Colorati treptele lui Xenofon

Colorati treptele lui Xenofon

Luat pe bucatele, Bucurestiul poate fi chiar un oras frumos. Uite, de exemplu, strada Xenofon, una dintre putinele strazi in trepte din oras, mica si uitata, undeva pe langa Parcul Carol. Are vreo 200 de ani si vara asta o sa se bucure de un pic de culoare.

Agentia Initiative a demarat un proiect pentru punerea in valoare a treptelor de pe Xenofon: pe acestea vor fi pictate imagini cu cele mai cunoscute cladiri din oras. Din 10 iulie, tot bucuresteanul e invitat sa le admire in cadrul proiectului "Bucuresti la scara". Mai multe despre asta ne spune Adriana Ciobanu (Senior Media Planner, Initiative), care face parte din echipa proiectului.


Adriana Ciobanu hotarata sa faca din treptele de pe Xenofon un punct de atractie turistic

Ideea
Ideea a pornit din interiorul grupului. Ne place sa descoperim Bucurestiul, iar intr-o zi am ajuns si pe strada Xenofon. Timpul si-a pus amprenta asupra modului in care aceasta arata, dar chiar si asa este un loc special al orasului. Astfel, ne-a venit ideea de a face ceva pentru a readuce aceast colt al Capitalei in atentia publicului. Apoi au urmat demersurile pentru a transforma ideea intr-un concept si apoi punerea lui intr-o forma de proiect, iar de acolo restul este istorie. :)

Etapele proiectului
"Bucuresti la scara" implica toate procesele unui proiect normal, de la a gandi cum pui conceptul unei idei pe hartie, care sunt obiectivele, care este justificarea unui astfel de proiect, cui te adresezi, cum comunici, cum il implementezi, etc. Autorizatiile au fost obtinute printr-o discutie cu responsabilii din Primaria Sectorului 4, care au primit foarte bine propunerea noastra. Ideea layout-ului a venit in urma a mai multe sesiuni de branistorming, principala noastra dorinta fiind aceea de a incerca sa adunam intr-un singur spatiu cat mai multe locuri exponentiale ale Bucurestiului.

Implicarea Initiative
Initiative a demarat proiectul si ne ocupam de tot ceea ce inseamna implementarea lui (autorizatii, concept, promovare). Este pentru prima oara cand agentia se implica intr-un proiect precum Bucuresti la scara.   

10 iulie
Pe 10 iulie ne propunem ca noile culori ale strazii Xenofon sa poata fi vizitate de toti curiosii, iubitorii de arta si frumos, de la mic la mare. Pregatim o serie de evenimente pentru a promova "noua"  strada Xenofon dar pana atunci ne propunem sa redam Bucurestiului o bucatica din istoria lui, invelita intr-un ambalaj inovator si creativ.  

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Initiative Romania

Initiative este una dintre cele mai mari retele independente de media din lume, asigurand servicii specializate de strategie, planificare si cumparare de media. Initiative este membra a Interpublic Group of... vezi detalii »

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related