In 2014, publicitatea pe bloguri naste, inca, emotie in mediul online. Simona Tache explica, intr-un interviu pentru IQads, care sunt motivele controversei. Si, daca tot suntem aici, blogerita face si un inventar al disputelor de pe Facebook si al motivelor de block, povesteste despre reclamele care au marcat-o si brandurile la care nu ar renunta.
Simona Tache. Jurnalista, blogerita (din octombrie 2008), co-autoarea "Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut". Dependenta de internet. Cu o comunitate de zeci de mii de fani si mult mai multi cititori, ajunge de multe ori in centrul discutiilor care se aprind online, pe temele cele mai diverse, de la sensul vietii la soarta maidanezilor. Cum le face fata, care sunt regulile de supravietuire printre hateri si troli, traim in epoca Warhol sau am iesit din ea, in textul de mai jos.
Publicitatea pe blog: I. Controversa
Sunt doua mari teme, care au legatura una cu cealalta: una e a cititorilor, care, din cand in cand, se trezesc ca au fost pacaliti, murdariti si tradati in dragostea lor pentru chestiile gratis de pe net. Pur si simplu cineva a profitat de candoarea lor, infigandu-le in spate un advertorial. Obsesia acestui tip de cititor e sa nu cumva sa apara banul si sa maculeze relatia sincera si curata dintre el si ala care scrie. Sa ramana toate asa cum au fost la inceputuri: cititorul sa nu dea bani, iar "scriitorul" sa nu ia. De la nimeni sa nu ia. Nu, nici banii clientilor de publicitate nu sunt acceptabili. Sa se duca la munca, daca vrea bani. Blogurile nu sunt munca, sunt un cadou pe care el, cititorul, l-a primit de la mama lui, odata cu internetul, iar cei care le scriu ii sunt un fel de sclavi. :)
A doua problema e legata de bloggerii care nu au invatat nici pana in 2014 sa-si marcheze articolele platite. Sunt inca foarte, foarte multi care nu fac asta, ceea ce asociaza blogosferei senzatia aia de piscotareala jalnica pe care o stii. Daca dai o raita pe bloguri, ramai cu impresia ca fiecare articol are in spate o tranzactie din asta netransparenta, fie ca e vorba de bani, de plombe puse pe gratis, de o oja primita cadou sau de un voucher cu un epilat inghinal. Rezultatul: paranoizat de senzatia ca toata lumea incearca sa-l pacaleasca si sa-l manipuleze, cititorul devine nerezonabil si ajunge la revolte si pretentii nejustificate, ca alea de care vorbeam mai devreme.
Publicitatea pe blog: II. Reguli
Ma situez de partea transparentei si a respectului fata de cei care ma citesc. Si, da, am cateva reguli de la care incerc sa nu ma abat, desi mi le-am impus singura:
1. Marchez articolele platite;
2. Nu laud si nu recomand produse sau servicii, doar dau informatii despre ele. Foarte, foarte rar tonul meu iese din zona neutra si doar in cazul in care subiectul respectiv coincide puternic cu alegerea mea personala, dincolo de orice contract din lume;
3. Nu scriu pe barter;
4. Nu cedez in fata clientilor abuzivi, care incearca sa-mi dicteze ce si cum sa scriu;
5. Nu ma branduiesc. Nu ma prezint niciodata ca ambasador de brand, nu ma pozez in tricouri branduite, refuz orice campanie care mi se pare agresiva sau o negociez pana cand lucrurile ajung sa arate decent. Daca, de exemplu, un client vrea 8 postari intr-o luna, despre acelasi produs, ii voi propune sa nu facem mai mult de 4, chiar daca eu pierd astfel bani;
6. Nu fac animatie in retelele sociale in numele unui brand, nu transmit live de la evenimente, ba chiar nu ma duc la evenimente decat extrem de rar.
