Daca ar exista echivalentul Fashion Week in publicitate, Cosmin Mitu, creatorul si producatorul emisiunii online Romercial, si-ar dori sa fie in primul rand, criticand campaniile publicitare. In fiecare emisiune Romercial, trei spot-uri publicitare romanesti sunt analizate si recenzate inainte de a primi un calificativ: Icon, Official, Comercial sau Romercial. De mai putin de jumatate de an, contul de YouTube Romercial a adunat peste 160.000 de vizualizari si a atras peste 7.000 de abonati. Cea mai populara emisiune are 24.000 de vizualizari si se numeste “Varu trebuie sa moara”. Am vorbit cu Cosmin despre ce il mana sa faca emisiunea si unde vrea sa ajunga cu ea.
De la finante la videoblogging
Din cauza unei crize existentiale. Eu am crescut intr-o casa de oameni de afaceri. Parintii mi-au deschis papilele gustative ale creierului catre gustul dulce-acrisor al economiei. Stiam din liceu ca asta voiam sa fac. Dupa o perioada de munca in Procter & Gamble si al doilea master in finante, terminat in Anglia, am reusit. Am reusit sa fiu somer, haha. Adevarul este ca iubesc in continuare acest domeniu, dar am realizat ca intr-o corporatie, fie si atunci cand ai invatat tot ce se putea pe pozitia ta, vei stagna. Te vor tine acolo pana cand cel de deasupra ta este promovat la randu-i, isi da demisia sau moare. Vorbesc aici de corporatiile mari, suprasaturate, unde primul strat de angajati sunt furnicile dispensabile. Daca ai norocul sa intri intr-o companie pe cale sa „ia foc”, atunci poti creste odata cu ea. Volumul de munca este mai mare in acest tip de corporatie, dar rapiditatea cu care evoluezi este pe masura. Ca sa nu ma lungesc, in viata, dupa cum stii, doua lucruri sunt sigure: moartea si taxele. Si tocmai faptul ca moartea vine si in conditii „naturale”, destul de rapid m-a facut sa imi dau o sansa mie insumi, inainte sa fiu fortat de circumstante sa pastrez un job. Familie, sanatate etc. Si de va fi nevoie, nu o sa mor de foame, asta stiu. Mi-am spus „Cosmin, esti inca tanar, esti somer, esti cea mai joasa piatra de pe fundul celui mai adanc ocean, nu ai nimic de pierdut, esti invincibil.” Si sunt in continuare. Nu invincibil, ci cea mai joasa piatra, haha.
The Big Idea
Pe langa criza existentiala mai sus mentionata, a fost si dorinta de a imi exprima parerea. Cred cu adevarat ca slaba calitate a multora dintre spoturile autohtone se datoreaza nivelului cultural pe care il vad agentiile de publicitate cand se uita la noi, ca natie. Pana la urma, scopul lor este sa ia o oarecare sticla de apa plata si sa te convinga ca este cea mai buna apa plata pe care o sa o consumi vreodata. Cred ca daca reusesc sa educ publicul in ceea ce inseamna o reclama, acesta va vedea spoturile cu alti ochi. Aceasta schimbare va forta agentiile de publicitate sa ridice stacheta, sau cum zic americanii „step up their game”, pentru a apela la noul consumator, consumatorul informat. Deci, diferentierea se va face prin calitatea creativa a spoturilor, nu prin cantitate. Si, bineinteles, de ce sa fiu ipocrit, sper sa am succes facand asta. Nu vreau sa par un martir sau ceva de genu', normal ca ma astept la un moment dat sa fiu recompensat financiar pentru eforturile mele. Si stii ce? Cine pretinde opusul, minte.
Cat timp presupune realizarea unui episod
Depinde. Raspunsul la aceasta intrebare se bazeaza pe mai multe criterii.
Tehnologia ce o am la dispozitie - recent mi-am achizitionat un nou work-station, un calculator puternic ce imi va permite sa fac montajele, editarile si efectele speciale mai rapid.
