Ioana Filip (Group Creative Director, McCann Bucharest) s-a numarat printre speakerii de la editia 2014 a Eurobest, festival dedicat creativitatii europene. Ne-a facut un soi de jurnal de bord al evenimentului mai jos.
Am ajuns in Helsinki duminica, dupa o escala de nici mai mult, nici mai putin de 10 minute. Cu tot ce trebuie. Alergat, injurat, rupt spatele prin Istanbul. Era prima zi de ger pe bune in Bucuresti si avionul a decolat cu o ora intarziere. Parca stia vremea ca trebuie sa ne inarmam cu paltoane peste paltoane pentru Helsinki. Mare dreptate a avut…
Cand am aterizat la Helsinki, deja aproape se insera. "Bai, noi parca am plecat tot pe noapte, nu?" Prima reactie, tipic feminin: "Normal ca nu le pasa cum se imbraca, e seara mereu." Am ajuns seara la Finlandia Hall sa ne inregistram la festival. Nu am dat peste musuroiul de oameni cu care ne-am obisnuit la Cannes, ci mai degraba am dat peste set up-ul unui eveniment mare care avea sa inceapa. Last preparation day.
Checked in. Si in cladire si pe Swarm. Primit badge de speaker insotit de mirarea cu care deja m-am obisnuit "Oh, you are a speaker?!". Pus badge in gat si pe Facebook cu mandrie. Sa curga like-urile.
A doua zi, ne-am trezit devreme. Vorba aia, cu un .ppt cu fonturi sarite toti suntem datori. Trebuia sa ajungem devreme la festival sa facem ultimele verificari tehnice. Eu sunt mega terorista cu felul in care arata prezentarile, nu voiam sa vad niciun punct sarit de pe slide-uri.
Cand am ajuns in lobby, am intrebat unde e Discovery Stage: "up the stairs in the main hall". "Carmen, asta a zis in the main hall?" "Da…" "Cum adica in the main hall, adica acolo in capatul scarilor unde e toata lumea asta?” Urcam scarile. " … Da".
Discovery Stage era o scena in mijlocul actiunii, in centrul tuturor activitatilor de festival. In fata scenei erau o gramada de locuri si casti pentru oameni, pentru ca spatiul imens nu era destinat speech-urilor si nu se putea auzi bine. Ma uit la scena, ma uit la casti si imi zic: "Ce bine, stiu si ce intro fac. O spun pe aia cu <<ce bine, injuraturile raman intre noi…>>".
Ora prezentarii soseste. Urc pe scena. Pam-pam. Lucrurile merg surprinzator de bine. Ce sa vezi, oamenii nu pleaca, chiar asculta, ce sa vezi, oamenii tot vin, ce sa vezi, nu mai sunt casti pentru toti oamenii. 20 de minute mai tarziu, am terminat. Si eu care-mi faceam probleme ca nu ma incadrez in timpul alocat.
Cobor, merg sa-mi iau ramas bun dar sunt asaltata. Oamenii vin la mine de parca tocmai am terminat un concert. Faceti poze cu maimuta, hai sa dai niste interviuri, oameni buni, stati putin… Sa ma dau cu ruj macar!
Doua ore mai tarziu se apropie a doua prezentare. Cateva prezentari, inclusiv a mea, se tineau de doua ori. Ajung cu cateva minute mai devreme la Discovery Stage. Oamenii de la Eurobest vin si-mi zic ca au primit mega feedback pozitiv si o sa vina multi oameni, sa ma pregatesc. Teapa, nu mai sunt casti. E bataie pe ele. Oamenii vor sa auda. Ok, tare, daca e, fac un stage dive.
Am prezentat si a doua oara. De data asta mi-a placut si mai mult. Ce mi s-a parut extraordinar a fost faptul ca fiecare a plecat cu un vibe diferit de la prezentare. Au venit oameni care imi spuneau ca le-a placut prezentarea pentru ca a fost despre women power, altii pentru ca a fost inspirationala pentru young creatives, altii pentru ca e despre cultura de start up aplicata in retele, altii pentru ca e un sistem complet nou de abordare a brief-urilor…
Recunosc, altii au venit doar pentru ca le placea rochia mea de la Lana. Dar hei, nu pot sa-i judec.
First day over. Dar nu oricum, ci cu o seara petrecuta alaturi de oamenii de la festival pe o insula cu doua saune finlandeze, numai bune sa intri in ele dupa ce ai baut suficient ca sa plusezi si cu o baie in lacul inghetat de langa. Nu am baut suficient. Recunosc. Nici Carmen.
Pentru ca luni nu apucasem sa merg la seminarii, marti si miercuri mi-am petrecut timpul prin Helsinki Hall. Din toate seminariile, Tom of Finland, What the f*uck is a pixel si The art of musical storytelling au fost de departe cele mai tari.
Seara. Petrecere McCann. M-am bucurat sa ma revad cu oamenii din retea. Multi au impresia ca oamenii din retele sunt ca publicul de la Eurovision - stiu fiecare din ce tara sunt, dar nu se cunosc. Nu stiu cum, dar la McCann e altfel. Noi chiar ne stim. Povestim, radem, glumim, ca intre oameni. Am mers acasa ceva mai devreme, desi karaoke-ul finlandez de peste drum ne facea cu ochiul. Nu mi-e foarte clar de ce.
A treia zi de festival, am inceput-o cu emotii. Seara era gala de premiere si speram sa ne urcam si noi pe scena. Asa ca, ziua a trecut ceva mai incet decat celelalte. Parca am injurat mai mult mancarea nasoala, nefumatul in restaurante si soarele care apunea prea repede. Vorba aia, bine ca nu e si frig in Finlanda, ca ce ne-am fi facut. A meritat toata asteptarea insa. La gala, Ghita Ciobanul ne-a mai adus trei premii, in toate cele trei culori: un bronz la Integrated, un silver la Media si un aur la PR. Pam-pam.
Bun, acum putem sa bem. Mai au astia saune finlandeze?
