire de fotografia comerciala (si includ aici fotografia de nunta, de produs, de studio si altele), fotojurnalismul in Romania are infinit mai putin consumatori. Iar mai putini consumatori se traduce prin mai putina lume dispusa sa plateasca sau sa investeasca in povesti fotojurnalistice. Deci, o paine mai mica pentru o gura la fel de mare.
Cred ca am atins mai intai partea rea, caci alta in afara de aspectul material eu nu vad. Cea mai buna parte e tot restul: sansa de a cunoaste tot felul de oameni, de a face parte cumva din viata si experientele lor, de a asculta atatea povesti care negresit iti pot servi drept invatatura de viata si nu in ultimul rand, de a spune mai departe aceste povesti pentru alti oameni care altfel nu ar avea acces la ele.
Freelancer dintotdeauna
Am fost tot timpul freelancer. E adevarat ca pentru a-mi asigura traiul, am avut si alte job-uri. Dar nu in fotografie. Am incercat pe cat posibil sa ma feresc de compromisuri in fotografie si sa nu fac lucruri/subiecte care nu imi faceau deloc placere, astfel ca am preferat sa imi completez veniturile din alt domeniu de activitate.
Bine, Romania imbatraneste. Dar cum?
Romania imbatraneste este un proiect realizat in echipa, impreuna cu jurnalistul Laurentiu Colintineanu. Eram amandoi in cautarea unui subiect care sa aiba profunzime dincolo de stirile de moment. Si pentru ca in ultima vreme s-a tot vorbit despre pensii si imbatranire, ne-am gandit sa incercam sa raspundem la intrebarea "Bine, Romania imbatraneste, dar cum?".
Asa am decis sa patrundem in lumea celor varstnici si sa aratam cat de complex este universul longevitatii. Si nu in ultimul rand, pentru ca printre batranii ce ajung sa fie ignorati de societate s-ar fi putut numara si bunicii nostri, si bunicii prietenilor nostri, si tanti care m-a crescut cand eram mica si pentru ca pana sa ajunga parintii nostri acolo, poate lucrurile se pot schimba.
Greutatile cele mai mari au fost, cel putin pentru mine, de ordin emotional. Desi ai parte si de momente amuzante sau educative, de cele mai multe ori iti vine sa plangi.
Nu au fost foarte multe lucruri care sa ma surprinda, poate si pentru ca nu am plecat cu vreo idee preconceputa. M-a bucurat insa sa discut cu oameni trecuti de 90 de ani a caror agerime mintala o depaseste pe a multora de varsta mea.
Running for president, Monica Macovei, o serie atipica
Intr-adevar, documentarea unei campanii electorale a fost ceva cu totul nou pentru mine. Seria face parte dintr-un proiect mai mare al Decat o Revista, dedicat alegerilor din 2014.
Dar trebuie sa recunosc ca am avut noroc cu un candidat care a inteles ca rolul proiectului nu era de a cauta scandal, ci de a documenta pur si simplul mecanismele din spatele unei campanii prezidentiale si de ce nu, de a prezenta pe cat posibil si latura umana a unui candidat la Presedintie. Iar Monica Macovei, prin accesul acordat, a aratat deschidere catre public si catre electorat.
Ritmul acestui proiect a fost unul extrem de alert, chiar frenetic as putea spune, cu peste 4500 de km parcursi prin tara, de la Timisoara, Arad si pana la Iasi, cu nopti dormite in masina, in tren sau chiar nedormite. O alergatura continua despre care nu pot sa spun decat ca mi-a lipsit odata ce s-a terminat. La final, dupa toata aceasta nebunie, m-am intrebat chiar "ok, si eu acum ce mai fac?".
Firul comun: trezirea unei reactii
Nu stiu daca este neaparat un fir comun al fotografiilor mele. Stiu insa ca mi se pare important sa spui povestilor acestor oameni care traiesc in conditii extreme si care au mult mai putine posibilitati sa se faca auziti. Este important sa aduci aminte publicului despre situatii mai putin favorabile cu care se confrunta anumiti oameni.
Daca ascundem aceste probleme sub pres, ele nu dispar si nici nu mai au vreo sansa sa se schimbe in bine. Cred ca scopul suprem al fotojurnalismului, pe langa informare, constientizare si trezirea empatiei umane, este trezirea unei reactii care poate duce la actiune si in cel mai fericit caz, la schimbare.
Tensiunea momentului si precizia obiectivului
Am fost prezenta la mai multe proteste, intr-adevar, in Romania, Turcia si Ucraina. Nu am fost insa intr-o zona de conflict in adevaratul sens al cuvantului. Am ajuns in zone adiacente conflictului, ca Palestina sau tabara de refugiati sirieni din Iordania, incercand sa descopar efectele unui conflict armat asupra oamenilor de rand.
Sincer, mi-e greu sa anticipez cum as reactiona intr-o situatie de pericol iminent. Din momentele tensionate la care am fost martora insa, pot spune ca tensiunea te ajuta, te mentine alert, te face extrem de atent la tot ce se intampla in jurul tau. Iar aceasta atentie sporita te face sa si observi mai multe detalii, sa suprinzi mai multe momente relevante.