Scenariul final - el dicteaza complexitatea sketchurilor (scenetelor) si timpul de editare. Pentru ca totul este facut pe buget zero si de multe ori de mine singur, asta inseamna ca, cu cat este mai absurd vreun sketch, cu atat voi petrece mai mult timp in post-editare pentru efecte speciale, look etc. Si scenariile imi iau uneori o zi, alteori patru.
Banii ce ii am la dispozitie si actorii - desi zic „buget 0”, o oarecare suma de bani este suportata de mine, de la recuzite la combustibil, electricitate etc. Nu vorbesc de cheltuielile mele de zi cu zi, vorbesc de cele ce renasc din productie. De asemenea, de multe ori apelez la prieteni pentru a juca in mini-scenetele mele, si timpul si dispozitia acelor oameni trebuie sa coincida cu timpul meu si al celorlalti oameni care ma ajuta. Locurile de filmare sunt si ele o problema. Daca nu dispun de un spital, sa zicem, trebuie sa fac sa para ca sunt in spital din „efecte speciale”, in editare. Si asta necesita timp.
Deocamdata timpul este cam de 2, 3 saptamani per emisiune, dar incerc sa il scurtez prin a reduce numarul spoturilor si respectiv al minutelor episoadelor de la 15 la 10 minute, sa le lansez mai des.
Colaborarea cu CevaDeVis, AV Production House
Pe la episodul 4, baietii m-au abordat. Sunt un grup de tineri de varsta mea, baieti foarte muncitori si pasionati de ceea ce fac. Si ceea ce fac sunt in principal videoclipuri si spoturi publicitare. Spoturile sunt executate de ei, ceea ce inseamna ca sunt subcontractati de agentiile de publicitate. Si, fara sa imi ceara nimic, au stat cu mine zile si nopti din deja putinul lor timp liber, mi-au pus la dispozitie echipamentul lor, in studioul lor, pe electricitatea lor, si pe ei insisi. M-au invatat cum sa vorbesc, m-au sfatuit bine, mi-au suportat sutele de intrebari tehnice cu care i-am „bombardat”. Imi sunt prieteni. Din pacate, din cauza conflictelor de interes intre cei ce ii subcontracteaza si ceea ce fac eu, si-anume sa critic practic, munca lor, colaborarea noastra este stagnata pentru moment. Si ii inteleg perfect, aceea este painea lor, oricat ar fi vrut sa ajute un om ca mine. Dar ei sunt in continuare, si nu arunc cuvantul acesta usor de felu-mi, prieteni. Intre timp am avut norocul sa cunosc si alti oameni din industrie ce m-au incurajat si mi-au sarit in ajutor, la fel, fara sa ceara nimic in schimb, si cu ajutorul lor, incerc sa ma descurc.
Feedback-ul primit
O suita de lucruri. Si tot am de invatat. Cel mai important lucru pana acum este: nu poti satisface pe toata lumea. Si nici nu trebuie. Desi multe feedback-uri sunt pozitive, unele nu sunt. Si cele care sunt, vin cu sugestii: fa episoade mai lungi, ba mai scurte, injura mai mult, injura mai putin, vorbesti prea multa teorie, spune mai multe glume, ba mai multa teorie, scoate-le mai repede etc. Fiecare are ceva de spus. Iar eu trebuie sa stiu pe care sa le ignor si pe care sa le iau in considerare. Un lucru imi este clar, si este valabil si in viata de zi cu zi: daca incerci sa satisfaci pe prea multa lume ajungi sa te schimbi in ceea ce vor ei sa fii. Si dupa ce esti ce vor ei sa fii, se plictisesc. Cred ca trebuie sa ma perfectionez unde trebuie, dar sa continuu sa fac ceea ce fac in stilul meu, in speranta ca ii voi schimba eu pe ei, nu invers. Exista aici o linie foarte fina intre a avea personalitate si a fi ingamfat. Incerc sa tin asta mereu in spatele mintii si incerc sa nu cad in a doua categorie.
