Tragand linie dupa 2014, am vorbit cu managerii agentiilor de creatie, PR, BTL si digital despre statusul business-ului lor la inceput de an - cifre de afaceri, servicii nou dezvoltate, portofolii de clienti - ajungand pana la evolutia pietei in 2015 si planurile de crestere a profitabilitatii fiecarei agentii.
Despre business-ul Godmother ne spune Valentin Vacarus (Managing Director).
Cifra de afaceri Godmother in 2014
Dupa o perioada 2008-2013 in care am crescut in fiecare an cu 20-25%, anul 2014 a venit cu o stabilizare. Daca noi am gresit cum am abordat partea de new busines sau ca bugetele clientilor sunt inghetate pot fi doua motive pentru stagnare. Overall, am terminat anul cu aproape 2 milioane euro cifra de afaceri.
Evolutia pietei de creatie in 2015
Nu prevad nimic notabil in 2015. Daca in 2014 au fost alegeri, campionat mondial, a intrat un mega jucator din telecom in piata, anul 2015 pare un an de uzura si stabilizare. Cat se poate de ieftin si cat se poate de "ieri". Asta arata lipsa planurilor si viziunii in foarte multe cazuri.
Cresterea profitabilitatii agentiei
Nu cred ca in agentiile independente marja de profit este principalul indicator al eficientei lor. Cel putin, la Godmother profitul nu este in topul listei planurilor noastre. Nu stiu cum este in multinationale, dar eu pot sa spun ca ne dorim vizibilitate, proiecte care sa ne faca la finalul zilei sa ne bucuram de munca noastra, oameni pasionati in agentie si desigur, toate astea o sa duca si la profit, dar nu ca factor principal.
Structura portofoliului de clienti
Avem un portofoliu stabil si bine structurat; 57% dintre clientii agentiei lucreaza cu noi de mai bine de 3 ani, iar asta nu ne face vulnerabili. Domenii: servicii online, retail, MLM, farma, agribusiness. Cautam un producator in zona FMCG si un importator auto. Ne place sa avem diversitate in portofoliu.
Specializari si servicii dezvoltate in 2014
Din 2014 avem departament dedicat de strategie. Pentru o agentie medie este un efort pe care nu toti clientii il aprecieaza, dar care, cred eu, pe termen lung ne ajuta sa alegem cele mai bune si eficiente solutii pentru clienti.
In plus, pentru ca piata de comunicare este, cum spuneam, destul de austera am dezvoltat cateva proiecte indepedente de comunicare pe care le sustinem atat din punct de vedere comunicare, dar si viziune.
New Business: sectoare si domenii de activitate
O sa incercam sa aducem clienti din zona auto, bancara si FMCG.
Politica de participare la pitch-uri
Participam la pitch-urile unde consideram ca exista profesionalism la client. Nu participam la pitch-urile fara brief, fara debriefing si nu mergem la mai mult de un pitch pe luna. Preferam sa fim foarte concentrati pe clientii actuali.