Trei tineri romani, "In Book" la D&AD Awards 2014

Trei tineri romani, "In Book" la D&AD Awards 2014

Madalin Iovita, Alex Silitra si Emanuel Roman, trei baieti de la Resitaau intrat anul acesta "In Book" la D&AD Awards, sectiunea New Blood, pentru un proiect de repackaging al Purdey's, un brand de bauturi sensibile la lumina. EYELight se numeste propunerea lor, e construita in jurul conceptului de glob ocular si forma ei finala o puteti vedea in imaginea de mai sus. Mai departe ii las pe resiteni sa ne povesteasca tot ce trebuie despre ei si cum au ajuns "in carti".

IQads: Cine sunteti voi? Pe unde va jucati?
Madalin Iovita: Toti ne-am nascut in acelasi oras, Resita: Madalin Iovita, Alex Silitra si Emanuel Roman. Pe la varsta de 15-16 ani am descoperit tainele Adobe, acolo a inceput placerea pentru design, animatie, web si branding. Resursele erau limitate la fel si internetul, dar cum tehnologia a evoluat repede, am tinut pasul si am avut acces la foarte multe informatie de care aveam nevoie, de la tutoriale la forumuri.

IQads: Care e backgroundul fiecaruia?
Madalin Iovita: Sunt freelancer. Am fost inconjurat o perioda de arta renascentista italiana din Florenta, am revenit in Romania, mai exact in Timisoara, cu idei noi si alte viziuni, si construiesc, cu pasi mici, Pixelo.ro si, in acelasi timp, sunt alaturi de celmaitarestudios.com.

Alex Silitra: In urma cu 8 ani am inceput sa activez in domeniul grafic designului. In anul 2013 am absolvit  Facultatea de Desing din Timisoara, dupa care, in octombrie 2013, am inceput studiile la Miami Ad School Europe din Hamburg, unde inca studiez.

Emanuel Roman: Am invatat bazele informaticii la unul dintre liceele resitene, mi-am continuat studiile universitare in domeniul informaticii economice, iar apoi am inceput sa imi indrept atentia catre web development. 3D Modelingul a fost si este o a doua pasiune.

IQads: Care e povestea proiectului inclus in catalog? Cat timp ati lucrat la el?
Madalin Iovita: Echipa pentru acest proiect a fost formata din 4 membri: Alex Silitra, Emanuel Roman, Kayode Olowu (colegul lui Alex la Miami Ad School) si cu mine. Miami Ad School Europe din Hamburg ne-a oferit sansa de a participa la D&AD Awards 2014 / New Blood.

Asa a luat nastere proiectul de repackaging EyeLight din categoria Package Design pentru Purdey`s, un brand britanic care produce doua bauturi: un energizant si un "soft drink" care este sensibil la lumina. Conceptul EyeLight se bazeaza tocmai pe aceasta sensibilitate si se invarte in jurul globului ocular, cel mai sensibil organ la lumina, care se ajusteaza in functie de intensitatea acesteia.

Timpul de executie a fost foarte scurt pentru ca am aflat de concurs tarziu si tot proiectul a durat doua saptamanii, de la concept pana la executie.

IQads: Ce inseamna pentru voi aceasta reusita?
Madalin Iovita: Fiind primul concurs de genul acesta la care am participat a fost o provocare pentru noi, ne-am testat abilitatile si modul in care putem sa lucram in echipa. Faptul ca prin proiectul EyeLight am ajuns sa fim printre primii 10 din lume este unul dintre cei mai buni factori motivationali, care ne imping sa producem mai mult pe viitor.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Festivaluri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related