Daca The Chronicle ar fi om, mi-l imaginez ca pe un profesor de 50 de ani, care asculta rap si muzica clasica: cool si pretentios in acelasi timp. Din cand in cand, rapperul din el isi atarna pantalonii cu turul lasat in cui si isi ia dintr-un armoar sculptat un costum care niciodata nu se va invechi. Coboara tacticos intr-un salon cu pereti de sticla, unde vorbeste oamenilor care vor sa-l asculte despre arta, film, pe unde a calatorit in lunga-i viata, tatuaje, stiinta, ce se mai intampla prin lume. Nu e un deghizeu, ci o dihotomie naturala, un fel de dubla personalitate cu care poti jongla dupa bunul plac.
Puteti sa va faceti si voi o parere despre omul sau revista online The Chronicle (caci asta este in realitate) in urmatorul interviu. Un sfat: nu va chinuiti sa gasiti o sectiune About pe site, pentru ca nu exista: despre revista poti afla doar lasand-o sa ti se desire in fata ochilor:
The Big Idea
Pentru a evita acuzatia de „autoplagiere” (invartind un glob pamantesc, academiile stiintifice au nascocit si aceasta bagatela), vom anunta copierea raspunsului (cu adaugiri marginale) pe care l-am dat anterior aceleiasi intrebari, dar in alt anotimp: The Chronicle a fost gandita ca o revista online de softnews, care sa vina in intampinarea utilizatorului de internet (de unde si preferinta pentru articolele scurte, inchegate, concise, ascutite). Toate articolele de pe The Chronicle sunt scrise strict pentru cititori, in sensul ca relatia dintre text, creativitate si rezultat nu este mediata de nici un fel de interventie financiara.
The Chronicle este o revista independenta (nu a ajuns sa ne cumpere nimeni, desi au fost cativa care „si-au exprimat dorinta in acest sens”, chit ca, la un moment dat, nu stim de unde, a aparut zvonul ca The Chronicle este manageriata de, bateti in lemn, S.O. Vantu. The Chronicle poate fi numita in fel si chip (i.e. „aroganta”), dar in nici un caz ca e o papusa Barbie pastrata in cutie, pentru simplul si absolut firescul raison ca, in felul acesta, papusa valoreaza mai mult.
Ne-am decis sa devenim niste ghost-writeri ai banalitatii (reinventate) - si putem spune ca plateste bine aceasta banalitate, dar nu intr-o moneda listata pe platformele curente de tranzactionare.
Evolutie
Acum, e rezonabil sa presupunem ca Alexandru cel Mare nu si-a propus sa fie primul carmaci al unui imperiu universal, dar, in cele din urma, a fost. La fel cum e rezonabil sa presupunem ca statele din zona euro si-au propus sa fenteze criza economica via Oceanul Atlantic si, totusi, nu au reusit.
In contra-partida, constient ca anticipatia e futurologie, iti ramane sa (iti propui sa) misti degetele, picioarele, lucrurile. Ceva vei obtine din echilibristica asta, o circulatie mai buna a sangelui, o cana sparta sau, poate, un proiect online. Si cum viata, odata racordata la componenta online, este posibila dar fara sens, cred ca ne-am miscat in directia acelor de gamalie.
Nu stiu daca ne putem exprima vizavi de planuri si evolutii, indeobste fata de planul crearii unui univers nemasurabil (deci nu neaparat infinit) si felul in care au evoluat toate aceste mici anatomii imbacsite care il ocupa.
Sigur e ca atat planul, cat si evolutia isi fac de cap. Una peste alta, bilanturile si analizele se afla in subordinea calculatoarelor. Ele stiu mai bine cat de bine unge rumegusul traheea. Dar, daca vreti, The Chronicle poate fi luat drept a step forward in dot ro, la nivel de grafica si continut, insa lucrul asta nu trebuie luat ca un plan sau o evolutie, ci mai mult ca o stare latenta de fapt.