Publicitatea pe blog: III. Clientii abuzivi
Sunt acei clienti care vin la mine, pentru ca le place fooooooooaaaaarte mult cum scriu, precum si faptul ca articolele publicitare de pe blogul meu sunt apreciate si "altfel", dar, in realitate, isi doresc exact genul de articol pe care eu nu l-as scrie niciodata, iar cititorii l-ar detesta: o micuta oda, inchinata produselor lor. Chiar astazi am anulat un contract cu un astfel de client, dupa ce, pe tot parcursul negocierii, m-am rugat de agentie sa nu-l facem, pentru ca intuisem obtuzitatea cu care ma voi lupta. "Nu si nu, o sa vezi ca o sa fie bine", a insistat agentia. Si am facut contractul, dupa care clientul s-a desfasurat in toata splendoarea imbecilitatii lui, incercand sa-mi impuna sa scriu cum vrea el, adica un rahatel, prin care sa ma compromit (asa, un piculet, nu mult). Am cerut anularea contractului, intreband agentia de ce a insistat atat daca stia ca nu isi poate controla clientul. Raspuns: "Pentru ca si noua, si clientului ne place muuuuult de tot cum scrii". Mda. Si uite-asa niste oameni mi-au pierdut timpul si mi-au consumat neuronii, pentru ca li se pare ca scriu bine, drept care au tinut neaparat sa ma faca sa scriu nasol. Asemenea paradoxuri eu nu mi le explic decat printr-o mare prostie, dublata desigur si de putina nesimtire.
Publicitatea pe blog: IV. Se poate trai din ea
Da, daca esti un om care tine singur un site. Daca esti o redactie, nu.
Publicitatea: rea sau buna?
E o conventie a lumii in care traim, nu mi se pare nici buna, nici rea. Am capatat obiceiul asta, sa ne plangem ca ne agreseaza toate cele din jur. Brandurile sunt dracu', corporatiile sunt ta-su', iar publicitatea e verisoara primara a lu' al cu coarne. Nu m-a cucerit niciodata paranoia asta anticonsumerista, cu atat mai mult cu cat nu m-am simtit vreodata foarte manipulata. Nu sunt genul care face credit sa-si ia un televizor mai mare doar pentru ca nu stiu ce banca a micsorat dobanzile. Imi iau televizor doar daca-mi trebuie. Iar, cand o reclama imi va spune ca noua crema cu pipi de radasca ma va intineri cu 10 ani, nu o sa ma reped sa-mi cumpar crema, pentru ca n-o sa cred ca ma va intineri. Nici ca Mihaela Radulescu se indoapa toata ziua cu mezeluri, in timp ce Nadia se indoapa cu margarina, n-o sa cred. Da, stiu, e nasol sa minti ca margarina e buna, dar asta e problema morala a cui o face, nu a mea. Si mai sunt si unii care cred, ceea ce iarasi e nasol. Dar, ce, desenele animate cu violenta nu sunt nasoale? Zaharul nu e cancer? Wirelessul nu te iradiaza la cap? Facebookul nu te zombifica, deodorantele nu te imbolnavesc, pantofii cu toc nu iti strica articulatiile, masina nu iti face fundu' mare, avionul nu distruge stratul de ozon?
Pana la urma nu exista decat doua variante: acceptam lumea asa cum e ea, cu toate conventiile ei, sau traim vaicarindu-ne non-stop. Eu aleg sa o accept.
Brand si branding personal
La televizor nu ma duc, la evenimente, cum ziceam, nu ma duc si nici alte truculete nu folosesc. Nu ca n-as sti ce sa fac, daca mi-as dori sa ma ocup de brandingul personal ca la carte… Pana acum insa, totul a decurs natural, organic, cum se zice. Sunt bio. :)))))
36.876 de fani pe Facebook (pana la ora asta)
Intre timp, in cele cateva zile care au trecut de cand mi-ai trimis intrebarile, s-au facut 37.057. Mai am si vreo 11.000 de "prieteni" & followeri, pe contul personal. :)))) De facut, cum ziceam si mai devreme, n-am facut niciodata nimic altceva decat sa produc continut. Nu am platit la Facebook, iar pe blog nu am facut SEO sau vreun alt artificiu de tipul asta. La SEO chiar nu ma pricep si nici nu tin musai sa ma pricep. Vad ca merge si fara. Durerea mare e insa ca traim in epoca lui "mult si prost". Ca sa existi in online, trebuie sa produci cantitate, iar cantitatea afecteaza calitatea. Esti fortat sa te diluezi. Iar pe public nu-l deranjeaza asta, ba chiar dimpotriva, ceea ce e rau. Dar parca am zis ca nu ne vaicarim…
Dependenta
Stau destul pe internet, in general, deci si pe Facebook. Dincolo de faptul ca acolo mi-e "locul de munca", am dezvoltat si o usoara (usoara???) adictie. Ma droghez cu internet, il trag pe nas, mi-l injectez in vena. "Rating" pe reteaua noastra preferata de socializare fac, pe langa pisicute si bebelusi, subiectele amuzante (ceea ce pentru mine e superok, asta fiind nisa mea), apoi vesnicele batai in care e implicat romanul: basisti vs. antibasisti, parenting traditional vs. parenting modern, carnivori vs. vegani, maidanezofili vs. maidanezofobi, pro-gay vs. anti-gay samd. Le stii, sunt subiectele alea care acceseaza nu doar romanul in particular, ci si fiinta umana, in general, la nivel de "credinte si convingeri", care e fix nivelul la care omul e cel mai putin dispus la dialog. Pentru credinte si convingeri oamenii se sinucid intrand cu avioanele in turnuri sau, la scara mult mai mica, isi blocheaza prietenii pe Facebook, nu inainte de a-i tavali bine prin jigniri, injuraturi si blesteme.
