Mihai Fetcu [despre tinerii din agentii]: "Publicitatea" trebuie sa adopte limbajul noii generatii

Mihai Fetcu [despre tinerii din agentii]: "Publicitatea" trebuie sa adopte limbajul noii generatii

Pentru Mihai Fetcu (Creative Director, Geometry Global), tinerii sunt "noua comunicare", asa ca publicitatea si scoala din acest domeniu ar trebui sa invete de la ei. Noua generatie a adus si o noua etapa in advertising: "Daca acum 20 de ani ne angajam in publicitate incercand sa spunem o poveste dupa niste pattern-uri, acum ne angajam in 'publicitate' pentru entertainment. Asta e marea diferenta intre generatii"

Cel mai tanar din agentie

Avem multi tineri in creatie. Ana de exemplu, o fata vesela si plina de viata, a venit la noi pentru ca avea chef sa faca lucruri frumoase, iar noi am primit-o cu bratele deschise. Si bine am facut. Nu conteaza cati ani are in buletin, conteaza ca e plina de energie.

Cel mai important lucru

Din punctul meu de vedere, cheful, curiozitatea, deschiderea - sunt lucrurile cele mai importante in domeniul asta. Facultatea conteaza mai putin. "Publicitatea" - desi termenul e depasit - nu se invata la scoala. Acolo doar inveti sa exersezi niste tehnici - unele deja prafuite.

Facultatea in domeniu - obligatorie?

Pentru mine nu o sa conteze prea mult studiile cand stau de vorba cu un tanar intr-un interviu. Ma intereseaza mai mult ce are de zis, ce vrea sa faca, si abia apoi ce a facut. De exemplu, daca ai castigat o bursa si ai studiat 3 ani in Anglia, o sa vreau sa-mi povestesti ce lucruri misto ai trait sau ai vazut, nu o sa ma intereseze diploma prea mult.

Se invata publicitatea la scoala?

Tinerii din ziua de azi sunt "noua comunicare", de aceea ideea ca ei sa mearga la cursuri de "publicitate" mi se pare putin nepotrivita. E ca si cum un inotator de performanta ar invata un pui de delfin sa inoate. Cred ca invers e mai natural. "Publicitatea" sau mai bine zis comunicarea trebuie sa adopte limbajul noii generatii. Tocmai am vazut un Grand Prix acordat unor tineri care s-au gandit ca cel mai misto mod in care ar putea sa promoveze un teatru prin GIF-uri animate. Actors' performances a devenit pentru o saptamana actors' giformances. Bingo! Bravo lor.

Selectia

Nu imi plac:
- cei care vin deja "acriti" de industrie sau de ceea ce stiu ei ca inseamna o agentie de advertising;
- cei care nu stiu sa asculte si nu-mi arata ca sunt curiosi, ca vor sa afle mai multe despre ceva anume;
- cei care vad din jobul asta un pas intermediar care le poate asigura bani de mers in Papiota.

Ce aduc nou

O sa fie bine pentru ca avem tot mai mult UGC, 3D printing, transmedia advertising, marketing senzorial, iBeaconi.

Un lucru bun si un lucru rau

Cel mai bun: Nu mai au rabdare.
Cel mai rau: Nu mai au rabdare.

Greseli si atuuri

Vreau sa ii incurajez, asa ca toate greselile lor devin atuu-uri daca stiu cum sa se raporteze la ele si daca inteleg cum ar fi putut face si mai bine.

Ce ai invatat de la ei

Cred ca asta trebuie sa invatam de la ei, naturaletea cu care comunica, nevoia continua de entertainment.

Iata si noul termen: ENTERTAINMENT. Nu publicitate, nici advertising. Daca acum 20 de ani ne angajam in publicitate incercand sa spunem o poveste dupa niste pattern-uri, acum ne angajam in "publicitate" pentru entertainment. Asta e marea diferenta intre generatii.

Ce te surprinde la ei

Faptul ca sunt la curent cu tot ce se intampla pe Facebook, nu rateaza niciun viral si nicio postare de pe hub-urile digitale.

Diferenta dintre ei si voi

Nu vad mari diferente. Sunt cateva etichete care li s-au pus debutantilor, cu care nu sunt neaparat de acord. 

Un sfat

Nu exista greseli de incepator, cel putin nu la tineri. Vorbim de entertainment, asa ca aveti curaj!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


VML

VMLY&R a preluat FRACTAL Communications, agentia locala parte din WPP, si se alatura  VMLY&R Commerce pentru a oferi brandurilor o experienta conectata.  Preluarea agentiei locale de catre... vezi detalii »

Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related