Echipa
Nu cred ca ne stim intr-atat de bine intimitatile fiecaruia. Unii dintre noi ne stim atat de bine, incat nu ne-am intalnit niciodata (magia online-ului).
Ce se poate spune e ca nimeni nu este taxat pentru ca nu-si indeplineste rolul, fiindca nu exista roluri prestabilite. The Chronicle ramane un side-project, respectiv un bonus track livrat de fiecare autor, nici unul dintre noi nefiind angrenat full-time in acest proiect. De aceea, articolele noastre sunt ca niste carti postale, pe care nu le primesti in fiecare zi, dar de care te poti bucura – exceptand cazul in care anunta vreo apocalipsa de weekend, sau poate ca si atunci.
Oarecum suntem si partasii unei politici tip The Economist, in care articolele nu apar, in mod intentionat, semnate (dar asumate sub sigla The Chronicle). Rolurile noastre pot varia de la a inspecta o mobila in vederea cumpararii si a propune, mai apoi, un parteneriat de publicitate, la a citi toata ziua presa scrisa si a nu scrie, in final, nici un articol.
In ceea ce priveste background-ul autorilor The Chronicle, care au scris sau scriu articole, vorbim de o axa destul de alambicata, bifurcata de fosti corespondenti de razboi sau academisti care traiesc si, in consecinta, lucreaza in indepartatul Tokio.
Colaboratori
Intamplarea face sa colaboram cu fostii colaboratori. Ultima oara, parca, i-am cerut lui Iulian Tanase un articol despre legatura dintre Iulian Tanase si Bruce Lee. Mai transmitem, din cand in cand, si corespondente experimentale din tari straine (!), cum ar fi China, Suedia, SUA etc. Dar, in majoritatea timpului, we are out there on our own. Facand altceva, meditand, adica dormind. Insomniacii secolului trecut graiau ca fara somn viata e insuportabila. A noastra e, in majoritatea timpului, suportabila. Ce usurare!
Momente bune, momente depasite
Pana in acest moment nu ne-am dedicat „carierei” teritoriale a revistei, prin urmare daca s-a intamplat ceva cu ea in afara, s-a intamplat fara nici o implicare din partea noastra. Nu obisnuim sa ne inscriem la tombole cu premii in diplome sau sa cerem ajutoare, din simplul motiv ca nu avem timp sa cerem ajutoare sau sa ne inscriem la tombole cu premii in diplome. Dar, ca sa numim totusi un moment, cu doi ani in urma, The Chronicle a fost nominalizat de Radio Romania Cultural printre cele mai bune website-uri culturale ale anului. Asta a insemnat ca cineva ne si aude, nu doar ne citeste. De impotmolit, ne-am impotmolit cand 90% din echipa nu au mai crezut in acest proiect. Mingea ramasese pe teren, dar meciul se cam terminase. Ca sa ducem metafora si mai departe, blocajul survine atunci cand un lucru exista (Dumnezeu, minge, coala de hartie), dar nu (mai) ai ce sa faci cu el. Totusi, inca n-am auzit fluierul arbitrului care incheie jocul.
Subiecte
In esenta, nu importa foarte mult subiectul, cat felul in care e dresat. Cand am publicat un articol despre cazul de plagiere al lui Ponta, am facut-o pentru ca cel care a scris articolul i-a gasit lui Ponta o sosie, anume Pierre Menard. Daca avocatii lui Ponta l-ar fi citit in detaliu pe Borges, ar fi dat, cu avant foarte mare, un fist in the face opiniei publice romanesti (de rit tribal). Dar nu avem atatia cititori incat sa „impactam” dincolo de pixeli si pare-se ca nici Borges. Revenind, ce e de retinut e ca, separat, subiectul „Ponta a plagiat lucrarea de doctorat” este un subiect nul. Cei care ne citesc apeleaza la oferta noastra de subiecte mai de graba pentru a afla ce s-a intamplat (!) saptamana viitoare.