Reactii neasteptate
Acum vreo doua luni, cand toti fanii ma bombardau cu cereri de episoade saptamanale, un singur fan mi-a dat un mesaj ce l-am apreciat la un nivel personal. O sa parafrazez, dar mi-a zis in linii mari: „Nu te lasa influentat de presiunea fanilor si tentatia de a lansa saptamanal un episod. Faci bine ceea ce faci, si mai bine mentii calitatea scenariilor si a episoadelor decat sa devii fortat sa scoti ceva de care nu esti multumit 100%”. Am simtit ca este primul care intelege cu adevarat ce simt si cred. Mai bine mai rar, dar relevant si calitativ. Daca voi face vreodata cariera in acest domeniu, destul voi avea deadline-uri. Ceea ce va fi ok si normal pentru ca voi avea si buget. Dar in situatia in care sunt acum, aleg sa ignor mesajele de genul „vreau episod nou!”. Nu tu „Salut”, nu tu „nu te supara”, ci „vreau episod nou!”. Un fel de "vreau entertainment gratis, relevant, de calitate, ACUM AM ZIS!".
Cantitate vs. calitate
Romanii, pana si tinerii, nu stiu nici ei pe ce pun pret. E un domeniu nou. Tendinta pare sa fie pe cantitate; umor cat mai usor, cat mai des, pe cat de memorabil pe atat de uitabil. „Uitabil” nu e un cuvant, asa e? Haha. Nu sunt vizualizate pe cat as dori, dar nu vreau sa stresez prea mult lumea. Prefer sa ma adresez celor care sunt curiosi. Cel mai popular episod are, in momentul de fata, aproape 20.000 de vizualizari, si e lansat cam de o luna si jumatate. Alti V-bloggeri scot episoade intitulate „Cum sa o/il satisfaci imediat” sau „De ce femeile sunt proaste la volan”, unde vomita cuvinte legate la intamplare pe care ei le definesc ca „material scris”. Practic, echivalentul titlurilor publicatiilor de scandal din presa romaneasca. „Senzational!!”. Si ghici ce? 200.000 de vizualizari intr-o saptamana, comentarii de lauda si share-uri.
Si eu cer share-uri fanilor mei, finut, la sfarsitul episodului. Nu o sa pretind ca nu am nevoie de ele, pentru ca am. Las la latitudinea lor asta. Imi place sa cred ca fanul caruia eu ma adresez este destul de inteligent incat sa realizeze ca un share este, probabil, cel mai bun lucru pe care il poate face ca sa ma ajute in momentul de fata sa tin emisiunea in productie.
Autoritatea de a critica reclame
Permite-mi sa iti raspund cu o serie de intrebari. Ce autoritate trebuie sa aiba o oarecare persoana pentru a judeca o alta persoana? Ce ne defineste ca oameni mai mult: suma parerilor celor ce ne inconjoara despre noi sau ceea ce noi consideram ca este adevarat depre noi insine? Dar daca cei din jurul tau nu te inteleg la un nivel personal? Ca si orice altceva in viata, raspunsul nu este simplu. Pe de-o parte este vorba aia care zice ceva de-a lungul liniei "Daca unul iti spune ca esti prost, poate nu stie despre ce vorbeste, dar daca iti spun doi, poate ar trebui sa iti pui un semn de intrebare". Pe de alta parte vine noua generatie care spune "fuck what others think".
Cred ca ceva similar se aplica si in advertising sau mai exact in criticarea advertising-ului. Adevarul este undeva la mijloc si trebuie sa calci cu atentie pe linia fina dintre critica si ingamfare. In cele din urma, trebuie sa prinzi putin curaj pentru a spune parerea ta despre o campanie, crezand un pic in puterea ta de a empatiza cu ceea ce creatorii au incercat sa transmita, dupa care, trebuie sa lasi lumea sa iti dea dreptate sau nu. Daca de-a lungul unei perioade multi sunt de acord cu tine atunci ceva faci bine.
