Exista o scena in "Dupa dealuri", filmul regizat de Cristian Mungiu in 2012, in care cateva maicute transporta prin curtea unei manastiri o cruce mare, de lemn, de care e legata Alina, victima povestii, banuita ca fiind posedata de diavol. Momentul se petrece pe un viscol puternic, care acopera totul de alb, mai putin grupul de femei imbracate in negru, care ramane pentru cateva secunde centrul universului de acolo, si poate si al celor care le privesc. Cred cumva ca asta e o caracteristica care uneste multe dintre filmele romanesti din noul val, o simplitate socanta, care pare foarte apropiata de noi, dar pe care trebuie sa ne-o arate altii ca sa o intelegem. Mihai Chirilov, din pozitia sa de director artistic, a ales sa inchida editia din 2012 a Festivalului de Film Romanesc de la New York, Making Waves, cu productia lui Mungiu.
Festivalul din New York e poate una dintre cele mai titrate manifestari culturale romanesti din afara tarii, care insa de doi ani nu mai se bazeaza pe sprijinul statului, ci exclusiv pe finantari independente, dintre care o parte sunt stranse pe net, pe platforma Kickstarter. Din 2006, Chirilov face naveta Bucuresti-New York ca sa promoveze filmul romanesc "acolo unde conteaza cel mai mult", fara ca, in ultima perioada, sa mai fie sprijinit de ICR sau de alta institutie de stat.
Cu o cariera de critic de film inceputa la jumatatea anilor ’90, Mihai e implicat pana in gat in tot ce inseamna industria cinematografica: e directorul artistic al TIFF si al Making Waves, calatoreste in toata lumea la evenimente de film si se implica si in proiecte mai mici, dar in care vede un potential mare. De-a lungul timpului a scris critica de film, a facut interviuri cu cei mai mari cineasti ai lumii si a tradus in limba romana trei carti ale lui Palahniuk, ca hobby. L-am prins intre doua proiecte si am stat de vorba cu el despre ce reprezinta filmul pentru brandul de tara, despre fundraising pe net, despre diferente culturale, publicitate si brand-uri.
IQads: Esti implicat in foarte multe proiecte: TIFF, Making Waves, 48 Hour Film Project Brasov 2013, mai semnezi articole si in Dilema VECHE, mai traduci si carti. Cum si unde iti gasesti inspiratie pentru toate?
Mihai Chirilov: Nu este vorba de inspiratie, ci pur si simplu de o dispozitie care, intr-adevar, nu vine mecanic. Sigur, la TIFF m-am rodat, fac lucrul asta de 12 ani. Intr-un fel e si proiectul in care imi exercit meseria de critic de film. Am renuntat sa mai scriu critica in ultimii ani pentru ca mi se pare ca a selectiona filme pentru un festival e o forma de critica.
Nu mai am dispozitia de a scrie saptamanal sau zlinic, sub securea deadline-ului. Scriu din ’94 la Dilema si cred ca am scris suficient. In ultima vreme, cand am mai avut rubrici in diverse publicatii, mi-am dat seama ca eram intotdeauna in intarziere si, decat sa pozez in om neserios care-si da articolele in buza deadline-ului sau uneori dupa, am renuntat sa mai scriu. La fel si cu traducerile, sunt doar un hobby.
IQads: Cum te organizezi cand incepi sa lucrezi pentru un proiect? Esti un tip organizat sau faci lucruri pe ultima suta, cum functioneaza asta pentru tine?
Mihai Chirilov: Cred ca modalitatea cea mai buna de a descrie stilul meu de lucru este un soi de haos foarte organizat. Si cand zic haos e pentru ca incerc sa fac foarte multe lucruri in acelasi timp. E un fel de a evita organizarea stricta, pentru ca m-as plictisi foarte tare. Imi place sa functioneze totul ca intr-un shaker, si, desi privit de afara nu pare bine, in final reusesc sa stapanesc haosul.
"TIFF-ul il faci intr-o configuratie foarte balcanica, foarte romaneasca a lucrurilor, in care totul pare un haos"
IQads: Din 2002 esti directorul artistic la TIFF, esti in board-ul de la Making Waves din NY, organizezi retrospective ale filmului romanesc in toata lumea. Ce diferente exista in ce priveste implicarea ta?
