[Sediul de agentie] Liviu David: E nevoie de niste sali de conferinta unde sa poata veni clientii sa-ti spuna ca tocmai s-au taiat bugetele

[Sediul de agentie] Liviu David: E nevoie de niste sali de conferinta unde sa poata veni clientii sa-ti spuna ca tocmai s-au taiat bugetele

Intrebare: cata nevoie mai au agentiile de sedii fizice? Pai, cele mici si locale nu prea au nevoie, cele mari, de retea, n-au de ce sa nu le aiba si cele medii, ma rog, intre. Dar hai sa-i lasam pe publicitari sa se desfasoare intre ideile astea si asa vedem exact cum e treaba cu lucratul remote, efectele chimiei dintre oameni, ritualurile de agentie, brainstorming-urile online & alte si alte posibilitati.

Un scurt moment de Stiati ca, inainte sa-l lasam pe Liviu David (Creative Director) sa ne introduca in tainile sediului Next Advertising. La inceputuri, HQ-ul agentiei era un apartament "micut si cochet" unde totul mergea ca pe roate. Asa incat, ademeniti erau si clientii mari catre a apela la serviciile acestor oameni de treaba.

Spre a-i asigura linistea unui astfel de client, el a fost condus de catre cei de la Next nu in apartamentul lor de toate zilele, ci in birourile altei firme. Si, cu siguranta ca a plecat de fiecare data impacat(a), stiind ca numarul oamenilor de la Next era indestulator pentru a genera calitate. Maximum de interdependente sunt cele doua, de altfel.

Functiile unui sediu fizic de agentie

Sediul de agentie aduna colegii impreuna, sa nu se plictiseasca, si ofera niste sali dragute unde sa se poata intalni cu oameni din afara agentiei. Pentru unii clienti chiar conteaza ca agentia sa aiba un sediu bine populat, probabil ca un fel de garantie ca n-o sa fuga cu banii.

Costul de sediu si toate celelalte chestii administrative atarna din ce in ce mai greu de picior, dar nu le poti elimina. Pentru ca, nu-i asa, e nevoie de niste sali de conferinta unde sa poata veni clientii sa-ti spuna ca tocmai s-au taiat bugetele - deci dai cam mult pe chirie.

Sediul si capitalul de imagine

Foarte multi colaboratori isi aduc aminte cu lacrimi in ochi de fostul nostru sediu, micut si cochet, din Sandu-Aldea. Acum stam intr-o casa impozanta cel putin la fel de veche, cu sali decorate frumos si statui topless pe exterior, dar care nu pare a avea acelasi efect asupra clientilor. Inainte eram o agentie mica, modesta si pasionata, acum am devenit o agentie mare si ostentativa. Noi fiind aceiasi oameni.

Unul dintre clienti, cand a vazut ditamai sediul de scoala generala, s-a speriat ca o sa-l jupuim de bani si a dat pitch-ul la o agentie mai mica. Deci da, cred ca sediul spune ceva despre tine, si ar fi bine sa spuna ce trebuie. 

Sincer, in momentul asta nu cred ca poti avea o agentie fara sediu. Next la inceput avea cartierul general intr-un apartament si, ca sa poata lua un client mare, a trebuit sa-l duca in biroul altei firme. Si sa-i arate ce multi angajati are Next. Poveste adevarata.

Cat timp petreci tu in agentie, cat timp calatoresti si cat timp lucrezi de acasa?

70% la birou, 10% pe drum, 20% acasa.

Liviu David in regim remote

In creatie se spune ca schimbarea mediului ajuta gandirea laterala. E normal sa nu-ti mai vina idei noi daca te uiti zilnic la aceiasi pereti, si atunci trebuie sa schimbi ceva. Doar ca nu toti vor sa schimbe; fiecare are stilul lui de lucru: unii sunt legati afectiv de computer, altii nu functioneaza bine in brainstorming, pe unii nu-i dezlipesti de birou, iar altii lucreaza mai eficient daca au ruperi de ritm si de locatie. Cate bordeie, atatea obiceie.

Eu sunt mai degraba static si singuratic, dar de fiecare data cand am ales un alt loc de gandire parca s-au legat mai usor ceva idei.

Am incercat brainstorming-uri HORECA. Dezastru. "Fii atent, cum ar fi sa zicem ca - o bere fara alcool va rog - unde ramasesem? asa, sa zicem ca apare un - da-mi si mie meniul - apare un - da, comandam, eu as vrea meniul 3, voi ce va luati? e dragut aici. - deci cum spuneam, sa apara un tip si sa zica - multumesc, ne aduceti si niste paine? - deci intra un tip si zice - nota va rog! - nu mai stiu ce ziceam, dar nu era cine stie ce idee oricum."

Plusurile si minusurile difera de la locatie la locatie. Intr-un fel lucrezi intr-un restaurant, in alt fel in parc si cu totul altfel intr-o locuinta.