Block
Blochez fara prea multa patima, caci sunt harsita intr-ale discutiilor de pe net, si mai sunt si fanul democratiei si al libertatii de exprimare. Sunt in dialog cu cititorii inca din 2007-2008, cand a aparut rubrica de "comentarii" la finalul articolelor din Cotidianul, deci sunt bine antrenata pentru sportul asta. Blochez doar injuraturile nasoale, mustoase, pe alea mai soft le las, iar comentariile negative, fara mascari, trec de mine fara nicio problema atat pe blog, cat si pe Facebook. Mai blochez trollii care posteaza incontinent si ajung sa-i deranjeze pe ceilalti comentatori si cam atat. Bine, mai sunt si zile in care am o dispozitie mai putin toleranta si atunci mi se intampla sa blochez inclusiv prostii antipatici si aroganti. Prostii candizi imi plac, ma amuza, cu prostia fudula am insa o relatie mai dificila.
Publicitatea online: Enervari
Ma enerveaza felul in care arata publicitatea pe bloguri. Doua "aspecte", mai exact:
1) faptul ca, asa cum ziceam, nu se marcheaza articolele platite si ca inclusiv unii jurnalisti convertiti la blogareala se fofileaza de la asta, desi stiu foarte bine ca nu e ok;
2) tonul de Cantarea Romaniei in care sunt scrise multe din advertorialele de pe bloguri.
O reclama care te-a marcat
Nu-mi vine niciuna in minte acum. A, ba da, uite, imi vine: reclama The Force, cu pustiul Darth Vader, care crede ca a reusit sa porneasca Volskwagenul lui taica-sau cu puterea mintii. E haioasa, inteligenta, cu poveste.
Sunt multe reclame misto, care fac din publicitate mult mai mult decat o industrie cinica, disperata sa ne scoata banii din buzunar. Cand e facuta bine, e spectacol pur.
Brandul la care nu ai renunta niciodata
Sunt din secta Apple. Scriu pe Mac de 10 ani si nu m-as intoarce la PC decat daca as deveni exagerat de saraca. Prefer, de asemenea, iPhoanele si iPad-urile oricaror produse alternative. Asta ar fi cam singura mea adictie la un brand, insa e o una moderata, nu mi-as vinde un rinichi ca sa-mi iau iPhone 6, o sa fiu multumita cu 4s-ul meu pana o sa crape, nu ma intereseaza sa fiu "la zi". Ma mai enervez uneori, cand mi se strica iPhone-ul in garantie, sau cand mi se rupe firul de la incarcator, dupa doar jumatate de an de folosire grijulie, iar reprezentantul Apple imi spune ca trebuie sa dau bani pe unul nou. Ma simt abuzata in momentele alea, ma jur ca n-o sa mai cumpar niciodata de la ei, dar tot dependenta raman. Ne enervam, ne enervam, dar nu parasim secta, cum ar veni. :)))
De ceva vreme, am inceput sa flirtez cu un nou brand, pare ca se infiripa o noua relatie solida, dar e de-abia la inceput, nu pot sa ma ma expun cu foarte multe declaratii si chiar as prefera ca presa sa ne respecte povestea, sa nu intre cu bocancii in intimitatea noastra. E vorba de brandul de incaltaminte Ecco. Gata, alte flirturi chiar nu mai am. :)
A murit epoca Warhol?
Ah, nu. Deloc. Gandeste-te numai la cum a fost inmormantat Warhol. Intr-un costum negru, de casmir, cu peruca si ochelari de soare, cu o carte de rugaciuni si un trandafir rosu in mana. Inainte sa fie coborat in pamant, peste cosciugul deschis s-a aruncat apa. Ti se pare ca imaginea nu e din epoca in care traim? Ti se pare ca kitschul, consumerismul si arta nu au ce discuta, daca sunt asezate la aceeasi masa, in zilele noastre? Pot discuta si cu miez, si fara miez, depinde cine le invita la cina. :)