Mihai Chirilov: Sunt modele diferite. Si mie mi-a luat ceva timp sa invat asta. TIFF-ul il faci intr-o configuratie foarte balcanica, foarte romaneasca a lucrurilor, in care totul pare un haos, in care lucrurile se rezolva in ultima clipa si este foarte mult loc pentru compromisuri. De fapt asa functioneaza toata Europa: cultura este sustinuta de stat si exista o anumita dinamica intre un organizator dintr-o asociatie si stat, care implica multe hartii si contracte.
Cand am inceput Festivalul de Film Romanesc de la New York, in 2006, am mers acolo cu modelul european de functionare. In America insa e total diferit: nu exista stat care finanteaza arte, totul este bazat pe donatii, pe fundraising, adica niste notiuni care abia acum apar in zona culturala din Romania, in perioada de criza. Exista din ce in ce mai multe platforme de fundraising, cumva copiate, in sensul bun, dupa modelele americane. Insa cred ca mai e mult pana cand in Romania lucrurile astea o sa inceapa sa functioneze. La noi inca exista mentalitatea asta conform careia consumatorii nu trebuie sa plateasca pentru un eveniment de film, pentru ca e treaba statului sa-l organizeze.
Dar incetul cu incetul vad ca se schimba. Adica au existat campanii pentru Anim’est sau Next, care nu mi s-au parut foarte stralucit facute, dar este un inceput. Trebuie sa intelegi foarte bine cum functioneaza lucrurile astea pentru ca ele sa se si indeplineasca.
IQads: Cum e publicul de la New York? Cati dintre cei care vin sa vada filmele sunt romani stabiliti acolo si cati americani?
Mihai Chirilov: Provocarea cea mai mare a fost sa nu facem un eveniment de ghetto, un eveniment romanesc pentru romani. Ideea e sa ne promovam in ochii celorlati, iar cu filmul romanesc am avut o mina de aur. Filmul romanesc, la drept vorbind, e mai reputat afara decat in Romania. Filmele Noului Val au luat premii, au fost distribuite in strainatate, se scrie exceptional despre ele, pe cand in Romania, de la publicul obisnuit si pana la elita intelectuala, toata lumea are ceva de criticat la ultimul Puiu sau la ultimul Mungiu. Aprecierea asta din afara ne-a motivat si pe noi sa incepem, cu pasi mici, si apoi sa crestem foarte mult in ultimii 7 ani cu un festival de film romanesc. In continuare avem o sustinere acolo, atat a comunitatii romanesti, dar a comunitatii romanesti de calitate, nu acea diaspora foarte vlaguita si foarte nationalista, dar si a publicului american international. Proportia e in jur de 40% romani si 60% public american si international, New York-ul e foarte cosmopolit.
"Filmul este cel mai bun produs cultural de export al Romaniei"
IQads: Cat de importante sunt pentru brandul de tara premiile obtinute de filmele romanesti din ultimii ani, festivalul de la NY, TIFF-ul care are deja renume international? Cum stam la capitolul asta in comparatie cu alte tari din Sud-Estul Europei? Cum se implica autoritatile?
Mihai Chirilov: Eu am mai spus lucrul asta, mi se pare ca in momentul de fata, de cativa ani buni, filmul este cel mai bun produs cultural de export al Romaniei. Noul Val a fost si continua sa fie miraculos. E cea mai buna promovare de tara. In Europa si in America nu exista festivaluri mari de film care sa nu proiecteze filmul romanesc.
TIFF-ul a contribuit foarte mult la asta pentru ca la fel, pana sa se intample tot miracolul cu filmul romanesc, festivalul a mers ok din 2002, dar din 2005 numarul de invitati straini si vibe-ul pe care l-a avut si ce s-a scris despre el in strainatate a contat foarte mult pentru prestigiul nostru. Adica e un festival care a ajuns de la o mie si ceva de invitati la cei mai tari oameni din industrie care vin in fiecare an la Cluj sa vada film romanesc.
Paradoxul este ca desi filmul e cea mai profitabila arta cand vine vorba de promovarea imaginii Romaniei in lume, in continuare filmul are si cele mai mari probleme in a obtine fonduri pentru a continua. E ca un sabotaj din interior.
