Zazou.ro - o noua dimensiune a pasiunii pentru ciocolata

Zazou.ro - o noua dimensiune a pasiunii pentru ciocolata

Proiectul inceput de Ionela Toma (Senior Copywriter, pastel) mi-a amintit de un cantecel al copilariei, pe care l-as adapta asa: "Intr-o agentie de ciocolata/Statea o copywriter-ita minunata/ Ce culoare-avea ciocolata pe care o testa?". Neagra, va spun eu. Ionela testeaza si face review-uri diferitor tipuri de ciocolata neagra, dar si locurilor unde se poate manca acest dulce pentru Zazou.ro, un site numai si numai despre ciocolata creat de ea impreuna cu inca un prieten. De la alba la neagra, cu lapte si alune, de la concursuri si cofetarii la interviuri cu indragostiti de ciocolata, Zazou acopera tot. In asteptarea Noptii Agentiilor care la pastel este despre fericire, Ionela ne-a povestit mai multe despre Zazou. 

Ionela – ciocoholic si mai mult de-atat
Ce fac? Ma joc cu literele! Le transform in cuvinte, concepte, campanii de comunicare, vizualuri, prezentari, spoturi radio... Adica sunt Senior Copywriter, de 4 ani la pastel, unde lucrez cu o echipa frumoasa, alaturi de doi copywriteri de care sunt tare mandra.  
Cand nu lucrez, incerc sa fac cat mai multe, desi mereu mi se pare ca sunt mai putine decat mi-as dori. Pedalez prin Herastrau, citesc, desenez, experimentez retete vegetariene, ma plimb... Tin feedly deschis zilnic, unde navighez haotic printre site-uri de product packaging, design, tech, comunicare, marketing. Sunt atenta la tot ce se intampla in jur si incerc sa folosesc macar o parte din ce aflu in munca mea.

Ionela. Ea e 

Cum a aparut Ideea
Cum altfel decat la o ciocolata? Ne-am dat seama ca suntem multi ciocoholici si ca n-ar strica sa-i adunam pe toti la un loc, macar virtual. Am tinut cont si de ”studii”, care ne dau dreptate. Toti suntem topiti dupa ciocolata. 9 din 10 oameni recunosc asta, iar al zecelea minte. :) 

Din momentul in care am avut ideea site-ului si pana cand am lansat zazou.ro a trecut mai putin de o luna. Iar de atunci mai bine de trei ani. 

Echipa Zazou
La inceput am fost doar doi ciocoholici, iar pe parcurs echipa s-a marit. Eu sunt ”the dark side of the project” pentru ca testez doar ciocolata neagra si scriu review-uri de locuri din Bucuresti in care poti manca ciocolata buna. George Toma este project manager-ul proiectului si se ocupa atat de partea tehnica, cat si de cioco-teste sau articole. Tester-sef este Ana Tudor, care mereu are pregatite cioco-teste care mai de care mai surprinzatoare. George lucreaza in PR, iar Ana este programator cu background de matematician. Avem meserii diverse, dar unite de ciocolata.     


Sa luam o mica pauza si sa poftim la niste ciocolata buna

Obiective
Doream un loc in care cei care voiau o ciocolata buna sa gaseasca informatii despre tablete. De multe ori varietatea de la raft te copleseste, si e mai usor sa citesti o recomandare, sa mergi la sigur. Ca sa nu mai spun ca oamenii nu citesc etichetele si nu fac deosebirea intre o ciocolata buna si una obisnuita.    

Parcursul proiectului
Proiectul a pornit doar cu teste de ciocolata si, dupa jumatate de an, am inceput sa-l diversificam. I-am adaugat rubrici noi: ”La o ciocolata cu...” – interviuri video cu alti ciocoholici sau ”Bucurestiul de Ciocolata” – review al locurilor din oras cu deserturi delicioase. Am trecut prin trei variante de layout, pana am ajuns la varianta care sa ni se potriveasca.        

Momente-cheie
Cred ca cel mai important moment a fost cand echipa s-a marit, anul trecut. Am crescut constant si nu am fortat dezvoltarea proiectului.  

Ne-am ajutat reciproc sa crestem proiectul, eu si George, pana sa vina si Ana. Cand unul lasa lucrurile la o parte, celalalt venea cu o ciocolata deosebita si apetitul aparea din nou. Ne-au ajutat si cei carora le-am prezentat proiectul, iar sugestiile lor au fost integrate in site.  

Ne-am bucurat foarte mult cand zazou.ro a fost bine primit la festivalurile Webstock si Roblogfest. In 2011 a fost finalist la ambele, iar in 2012 a primit premiul 3 la Roblogfest 2012 la categoria ”Blog de produs (jurizat)” si mai multe premii la Gala BLOGourmet. Au fost momente care ne-au facut sa continuam si ne-au dat incredere. 

Promovare
Am creat o mini comunitate pe Facebook, unde suntem aproape 1.400 de ciocoholici. Pe langa articolele promovate acolo, rubricile pe care le-am adaugat au fost gandite cu scopul de a promova mai departe proiectul. 

Monetizare
Zazou.ro este pe o nisa neacoperita de site-uri specializate. Testele de produse alimentare la noi sunt inca in faza incipienta, iar daca totusi sunt facute, sunt superficiale. Dar site-ul ne-a aratat ca exista potential, iar monetizarea depinde de strategia de content. Daca risti sa te asociezi cu un anumit producator, atunci va fi foarte greu sa atragi sustinere din partea celorlalti. Mereu am variat produsele pe care le-am avut in teste si am fost echilibrati in review-uri.


Da, inca o pauza in care visam la ciocolata

Planuri de viitor
Viitorul zazou.ro va fi orientat si mai mult spre continut original, vom dezvolta partile de review de locuri dulci din Bucuresti si de continut video si audio. Cum spuneam, toti suntem topiti dupa ciocolata, si e imposibil sa nu gasim o tableta care sa ni se potriveasca.

In plus, de 2 ani sunt vegana. Asta inseamna ca “m-am certat” cu ouale, laptele si carnea. Tocmai de aceea sunt Dark-Chocolate Tester si ma gandesc ca ar fi utila o sectiune pentru cei ca mine. La urma urmei, ciocolata se face din boabe de cacao, care provin dintr-un fruct. Iar fructele sunt sanatoase, nu-i asa? :)

Ionela in alte proiecte
Am avut mereu o pasiune pentru desen, mai ales ca numele de familie dinainte de casatorie a fost Aman. Am renuntat cu greu la el, dar nu si la mandria ca, poate, cine stie, sunt urmasa lui Theodor Aman! (informatie neverificata :)). Ei bine, tocmai m-am apucat de un curs de desen, care sper sa-mi fie inspiratie pentru noi proiecte. Stay close!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pastel

pastel este o agentie de comunicare romaneasca cu o abordare strategica si creativa, cu o activitate de 18 ani pe piata din Romania, peste 5.000 de campanii si proiecte dezvoltate, si un portofoliu de clienti... vezi detalii »

Companii

Branduri

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related