Linistea orasului Madison (Wisconsin, SUA) a fost perturbata pe 6 ianuarie de cea mai mare cutie Amazon vazuta vreodata. Un camion parcat pe o straduta din urbe a atras atentia locuitorilor, iar unul dintre ei l-a pozat si l-a postat pe Reditt. Asa arata fotografia in intregime:
Si de aici a inceput nebunia. Imaginea s-a raspandit pe net si toata lumea a inceput sa-si dea cu parerea despre continutul cutiei: unii ziceau ca e o farsa, la fel ca dronele Amazon de anul trecut, unii ziceau ca e plina de polistiren, altii erau mai aproape de adevar si spuneau ceva legat de o promotie realizata impreuna cu Nissan. Pana si Seinfeld a mentionat cutia Amazon intr-un dialog online pe care l-a avut cu utilizatorii Reditt.
Anul trecut, in septembrie, Amazon a anuntat o promotie prin care trei cumparatori ai unui Nissan Versa Note isi vor primi masinile ambalate in cutii. Si cam asta s-a si intamplat. Se pare insa ca activarea nu era pregatita de dezvaluire. Intr-un interviu pentru AdWeek, Erich Marx (Director of Interactive and Social Media Marketing, Nissan North America) a spus ca in momentul in care fotografia a aparut pe Reditt, inca se faceau pregatiri. Camionul statea cuminte pe straduta respectiva, asteptand echipa de filmare si creativii care urmau sa filmeze primirea cutiei si bucuria cumparatorului ca, ulterior, sa le monteze intr-un frumos material video. Clipul o sa iasa curand si el, sub bagheta celor de la TBWA.
Si un exemplu identic de magazin online care a trimis o masina intr-o cutie imensa unui cumparator vine chiar din Romania. eMag a livrat de Black Friday 2013 un Ford Focus intr-un camion aranjat ca o cutie de carton. Iata:
Comentarii