IQads: Making Waves se extinde mult anul asta, in mai multe sali, aduce mai multe filme. Din perspectiva organizarii a devenit mai usor? Ai prins experienta odata cu editiile trecute sau in fiecare an e diferit?
Mihai Chirilov: Making Waves a inceput ca un proiect al ICR New York in 2006, un proiect al Corinei Suteu care era directoare la vremea respectiva, si care m-a cooptat pe mine si TIFF-ul ca partener in aceasta antrepriza. Am inceput intr-un spatiu mic, beneficiind de un sprijin foarte important la vremea respectiva din partea directorului de la Tribeca Film Festivals. Asa am avut acces la Tribeca Cinemas, doua sali in downtown-ul Manhattan-ului.
Alaturi de Corina Suteu, la New York
In 5 ani, organizat fiind de ICR New York, festivalul a crescut foarte mult pana in momentul in care salile au devenit arhipline si erau cozi si oameni care nu mai puteau sa intre. Ne-am dat seama ca festivalul trebuie sa creasca, trebuie sa se mute, asa ca invitatia celor de Lincoln Center a venit ca o mana cereasca. E foarte rar ca o institutie de calibrul Lincoln Center sa invite un festival gata formatat, pentru ca ei de regula creeaza evenimente. Festivalul a functionat un an la Lincoln Center, ultimul an in care a fost organizat de ICR in formula Patapievici, dupa care a venit 2012 cu schimbarile de peste vara. A inceput toata acea relansarea a elanurilor nationaliste, identitatea nationala cu evenimente in strainatate care nu sunt facute pentru straini ci pentru romani , o tampenie magistrala. Sigur ca festivalul de la Lincoln Cener nu a mai primit absolut nicio sustinere, a fost considerat eveniment non-grata, Corina si echipa ICR New York si-au dat demisia. Lincoln Center nu a dorit sa lucreze cu ICR-ul in noua lui formula, ci a dorit sa lucreze cu noi, pe care ne cunostea si pe care se putea baza. Asa ca am hotarat sa continuam festivalul independent.
Anul trecut, evenimentul s-a intamplat complet independent, cu fundraising pe Kickstarter pe ultima suta de metri, cu sustinere privata si cu donatii extraordinare. Sigur ca in acest an situatia este similara, festivalul continua tot intr-o formula complet independenta cu finantare privata, cu fundraising in Romania si in America, cu institutii din America care sustin festivalul, cu institutii din Romania care nu sustin festivalul, de la ICR la Ministerul Culturii si la Administratia Fondului pentru Dezvoltarea Nationala. In Romania s-a considerat ca filmul romanesc, oricat de bun si apreciat ar fi, nu merita sa aiba o platforma in America, in locul in care de fapt conteaza cel mai mult sa ai o platforma.
"Kickstarter-ul trebuie sa mentina un anume ritm de a strange bani si conteaza foarte mult pentru cel care vrea sa doneze sa vada ca tu esti la o distanta apropiata de telul pe care ti l-ai propus"
IQads: Care a fost povestea fundraising-ului de anul acesta pentru Festival? Te asteptai sa aiba atat de mult succes?
Mihai Chirilov: Au fost emotii, nu era nimic asigurat. Una e sa faci un fundraising cum am facut anul trecut, in buza scandalului si cu toata incarcatura aia emotionala. Toata lumea a fost socata de ce se intampla si a fost un vot instant de simpatie. Se scrisese in New York Times despre lucrurile astea, toata lumea stia. Am atins telul de 20.000 de dolari intr-o singura luna, prin campania pe Kickstarter, dar a contat foarte mult scandalul.
Sigur ca anul asta a fost cu emotii pentru ca am stabilit un tel mai mare, pentru ca festivalul se va intampla in doua spatii, vrem sa aducem mai multi invitati, costurile sunt ridicate si am pus o durata pentru strangerea fondurilor mai lunga. A contat foarte mult si campania pe care am initiat-o la TIFF, in urma careia multi dintre participantii straini, regizori sau actori au donat pentru festival. Conteaza sa ai o retea cat mai mare, sa ai cat mai multe share-uri si sa atingi cat mai multi oameni, sa dai recompense cat mai sexy, ca oamenii sa doneze de la 1$ la 1000$. Asta e cu Kickstarter-ul, conteaza sprijinul, sigur ca si banii. Kickstarter-ul trebuie sa mentina un anume ritm de a strange bani si conteaza foarte mult pentru cel care vrea sa doneze sa vada ca tu esti la o distanta apropiata de telul pe care ti l-ai propus.
