The Dear Hunters, locul in care vintage-ul va trai mult si bine

The Dear Hunters, locul in care vintage-ul va trai mult si bine

Maria Farcas si Iulia Marusca sunt vanatorese. Nu va nelinistiti, nu se dedau unor practici violente, ci vaneaza obiecte si haine vintage deosebite, pe care le atarna cu grija in magazinul lor virtual, The Dear Hunters. Acolo, orice iubitor sau iubitoare de frumos poate admira piesele, le poate intoarce virtual pe toate partile si lua acasa. Proiectul a fost pus la cale de cele doua prietene in 2011, cand Iulia i-a propus Mariei, avida de comori second hand, sa impartaseasca aceasta pasiune si cu alti oameni. Asa s-a nascut un magazin  aerisit si neincarcat, pe care fetele il cresc cu grija. Am stat de vorba cu Iulia despre cum au inceput proiectul si care le sunt planurile in cele ce urmeaza:

The Big Idea
Proiectul a inceput din prietenie. Eu si Maria ne cunosteam deja de ani buni si ne era clar ca eram pe aceeasi lungime de unda ca gusturi, afinitati si pareri preconcepute despre viata. Cred ca amandoua ne doream sa construim ceva impreuna, stiind cat de mult ne vom amuza.

Ideea unui magazin online a venit cumva natural. Maria simtea ca are o obligatie morala sa cumpere toate hainele cu adevarat vintage de prin second-uri, desi purta aproximativ 5% din achizitii. Eu stiam de acest viciu al ei si i-am propus sa-l fructificam. A ajutat si faptul ca sotul meu e designer grafic si fotograf, eu am ceva experienta de PR si promo, asa ca toate piesele erau mai mult sau mai putin la locul lor.

Poate ca asteptarile noastre legate de proiect vor parea neserioase, dar cred ca ce ne-am dorit cel mai mult, ce ne dorim si acum de altfel, este sa fie fun: atat pentru noi, cat si pentru comunitatea pe care incercam sa o adunam in jurul nostru. 

In viata de zi cu zi
Eu sunt om de comunicare si client service, asa ca ma ocup mai ales de prezenta noastra online (site si promovare) si de relatia cu clientele. Maria e jumatatea artistica (lucreaza ca designer interior, stilist si e parte a trio-ului de arta contemporana Apparatus 22) -  ea se ocupa de inima proiectului (achizitiile), precum si de gasirea de continut interesant pentru pagina de Facebook (mereu o provocare).

Pentru Maria proiectul si-ar pierde repede farmecul daca ar fi un full-time job, e important pentru ea sa fie implicata in mai multe activitati, astfel incat sa vina mereu cu o perspectiva proaspata asupra magazinului. Eu mi-as dori mult sa ma pot dedica complet lui, dar nu suntem acolo inca.

O zi din viata vanatoreselor
In mod surprinzator, cred ca cel mai mult agonizam asupra continutului pentru pagina de Facebook. Si aici nu e vorba doar despre goana dupa like-uri (desi clar ne bucuram de ele ca de painea calda), ci si despre mesajele pe care vrem sa le transmitem. Prin ceea ce postam incercam mereu sa amuzam oamenii, sa-i provocam sau sa-i scoatem din cotidian. Uneori ne iese, alteori nu (ma refer mai ales la engagement aici).

Partea cu achizitiile, desi cea mai consumatoare de timp, e totodata si cea mai la indemana activitate: Maria are capacitatea de a tinti mereu si cu usurinta piesele de calitate (croiala impecabila, material de calitate, look atemporal sau contemporan). Are un ochi format si antrenat zilnic de incursiunile in arta contemporana, moda si design interior.

Particularitati
Cred ca ne diferentiem mai ales prin prezentare: site curat, poze de calitate. Si poate printr-o selectie mai eclectica  - avem si piese foarte feminine (rochii retro, fuste clos), dar in acelasi timp propunem si pantaloni baggy, camasi unisex din poplin ori matase, sau jachete de piele de prin anii ’80.

Blogul The Dear Hunters
Pe de o parte, blogul este micul meu proiect de vanitate. Imi face placere sa scriu textele: atat partea de documentare pe tema, cat si redactarea in sine. In general cautam subiecte usoare, care sa completeze continutul mundan al site-ului: moda, cultura pop, cinema, personaje celebre sau excentrice. Pe de alta parte, blogul are si un scop constructiv, si anume sa stranga alaturi de noi o comunitate care sa ne viziteze de placere, fie ca sa vada ce mai avem prin magazin, fie ca sa se mai amuze citind un text la pauza de cafea. Cum spuneam si mai sus, e vorba despre fun.

Portretul cumparatorilor The Dear Hunters
Nucleul de baza este destul de boem, fiind format mai ales din cliente tinere (din Bucuresti cu precadere, dar si din alte orase mari, cum ar fi Cluj, Iasi, Constanta) care activeaza in viata artistica sau lucreaza in PR si comunicare, sau in ONG-uri.

Diferenta intre vintage si second hand
Orice haina vintage este second hand, dar nu orice haina second hand este vintage. Si asta se vede in material si in croiala (dupa care, in general, recunosti si perioada din care provine piesa – vintage incepe de la anii ’80 in jos). Nu oricine e dispus sa poarte o haina purtata, oricat de perfecta ar fi ea, si respectam asta. E o alegere personala, subiectiva pe care noi nu ne propunem sa o schimbam. Asta e si motivul pentru care nu facem eforturi sa convingem lumea sa poarte vintage, ci facem eforturi sa-i convingem sa poarte haine frumoase.

Promovare
In naivitatea noastra de acum 3 ani, am crezut ca e suficient sa iesi la inaintare cu un site reusit si haine impecabile la preturi potrivite si bum!, lumea se va inghesui sa cumpere. Intre timp ne-a mai venit mintea la cap si investim efort in optimizarea site-ului pentru motoarele de cautare si in Facebook (cam singura platforma care ne ofera cu adevarat acces la publicul tinta). Avem tot mai multa incredere si in campanii de e-mailing (newslettere), care, daca sunt corect construite, iti ofera acces rapid si nemijlocit catre client. Iar zilele astea am lansat un concurs simpatic pe site unde participantii sunt invitati sa ghiceasca cine va castiga Oscarurile – ne-am gandit ca se leaga bine cu interesele publicului nostru tinta si evident cu ale noastre.

Planuri de viitor
Se spune ca atunci cand definesti o viziune pentru un proiect, acea viziune trebuie de fapt sa fie de neatins. Ceva catre care sa aspiri mereu. Viziunea noastra este sa cream un spatiu de dolce-far-niente nevinovat pentru clientele noastre: pentru noi e o placere sa muncim (sa vanam cele mai reusite piese, sa cream continut interesant, sa ne imbunatatim comunicarea si vanzarile), ca ele sa aiba un motiv in plus sa se simta mai bine in fiecare zi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related