Subiecte care starnesc discutii, nu controverse
Probabil ca ar fi raportul pe blogosfera romaneasca, pe care l-am si numit ostentativ „raport final”. Atunci am numit cele mai bune 11 bloguri (nu 10, nu 101, nu 1000, nu 100) care puteau fi citite sub semnatura ro. Printre ele s-au aflat bloguri foarte vizibile, cum ar fi cel al lui Iulian Comanescu, cat si bloguri invizibile, foarte obscure, cu mai putin de zece articole. A generat discutii, fara doar si poate, pentru ca a fost preluat si supus audientei celor 11 sateliti online. Cat despre obiectiile aduse, una dintre ele a fost ca suntem analfabeti. In orice caz, cred ca ar merita sa facem si un sequel al acelui raport, un fel de raport al bloggerilor morti, adica a celor care candva au scris dar s-au luat intre timp cu traitul.
Cititorii lor
Nu stiu daca am invatat ceva despre ei, dar stim, in mare, cu cine avem de-a face. Cititorii nostri sunt consumatori tipici de cultura de internet, extrem de rasfatati („totul la distanta de un click”), pe de o parte, si pretentiosi (prima negatio), pe de alta parte, dornici de texte scrise putin altfel, nu neaparat degajate de o „disciplina de sus” a limbajului, ci mai agresive din punctul de vedere al creativitatii.
Feedback
Cineva ne-a sugerat odata sa facem o aplicatie sort of thing a site-ului, pentru a citi continutul si de pe telefon (pe vremea aia!). Relativ recent am schimbat interfata site-ului, care da foarte bine pe ecranele smartphone-urilor, dar nu mai stim daca am facut asta pentru a satisface sugestia primita sau pentru ca ne-a fost invadat site-ul de niste virusi mai mult decat fertili. In sfarsit, feedback-ul a ramas pozitiv, per total, dar cum sa si raspunzi la el altfel decat dand din cap si tastand un fie primit? Ce poate fi spus: tinem cont de sugestiile primite in masura in care ele se intersecteaza cu propriile noastre vreri. La o adica, nici nu am luat prea multe decizii in privinta revistei. Ce ne-ar mai ramane noua de facut dincoace?
Promovare
Fiindca in zona albastra a timpului avem cu totii pornirile unui cititor de tabloide (poze, poze, poze, poze, .gif-uri, poze), pagina de Facebook este axata aproape exclusiv pe vizual, in genul unui status: „Ai vrut sa stii ce e infinitul”, cuplat cu un screencap-citire – “My love and hate for you is infinite”. De asemenea, aducem aminte ca, intr-o noapte alba, am creat si un produs The Chronicle, sa-i spunem, special pentru Facebook, care s-a dovedit foarte viral. Acest produs se numeste „Negru” si consta in diferite mesaje cu tenta erotica (unele chiar fara tenta). Sa dam niste exemple: „Aveai potential, dar asta e”, „Organul pe care il folosesti cel mai mult creste”, „Dupa Ateneu foloseste un prezervativ negru, de bun gust si elegant”; si altele. In legatura cu proportia dintre vizite directe, referral si compania, sa proiectam mental o femeie pictata de Rubens.
Monetizare
Greu spre imposibil.
Parteneriate
In prezent, nu avem nici un parteneriat in desfasurare. Pana acum am avut, caci am renuntat la ele, colaborari longevive cu LibHumanitas, Centrul National al Dansului si Festivalul National de Teatru/Uniunea Teatrala din Romania. Altfel, The Chronicle are in general o alura de intangibilitate. Am trecut prin scoala de lunetisti, ne place sa (ne) pastram, sa asteptam.
Trafic
In cifre, 4000 de unici pe luna si 10000 de page views. In cuvinte, mult mai multi.
In viitor
In viitorul cat mai apropiat, vrem sa scoatem The Chronicle in print. Numarul pilot este deja gata; migreaza de la o masa la alta a sponsorilor.
Alte proiecte
Anagrama si Media Pozitiv care, de fapt, sunt painea noastra cea de toate zilele.