IQads: Crezi ca in Romania functioneaza platformele de genul KickStarter? Un festival de la noi ar putea strange bani asa, pe net?
Mihai Chirilov: Cred ca pe termen lung ar functiona, dar trebuie facuta foarte destept. Kickstarter e o chestie foarte bine unsa, e o platforma endorsata de Amazon, extraordinar de sigura. Pe cand in Romania ce s-a facut anul asta a fost foarte aproximativ. Plus ca in America exista si tot sistemul asta cu deducerea de taxe si foarte multi oameni care vor sa isi deduca taxele din venituri doneaza. Eu urmaresc acum proiecte pe modelul Kickstarter, facute in Romania, si mi se pare ca toate au esuat, n-am auzit de nimic care sa fi functionat.
IQads: Cum vezi publicul romanesc de film? In afara de cel specializat, care deja s-a fidelizat, oamenii din tara sunt deschisi catre filmele noi? Ce-ti trece prin cap cand auzi replica "iar un film romanesc despre comunism?!"?
Mihai Chirilov: Publicul din provincie porneste din start cu un handicap pentru ca nu exista sali de cinema. Mai mult de 60% din orasele din tara nu mai au un cinematograf. Oamenii de acolo nu mai au timp de fineturi de genul „inca un film romanesc despre comunism”. Ei pur si simplu nu au mai vazut un film. De asta toate proiectele-caravana care exista acum au foarte mare succes.
Cred ca observatiile de tipul "inca un film despre comunism" sunt foarte snoabe, ale unor oameni cred eu gelosi pe succesul filmului romanesc. Conteaza pana la urma cat de bun este filmul ala si daca atinge o coarda in tine. Da, comunismul e inca o trauma pentru romani, inca nu s-au facut suficient de multe filme despre comunism din punctul meu de vedere. Mai e loc pentru orice. Vreau sa vad un film politist romanesc, vreau sa vad un horror, un thriller.
Alaturi de Catherine Deneuve si Tudor Giurgiu la TIFF
IQads: Cel mai recent proiect in care ai fost implicat e 48 Hour Film Project de la Brasov. Ce te-a convins sa participi in juriul acestui festival. Cu ce e diferit proiectul de altele similare care se intampla in tara in perioada asta?
Mihai Chirilov: Formatul lui ma intereseaza foarte mult si cumva este in spiritul timpului. Exista convingerea ca in Romania nu poti face film decat daca primesti bani de la stat, dar nu e adevarat. Eu sunt promotorul genului asta de demers. Da, stiu ca presupune foarte mult efort, presupune implicare mult mai mare decat sa scrii un proiect, oricat de bun ar fi el, si sa aplici la o galeata cu bani si la un juriu care ar putea sa iti ofere o punguta din galeata aia. Dar cred ca in Romania poti face film in regim independent daca stii cum sa-ti alegi echipa, ce modalitati alternative sa aplici, cum sa inchiriezi o camera, cum sa inchei un parteneriat, ce dai la schimb, ce primesti si asa mai departe.
Festivalul 48H le ofera echipelor implicate posibilitatea de a face film: o camera, buget, aparatura, montaj, post-productie si asa mai departe. Ce mi se pare foarte misto aici este securea deadline-ului, pentru ca te invata sa fii foarte rapid. Ma intereseaza ce idei pot sa vina in doua zile, dar cel mai mult ma intereseaza sa vad ce iese tocmai pentru a-mi valida eu convingerea ca da, poti face film si asa in Romania. E bine ca se intampla acest festival pentru ca e un formator de mentalitate, iti arata ca se poate face si altfel.
"Nu frecventez absolut deloc retelele sociale, sunt anti-Facebook, anti-Twitter"
IQads: Nu esti foarte activ pe retelele sociale. Pe Facebook exista o pagina a ta, insa nu este foarte activa, iar pe Twitter nu ai mai “ciripit” nimic din 2010. Care e parerea ta despre online si despre comunicarea asta digitala? E important online-ul pentru tine?
