Lume, lume! ADfel se apropie incet, dar sigur, si pentru ca in anii trecuti alergam nebuneste sa captam video si fotografic toate ispravile brandurilor adunate in Terasa Fabrica, acum ne-am decis ca avem nevoie de intariri. Vi-i prezentam pe rand pe cei care ne vor ajuta sa ne facem amintiri de la ADfel #9, care are loc intre 18 si 24 august, si unde va asteptam.
Pe Unchiu' Jeb de la Uncle Jeb Studio l-am mai cunoscut. Ne-a povestit atunci despre Noaptea Studiourilor Foto si despre cum face treaba intr-un apartament de la Armeneasca. De data asta, ne cunoastem mai in profunzime cu Ioana Epure si Cristina Petrescu, cele doua creatoare ale mosuletului fotograf care ne intampina pe pagina lor de Facebook. Cititi in continuare mai multe despre ele.
Inceputuri intr-ale fotografiei
Ioana: Ca o rasfatata a generatiei mele, primul meu aparat foto a fost un Canon 350D. Cred ca a fost mai degraba un moft de adolescent intarziat - aveam 19 ani si voiam sa fac poze. Banal. Faptul ca am trecut la decizia de a transforma fotografia intr-o profesie a depins de doua momente. Intai, cand am fotografiat primul meu concert mare, pe vremea cand lucram la Metropotam (impreuna cu Cristina, de altfel o inspiratie sanatoasa pentru mine la capitolul fotografie). Erau Def Leppard si Whitesnake la Romexpo, si atunci mi-am dat seama ca o sa iubesc maxim fotografia de concert. Al doilea a fost cand eram la master in UK; mi-a picat un potential client pe un job de food photography, iar la sfarsitul lucrarii mi-a spus ca i-a placut atat de mult ce i-am facut, incat vrea sa ma plateasca dublu. Atunci am zis, ha. As putea trai din asta.
Cristina: Prin 2003 am primit sarcina de a documenta o delegatie cu cativa colegi de la institutia unde lucram si mi s-a pus in brate un aparat dubios, mare si incomod, care facea poze digitale pe discheta. Fabulos! Rezolutie maxima 1024. Un an mai tarziu am reusit sa imi cumpar ceva ce acum se numeste fara glorie "sapuniera", peste inca un an l-am upgradat cu un bridge si peste inca un an cu primul meu DSLR, un Canon 350D care mi-a terminat toate economiile. Pe vremea aceea lucram deja la Metropotam, pentru care am inceput sa fac fotografie de strada si de concert. Mi-a placut, am perseverat, am progresat, asa ca... [citeste continuarea la intrebarea urmatoare]
De profesie, fotograf
Cristina: ... [continuare de la intrebarea anterioara] atunci cand Ioana (eram colege la Metropotam de cativa ani) a venit cu ideea sa facem un mic studio foto, am zis "hai!". Dupa ce l-am tinut in paralel cu Metropotamul o vreme, a venit timpul sa ne ocupam doar de el si de doi ani facem numai asta.
Ioana: Dupa cateva tentative esuate cu diverse mici business-uri, am decis impreuna cu Cristina, dupa o consultare matinala la cafea, ca e timpul sa lasam prostiile si sa ne deschidem un studio. Universul a tinut cu noi -am gasit si surse de finantare, iar un an mai tarziu eram up & running. N-a durat mult pana mi-am dat seama ca asta e o treaba care cere implicare maxima, asa ca dupa cateva luni mi-am dat si demisia de la jobul de atunci, in televiziune.
Provocarile meseriei
Cristina: In ceea ce ma priveste, pericolul cel mai mare este de a cadea in comercial, lucru care cam ucide creativitatea, daca nu ai parte de niste clienti nonconformisti. Iar provocarea cea mai mare este sa nu aluneci in comun si sa gasesti mereu metode de a face ceva nou si original.
Ioana: Pentru mine ar fi doua probleme. Prima, mai pragmatica - faptul ca piata de fotografie e extrem de imprevizibila si sa traiesti din asta nu e intotdeauna comod si niciodata sigur. Dar asta o stie orice fotograf si si-o asuma. A doua ar fi faptul ca, desi nu ma deranjeaza atat de mult partea comerciala, uneori simt ca ma sufoca, si mi-as dori sa am timpul si resursele (de vointa, in primul rand) sa construiesc anumite proiecte pe cont propriu, din care sa nu fac bani, dar, ca sa citez o amica, sa-mi salveze sufletul.
Provocarile unui studio foto
Am putea incepe cu piata de fotografie din Romania, unde nici clientii nu sunt educati sa priceapa diferenta dintre un fotograf ieftin si unul scump (si din pacate asta se vede si la case mai mari, nu vorbim doar de mamici si mirese), si de multe ori nici fotografii nu stiu sa-si evalueze corect munca si lucreaza pe preturi de dumping, apoi se plang ca traiesc greu si ca lumea n-are bani. E un cerc vicios. Mai e si faptul ca nu e suficient sa fii un fotograf bun ca sa ai clienti. Trebuie sa fii si PR bun pentru studioul tau care, din punctul asta de vedere, nu e cu nimic diferit de orice alt business. Si uneori e greu sa gasesti timp pentru toate.
