De fiecare data cand vorbesc cu bunica-mea la telefon, ma intreaba "ce mai e pe la Bucuresti" si daca am fost la teatru. E foarte interesata sa stie ce spectacole mai joaca si care teatre "sunt cele mai bune". Ii povestesc de Odeon, de piesele lui Caragiale in viziunea lui Afrim, de FNT si de "Troienele" lui Andrei Serban, de Bulandra si de rusi, si cateodata ii mai zic si de teatrul pe care il vad prin cafenele si altundeva decat intr-o sala clasica de spectacol. Ii e destul de greu sa inteleaga cum vine asta, dar nu-si bate prea tare capul, ea se bucura ca merg la teatru.
Conceptul asta de teatru independent, in alt spatiu decat vechea institutie nu e, Doamne fereste, nou. Teatrul se joaca pe strada, in baruri si in sufragerii de foarte mult timp. Insa am observat ca in ultimii ani a prins foarte tare si la noi. Numai la metrou cate afise sunt, cu spectacole jucate prin localuri. Nu mai zic de Festivalul National de Teatru Independent care se desfasoara chiar in perioada asta in Bucuresti si e impartit intre teatre mici si teatre-cafenele. Unul dintre acestea este In Culise, care e parte din scena teatrelor independente bucurestene de prin 2011. Cu un concept interesant, care imbina mersul la teatru cu iesitul la bere, In Culise a pornit la initiativa regizorului Cristian Bajora, care mi-a povestit despre ideea lui, despre interesul romanilor pentru teatrul diferit si despre proiectele locului pe care il conduce.