Sa pun problema altfel, nimeni nu te asculta daca esti un tanar investitor pe piata de capital, chiar daca ai dreptate. Doar dovedind pe parcurs ca esti capabil sa iei decizii bune, sa faci portofolii de actiuni bune, poti sa iti castigi titlul de investitor. Si in cazul meu conteaza sa recunosc ca e un proces de invatare, si sa transmit asta si publicului. Ca oamenii se schimba si advertisingul o data cu ei, si ca trebuie sa isi tina mereu mintea deschisa catre schimbare. Sa invete sa se adapteze. Astfel, consider eu, ii educi in ceea ce crezi tu ca inseamna un spot bun, iar ei vor vedea spoturile cu alti ochi. Ar fi bine ca spectatorii sa fie cu maxim un pas in urma ta ca gandire. Paradoxal vorbind, ideal ar fi ca tu, drept critic, sa ii educi sa fie cu un pas inaintea ta. Sigur, atunci ti-ar scadea relevanta dar in acelasi timp, dupa cum am mai spus, asta ar garanta ca agentiile isi vor adapta campaniile la acel "consumator informat" de care vorbeam mai devreme. Si atunci poti fi sigur ca ai fost un critic bun.
Planuri de viitor
E greu de spus. DACA aceasta emisiune va avea succes, imi place sa cred ca ma va purta in una din aceste 3 directii:
Prima posibilitate ar fi sa ma fac cunoscut drept critic in domeniul advertising-ului, poate un Andi Moisescu al noii generatii, mai putin finut, putin mai sincer si mult mai vulgar, caz in care mi-ar placea sa am o emisiune pe micile ecrane, fie ea si la o ora tarzie, unde mi s-ar impune cat mai putina cenzura asupra a ceea ce spun si gandesc, si voi avea o expunere mai mare si o posibilitate sa influentez mai multi oameni. Asta fiind cea mai improbabila posibilitate, avand in considerare ca pe cei pe care ii critic se intampla sa fie aceiasi ce platesc televiziunile pentru difuzarea reclamelor, iar aceste televiziuni la randul lor tin cu acei bani in viata emisiunile. Totusi, este o mica posibilitate, daca corporatiile realizeaza ca si reclama negativa este tot reclama.
A doua posibilitate este sa cresc odata cu YouTube-ul in Romania si sa reusesc sa fac o cariera doar producand acolo, ce ar fi benefic pentru mine din punctul de vedere al cenzurii sau al lipsei ei, sa fiu mai precis. Dar probabil voi intampina aceleasi probleme si conflicte de interese ca si in exemplul de mai sus. Daca las sponsorii sa imi compromita mesajul, atunci nu va mai fi aceeasi emisune, iar daca nu ii las, nu ma vor sponsoriza. Un „Catch 22”. Tot realizarea companiilor ca si reclama negativa este tot o reclama va fi elementul salvator in acest caz.
Iar a treia se imparte in alte doua posibilitati strans legate. Ca sa fac ceea ce fac trebuie pana la un punct sa cred in mine si in faptul ca stiu ce vorbesc. Si cred ca pe undeva in mine zace un copywriter. Poate imi voi forma propria mea echipa si voi face un start-up, unde noi vom fi agentia de publicitate si vom crea reclamele asa cum le vedem eu si echipa mea. Sau voi ajunge un copywriter intr-o astfel de agentie deja consacrata.
Dar cum planul de acasa nu se potriveste niciodata cu cel din targ, probabil ca in 5 ani iti voi pune eu intrebari tie: „Bine ati venit la McDonald's, cu ce va pot servi astazi?”, ca sa fiu mai exact. Nu ca ar fi ceva in neregula cu asta, haha.
