[Superscriitori] Oana Sandu: Speram cu totii ca scrierile bune se vor inmulti, atat timp cat invatam si alegem sa fim constructiv-nemultumiti

Seria de articole [Superscriitori] ii prezinta pe autorii textelor nominalizate si castigatoare la a treia editie a Premiilor Superscrieri. Articolul “Echilibru”, scris de Oana Sandu, a fost considerat Superscrierea Anului si a castigat locul II la categoria Reportaj. Materialul vorbeste despre rolul pe care l-a jucat Andreea Avramescu in viata celor pe care i-a intalnit pana la varsta de 21 de ani, si poate fi citit integral aici.

Momentele in care simti ca munca ta conteaza cel mai mult
Cand primesc reactii de la cititori care imi marturisesc ca un text scris de mine i-a facut sa vrea sa-si revada un parinte pe care nu l-au mai vazut de multa vreme sau sa vorbeasca mai mult cu copiii lor; sa se gandeasca mai mult la ce alegeri fac in viata, cum isi impart timpul intre job, prieteni si familie si ce lasa in urma lor.

Subiectele care te fac sa te pui pe treaba
In ultima perioada am invatat sa caut mai putin un subiect si mai mult o poveste, cu intriga, personaje bine conturate care se transforma in timp, cu tensiune. Simt o mare provocare cand ma apuc de o poveste al carui subiect nu face neaparat parte din aria mea de expertiza, iar editorii mei ma incurajeaza de asemenea sa-mi largesc paleta de interese si asta-i un lucru bun. De exemplu, in ultimul numar al Decat o Revista, am scris despre echipa de handbal feminin din Ramnicu Valcea, ultima in clasamentul campionatului national, care s-a infiintat in toamna aceasta dupa ce Oltchim, campioana, o echipa de talie europeana a orasului, s-a desfiintat. Este o poveste despre pierdere si speranta in sport si mi-a placut sa o documentez fiindca mi-am dat seama ca o pot scrie in asa fel incat sa empatizeze cu ea nu doar cititorii de sport, ci multi altii, fiindca sumedenia de emotii pe care am gasit-o pe terenul fetelor de la HCM Ramnicu Valcea poate fi valabila in vietile multora dintre noi, profesionale sau personale. Altfel imi place sa scriu despre prejudecati, discriminare, saracie extrema si mi-am propus ca in urmatorii trei ani sa pornesc un proiect editorial mai larg in acest sens.

Cu ce gand pornesti cand pui primele randuri in word
Stiu ca primele randuri sunt foarte, foarte importante, o data pentru ca il fixeaza sau nu pe cititor in lumea pe care, ca scriitor, i-o avansezi, si, in al doilea rand, pentru ca ma fixeaza pe mine, ca scriitor, sa scriu mai departe cu incredere, macar multumita de inceput, daca nu extaziata. Asa ca, da, ma gandesc la cititor, la cum pot gasi cea mai buna varianta incat sa-l fac sa citeasca textul pana la final, sa prinda incredere in actiunea, personajele, scriitura mea, ca sa vrea sa afle mai mult.

Starile prin care treci pe masura ce scrii un articol de care sa fii multumit la sfarsit
Nu e neaparat constructiv, dar mi se intampla ca subiectul unui text anume sa-mi ocupe creierul in timpul documentarii si sa nu-mi mai fac prea mult timp pentru alte lucruri. Sunt sustinatoarea credintei ca daca textul la care scrii in acel moment e cea mai tare chestie la care ai lucrat vreodata, la finalul experientei vei avea un rezultat bun, poate chiar foarte bun. Spre finalul documentarii, imi innebunesc familia si colegii despre ce am mai aflat, vazut pe teren, iar atunci cand ma apuc de scris prefer ca, in cazul unui text important, pentru doua-trei zile sa nu ies din birou decat pentru a ma alimenta cu mancarea mamei, care este foarte rabdatoare in acele momente.