Frica cea mai mare
Cel mai tare? Nu stiu exact. Au fost cateva situatii care la momentul respectiv mi-au produs un gol in stomac: la protestele din Piata Universitatii cand jandarmii au primit ordin sa evacueze piata si m-am trezit nevoita sa fug din fata iuresului lor, umar la umar cu zeci de protestatari; la protestele din Piata Taksim, Istanbul cand protestatarii au inceput sa arunce cu ce prindeau la mana in grupul de jurnalisti, iar la cateva secunde dupa ce o piatra m-a lovit in picior, o sticla mi-a trecut razant pe langa cap; in Palestina, cand faceam poze pe ascuns soldatilor inarmati la un punct de control militar.
Odata cu acumularea experientei, ajungi insa sa gestionezi mai bine astfel de situatii si inveti cum sa (re)actionezi in astfel de momente.
Obiectivitatea fotografului
Sunt total de acord cu afirmatia ca nu exista obiectivitate 100%. Pentru niciun tip de jurnalist. Nici nu are cum. Fiecare "priveste" si "intelege" evenimentele la care este martor prin prisma sensibilitatii sale, a experientelor acumulate care il formeaza ca individ. Si e ceva absolut firesc.
Important este nu sa fii 100% obiectiv, ci 100% onest. Pentru un (foto)jurnalist este imperativ (de dorit e prea putin spus) sa isi asume caracterul obligatoriu al onestitatii, sa stie ca nu are voie sa truncheze adevarul, sa inteleaga necesitatea plasarii intr-un context sau sau ca e gresit sa scoata ceva din context. In termeni mai simpli, sa nu minta. In concluzie, nu obiectivitatea ar trebui sa fie in discutie, ci constientizarea si asumarea responsabilitatii care vine cu actul (foto)jurnalistic.
Cea mai "populara" fotografie
Cred ca cea mai populara fotografie a mea este cea cu balonul. In timpul protestelor din Bucuresti, din iarna anului 2012, am surprins momentul in care un copil i-a oferit unui jandarm un balon in forma de inima, iar apoi jandarmul tinand balonul in fata scutului. Am avut norocul, daca se poate spune asa, sa fiu si singurul fotograf care a surprins acel moment.
Fotografiile s-au viralizat, au fost apoi preluate de toate canalele de stiri si au aparut pe prima pagina in ziar. Au ajuns chiar si intr-un top 40 al celor mai puternice fotografii facut de Buzzfeed. De atunci, cand mai apar fotografiile in vreo colectie sau in vreun articol, glumesc ca balonul strikes again.
Fotografii furate
De cele mai multe ori nici nu aflu. Nu stau sa caut astfel de lucruri. Noroc ca sunt persoane mult mai vigilente ca mine care sesizeaza astfel de incidente. Au fost mai multe situatii in care alti oameni care imi recunosteau fotografiile atrageau atentia asupra autorului si le multumesc.
Fotografi pe care ii urmaresti
Sunt foarte multi fotografi, mai ales fotojurnalisti, pe care ii respect si apreciez pentru munca si implicarea lor: Yuri Kozyrev, Lynsey Addario, William Daniels, Tim Hetherington, James Nachtwey si multi altii.
Pentru ca am avut deosebita placere sa il cunosc personal in timpul unui masterclass de fotografie documentara organizat de agentia olandeza NOOR, trebuie sa il mentionez pe Stanley Greene, care pe langa un fotograf excelent de renume mondial, este si un om deosebit.
Fotografi din Romania care te-au impresionat
La fotografii din Romania mi-e mai greu sa fiu obiectiva. Pe multi dintre cei pe care ii apreciez ca fotografi am si onoarea sa-i numesc prieteni: Ioana Carlig, Marin Raica, Mihai Barbu, Andrei Pungovschi si mai sunt destui. Nu pot insa sa nu-i acord un loc special intre fotojurnalisti lui Vadim Ghirda.
Conditiile in care ai fotografia pentru campanii publicitare
Nu vreau sa sune pretios, insa ar trebui sa fie o campanie dedicata unei cauze importante, care poate aduce o schimbare pozitiva sau unei cauze in care sa cred.
Reclame care ti-au placut datorita imaginii
Recunosc ca sunt mai multe reclame care m-au surprins placut prin grafica, nu fotografii, dar e adevarat ca si posibilitatile de creatie sunt nelimitate. Daca e sa imi aduc aminte insa de o campanie ce a folosit fotografii care m-a impresionat, ar fi "Liking isn’t helping" a agentiei Publicis Singapore pentru Crisis Relief Singapore.
Stereotipuri de imagine in reclame
Cu mentiunea ca nu sunt la curent cu toate reclamele romanesti si fotografiile folosite in acestea, pot spune ca in general ma enerveaza cele care propovaduiesc un anumit ideal de frumusete, de viata, de fericire. Ma gandesc ca pentru cei care sunt departe de aceste idealuri, acele reclame pot fi demoralizatoare si chiar ofensatoare.
Epoca selfie-ului
Suna un pic trist. E ironic cum selfie-ul, un "produs" al carui scop in general este de a fi folosit pe retelele de socializare rapeste tocmai din socializarea in viata reala. Era un moment aparte sa opresti un strain pe strada si sa-i ceri sa-ti faca o poza. Acum, daca esti in desert sau singur pe Everest, poate are si selfie-ul avantajele lui. Si da, imi fac si eu selfie-uri, dar nu abuzez.
