Liviu Turcanu, Creative Director Mercury360, nu ar minti consumatorul in legatura cu un produs si nici nu ar lucra pentru clienti dubiosi. Altfel, limita in publicitate e impusa de bunul simt.
Codul etic personal
Intr-o lume plina de pacate precum cea a advertising-ului, care nu este condusa de un cod etic, e aproape imposibil sa pretinzi ca detii unul. Si, chiar daca l-ai avea, e putin probabil ca acest lucru sa produca rezultate vizibile in viata de zi cu zi. Pentru ca degeaba declari ca te ghidezi dupa un set de valori personale, daca nu produci si ceva rezultate pe bune.
Credeti ca publicul aclama setul de principii pe care se bazeaza profesia ta? Sau se bucura doar de calitatea reclamelor tale?
Tot ce conteaza este efectul pe care-l propaga efortul si pasiunea ta. Si acest lucru se intampla in orice proces creativ; nu are nicio relevanta care sunt principiile sau metoda, tot ce conteaza este sa spui o poveste numai buna de impartasit mai departe.
Exista, desigur, un cod personal pe baza caruia relationezi cu ceilalti si iti conduci echipa sau derulezi proiectele. Insa, acest “cod” presupune reguli de bun simt, stiute de catre toata lumea (mai mult sau mai putin).
"Pacatele" publicitatii din Romania
E un subiect atat de vast, incat nici nu stiu de unde sa incep…
Nu mai vorbim de o industrie noua, pentru ca au trecut ceva ani de cand s-au infiripat primele lucrari publicitare la noi. Acum, publicitatea si-a aniversat majoratul, e matura si pregatita sa isi spuna povestea. Insa, asa cum simtim cu totii, in contextul actual aceasta este presata din toate partile de presiunea bugetelor, dar si de o teama aproape nefireasca a clientilor, cat si a agentiilor de a indrazni si de a face campanii notabile.
In jurul nostru au devenit comune expresii precum “i-a placut ideea clientul, pacat ca nu sunt bani…” sau “pacat, putea sa iasa un ad bun; insa nu in DL-ul asta…”. E o stare de fapt care nu place nimanui, insa majoritatea traim aceasta complicitate zi de zi.
Cred ca pacatul cel mai mare e ca aceasta stare de fapt a devenit norma.
Din pacate, scuzele noastre interne nu razbat in fata publicului; si nici nu ar trebui sa ajunga vreodata acolo. Pana la urma cel mai mare perdant nu este nici clientul, si nici agentia. Este publicul care se obisnuieste pe zi ce trece cu aceasta cultura a mediocritatii.
Limita
In publicitate limita ar trebui fixata de bunul simt. Fara sa ai niste repere foarte clare care tin de cultura locala, de nevoia de comunicare a brandul-urilor pentru care lucrezi, cat si de profilul publicului, nu poti pretinde ca ai scos din maneca o solutie de comunicare viabila.
In rest, orice abordare care mizeaza pe un subiect socant, poate starni controversa, fara a spune o poveste relevanta cu adevarat pentru public. Nu ma apuc sa dau exemple, sunt cateva, toata lumea le stie prea bine si vrea sa le uite cat mai repede.
Daca stii sa jonglezi cu un subiect sau cu o tema greu de digerat de catre CNA sau de catre o inalta institutie (biserica de exemplu) si, in plus, detii si o doza foarte mare de optimism (luand in calcul posibile repercursiuni oficiale ale actiunilor tale), probabil ca exista sansa sa impingi limitele tabuului.
Apoi, calea fiind batuta, si altii o sa te urmeze.
Niciodata
In urma cu douazeci de ani o atare intrebare ar fi generat un set de declaratii, care ar fi sunat a percepte de viata numai bune de lasat drept mostenire nepotilor.
Acum, pot spune ca e mai cinstit sa ma raportez la celebra zicala “niciodata sa nu spui niciodata”. Mi-am dat seama ca cel mai greu de tinut pariu e cu tine insuti. Cu propriile tale angajamente.
Totusi sunt lucruri care fac exceptie. Nu as minti consumatorul in legatura cu un produs sau serviciu. Si, invariabil, nu as alege sa lucrez pentru clienti dubiosi ce vor sa promoveze produse care pot afecta comunitatea in care traim si nu numai.
Prima porunca a publicitatii
Nu promite mai mult decat poti oferi.