Un prieten italian imi spunea despre grau ca este cel mai minunat lucru pe care-l putem avea pe masa, cu exceptia unui cristal Baccarat. Domnul in cauza nu era exaltat, doar un umil reprezentant al unui spatiu cultural in care pastele sint traditie si filosofie de viata.
Seria Barilla - regizata de Fellini - vorbea despre pasiune si dorinta, glam si seductie, cu preludii vizual-ucigatoare, creind tensiune si orizont de asteptare, tachinind si retragindu-se, pina la punctul culminant - "the dish served hot" - orgasm vizual culinar. Pack shot-ul - evitat intotdeauna cu inteligenta - era inlocuit de bowl-uri semitransparente, in care o pereche de maini robuste amesteca tacticos tagliatele, fusili sau pene rigate cu sosuri care atitau retina si papilele gustative.
O alta serie de tv commercials pentru Barilla - regizata de Ridley Scott - foloseste pastele pe post de solutie salvatoare in situatii de criza. Scandalul dintre doi indragostiti se aplaneaza, fetita ratacita in oras isi sterge lacrimile, motociclista accidentata zimbeste, doza de calm, stabilitate si optimism se instaleaza la aparitia salvatorului Gerard Depardieu, cu platoul de paste aburinde. Imaginea actorului francez a ramas puternic asociata cu brandul si cu pasiunea culinara, fapt exploatat mai tirziu in realizarea castingului pentru "Vatel".
Cinematografia ne-a oferit exemple edificatoare despre pastele ca ritual si eveniment. Gasca din "Goodfellas" mai jefuia o banca, impartea banii, dupa care isi sufleca minecile si intra in bucatarie, la salsa di pomodoro con basilico. Mai supraveghea un transport de droguri, se intorcea "la cratitza", sa scurga pastele si sa taie prosciuto. Pina si in inchisoare conlucrau zilnic la sos si pierdeau cite o ora ca sa felieze transparent morcovul si usturoiul. Bucuria si ratiunea de a fi se explicitau prin castronul aburind si vinul pus pe masa. In ultima secventa a filmului, Ray Liotta - devenit cetatean cinstit al statului american, pierdut in anonimatul programului de protectie a martorilor - isi declara statutul de ratat si nostalgia paradisului pierdut, spunind ca de la spaghetti cu sos a ajuns la macaroane cu ketchup. Concluzia? - "I'm a schmuck!"
In filmul "Big Night" se joaca onoarea si viitorul financiar pe cartea bucatariei traditionale, in care pastele sint la loc de cinste. Patrunjelul ofilit poate declansa isterie in familia lui Stanley Tucci, pentru ca sosul destinat pastelor e un lucru important, nu un rezultat de compromis.
Solutia de compromis este asigurata de spotul pentru Monte Banato, unde vizualul inedit - din speta Jeunet & Caro - se ia la trinta cu trivialitatea verbala. Daca pe coduri cromatice, ritm, unghiuri de filmare, dinamica in cadru nu pot sa spun decit ca rezolvarea este excelenta, nu la fel se intimpla cu auditivul. Ce vad ma duce cu gindul la "Delicatessen", ce aud ma trimite fara drept de apel la "Cucul si pupaza" in varianta post-moderna. O fi vreun "tribute payed" dolanescian, un stream of consciousness din perioada navetei copywriterului pe ruta Bucuresti-Pitesti via Titu? Sau poate targetul vizat e low si grobian, din zona sociala a macaroanelor cu ketchup si a dansurilor din buric?
Nu cred ca trebuie sa stau "ca pe oua" in asteptarea raspunsului: solutia ne este data pe tava de "gugustiuc" himself. Regalul culinar oferit "pupezei" e din gama macaroane cu ketchup, apoteotic garnisit cu una bucata frunza patrunjel. Mincare de cantina muncitoreasca - beton, gourmand-gourmet - ioc-rarefiat-ozon, sah la marca, mat pe la vinzari.....ca sa ma exprim dislectic si fara pic de "uou".
Mi s-a parut interesant indemnul producatorului de a-i numara "uou"-urile. Aroganta? Ignoranta? Gluma buna? Bataie de joc? M-am conformat. Daca scopul spotului este strict contabilicesc, fara a-si dori sa ne implice emotional, lasindu-ne pe tusa sa bifam onomatopee in loc sa bagam in cos, m-am gindit ca trebuie sa le respect decizia. Cinci "uou"-uri! La ce-mi ajuta, care-i etalonul? Pe o scala de la zero la cit? Oricum linistitor, cu cinci se trece clasa. Rezultatul impar ma baga insa in ceata: accident de vinatoare.....or are they simply schmucks?
