Claudiu Ludosan a fost un adolescent plimbaret. Nu prin barurile din jurul liceului, ci pe caile profesionalului: a fost jurnalist, grafician, a lucrat intr-o agentie japoneza de digital. Da, da, cum ati auzit. Dar la 21 de ani s-a facut si el om la casa lui, cu agentia lui. Adica a infiintat o agentie. S-a numit Bagajul creativ pe romaneste, Creative Luggage pe englezeste. Acum ii este CEO.
Iustina Gumeniuc (COO & Partner) s-a intalnit cu el in 2011, cand s-a angajat la Creative Luggage. A venit la interviu pentru postul de Hunter, spargand gura targului care in mod traditional spune ca vanatul e treaba de barbati. Explicatie: supranumit Hunter era jobul de Sales Representative, care avea printre cerinte instinctul de vanatoare.
Compatibilitatea antreprenoriala dintre cei 2 si-a spus cuvantul, asa ca Iustina a devenit partener in 2012. Agentia pe care o conduc acum impreuna a implinit in martie 5 ani de existenta si acumuleaza 12 membri lucratori. Au colaborat cu branduri precum BMW, MINI, Suzuki, Riso Scotti, Anima sau Asesoft.
I-am intrebat cate ceva despre cum le merge treaba.
Background
Claudiu
Am terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucururesti – specializarea Publicitate, iar apoi am facut Masterul de Productie Multimedia Audio-Video pe care nu l-am mai terminat. Pentru ca deja Creative Luggage crestea.
Am inceput sa lucrez la 16 ani luand proiecte de DTP si creatie ca freelancer. La 18 ani am inceput sa lucrez in advertising, intr-o agentie japoneza de digital (N.R. Horizon Business Solutions). La 21 de ani, am fondat propria agentie, Creative Luggage.
Iustina
Am terminat facultatea de Jurnalism din cadrul Universitatii Spiru Haret. Am inceput sa lucrez la 19 ani, imediat dupa ce am terminat liceul. Mi-am dorit foarte mult sa am independenta financiara si sa-mi ajut parintii in acest sens. In acelasi timp, imi doream un domeniu unde sa imi pot folosi si dezvolta creativitatea. In 2011, m-am angajat la Creative Luggage, veneam din vanzari de asigurari si cautam un job creativ, un mediu placut cu oameni flexibili si, mai presus de toate, cautam o noua provocare.
Specializari
Design, Web, Programare, Aplicatii, Social Media, Consultanta Marketing, Outsourcing.
Un proiect de suflet
Avem chiar un client de suflet, care ne-a fost alaturi inca de la inceput, si anume Riso Scotti. Cu succes, i-am adus din traditional in digital. Impreuna, am realizat packaging-ul multor game Scotti, alaturi de platforme digitale pentru a le insoti, am strans o comunitate pe Facebook, alaturi de alte proiecte interesante. Ce sa mai, ii iubim!
Obiective
Avem planuri marete, sa ne marim numarul de clienti, sa marim echipa, sa ne aducem brand awareness si admiratia binemeritata.
Dimineata. Ajunsi la birou. Primul lucru
Vizualizam munca de cu o zi inainte, din ziua respectiva si cea din anii de urmeaza. Apoi dam drumul la muzica.
Ne salutam echipa sa vedem daca isi are zambetul somnoros pe fata.
Bem cafeaua, discutam pe rand cu oamenii din echipa. Si apoi la treaba!
Ritualuri
Ne distram destul de mult. Dam petreceri, organizam teambuilding-uri, iesim in oras impreuna, ne sustinem in hobby-urile personale. Relatiile din echipa sunt foarte prietenoase datorita oamenilor misto care o formeaza. Pe bune ca echipa, clientii, musafirii se simt bine in casa noastra.