Daca The Chronicle ar fi om, mi-l imaginez ca pe un profesor de 50 de ani, care asculta rap si muzica clasica: cool si pretentios in acelasi timp. Din cand in cand, rapperul din el isi atarna pantalonii cu turul lasat in cui si isi ia dintr-un armoar sculptat un costum care niciodata nu se va invechi. Coboara tacticos intr-un salon cu pereti de sticla, unde vorbeste oamenilor care vor sa-l asculte despre arta, film, pe unde a calatorit in lunga-i viata, tatuaje, stiinta, ce se mai intampla prin lume. Nu e un deghizeu, ci o dihotomie naturala, un fel de dubla personalitate cu care poti jongla dupa bunul plac.
Cronica unei reviste atemporale
Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
