[Din presa in PR] Cristina Hurdubaia: Am voie sa vorbesc urat? :) Nu mi-au placut niciodata jurnalistii pupincuristi, aceeasi parere o am si despre PR-isti

Jurnalismul si PR-ul, aceasta relatie complicata a comunicarii: se urasc, se incomodeaza, au nevoie unul de altul, trebuie sa fie prieteni. Cu toate acestea, multi oameni din presa iau drumul relatiilor publice la un moment dat. IQads a vorbit cu cativa dintre ei: unii care au lucrat in presa 20 de ani, altii care au fost jurnalisti pentru mai putin timp. Cum se face trecerea? Care e motivul? Care sunt socurile de adaptare?

Cristina Hurdubaia a lucrat in presa 20 de ani:

"Am pornit cu provincia la drum. De la Monitorul de Vaslui, la Monitorul de Iasi; apoi la Ziua de Iasi si Ziua de Constanta (unde am fost si redactor sef); dupa care am ajuns, fara sa-mi propun vreodata, in Bucuresti, unde am fost jurnalist de investigatii, reportaj si documentar TV (Jurnalul si Cotidianul, Realitatea TV, Money TV si Antena 3). Intre timp, am fost si ceva corespondent pe la agentii atat de la noi, cat si de afara. Am avut o batalie cu Codul Penal pe care am castigat-o, reusind sa scot niste articole ce ingradeau grosolan libertatea de exprimare".

Cristina a obtinut 12 premii in cariera sa de jurnalist. Apoi, in 2011, a trecut in PR. Este, dupa cum spune ea, PR-ist independent si nisat prin Hurdis PR, unde colaboreaza cu trupe ca Subcarpati, Vita de Vie sau Suie Paparude.

In textul de mai jos, ea povesteste care au fost hopurile metamorfozei, dar si despre un proiect pilot pe care l-a inceput anul acesta.

Motivul pentru care ai plecat din presa

Am plecat din presa clasica (traditionala) pentru ca intr-o buna zi, pur si simplu, am obosit :) Am obosit sa fiu la cheremul sefilor; am obosit sa mi se taie din salariu pe motiv ca e criza si ca eu sunt aia desteapta si ma descurc oricum, fata de alti colegi; am obosit sa ma lupt cu tot felul de sefi frustrati, care mai aveau pana sa ajunga sa stie sa isi faca treaba ca la carte.

Am obosit in timp ce m-am trezit si cu niste probleme de sanatate si atunci a trebuit sa ma gandesc la mine, si mai ales la sanatatea mea. In plus, eu aveam un domeniu sensibil – investigatiile, fiind deja criza economica in picioare, iar eu un jurnalist cu coloana vertebrala, am decis sa evit sa ajung sa fac presa de proasta calitate sau la cantitate.

Asa ca am ales sa plec de tot, cu toate sacrificiile adiacente, caci au fost cateva. Putine, dar importante. Partea buna e ca acum nu am niciun regret. Intre timp, am fondat impreuna cu jurnalistul Ovidiu Vanghele, la initiativa lui, Centrul de Investigatii Media.

Ce nu-ti placea in relatia PR > presa

Hmmm, destul de greu de raspuns. E dificil sa dau detalii, pentru ca eu fiind si jurnalist de investigatii, intotdeauna am incercat sa ma pun in pielea lor, cand primeau cereri care nu erau tocmai pe placul sefilor lor, intodeauna stiam ca nu au o misiunea deloc usoara. Aici vorbim de institutiile de stat si, dupa mine, in institutiile de stat, Biroul de presa nu are prea multe parghii, trebuie sa danseze dupa cum se dicteaza de sus.

Chiar si un fost jurnalist bun, sa zicem, ajuns intr-o asemenea pozitie e ingradit, poate face nicio miscare fara nu stiu cate semnaturi, cereri, aprobari, asteptari si tot asa. In mare, eu am fost mereu un jurnalist atipic. Nu ma las pana nu obtin ce e de obtinut, asa ca nu le-a fost usor cu mine niciodata oamenilor de la birourile de presa. Mi-ar fi placut sa fie mai deschisi, dar revin, e greu in increngatura unei institutii de stat.

Ce nu-ti place in relatia presa > PR

Sincer? Nu mi-au placut niciodata jurnalistii pupincuristi (am voie sa vorbesc urat? :), aceeasi parere o am si despre PR-istii/purtatorii de cuvant. Din pacate, sunt destui care functioneaza dupa tiparul asta. De asta eu chiar sunt si un PR-ist atipic.