"Am smartphone, deci sunt fotograf"
Cine are smartphone si se crede fotograf n-o sa fie niciodata clientul nostru, si nici cei pe care ii fotografiaza. Exista oameni care inteleg de ce fotografiile bune se fac pe bani. Si oameni care nu inteleg, si n-are sens sa le explici, pentru ca n-o sa-i convingi si tot tu esti ala care se enerveaza :)
Recomandari pentru incepatori si amatori de fotografie
Cristina: Eu am "crescut" cu Flickr-ul si cu cateva bloguri foto de care nici nu imi amintesc azi. Internetul e acum atat de vast pe domeniul foto, incat nici nu mai e nevoie de vreo recomandare, fotografia iti e servita din toate directiile. Pentru eye candy, e suficient sa te uiti pe 1x. Pentru a invata, YouTube-ul e sfant la capitolul tutoriale, fie ele de tehnica foto sau de tehnica de editare. Site-uri precum petapixel sau fstoppers se intrec in a furniza continut didactic pentru toate nivelurile. Trebuie doar sa stii ce nu stii si vei gasi mereu raspunsul pe internet.
Ioana: De acord cu Cristina, cred ca le-a cam acoperit pe toate. Eu la inceput inghiteam in cantitati masive tutoriale de PS si de iluminare, gasite in urma unui simplu search. Nici nu conta daca sunt ok sau nu, le aplicam in practica si le judecam dupa rezultate. Pentru cine e pasionat de fotojurnalism as adauga blogurile ziarelor mari (precum NY Times) sau burnmagazine.org.
Recomandari de film: imagine si estetica
Cristina: Discutand strict despre imagine, printre preferatele mele se numara Angel-A al lui Besson, Andrei Rublev-ul lui Tarkovsky, Coffee and Cigarettes-ul lui Jarmusch si Der Himmel uber Berlin aka Wings of Desire al lui Wim Wenders pentru inspiratie alb-negru si pentru incadratura; Ashes and Snow al lui Gregory Colbert pentru minimalismul monocrom, iar pentru coloristica, serialul Carnivale si cam toate filmele duo-ului Caro-Jeunet.
Ioana: Nu cred ca va surprinde pe nimeni ca recomand intai Blade Runner, mi-as tapeta peretii cu cadrele din primele zece minute, si nu numai.Un exemplu de serial destul de recent, in care lumina e aproape un personaj principal, e Penny Dreadful. Nu-s mare fan Dogma 95, dar in Breaking The Waves combinatia dintre scenele brutale din film si peisajele intepenite din jur e socanta. The Virgin Suicides si Lost in Translation – Sofia Coppola are uneori mai mult sens daca scoti complet dialogurile si lasi lumina sa spuna povestea. The Boat That Rocked si Blue Valentine – ambele se folosesc excelent de culori ca sa-ti transmita mesajul, chiar daca rezultatele sunt pe planete diferite :)
ADfel este un eveniment IQads, care are loc intre 18 si 24 august, pe terasa Fabrica (Str. 11 Iunie, nr. 50, Bucuresti). Programul incepe in fiecare seara la ora 18.00, iar intrarea este libera. Pe ADfel.ro si pe IQads.ro sunt prezentate detalii despre programul fiecarei seri din cadrul evenimentului.
FIVE'S asigura regia si spectacolul la ADfel 2014. FIVE'S - Creator de Spectacol are toate ingredientele artelor spectacolului, vazute si nevazute:
Sunet, Lumini, Scenotehnica, Video, Pirotehnie, Efecte speciale, manuite de tehnicieni inimosi si isteti.
Entuziasmul participantilor va fi surprins in mod profesionist de fotografii si videografii oficiali ADfel: Miluta Flueras de la ArtKlub, Uncle Jeb Studio, XMedia Studio, 438 studio, freelancerul Dorin Moldoveanu si Diana Gandila de la IQads.
ADfel este gazduit de Fabrica si sustinut de MVcom. Partenerii media ai evenimentului sunt 220.ro, VICE, Revista de Povestiri, Revista Zeppelin, Times New Roman, Mixtopia, Realitatea.net, BestJobs si Kiss FM.
Despre ADfel
ADfel e un proiect IQads. E singurul eveniment de branded entertainment din Romania, playground al brandurilor si agentiilor creative si prilej pentru public pentru o iesire in oras cu final neasteptat. In cadrul celor opt editii ADfel de pana acum au fost implementate mai mult de 400 de idei neconventionale de la 100 de branduri si organizatii implicate.