Am incercat sa lasam anumiti cetateni sa lucreze de acasa. Ne-au implorat si am cedat. Nefericita decizie. Calitatea si cantitatea au avut masiv de suferit, iar viteza de reactie la urgente parea a unor oameni treziti dintr-o betie sora cu moartea.

Retelele sociale si work-ul zilnic

Stergem Skype-ul de praf cam de doua-trei ori pe an, cand ne cer regizori din alte tari. Cel mai des tot la telefon vorbim. Cu cei din Romania mai bine ne intalnim fata in fata, decat pe interfata.

A fost o perioada cand lucram foarte mult pe Messenger, cu colegi aflati la cativa metri de mine, in acelasi birou. Pare o tampenie, dar nu e. Puteam sa conversez cu 3-4 oameni simultan, pe tot atatea proiecte, fara sa-i deranjez pe ceilalti. Iar rezultatele in scris erau mai bune decat la oral, pentru ca atunci cand ai textul in fata lucrurile se leaga altfel.

Mai exista program fix? Oficial vs. neoficial

Programul oficial la creatie e 9:30-18:30, in alte departamente ar fi 9:00-18:00. Dar se vine la 10:00 si se sta dupa 18.30 daca e nevoie. Weekend-urile in agentie sunt rare. 

Chimia echipelor publicitare

La birou conteaza foarte mult si chimia, si fizica, si biologia, si psihologia. E foarte greu sa lucrezi cu cineva care iti e antipatic, care face mereu misto de tine, care are creierul formatat altfel sau care miroase urat. E si normal sa conteze, unii dintre noi stam mai mult in agentie decat cu familia. Calitatea muncii depinde crucial de calitatea relatiilor.

In Creatie am evitat sa angajez locuitori din Mordor, nemultumiti de viata si de toate job-urile anterioare, sau oameni extrem de pretentiosi. Intotdeauna ma gandesc cum s-ar integra respectivul in echipa. Am facut si exceptii, pe care in scurt timp le-am regretat. De cele mai multe ori imi urmez instinctul si iau oameni echilibrati psihic.

Asa se face ca in departament nu exista hiper-sociabili, genul galagios si expansiv, ci mai degraba creativi linistiti si cuminti, care isi fac treaba si se inteleg intre ei. Avem si autisti, normal, dar sunt tot pe genul linistit, fara necesitati medicamentoase.

Nu la fel sta treaba in celelalte departamente. Acolo lumea pune muzica tare, danseaza pe birouri, bea si barfeste, se fac petreceri zilnic, e ca un bar de negri. De fapt, nu stiu exact cum e in celelalte departamente :)

Pe proportii: singuratici vs. sociabili

As indrazni sa spun ca in agentie proportia este cel mult 30% cetateni care pot lucra si singuri, versus 70% cetateni care au nevoie de supervizare, ghidare, coordonare, sau care pur si simplu nu se simt bine singuri in birou.

Ritualuri la Next Advertising

Pauza de pranz e un bun moment de socializare, indiferent ca se intampla la o terasa, la impinge-tava sau in bucatarie. Se iese pe bisericute. Alte ocazii de imprietenire sunt zilele de nastere cu prajituri, tort, sampanie, pizza, sarmale, libanez sau coliva, la care participa majoritatea bisericutelor.

Cele mai memorabile socializari pe banii agentiei au fost iesirile pe la festivaluri si unele teambuilding-uri - specii pe cale de disparitie acum. In trecut au mai fost petreceri de luat pitch-uri, de sfarsit de an, de schimbare a sediului. Mai sunt evenimentele clientilor care dau de baut anual, sarbatoresc succese punctuale cu echipa sau mai lanseaza cate un vin, o terasa, o fabrica, o atentie, o maslina. In agentie cele mai multe evenimente se intampla acum la scara mica, pe confesiuni departamentale: seri de filme, bowling, petreceri la bar, weekend la mare, jocuri video sau board-games.

Asadar, revenind la sedii...

Poate in viitor vom avea agentii mici cu multi colaboratori externi. Deocamdata clientii vor, pentru linistea lor, agentii cu sediu si cu oameni. Chiar daca s-ar externaliza mult din munca (ipotetic vorbind), tot ar fi nevoie de un cartier general, oricat de mic.

Cat despre lucrul cu freelanceri, nu e asa simplu. Piata de freelanceri de la noi nu-i suficient de coapta. Cand o sa putem alege intre cateva zeci de profesionisti buni, care nu iti dau teapa la deadline sau rasol la calitate, mai vorbim de "conglomerate de freelanceri".

Imi cer scuze celor cativa colaboratori de exceptie pe care ii exclud din definitie (stiu ei cine sunt), dar in momentul asta "freelancer" e de cele mai multe ori echivalent cu "fara job" sau cu "fara chef de venit la program, vrea sa-si traiasca viata".

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related