Regizorul continua seria intrebarilor, intr-un interviu pentru IQads, cu multe alte "de ce" -uri, de aceeasi natura: De ce sa ai reclame inteligente sau regizori talentati? Are si raspunsul: pentru ca, in Romania, merge si fara ei.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor "Lampa cu caciula", "Alexandra", "O umbra de nor", a filmelor "Cea mai fericita fata din lume" si "Toata lumea din familia noastra", dar si a 150 de reclame. A refuzat doar spoturile "excesiv de stupide".
Acum lucreaza la "Aferim!", un film istoric, care a obtinut si fonduri de la Uniunea Europeana. Despre el, dar si despre prima sa reclama, ce ii leaga pe regizorii "noului val romanesc" si cum a evoluat publicitatea din Romania, vorbeste in textul de mai jos.
Aferim! Sau trecutul nu moare
Aferim! este ceea ce se numeste in mod obisnuit un film istoric, povestea lui se petrece in Valahia inceputului de secol XIX. Ma aflu inca in postproductie, sper sa fie gata cit mai curind; am filmat in vara, dupa mai bine de doi ani de documentare (ajutat de doamna istoric Constanta Vintila-Ghitulescu), de lucru la scenariu (impreuna cu Florin Lazarescu), de cautat bani (obtinuti in extremis mai ales prin stradaniile producatoarei Ada Solomon din vreo trei-patru tari si de la fondul Uniunii Europene pentru coproductii - Eurimages) si de pregatire. Nu vreau sa vorbesc prea mult despre el deocamdata, nefiind inca finalizat, as spune doar ca fraza aia a lui Faulkner, "The past is never dead, it's not even past" rezuma destul de bine intentiile pe care le-am avut atunci cind m-am hotarit sa fac acest film.
Noul val al filmului romanesc: firul comun al unei generatii
Daca ar fi sa aleg o singura caracteristica, ea ar fi mai degraba una morala. Si anume ca toate filmele de succes ale asa-numitului Nou Cinema Romanesc sint realizate cu pasiune si responsabilitate de cineasti care isi respecta arta pe care o practica. Pentru ca exista enorm de multe alte filme romanesti facute doar cu scopul de a trage cit mai mult din banii acordati de Centrul National al Cinematografiei. (multe nici nu ajung, de fapt, in cinematografe sau sint "dosite" foarte repede...) In timp ce eu si colegii mei ne staduim sa atragem bani din strainatate pentru a realiza filme de calitate, "baietii destepti" din cinematografie le fac in bataie de joc, doar pentru a putea fura din buget. Sint filme care au sub o mie de spectatori in sala (uneori doar citeva zeci!), nu ajung la nici un festival important, nu sint distribuite nicaieri; au un singur merit: un devastator umor involuntar. Nu ma credeti? Vedeti macar Dincolo de America de Marius Barna.
Prima reclama
E o poveste mai lunga. Am lucrat muti ani ca asistent de regie pentru filme si pentru reclame. Dupa ce am lucrat la filmul Furia, Radu Muntean m-a pastrat ca asistent de regie si lui Radu ii datorez foarte multe din lucrurile pe care le stiu in domeniul asta. A fost o scoala foarte buna. La un moment dat Laura Georgescu-Baron, care tinea sa ajute tineri regizori romani, m-a invitat sa filmez testimoniale cu niste cistigatori la diverse promotii.
Una din experientele astea a devenit sursa primului meu film de lungmetraj, Cea mai fericita fata din lume. Dar un spot cu adevarat important am filmat abia prin 2004, cind cei de la agentia Cap (sau Next-Cap, cum se chema pe atunci) au hotarit sa lucreze cu mine pentru vopseaua Danke. Era un spot cu Mimi Branescu vorbind ceva in germana, Tudor Lucaciu a acceptat sa fie operator... Asa ca le sint foarte recunoscator lui Pila, lui Codin Caradimu, Ralucai Feher, lui Sorin Popescu si celorlalti care au acceptat sa lucreze cu un incepator.
Bilant de reclame
In jur de 150.
Reclama preferata
Cel mai mult ma bucura reclamele pe care le-am realizat, fara sa fiu platit, in diverse scopuri sociale sau culturale: cele pentru SMURD, pentru o asociatie care se ocupa cu donarea de singe, pentru un ONG care incearca sa trimita copiii nevoiasi la scoala, pentru Hope and Homes for Children, pentru Festivalul Dilema Veche, pentru Festivalul Filmului European, pentru lansarea filmului Autobiografia lui Nicolae Ceausescu de Andrei Ujica, pentru Festivalul de Literatura de la Iasi...
