[Festival local] Adrian Alexandrescu (Interactions): Cred ca ne lipseste un festival MARE in care se premiaza valoarea ideii si nu PR-ul anterior sau amploarea campaniei ori dimensiunea investitiei

[Festival local] Adrian Alexandrescu (Interactions): Cred ca ne lipseste un festival MARE in care se premiaza valoarea ideii si nu PR-ul anterior sau amploarea campaniei ori dimensiunea investitiei

Cum arata un festival local de publicitate respectat si inainte, si dupa gala de premiere? In ultima saptamana de inscrieri la a doua editie ADC*RO Awards, dezbatem problema cu membrii juriului. Vedeti parerea lui Adrian Alexandrescu, Co-fondator si Partener la Interactions, membru al juriului la categoria Online:

In primul rand cred ca ne lipseste un festival MARE in care toate lucrarile sa aiba sanse egale. Adica un festival in care se premiaza valoarea ideii si nu PR-ul anterior sau amploarea campaniei ori dimensiunea investitiei. Trebuie sa tinem cont ca activam intr-o piata in care, daca dam la o parte Top MAXIM 50 clienti din punct de vedere al investitiei in publicitate, restul au posibilitati financiare semnificativ mai reduse. Deci, implicit, vor exista multe lucrari cu buget mic.

Nu as vrea sa ma intelegeti gresit. Nu vreau sa spun ca nu avem festivaluri valoroase sau respectate in piata. Pe zona noastra de interes (online), ma gandesc la cel putin 3 astfel de evenimente, fiecare cu partile lui pozitive. Ce simt ca ne lipseste este insa o combinatie a tot ce e mai bun din fiecare dintre acestea.

In al doilea rand, zona care trebuie imbunatatita este legata de beneficiile castigatorilor. Realist vorbind, acestea sunt in acest moment mai degraba legate de moral si mandrie, deoarece PR-ul post-festival este destul de mic si in principal limitat la cateva site-uri si publicatii destinate tot comunitatii de oameni din agentii.

Moralul si reputatia in interiorul industriei sunt importante, insa adevarul e ca, indiferent daca recunoaste sau nu, fiecare castigator al unui premiu isi doreste sa monetizeze mai bine succesul, adica sa auda cat mai multi detinatori de bugete (clienti) de el. De acord, fiecare agentie poate sa isi faca propriul PR post-eveniment, dar parca atunci cand vorbeste cineva de bine de tine e mai „de impact” decat atunci cand „te bati cu caramida in piept”.

In al treilea rand, mai trebuie lucrat la tendinta naturala pe care o avem toti in aceasta industrie: tindem sa „recompensam” factorul WOW, povestea cea mai spectaculoasa. Realitatea este insa (din pacate) uneori un pic diferita. Stim cazuri concrete (multe) in care solutia care aduce cele mai bune rezultate este una dintre cele mai simple variante.

Totusi, trebuie sa remarc un trend pozitiv in piata: de la an la an, definitia creativitatii devine mai larga. Suntem in proces sa depasim momentul in care lucrarile se considerau creative in principal datorita copy-ului sau pentru un vizual foarte spectaculos. Am vazut in ultimii ani premii obtinute pentru mecanici bune, pentru strategii bune si, incet-incet, chiar si doar pentru rezultate. Si este lucrul corect care trebuie sa se intample.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Interactions

INTERACTIONS este o agentie de comunicare interactiva si eCRM fondata in 2009. INTERACTIONS este un partener de cursa lunga: parteneriatul dintre agentie si clientii majori depaseste in media cifra de 3 ani, recordul... vezi detalii »

ADC*RO

Art Directors Club Romania (ADC*RO) a fost infiintat in 2008 si reprezinta o asociatie non-profit, al carei obiectiv este acela de a promova si de a recunoaste excelenta in creativitate. Art Directors Club Romania... vezi detalii »

Dosare editoriale

Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related