Mihai Chirilov: Nu frecventez absolut deloc retelele sociale, sunt anti-Facebook, anti-Twitter, anti tot ce vrei tu. Singura retea sociala pe care sunt este Goodreads pentru ca e o chestie foarte specializata. Pe Facebook am o pagina de persoana publica, nici cu aia nu am fost de acord, dar asta este, nu am ce sa fac. Pe Twitter am un cont care e facut de TIFF, pe care eu nu am postat niciodata, dar posteaza biroul de presa al TIFF-ului recomandari de filme in numele meu. Trebuie sa ma supun cumva majoritatii care spune ca daca nu esti pe Social Media nu existi. Poate ca lucrul asta este valabil pentru TIFF, eu prefer sa nu exist daca lucrurile astea se reduc la mine.
Prefer Social Media-ul ala de moda veche, ala cu sunat pe telefon, ala cu prieteni iesiti la o bere, ala cu prieteni-prieteni nu cu prieteni pe Facebook, ala in care daca vreau sa spun ceva scriu un mail, trimit un sms, dau un telefon. Pana la urma retelele sociale sunt o forma de exibitionism care are intr-adevar capcanele ei si nu vreau sa am de-a face cu lucrul asta, prefer sa fiu la adapost.
"Reclamele iau cel mai bine pulsul societatii si al problemelor"
IQads: Iti plac reclamele? Cand te uiti la televizor si vin reclamele ce faci? Schimbi canalul sau te uiti la spoturi?
Mihai Chirilov: Am renuntat la televizor de prin 2001, ma uit la reclame doar in momentul in care primesc spam-uri de la unii, altii pe net, la reclame atat de proaste ca sunt bune sau reclame foarte bune.
Sigur ca uneori ma mai uit la reclame, dar incerc sa ma tin la adapost de alienarea pe care ti-o poate da consumul repetat al unei reclame, bune sau proaste. Ma uit cam o data la 6 luni pentru ca vreau sa recuperez. Toata lumea in jurul meu se uita la televizor si de multe ori ma simt handicapat la mese cand unii vorbesc despre o reclama pe care eu nu am vazut-o.
E important ca la un interval just de timp pe care ti-l alegi tu sa te uiti la reclame pentru ca iti dau o masura a creativitatii care exista, daca sunt oameni care incearca sa faca ceva nou in industrie, daca se incearca repetare unor formule. Da, ma uit la ele cu ochiul unui om de film si vreau sa fie cu adevarat creative, dar fara ca asta sa insemne ca o sa ma duc sa ma mai uit la ele de inca 200 de ori.
Mi se pare ca reclamele iau cel mai bine pulsul societatii si al problemelor, al obsesiilor societale dintr-un anumit moment. In functie de reclame stii cui ii merge cel mai bine, cui ii merge cel mai prost, adica intelegi un pic economie..
IQads: Simti ca iti influenteaza reclamele decizia de cumparere?
Mihai Chirilov: Din pacate sunt victima perfecta, da. In momentul in care vad o reclama sunt primul care se duce sa cumpere lucrul ala. Nu e vorba neaparat despre ce se intampla in clipul respectiv, ci faptul ca este o chestie noua. Mie imi place noul, in muzica, in film. Vreau sa vad care va fi vechiul de maine, dar vreau sa fiu acolo in momentul in care se naste.
Daca apare o noua bautura racoritoare, eu sunt primul care se duce si o cumpara si apoi ma hotarasc daca o vreau sau nu. Din punctul asta de vedere publicitatea imi spune ca a mai aparut ceva, mai e ceva de care alminteri nu am cum sa stiu ca exista. Altfel nu m-as uita pentru ca de regula tinzi sa folosesti lucrurile pe care le-ai incercat deja.
IQads: Ti-a atras vreodata atentia vreun brand prin felul in care comunica? Sau vreun spot anume?
Mihai Chirilov: Nu prea. Incerc sa nu fac pasiuni pentru un produs, pentru un cineast, pentru un autor, pasiuni din astea neconditionate. Incerc sa pastrez o balanta cumva in absolut tot, am anumite branduri care imi plac, dar nu mega obsedat de ele.
De exemplu, cand vine vorba despre haine, am devenit un specialist in platformele astea de shopping online, gen Ideeli, MyHabit, Gilt. Daca la inceput nu eram de acord cu shopping-ul online, acum am inceput sa imi fac si la Carrefour cumparaturile online. Imi usureaza viata.