Am lucrat cu constiinta faptului ca sustin in felul asta ceva important sau de calitate. M-am bucurat mult cind numele meu a fost mentionat la o conferinta de presa SMURD unde era anuntata achizitionarea unui avion de interventie (bucurie estompata recent, cind conducerea SMURD, in plina campanie electorala, a hotarit sa-l decoreze pe primul-ministru plagiator Victor Ponta).
Evolutia publicitatii romanesti
Cita vreme acceptam ca exista o piata, e normal sa existe si modalitati de comunicare si promovare a produselor de pe acea piata. Mult timp mi-am pus problema de ce, totusi, spoturile publicitare trebuie sa fie atit de proaste. De ce nu pot fi inteligente, surprinzatoare, amuzante, interesante din punct de vedere dramaturgic sau vizual?
Ma refer la majoritatea reclamelor, faptul ca exista exceptii mi se pare irelevant. Plus ca intrebarea asta ma urmareste peste tot. De ce e pizza buna la Napoli si la noi e oribila? De ce e televiziunea atit de proasta? Sau politicenii? Sau muzica de la radio? Sau presa?
La inceput mi-am spus, ca mai toata lumea, ca "romanii nu pot" mai mult. Acum cred ca am, totusi, un alt raspuns. Cred ca nereusitele astea tin de un mecanism expus, in alti termeni desigur, de Richard Dawkins intr-o carte de genetica, Un riu pornit din Eden: nu e nevoie de mai mult. Nu exista nici un motiv pentru care pizza ar trebui sa fie mai buna, daca ea se vinde si atunci cind e proasta.
De ce sa ai o presa adevarata, cind Gidea sau Banciu fac audienta? De ce sa ai un Havel, cind merge si Iliescu? De ce sa ai reclame inteligente, cind publicul (sau cumparatorul, cum vreti sa ii spuneti) accepta orice mizerie? Ar fi o risipa de energie si de bani, serios. Si acest principiu se multiplica la nesfirsit.
De ce sa ai copywriteri capabili, cind citiva papitoi imbracati misto pot sa scrie ceva pe hirtie intr-o limba romana aproximativa? De ce sa ai oameni de marketing cu o minima cultura vizuala, cind e foarte eficient si un cretin care stie sa ceara, pe un ton imperativ, "un montaj tineresc" sau "un spot dinamic si aspirational"? De ce sa iti bati capul cu regizori talentati, inteligenti sau macar instruiti, cind orice hipster care ii iubeste pe fratii Coen si pe Tarantino e la fel de eficient?
Nu e nevoie de mai mult sau de mai bine, pur si simplu. Tin minte cum, impreuna cu operatorul Marius Panduru, ne-am certat isteric si definitiv cu un producator smecher care difuzase un spot realizat de noi, fara sa ne mai cheme la corectiile de culoare (etapa obligatorie, care nici nu costa foarte mult). Argumentul lui fusese ca agentia de publicitate si compania care comandase spotul il acceptasera asa, deci de ce insistam noi ca niste timpiti sa facem aceste corectii de culoare? Dar noi am insistat, am facut scandal, ne-am zbatut, s-au refacut emisiile, in fine, o intreaga tevatura.
Cind ma gindesc la acest episod, mi se face jena: bineinteles ca eram niste timpiti. Nu avea nimeni nevoie de corectiile noastre de culoare. Daca clientii aia erau atit de neinstruiti incit sa difuzeze un spot fara corectii de culoare, iar chestia asta nu avea de fapt nici un fel de repercusiuni, atunci de ce nu? Am foarte mult respect pentru unele agentii cu care am lucrat (cum ar fi Cap, Headvertising, Propaganda si altele citeva), pentru intentia lor de a face lucruri mai inteligente, dar nu stiu daca merita efortul. Si cred ca asistam la un fenomen global, Alessandro Baricco il explica pe larg in Barbarii. Eseu despre mutatie , unde analizeaza domenii foarte diferite intre ele, cum ar fi vinul, fotbalul sau internetul...
Reclame refuzate
Am refuzat citeva scenarii excesiv de stupide.
Cea mai mare dificultate in realizarea unei reclame
Bugetul si oamenii de care regizorul depinde (cei din agentie, producatorii etc.)
Reclame care te enerveaza
Nu am cablu, nu ma uit la televizor, asa ca nu prea le vad.
O reclama straina care te-a surprins
Pai, alea din 1990. Adidas Torsion, Jelibon, Gregorio Rizo...