Spre deosebire de documentare, care ma face sa ma simt ca pestele in apa, scrisul nu este pentru mine un proces usor, dar anul acesta am experimentat stari de multumire si, chiar, fericire, atunci cand am scris prime drafturi. Dupa ce public un text, mi se face dor de experienta de a sta pe langa personaje, de a le intervieva si, ca atare, daca nu am altceva in lucru, ma apuca panica. Obiectivul meu pentru 2014 este sa echilibrez toate aceste stari.

Cum arata o superscriere
O superscriere este memorabila, ma face sa-mi amintesc de ea atunci cand dau de un subiect similar, ma face sa simt c-am fost in pielea personajelor si sa-mi pun intrebari despre alegeri, solutii, schimbari. Ma face sa cred ca sunt privilegiata ca am intrat intr-o lume necunoscuta si ca am aflat, simtit sau invatat.

Obiceiuri in timpul scrierii
Post-it-uri, uneori printuri ale interviurilor transcrise, sau foi cu scheme, structuri ale textului pe care urmeaza sa-l construiesc. Ascult de obicei melodii care se potrivesc cu subiectul unei povesti, altfel prefer linistea, sunetulul tastelor sau Gogol Bordello. Cand am scris povestea Mirelei Alexandrescu, mama unui baietel autist, m-au ajutat Lumea Copiilor si Californication, fiindca asta asculta Luca, baiatul ei, de multe ori. Cand am scris Echilibru, povestea Andreei Avramescu, am ascultat Girl on Fire, melodia preferata din ultima perioada a vietii ei, sau Bitter Sweet Symphony, melodia organizatiei studentesti pe care o conducea.

Cat de des ti se intampla sa ai indoieli pe masura ce scrii un articol si cum le depasesti
Destul de des, dar le opresc daca ma reintorc pe teren, daca intervievez alti oameni sau verific informatia cu cei intervievati deja. In plus, cea mai buna depasire a temerii este procesul reporter-editor pe care-l avem la Decat o Revista, aproape inexistent in presa generalista in care am lucrat pana acum doi ani. Editorul este primul cititor si este cel care te ajuta sa slefuiesti un text, de la idee pana la final. si cu care poti vorbi despre probleme intampinate pe teren sau scriind. Este un proces de gandire impreuna care-mi place foarte mult si, cred, o experienta necesara pentru reporteri si, pana la urma, pentru orice jurnalist care vrea sa invete mereu.

Unde se incadreaza articolele care s-ar putea numi superscrieri in presa actuala
Cred ca apartin unei felii mai mici din placinta mare „presa actuala”. Nu mai sunt foarte multe publicatii pe piata si sunt si mai putine care sa investeasca in continut bine documentat, inchegat si muncit cu gandul la cititor si la experienta lui de consum. Dar lumea mica, a publicatiilor, initiativelor jurnalistice independente, prinde voios elan si speram cu totii ca scrierile bune se vor inmulti, atat timp cat invatam si alegem sa fim constructiv-nemultumiti.

Ce ai invatat scriind textul premiat si o sa aplici in celelalte articole
Am invatat cum sa reconstitui scene, momente la care nu am participat; am invatat ca poti intervieva multi oameni (aproximativ 50) in doua-trei luni daca ai un plan organizat si asculti extrem de activ pe fiecare in parte, ca multi dintre oamenii intervievati vor simti experienta ca pe o eliberare chiar daca vorbesc despre un moment dificil, atat timp cat reporterul se straduieste sa conduca interviul cu multa delicatete. Mi s-a confirmat ca insistenta te poate ajuta sa afli raspunsurile oamenilor din autoritatile locale. Toate acestea te ajuta  mai departe, in scris, pentru ca, atat timp cat ai o tolba plina de informatii, devii mult mai increzator in ce urmeaza sa asterni pe foaie.

Cum arata jurnalismul in care crezi
Jurnalismul in care cred da sansa cititorilor sa inteleaga lumi necunoscute pana atunci, fara sa le judece sau sa le idealizeze, pune intrebari, conecteaza oameni, creeaza emotie si te face sa nu mai fi singur, doar tu cu problemele tale.