Nu am prieteni in presa, nu ma rog de nimeni sa imi publice un comunicat sau sa faca nu stiu ce parteneriat cu mine. Vrea, bine, nu, iarasi bine. Am pastrat mereu o distanta, pe care eu as numi-o respect si as zice ca reciproca. Si asa o sa fiu mereu. Nu e usor sa devii PR-ist, dupa ce ani intregi ai fost jurnalist de investigatii :)

Cele mai mari socuri de adaptare in noua meserie

Eu nu sunt un PR-ist de agentie, sunt un PR-ist independent si nisat. Teritoriul meu e zona de cultura alternativa (adica non-comerciala) si cea traditionala, unde lucrurile abia incep sa se miste in ceea ce priveste PR-ul. Am fost unul dintre pionierii din aceasta zona si inca mai sunt; de multe ori, mi-a venit sa ma las pagubasa de-a dreptul, pentru ca nu e deloc usor sa lucrezi cu multi dintre artisti (fie ca sunt din muzica, teatru, film, dans, etc); multi dintre ei abia inteleg ce e PR-ul si mai ales de ce ar avea ei nevoie de PR :)

Dar asta e, am trecut de hopul cel mai greu si important e ca am rezistat pana acum, deci, merg mai departe; asa cum unii au inceput sa inteleaga usor-usor, sunt sanse sa inteleaga din ce in ce mai multi. Sper :)

Prejudecati despre PR

Nu am un raspuns, pentru ca eu ca jurnalist nu m-am ocupat de nisa pe care o ocup ca PR-ist; iar ca PR-ist nu ma ocup de nisa de care ma ocupam ca jurnalist. Cand eram in presa, ma intrebam uneori ce cauta anumiti PR-isti/purtatori de cuvant in functiile detinute, sincer si acum ma intreb de multe ori acelasi lucru.

Avantajele si dezavantajele unui PR-ist cu trecut in jurnalism

Nu gasesc niciun dezavantaj, in schimb, avantajele sunt cu miile. Pentru ca un fost jurnalist ajuns in pozitia de PR-ist stie (daca a fost un jurnalist bun, evident) mereu ce marfa sa livreze jurnalistului. Stie cum sa scrie un comunicat, ce titlul sa ii puna.

Eu, de exemplu, pun accent pe content cam in toate comunicatele, fie ele chiar si de lansare a unei piese, de exemplu. Pentru ca fiind jurnalist la baza, stiu ce si cum sa il intreb pe artist, ca eu sa imi pot construi apoi comunicatul, care sa nu aiba urmatorul titlu: "Comunicat de presa" si atat. Stiind sa ma joc cu cuvintele si stiind sa pun intrebari, riscul de a da delete la mail cand un jurnalist primeste comunicatul meu de presa e minim.

Mi s-a intamplat sa trimit comunicate chiar sub forma de interviuri si sa fiu semnata tot eu (Hurdis PR), jurnalistii motivadu-mi ca le-a fost rusine sa se semneze ei pe munca mea :)

Un proiect la care ai lucrat cu drag in PR

Ar fi doua. Primul ar fi trupa Subcarpati, cu care am crescut, plecand la drum de mici, impreuna, si eu zic ca am crescut frumos si bine. Si mai e un proiect foarte proaspat, aflat in lucru. Pe langa trupe cunoscute sau festivaluri cunoscute carora le fac PR-ul (Subcarpati, Vita de Vie, Suie Paparude, Sziget Festival Budapest, etc), intotdeauna m-am oferit sa fac PR voluntar si unor trupe aflate la inceput de drum, cu potential.

Din aceasta luna (ianuarie 2015), am demarat, insa, un proiect (pilot, sper) prin care ofer PR si consultanta, gratuit, la peste 15 trupe odata; vorbesc de trupe tinere. Le-am scris un mail trupelor selectate de mine si m-am trezit ca nu ma refuza nimeni, asa ca mai am un pic si ma apropii de 20. Asa ca in urmatoarele 6 luni, am treaba, nu gluma :) E prima data cand vorbesc, oficial, despre acest proiect.

Un proiect din presa de care esti mandra

O serie de investigatii din domeniul justitiei scrise prin 2004, pentru care m-am "ales" cu premiul pentru ancheta oferit de Clubul Roman de Presa.

Ti-e dor de presa?

De presa traditionala, nu. De scris, da, mi-e dor de reportaje cel mai mult. Dar mai scriu si acum, am 2 site-uri, unul de cultura urbana si unul de cultura traditionala.

Oricum, PR-ul a fost si inca este pentru mine doar o forma de a imi mai odihni creierii dupa atatia ani de presa, desi, domeniul pe care il am mi-e drag. Inca nu stiu daca o sa raman ancorata aici sau ma duc pe alt drum, la care visez si pentru care ma pregatesc de ceva timp – filmul documentar.