DDB Romania a dezvoltat pro bono pentru SOS Satele Copiilor website-ul primulcolindinteractiv.ro si aplicatia de Facebook cu acelasi nume, informeaza un comunicat emis de agentie. Prin intermediul aplicatiei, utilizatorii pot dirija un cor de copii care canta colindul "Domn, Domn sa-naltam".
Website-ul ofera vizitatorilor posibilitatea de a distribui colindul, de a afla mai multe informatii despre copiii defavorizati sau de a dona sume de bani, incepand cu 5 RON.
Obiectivul proiectului este de a atrage atentia publicului cu privire la situatia copiilor defavorizati care au nevoie de sprijin atat financiar, cat si emotional.