Leo Burnett & Target si Bergenbier S.A au dezvoltat o noua directie de comunicare pentru Noroc. Sub sloganul "Gustul mestesugit, nu nimerit", comunicarea pentru brandul de bere isi propune sa sublinieze faptul ca norocul se naste din iscusinta, atentie la detalii si respectarea stricta a ritualurilor, arata un comunicat din partea agentiei.
Noua directie de comunicare este prezentata printr-o campanie ce cuprinde doua spoturi TV. Acestea il au ca protagonist pe un potcovar care respecta intru totul reteta norocului – ritual, atentie la detalii, maiestrie –, povestile lui subliniind atributul principal al brandului Noroc: calitatea.